532 matches
-
-l cedeze. Domnilor, strigă el spre Zander și spre Nelly care, într-un colț al camerei, desfăceau o masă de joc, pregătind cărțile, ce faceți acolo, veniți să vedeți aici cum o nară de om își pierde nevinovăția! Mik deschise pachețelul din fața mea (cocaina, care mai avea un miez tare, începuse să se surpe pe la margini și, când Mik a deschis pachetul, grămăjoara a plesnit la mijloc și s-a risipit în toate părțile), luă cu capătul periuței de dinți puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu simțurile mele. E un fel de a mă autoapăra: e necesar să fac asta pentru a ridica un baraj între senzația interioară și manifestarea exterioară a acesteia. Mik, Nelly și Zander se întorc în cameră. Desfac pe brațul fotoliului pachețelul meu cu praf, cer de la Mik periuța de dinți și mai trag două prize. O fac nu pentru mine, ci pentru ei. Hârtia foșnește, cocaina sare la fiecare foșnet, dar eu fac totul cum trebuie și nu risipesc nici un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întorc cumva capul, se răstoarnă camera. - Nu, n-a întrecut măsura. Pur și simplu e efectul cocainei și trebuie să-i dăm mai repede o priză. Asta o spune Nelly. Mik se apropie. Aud cum deasupra urechii mele se desface pachețelul, dar nu mă uit. Îmi întorc ochii și, apoi, îi plec. E un sentiment nou. În teama de a-mi arăta ochii nu este rușine, nici jenă, ci frica de înjosire, teama că mă fac de râs, plus ceva îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se lăsa liniștea în casă, când doar lampa cea verde ardea pe birou. Ele erau tot atât de distrugătoare pentru voința mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul meu. 5 O încăpere luxoasă, scaune solemne cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au adunat și stau cu toții în jurul unei mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
rog, se îndreptă el spre Ileana, nu ai cumva la tine un șervețel de hârtie steril? Ileana stătea la distanță și îl privea albă la față. Nu-i răspunse, dar se scotoci în buzunarul de la blue-jeans și îi întinse un pachețel cu batiste de unică folosință. Nu te speria, o liniști Cristi, ocupat să așeze frunzulițele stropite în hârtie, nu știm încă dacă este sânge cu adevărat, iar dacă este, nu știm dacă e de om ori de la vreun animal. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
om ori de la vreun animal. Asta vom afla după ce facem niște analize. Nu sunt speriată de loc! îl liniști ea. Mie așa mi s-a părut, spuse Toma râzând, în timp ce se ridică apropiindu-se de ea. Aș vrea să punem pachețelul acesta undeva unde să nu se mototolească. N-aș vrea să se rupă frunzele. Aici s-a întâmplat ceva, nu știu ce, dar locul apare ca și cum ceva foarte mare s-a tăvălit pe jos. Poate un urs ori alt animal foarte mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de treabă, o liniști Toma. O pereche de mănuși ar fi fost bune, dar am uitat să-i cer doamnei. Poftim! deschise Ileana celălalt sertar de sub catedră și întinzându-i o cutie cu mănuși de cauciuc. Cristi scoase din buzunar pachețelul în care pusese frunzele din pădure și îl desfăcu cu grijă. Își puse mănușile și apoi începu să radă cu bisturiul petele maronii de pe acestea. Pulberea cădea în vasul Petri deasupra căruia desfășura el operațiunea. Luă apoi cu vârful bisturiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-și schimbe ora de muzică cu maestrul Neri. Ea venise pentru că era după-amiaza ei liberă. — Clara nu poate veni fiindcă are oră de muzică? am Întrebat eu, uluit. Bernarda Își coborî privirea. Aproape că plîngea cînd Îmi Întinse un pachețel care conținea cadoul ei și mă sărută pe amîndoi obrajii. Dacă nu vă place, se poate schimba, zise. Am rămas singur cu tata, contemplînd vesela cea bună, argintăria și lumînările ce se topeau În tăcere. — Îmi pare rău, Daniel, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
accepta niciodată să facă ceva contra voinței sale. Nu cumva faceți o confuzie? De ce vă interesează viața noastră personală? Probabil că Reiko nu avea Încredere În mine, așa cum și Gan mă suspectase că aș putea fi un ziarist. Am scos pachețelul pe care-l aveam cu mine. Reiko Începu să-l desfacă acolo pe loc, fără să țină cont de țipătul meu de surpriză. Când desfăcu ambalajul de hârtie, scoase la iveală două pachețele Înguste, Învelite și ele În hârtie. Păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aș putea fi un ziarist. Am scos pachețelul pe care-l aveam cu mine. Reiko Începu să-l desfacă acolo pe loc, fără să țină cont de țipătul meu de surpriză. Când desfăcu ambalajul de hârtie, scoase la iveală două pachețele Înguste, Învelite și ele În hârtie. Păreau doi cârnați. Reiko luă unul din ele și Îl băgă În geantă, iar pe celălalt mi-l Întinse mie. — Văd că Maestrului Încă Îi place pudra albă. Acestea sunt cadourile lui pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-te și-adu smochinele, că ne ții în loc! Cât ai clipi, Jan își puse globul pe cap, luă tubul de oxigen în spinare și ieși în imponderabilitate. Reveni rapid cu o pungă de smochine, cu patru jaluzele și cu trei pachețele de gumă. Getta 2 îi numără cinci fise de uraniu, cât îi ceru meseriașul, apoi Felix îi sugeră din priviri ieșirea în hăul cosmic. Din ușă, Jan, se întoarse și spuse: — Da’ niște sticli goale... N-avem! răcni Felix S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ca o adolescentă în mulțumirea sufletească ce o simțea, fiind gata schimbată și pregătită pentru a-și începe treburile pe care le intuia că le are de făcut. Cât timp mama ei așeză masa, Emanuela despachetă bagajele punând rapid fiecare pachețel la locul lui: în congelator, produsele pentru congelare; în frigider, cele ce trebuiau păstrate la rece; iar micile daruri obișnuite pentru părinți, le așeză alături. După ce termină cu toate, ordonată și, totuși, grăbită, ridică acele daruri și le oferi personal
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
Nu știu dacă ai băut vreodată așa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeți voi tinerii. - Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea la care îți mai adaugă o doză de lapte condensat și pachețelul de zahăr, uneori și un pliculeț cu ciocolată. - Servește-te, nu te sfii. Nu-ți place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o rețetă specială proprie. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia
MEDITATIA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1050 din 15 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363161_a_364490]
-
Și ce dacă ești moșneag? Te îmbraci tare frumos Și ești foarte generos. Când te văd, copiii spun: Uite-l, ăsta-i Moș Crăciun!’’ Ne vorbești atât de blând, Și ne mângâi surâzând Și ne dai din al tău sac Pachețele după plac. Și-ți mai spun, că nu mi-e greu: Semeni cu bunicul meu! Moș Crăciune, îmi ești drag! Și ce dacă ești moșneag? Referință Bibliografică: MOȘ CRĂCIUNE! / Gheorghe Vicol : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1440, Anul IV
MOŞ CRĂCIUNE! de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363276_a_364605]
-
el, unii vin de la serviciu sau pur și simplu de la o plimbare, îi aruncă o uitătură scurtă, iar alții îl ignoră pur și simplu. Doar câțiva oameni mai miloși din zonă pun pe banca din lemn de salcâm câte-un pachețel care conține eventual un sandviș, sau orice altceva de mâncare. Răducu (așa îl cheamă pe copil) le mulțumește frumos, cu o voce stinsă, apoi mănâncă liniștit, mestecând încet, dar mereu cu privirile ațintite în pământ. De dormit doarme pe unde
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368517_a_369846]
-
carne macră, crudă, îmbibată în sânge proaspăt, hrană care le întreține potențialul de agresivitate pentru a-l aduce în prim plan. Iar cetățeanul Remus Fabian, un individ c-un suflet larg, în fiecare seară, ca de obicei, pune câte un pachețel cu mâncare pe banca din lemn de salcâm - singura bancă din fața blocului unde locuiește de circa un deceniu - pentru el, pentru Răducu. Și eu sunt foarte sigur că, după ce Remus reintră în locuința lui, Răducu vine ca de obicei, se
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368517_a_369846]
-
și mănâncă, cu privirile-i triste ațintite în pământ, mestecând ușor și cu poftă. Dovada acestui fapt ? Foarte simplă. A doua zi dimineață, în fiecare dimineață când Remus Fabian pleacă gârbovit sufletește, rutinat și foarte plictisit, la un serviciu nesigur, pachețelele lui cu mâncare lipsesc, zi de zi, de pe locul unde le așează seara. Se preface, firește, că nu bagă în seamă nici măcar câinele comunitar, unul urât, negru și lățos, care se pripășise de un timp încoace primprejurul blocului cu garsoniere
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368517_a_369846]
-
el, unii vin de la serviciu sau pur și simplu de la o plimbare, îi aruncă o uitătură scurtă, iar alții îl ignoră pur și simplu. Doar câțiva oameni mai miloși din zonă pun pe banca din lemn de salcâm câte-un pachețel care conține eventual un sandviș, sau orice altceva de mâncare. Răducu (așa îl cheamă pe copil) le mulțumește frumos, cu o voce stinsă, apoi mănâncă liniștit, mestecând încet, dar mereu cu privirile ațintite în pământ. De dormit doarme pe unde
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367520_a_368849]
-
carne macră, crudă, îmbibată în sânge proaspăt, hrană care le întreține potențialul de agresivitate pentru a-l aduce în prim plan. Iar cetățeanul Remus Fabian, un individ c-un suflet larg, în fiecare seară, ca de obicei, pune câte un pachețel cu mâncare pe banca din lemn de salcâm - singura bancă din fața blocului unde locuiește de circa un deceniu - pentru el, pentru Răducu. Și eu sunt foarte sigur că, după ce Remus reintră în locuința lui, Răducu vine ca de obicei, se
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367520_a_368849]
-
și mănâncă, cu privirile-i triste ațintite în pământ, mestecând ușor și cu poftă. Dovada acestui fapt ? Foarte simplă. A doua zi dimineață, în fiecare dimineață când Remus Fabian pleacă gârbovit sufletește, rutinat și foarte plictisit, la un serviciu nesigur, pachețelele lui cu mâncare lipsesc, zi de zi, de pe locul unde le așează seara. Se preface, firește, că nu bagă în seamă nici măcar câinele comunitar, unul urât, negru și lățos, care se pripășise de un timp încoace primprejurul blocului cu garsoniere
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367520_a_368849]
-
Se legăna încetișor și mângâia obrajii de lut, murmurând ca pe un descântec Săru’mâna, săru’mâna, știam eu că nu m-ai uitat! Când o zărise pe mamă-sa, se ridicase întinzând spre ea mâinile în care ținea un pachețel înfășurat în staniol multicolor... -Piatra-lunii-dulci! Asta mi-a dat Buni! Așa mi-a zis că se chemă acolo unde stă ea acum! Vezi că n-a uitat de mine?! Ia și tu! Mama desfăcu pachețelul întins de copil și găsi
LEAC DE DOR de ANGELA DINA în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367735_a_369064]
-
mâinile în care ținea un pachețel înfășurat în staniol multicolor... -Piatra-lunii-dulci! Asta mi-a dat Buni! Așa mi-a zis că se chemă acolo unde stă ea acum! Vezi că n-a uitat de mine?! Ia și tu! Mama desfăcu pachețelul întins de copil și găsi un pumn de cristale argintii, parcă de... zahăr candel iradiind un miros de smirnă si busuioc... Lacrima în care i se topise tot sufletul îi năpădi chipul... Și nu mai căută să afle răspuns la
LEAC DE DOR de ANGELA DINA în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367735_a_369064]
-
Unde mi-e copilul?” întreabă bărbatul în salopetă. „Nu știu, era pe-aici!” se preface femeia. „Cum nu ști unde mi-e copilul?” întreabă din nou bărbatul și se așează istovit și necăjit pe bancă. „Eu cu cine îmi mănânc pachețelul și bunătatea asta de înghețată?” „Cu mine, tati, cu mine!!!” răsare de după un copac micul nostru cofetar. „Daaaaaaaaaa...cu tine, zmeule! dar și cu mami, și cu tanti...că nu e frumos să fim egoiști, nu?” râde bărbatul, învârtindu-l
UNDE MI-E COPILUL? de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 180 din 29 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367256_a_368585]
-
începe să murmure... Personalul de bord aleargă pe culoare... Un du-te-vino, simpatic, acompaniat de zâmbete profesionale și uniforme frumoase... cu motive aborigene. Degeaba! Domnișoară din stânga mea plânge în continuare... Plânge parcă și mai tare. O stewardeză ne aduce câte un pachețel de alune și un pahar cu apă. Binevenite! Pentru mine doar... Vecinica nu se atinge de nimic... Nici de apă, nici de alune... Iau o revistă și încep să citesc, apoi deschid televizorul din fața mea și caut un program de
CĂLĂTORIA: ZBORUL DE LA SYDNEY LA SINGAPORE. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1059 din 24 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363639_a_364968]
-
ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului Desfăcu bagajele. Cumpărase un pui la rotisor și îl băgă la cuptorul cu microunde. În timpul acesta spălă câteva andive, le tăie și le puse într-un castron, turnă maioneză peste ele și le amestecă. Scoase pachețele cu mezeluri fel de fel și rulade de cașcaval, feliate și le așeză pe un platou de inox. Spălă roșii, ardei , castraveți, îi tăie și-i puse pe un platou mai mic, tot din inox. Le aduse pe toate, pe
POVESTE LA ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ (XIV) de VASILICA ILIE în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363759_a_365088]