176 matches
-
smochin minunat. Însă, spre deosebire de alți copaci, ăsta e cu capul În jos. Smochinul meu e cu rădăcinile În aer. Își Înfige rădăcinile În cer, nu În pământ. E strămutat, dar nu rătăcit. Au rămas cu toții tăcuți câteva clipe privind lumina pâlpâitoare a lumânării de pe masă. — Numai că smochinul... Mătușa Zeliha a aprins ultima țigară din pachet și fără să vrea a suflat fumul În direcția Asyei. — Smochinul e un semn rău prevestitor. Aduce ghinion. Nu am nimic cu dorința lui Aram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
era sâmbătă. Se învârtea prin cameră, mai forma numărul știut din când în când, privea pe fereastră, iar se învârtea prin cameră, iar privea pe fereastră. Din apartamentele vecinilor se auzeau glasuri și muzică. Cât vedea cu ochii se zăreau pâlpâitoare lumini galbene și roșiatice și albe și umbre în spatele lor. Când s-a uitat din nou la ceas era aproape miezul nopții. A adormit cu greu, zvârcolindu-se îndelung. În dimineața următoare abia a reușit să citească câteva pagini. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în stare de un astfel de gest. Florile erau o cheltuială enormă pentru el. Dar poate că nu și pentru un amant... Și acel personaj încă inexistent începu să prindă un contur din ce în ce mai asemănător cu tânărul pictor zărit în umbra pâlpâitoare a sălii. Între timp, Nanone scăpase cu grație de buchet și primise o tamburină cu care marcă ritmul vioi al următorului punct din program, o canțonetă italiană. Încântătoarea ei voce era însoțită nu numai de sunetele tamburinei, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
război! Da’ uite că de data asta n-avu parte dă el. Boală urâtă, ciuma! Tare urâtă! Mai tare și mai urâtă ca războiu’!” PAGINĂ NOUĂ 16 Cu o mână sprijinită de brațul soțului său, cu gene alunecoase și priviri pâlpâitoare, într-o transă fierbinte, cam așa își făcu apariția Toinette în atelierul pictorului. Pășea încrezătoare spre prima ei aventură extraconjugală. Nu se putea ca el, pictorul cu nume fermecător de romantic, să nu simtă imediat efluviile ei interioare, deosebit de arzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Watson zâmbi, bucuroasă de compliment, neștiind că Logan Îl inventase el Însuși. Martin Strichen fusese escortat din sală direct În celulă. Când Logan și Watson ajunseră acolo, stătea pe o banchetă Îngustă cu capul În mâini, gemând Încet sub luminile pâlpâitoare de deasupra. Partea din spate a jachetei costumului său Împrumutat plesnea pe el, cusătura tot mai vizibilă la fiecare suspin. Uitându-se la el, Logan nu știa ce să creadă. Era Îngrozitor că un copil trebuise să treacă prin abuzurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și-i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormîntului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sînii ei pîlpîitori și atît de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pîlpîitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într-un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pielea mea.) 19. Este foarte probabil ca această carte să fi produs o puternică Înrîurire nu doar asupra fostului pictor-amator, autorul faimoasei cărți Mein Kampf, ci și asupra spiritului unui anonim seminarist gruzin despre care vom mai auzi. În lumina pîlpîitoare a lumînării, În nopțile lungi ale troienitului surghiun siberian, pe cînd afară vuia viscolul, cuvintele Conspirației acționau, probabil, asupra lui mai viu decît Evanghelia. Astfel că un Îndreptar menit să instruiască un prinț renascentist - prin reîncarnarea filozofiei lui Joly, deformată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-și mulțimea de chei de la brâu. Când ajunse la colțul străzii, se întoarse ca și cum și-ar fi amintit ceva și strigă înspre casele cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii adânci a celui înfrânt în bătălie. „Speranțele...” murmură Velasco abătut, „ni s-au risipit.” Vlăguiți și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
devine drumul cu care te amăgești că ajungi la un capăt. La un moment dat descoperi, însă, că tocmai lipsa capătului drumului este miza mare și adevărată a artei. Nu ți se pare? Știi câtă lumină e concentrată în flacăra pâlpâitoare a unei lumânări pusă la capul unui poet plecat dincolo? Citind și recitind corespondența voastră, adunată în volumul FRIG (Aurel Dumitrașcu & Adrian Alui Gheorghe), găsesc acolo o mulțime de argumente despre rămânerea "în cunoaștere și primordii existențiale". Și despre stelele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mai tentant, care empatizează cu atitudinea sa de rebel în fața conformismelor din societatea de azi, dintotdeauna. Uneori, cînd îmi e dor de Aurel, merg la Borca, la mormântul lui și aprind o lumânare. Știi câtă lumină e concentrată în flacăra pâlpâitoare a unei lumânări pusă la capul unui poet plecat dincolo? Și când aprind o lumânare numesc în gând pe mai toți scriitorii care au plecat dincolo, pe care i-am cunoscut direct, unii mai mari, alții mai mici, egali în fața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele izvorând parcă purificate din nopți de o întunecare curată și strălucitoare. Lumina soarelui pătrunzând prin frunziș la ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu răsuflarea ei dogorâtă, căzând din când în când peste Sampath, pe care nu-l trata ca și cum ar fi fost o ființă omenească, așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil aici, legănat de lumina jucăușă, mângâiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dar numai o clipă; în clipa următoare nu mai auzi decât un zvon depărtat, ca un bubuit de tunet, care se stinse și el, fiind înlocuit de un murmur, ca acela al unei scoici uriașe. Grosvenor zări deodată o lumină pâlpâitoare, că licărul unui felinar printr-o ceață deasă. - Sunt încă stăpân pe mine, își spuse. Primesc impresii senzoriale prin sistemul nervos al făpturii din imagine, iar ea primește la rându-i impresii prin sistemul meu nervos. Putea să-și permită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pînă cînd a trebuit să o rupă la fugă după blidele care n-o așteptau. Înainte de plecarea din sat, Floare o fi văzut, numai ea știe cum, diavoli stîrnind vînt cu cozile și strigi, niciodată strigoi, rătăcind ca niște lumini pîlpîitoare, noaptea, peste cîmpie. Dar, cu siguranță, cea dintîi minune pe care s-au așezat ochii ei, una care nu se găsea nicăieri În jur, au fost dolarii. Soseau de departe, dintr-o lume doar auzită, dar nevăzută, și aveau mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de fragi / cu sete m-au robit / Nebănuite fântâni de șoapte / și visuri mi-a dăruit / În nopți cu rouă cântând / m-a trimis acasă / doar cu pletele-i de vânt / Eu am tăcut cu sfială/ înlănțuit de simțuri / vrejuri pâlpâitoare.“ (Izvor) Ne frapează, de data aceasta, nu numai virilitatea inepuizabilă a autorului (sau a personajului liric în care el se proiectează), ci și infidelitatea lui, recunoscută fără nici o ezitare. Azi o grădină, mâine o pădure - nu se mai poate conta
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
așteaptă! Nu-mi da drumul! Au intrat În bar. La capătul unui culoar Îngust, la adăpost de zgomotele străzii, pe altă ușă, era un afiș, o tânără Într-un maiou umed Îndemna privitorul: Caută adevărata aromă. Țigările americane Winston. Lumina pâlpâitoare a unui singur tub de neon nu reușea să Înlăture bezna, astfel Încât Johan n-a izbutit să se dumirească dacă fata e chinezoaică, malaeză sau eurasiatică. Putea să nu fi fost decât o occidentală care se dă drept asiatică. Se
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și‑i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormântului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sânii ei pâlpâitori și atât de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptând parcă să‑i vină rândul ținându‑l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pâlpâitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pâlpâitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvârșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu o privire Înspăimântată În oglinjoara pe care o ținea strâns În palmă. Doamna Brener Încercă să i‑o smulgă din mână, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într‑un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțând lumânarea pâlpâitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimântată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimântați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mea.) 19. Este foarte probabil ca această carte să fi produs o puternică Înrâurire nu doar asupra fostului pictor‑amator, autorul faimoasei cărți Mein Kampf, ci și asupra spiritului unui anonim seminarist gruzin despre care vom mai auzi. În lumina pâlpâitoare a lumânării, În nopțile lungi ale troienitului surghiun siberian, pe când afară vuia viscolul, cuvintele Conspirației acționau, probabil, asupra lui mai viu decât Evanghelia. Astfel că un Îndreptar menit să instruiască un prinț renascentist - prin reîncarnarea filozofiei lui Joly, deformată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele izvorând parcă purificate din nopți de o întunecare curată și strălucitoare. Lumina soarelui pătrunzând prin frunziș la ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu răsuflarea ei dogorâtă, căzând din când în când peste Sampath, pe care nu-l trata ca și cum ar fi fost o ființă omenească, așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil aici, legănat de lumina jucăușă, mângâiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
l-am primit și citit, unul dintre acești tineri, Benjamín Jarnés, într-un articolaș intitulat în manieră culterană „Treier de aur, stoarceri de nectare“, ne spune că „Góngora nu face apel la flăcăruia jucăușă a fanteziei azurii, nici la flacăra pâlpâitoare a pasiunii, ci la perena lumină a inteligenței calme.“ Și asta numesc poezie intelectualii aceia? Poezie fără focul fanteziei și flacăra pasiunii? N-au decât să se hrănească atunci cu pâine făcută din acel aur treierat. Și adaugă apoi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]