374 matches
-
sursă simbolistă. Dar T. și-a adjudecat o notorietate inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat programului naționalist oficial din anii ’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu ușurință de la elogiu la imprecație, de la stihuirea elegiacă la timbrul pamfletar vituperant. Asumându-și, programatic, statutul de poeta vates și uzând de o retorică tumultuoasă, el celebrează nu numai Miorița sau „mărețele umbre” (Decebal, Niceta Remesianul, Ștefan cel Mare, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu ș.a.), ci și pe ultimul conducător comunist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
o parte, vinovății pe de alta, T. trimite epistole lirice în cele patru zări: Scrisoare deschisă către toate conștiințele lumii (pavană pentru chimval, clopote și porumbei). Nu altfel se poate caracteriza publicistica lui, unde impulsul festivist coexistă cu o vehemență pamfletară de nestăvilit, îndeobște de un subiectivism extrem, ceea ce a declanșat reacții puternice în lumea literară și politică. SCRIERI: Poezii, București, 1977; Epistole vieneze (50 de poeme de dragoste), București, 1979; Poeme de dragoste, ură și speranță, pref. Eugen Barbu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
literatura închisorilor și lagărelor comuniste (Editura Polirom, Iași, 2005) - îl reiau aici, pentru a rediscuta chestiunea explozivă a Securității în contextul necesității legii lustrației și a afacerii Dosariada. „Năravurile românești” din această carte au oarecare legătură și cu apetitul meu pamfletar materializat în Imaginarul violent al românilor (Editura Humanitas, București, 2003), dar și cu volumul coordonat de mine, în 2006, la Institutul Cultural Român, care nu întîmplător intitulat T(z)ara noastră. Stereotipii și prejudecăți. Este vorba, prin urmare, despre o
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
studenta mea. Majoritatea colegelor ei erau, în mod pasiv, de acord cu ea, doar o voce sau două protestând la adresa spuselor moderatoarei. Recunosc acum că prestația insolită a studentei mele m-a luat prin surprindere, neînchipuindu-mi că o piesă pamfletară de tip antiutopie, precum Ploșnița, ar putea fi înțeleasă ca o apologie a regimului bolșevic. Mi se părea evidentă, în textul lui Maiakovski (un Maiakovski eretic și rebel împotriva regimului pe care îl girase, la începuturile sale, inclusiv din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
săptămânal de moravuri grele” era menită să sancționeze prin zeflemea extremă viciile nației, exemplificând prin politicienii săi mai cu seamă. S-a mizat pe un grotesc coroziv și pe hilar, pe bășcălie, răspăr, pe circ și maimuțăreală, pe o fantezie pamfletară spectaculoasă, pe o categorie pe care aș numi-o scato-clovnesc. Jurnaliștii de la Academia Cațavencu au intuit și sancționat tocmai trăsătura suburbană a politicienilor români, zugrăviți în portrete demistificatoare: Ion Iliescu zis (nea) „Nelu”, „babacul”, „despotul de Călărași”, „Titanul”, „Feldwebelul de la
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
pelerină”, Dimitrie Anghel - „seniorul lampioanelor”, Camil Petrescu - „un mușchetar de metropolă”, N.D. Cocea - „un gladiator de ocazie”, Nae Ionescu - „cruciatul de ceață”, Nichifor Crainic - „un popă de câmp” etc. Reușitele sunt diminuate de alunecări în manierism, alteori de disproporționate izbucniri pamfletare și îndeosebi de supralicitarea talentului unor părtași de idei și a majorității confraților olteni. Treptat, ocupându-se de ultimii, I. abandonează uneltele criticului pentru a deveni memorialist. Ipostaza aceasta se regăsește și în De la Porțile de Fier la Poarta sărutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
90, unui scriitor care, deși s-a lăsat fascinat în tinerețe de utopia comunistă, a devenit imediat o victimă a comunismului real. Entuziasmul inițial a lăsat locul scepticismului și, ulterior, spiritului critic, care s-a tradus mai ales sub formă pamfletară, în romane precum Adio, Europa! și, confesional, într-o extrem de densă și impresionantă corespondență și într-un jurnal de idei unic. Membru al Cercului literar de la Sibiu, discipol al lui Lucian Blaga, I.D. Sârbu devine o victimă a idealurilor politice
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
rafinat și în permanență sprijinit de bogate și alese lecturi, spiritul critic al d-nei Magda Ursache are darul de a-l scoate pe cititor din inerție și de a-l provoca la meditație și acte justițiare". Ion Adam admiră "tensiunea pamfletară, violența stilizată a verbului său vitriolant, dar și mai mult îi prețuiesc logica, puterea de a aduna într-un tablou întunecat, dar coerent, fețele haosului imediat, cu vârtoase rădăcini în trecut". A.D. Rachieru vede în cărțile Magdei Ursache apariții "salutare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
12-15. SOROHAN, Elvira. Sens literal și sens insinuat în narațiunea medievală. În: Dacia literară, 11, 2000, nr. 38, p. 35-37. SOROHAN, Elvira. Blaga și cerchiștii. În: România literară, 34, 22-28 aug. 2001, nr. 33, p. 10-11. SOROHAN, Elvira. Lucian Blaga pamfletar. În: România literară, 34, 13-19 iun. 2001, nr. 23, p. 11. SOROHAN, Elvira. Metoda istoricului literaturii. În: Revista română (Iași), 7, nr. 2, 2001, p. 5. Despre Constantin Ciopraga. SOROHAN, Elvira. Receptarea lui Nae Ionescu la Saeculum. În: Adevărul literar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și cărtăresciană privind p. românesc -, Mușina și-a afirmat poziția critică, a susținut necesitatea și legitimitatea în poezie a unui „nou antropocentrism”, pe care l-a teoretizat, și a continuat să critice îndârjit fetișizarea fenomenului prin texte cu caracter cvasi pamfletar: Să-avem și noi postmoderniștii noștri (1989), Paradisul din tomberon (1994), Postmodernismul socialist (1999) ș.a. O critică la fel de aspră va fi formulată de tânărul eseist Ciprian Șiulea, într-un text cu titlu ironic - Postmodernismul iluminist -, inclus în volumul Retori, simulacre, imposturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
români exilați, cufundat în lectura Bibliei (pe care o traduce, parțial, și o comentează), se consideră profetul neînțeles și nerecunoscut de poporul pe care el l-a „mântuit”. Îndrumătorul a devenit un proroc îndurerat și vindicativ, de o neobișnuită vehemență pamfletară la adresa prea numeroșilor săi dușmani. Firea sa egolatră și dominatoare nu i-a îngăduit asocierea de lungă durată cu oamenii de valoare ai epocii, cu care a avut, nu o dată, idealuri comune. Poezia lui H.-R., scrisă de-a lungul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
Se sugerează astfel, cu mijloace lirice remarcabile, atmosfera de vrajă și supranatural care însoțește ivirea sentimentului de dragoste. H.-R. s-a dovedit foarte înzestrat pentru poezia satirică și fabulă, în care își putea desfășura în voie temperamentul polemic, verva pamfletară, jovialitatea, limbajul viguros și colorat. Poemele comice compuse în sprijinul unor campanii politice (O festă în comemorația zilei de 23 sept. 1845 sau Cobza lui Marinică, Păcală și Tândală sau Cavalerul și scutierul) și multe dintre fabulele sale (Măciașul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
se referă Bacalbașa (1872- 1875), poetul Alexandru Macedonski, întors din străinătate, se avântase în viața politică, devenind un adept fervent al grupărilor liberale; în 1873, la 19 ani, editează gazeta Oltul, subvenționată de liberali, în care își expune, cu energie pamfletară, opiniile antidinastice, foarte la modă pe atunci, reluate apoi de el, cu nuanțe republicane, în Telegraful. Legăturile sale cu lumea școlară a Bucureștilor sunt acum puternice, e admirat de adolescenții încălziți de ideologia încă revoluționară a liberalilor și, în semn
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care, împreună cu Niște țărani, formează „trilogia țărănească” a prozatorului. Deosebit de construcțiile romanești anterioare ale lui S. este romanul, probabil proiectat ciclic, Ciocoii noi cu bodyguard (2003), care asociază intriga romanescă și umorul ori satira virulentă, punctată nu o dată de erupții pamfletare. Titlul trimite la opera lui N. Filimon, fiind o scriere în linia prozei de inspirație socială cu specific „balcanic”, inaugurată de Ciocoii vechi și noi. Protagoniști sunt profitorii de pe urma evenimentelor din decembrie 1989, iviți, pe de o parte, dintre foști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
Republica Moldova (2000). Zgârcit în aprecieri atunci când face comentarii referitoare la scrisul din Basarabia, conștient de anacronismul unei literaturi „acefale”, Ț. răbufnește adesea categoric și malițios. A fost, în consecință, sancționat oficial, luându-se măsuri drastice de temperare a pornirilor sale pamfletare. Acid și dur, incapabil să se iluzioneze, de o îndărătnicie învecinată cu disperarea, cu un accentuat gust de amărăciune defetistă, el ratează totuși, ca și Vasile Coroban, o vocație de polemist, găsindu-și salvarea în studii ample de analiză a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
Convorbiri literare”, „Strada”, „Lanuri”, „Symposion”, „Tribuna”, „Viața” ș.a. În 1938, o parte din versuri erau strânse în placheta Game. Un volum de portrete critice, anunțat în repetate rânduri, nu a mai apărut. La început, în publicistica lui B. coexistă nota pamfletară, vocabularul plastic, mustind de crudități, ca la T. Arghezi, pe de o parte, și ermetismul, cu aglomerări de abstracțiuni și de neologisme, cu o topică torsionată și numeroase elipse, pe de altă parte. Maniera ermetică se impune în „portretele străine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
clasicismului (seninătate, echilibru, obiectivitate), el se manifestă în gazetărie ca un cronicar și comentator ce nu își ascunde subiectivitatea. Mereu impecabil articulată, fraza lui devine adesea caustică, flagelantă, mușcătoare. Umorul de stil academic coexistă cu polemica acidă, chiar cu virulența pamfletară, generată de ranchiună, de erupții ale orgoliului rănit. Prin obiectul preocupărilor, scrisul jurnalistului e orientat constant spre actualitatea literară, muzicală și teatrală, iar în anii primului război mondial și în cei imediat următori este modelat de angajarea politică. Punctul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
amploarea și diversitatea spiritualității și a creativității sale își au sorgintea în strădaniile literare ale bunicului Tadeu Hâjdeu și îndeosebi ale tatălui său, Alexandru Hâjdeu. B.P. Hasdeu este prezentat în imensul său laborator de creație, în confruntările politice, în izbucnirile pamfletare și satirice, ca acuzat de pornografie în procesul de presă provocat de apariția nuvelei Duduca Mamuca, ca publicist și conducător de reviste și ziare. Un accent deosebit cade pe publicistica politică din „Traian” și „Columna lui Traian”. Se relevă, între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288557_a_289886]
-
mărunți, din preajma revistelor pe care le conducea. Rar i se întâmplă să revină cu judecăți mai echilibrate, elogiul poeziei eminesciene, rostit în 1889, fiind o astfel de excepție. Poet el însuși, profesează o artă a durității, susținută de vâna satirică, pamfletară a temperamentului. Preferința pentru „o poezie neagră”, „de granit”, „mișcată de teroare și palpitând de ură” (Viersul), aplecarea spre viziunea grotescă și invectiva nestăpânită, fulminantă (Complotul bubei, Odă la ciocoi) îl plasează într-o familie căreia îi aparțin Heliade, Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
cu condiția ca acțiunile lor să capete un caracter spectaculos. Astfel, s-au creat alianțe între actorii care au înțeles că puterea este dată astăzi de notorietate. Un exemplu ne este furnizat de ceea ce Alain Minc, califică într-un stil pamfletar, drept „Sfânta Alianță dintre judecători și ziariști” (Minc, 2002, p. 196). Debarasată de aspectele sale polemice, teza lui Minc se referă la convergența de interese dintre judecătorii de instrucție și ziariștii de investigație. Și unii, și alții își lărgesc spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
dar cu o funcție diametral opusă față de poemele „italiene”, de vreme ce nu mai indică reflexivitatea subiectului liric, ci vidul de substanță al obiectului („cavalerul”), simplă „ființă de hârtie” gonflată prin transfuzii frazeologice. Când masca livrescului cade, descripția aglutinantă relevă autentice disponibilități pamfletare: „Cu picioarele înainte/ duceți cavalerul și arătați-i/ sala macilor roșii candelabrele/ de infuzii stelare ascunse-n/ eprubete de os/ oh purtați-l în căruță/ ca pe-un mare găgăuță/ până când cerul în febră/ ca un buboi roșu și târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
proza jurnalistică” și comentează copios atât autori români, cât și străini. Specia e studiată de la apariția ei, ajungându-se la concluzia că „abia cu Ion Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, Eminescu, Caragiale, A. Bacalbașa putem vorbi de conștiința «artizanală» a unei literaturi pamfletare”. M. are în atenție și (re)definirea pamfletului din perspectiva celor mai actuale teorii despre text și genurile literare. În capitolul intitulat Zonele de contact pamfletul e studiat ca artă a elocinței, e raportat la presă, iar când e apropiat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288289_a_289618]
-
flagelantă, imaginea scandaloasă. Nici un poet român, de la Aron Cotruș încoace, nu îl întrece, și nici măcar nu îl egalează în obținerea de efecte literare prin manipularea doar vag prelucrată a vorbirii cotidiene aspre, a injuriei plastice la modul elementar, a expresiei pamfletare. E dificil a disocia în fiecare propoziție constituenții cu tentă expresionistă, modernistă în general, de cei pur romantici, însă percutanța vocabulelor, insolitul alăturărilor, modul provocator al construcțiilor frastice și imagistice dau multor versuri un aspect incontestabil modern. Adeseori instrumentul vorbirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
și ei plată după faptă”. În scrisul cronicarului, în textul său încărcat de patimă, stigmatizator (în care drumul spre imprecație este cu grijă netezit), violent în acuză și în vehemența denunțului (moral) și aprig (dar și abil) în atitudine, compunerile pamfletare se alcătuiesc fără dificultate. Provocatorii întâmplărilor, din care mereu ofensații și „obijduiții” Cantacuzini ies în pagubă, sunt urmăriți cu meticulozitate. Voievodului Radu III Mihnea, omorâtorul de boieri (victimele lui sunt înșirate de cronicar într-o cutremurătoare „listă”), primul mare inamic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
de suprafață, lărgirea suporturilor vieții culturale; totul se îmbină în acest demers de relativizare a rolului gînditorilor și scriitorilor. Am învățat să distingem ideea de carte, cum recomandă Alphonse Dupront, care subliniază efervescența deseori determinantă a "acestui univers folicular și pamfletar, intermediar între universul cărții, al mecanismelor școlare și al cuvîntului vorbit, nu scris".32 Se vorbește de acum încolo mai mult despre tipărituri decît despre carte și mai mult despre gesturi cotidiene de apropriere decît de tipăriturile înseși (periodice, almanahuri
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]