KorAP: Find »[drukola/base=partiție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...29 >

703 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect). Numai pentru tipul A pasivul poate fi considerat ca stând la originea construcției ergative, pe când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect). Numai pentru tipul A pasivul poate fi considerat ca stând la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la concluzia că, în aceste limbi, construcția ergativă a precedat și, poate, a și influențat dezvoltarea pasivului. Aldrige (2007a) analizează problema ergativității în limbile austroneziene de vest, demonstrând că acestea nu aparțin aceleiași clase tipologice: unele sunt ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile austroneziene de vest, demonstrând că acestea nu aparțin aceleiași clase tipologice: unele sunt ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă cu partiție ergativă poate deveni acuzativă prin reinterpretarea construcției ergative tranzitive ca fiind pasivă. De exemplu, tagalog este ergativă (a păstrat construcția antipasivă; antipasivele oblice sunt tipic nedefinite și nespecifice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă cu partiție ergativă poate deveni acuzativă prin reinterpretarea construcției ergative tranzitive ca fiind pasivă. De exemplu, tagalog este ergativă (a păstrat construcția antipasivă; antipasivele oblice sunt tipic nedefinite și nespecifice), malgașa are partiție ergativă (sintaxa acuzativă a rezultat din construcția antipasivă, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă cu partiție ergativă poate deveni acuzativă prin reinterpretarea construcției ergative tranzitive ca fiind pasivă. De exemplu, tagalog este ergativă (a păstrat construcția antipasivă; antipasivele oblice sunt tipic nedefinite și nespecifice), malgașa are partiție ergativă (sintaxa acuzativă a rezultat din construcția antipasivă, în care argumentul în absolutiv a fost interpretat ca subiect), iar indoneziana este acuzativă (construcția antipasivă − absentă din stadiul actual al limbii − stă la baza structurii active tranzitive; există resturi ale sintaxei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă de modificările (tipologice) care apar în diverse limbi, dar nu explică și cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
XX-lea: alsea, siuslan și coosan, între care nu s-a dovedit că există o relație genetică. Toate cele trei familii de limbi au marcare cazuală ergativă, dar tiparele sunt diferite, în funcție de zona din gramatică în care se manifestă. Există partiții vizibile în funcție de timp−aspect sau de tipul de propoziție − principală vs subordonată. În această arie caracterizată de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului pare să fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în ușurința traducerii. Oscilațiile dintre sistemul ergativ și cel acuzativ au fost invocate pentru numeroase limbi sau grupuri de limbi. Această situație, prezentă în toate limbile care cunosc un anumit tip de partiție (vezi supra, 3.1.3.), poate fi descrisă în termenii lui Kroch (1989)88 ca "gramatici în competiție". Numărul mare de limbi în care există diferite tipuri de partiție, studiul diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
situație, prezentă în toate limbile care cunosc un anumit tip de partiție (vezi supra, 3.1.3.), poate fi descrisă în termenii lui Kroch (1989)88 ca "gramatici în competiție". Numărul mare de limbi în care există diferite tipuri de partiție, studiul diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
grupul occidental și cel oriental provine din aceeași structură nominală cu participiu trecut pasiv predicativ − ergativizat în grupul occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
agent, uneori necunoscut, ci către pacient, către cel care suportă o anumită acțiune). Dixon susține, dimpotrivă, că numai cei care folosesc o limbă ergativă au adevărata noțiune a agentivității, dovadă fiind și faptul că agentul primește o marcare specială. (b) Partițiile − arată Gildea (2003) − sunt o cale de cercetare diacronică, dar nu oferă explicații cognitive pentru apariția/existența ergativității. Autorul inventariază explicațiile semantice și pragmatice date în literatura de specialitate pentru apariția ergativității: rolurile semantice (ergativul e legat de agentivitate, iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativitatea. Am subliniat că, spre deosebire de schimbările minore, o schimbare tipologică nu este unidirecțională, fiind inventariate, în bibliografia consacrată problemei, atât treceri de la sistemul acuzativ la cel ergativ, cât și invers. Din punctul de vedere al evoluției lingvistice, diversele tipuri de partiții prezentate sub 3.1.3. pot fi considerate dovezi ale unui stadiu de trecere de la un tip lingvistic la altul, trecere care poate fi influențată și de contactul direct sau indirect cu o limbă diferită. În final, am subliniat ideea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceste limbi au mediat relația dintre tipologie și sintaxă, adică voi prezenta câteva explicații formulate în termeni sintactici atât pentru distincția dintre cele două tipuri de limbi, cât și pentru aspecte de detaliu care privesc comportamentul limbilor ergative, cum sunt partiția ergativ/acuzativ sau existența verbelor inacuzative în limbile ergative. 2.1. Analiza "inacuzativă" a limbilor ergative Deși majoritatea cercetătorilor optează pentru diferențierea netă a limbilor acuzative de limbile ergative și, în cazul acestora din urmă, pentru delimitarea ergativității morfologice de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
profundă (sintactică) nu este relevantă. Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relevantă. Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
LF și PF. Cazul structural este atribuit în anumite poziții structurale, indiferent de rolul tematic atribuit în D-Structură și de categoriile care atribuie rolul tematic. Cazul inerent este echivalent cu atribuirea rolurilor tematice. 2.6. O explicație sintactică a partiției morfologice Teoria generativă nu a fost folosită numai pentru a explica fenomene majore, ci și pentru aspecte de detaliu care privesc specificul limbilor ergative, de exemplu, partiția morfologică acuzativ/ergativ determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale (vezi Capitolul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inerent este echivalent cu atribuirea rolurilor tematice. 2.6. O explicație sintactică a partiției morfologice Teoria generativă nu a fost folosită numai pentru a explica fenomene majore, ci și pentru aspecte de detaliu care privesc specificul limbilor ergative, de exemplu, partiția morfologică acuzativ/ergativ determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale (vezi Capitolul 1, 3.1.3.(b)). Jelinek (1993)15 a propus ca ergativul să fie tratat la fel ca acuzativul, adică să se considere că ambele sunt atribuite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în poziții externe. Nash (1997: 137) arată că pronumele de dialog (de persoanele 1 și 2) sunt legitimate mai sus decât alte argumente nominale, la un nivel la care distincția ergativ−absolutiv e blocată. Autoarea (Nash 1997: 137) corelează existența partiției cu parametrul topicii: numeroase limbi SOV au partiție personală, iar limbile VSO nu au, de obicei, partiție personală. Nash (1997: 137) formulează următoarea generalizare: Generalizarea persoană−timp: Partiția personală este atestată în limbile ergative în care subiectul proiecției VP poate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pronumele de dialog (de persoanele 1 și 2) sunt legitimate mai sus decât alte argumente nominale, la un nivel la care distincția ergativ−absolutiv e blocată. Autoarea (Nash 1997: 137) corelează existența partiției cu parametrul topicii: numeroase limbi SOV au partiție personală, iar limbile VSO nu au, de obicei, partiție personală. Nash (1997: 137) formulează următoarea generalizare: Generalizarea persoană−timp: Partiția personală este atestată în limbile ergative în care subiectul proiecției VP poate fi asociat local cu categoria flexionară Timp. Această

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legitimate mai sus decât alte argumente nominale, la un nivel la care distincția ergativ−absolutiv e blocată. Autoarea (Nash 1997: 137) corelează existența partiției cu parametrul topicii: numeroase limbi SOV au partiție personală, iar limbile VSO nu au, de obicei, partiție personală. Nash (1997: 137) formulează următoarea generalizare: Generalizarea persoană−timp: Partiția personală este atestată în limbile ergative în care subiectul proiecției VP poate fi asociat local cu categoria flexionară Timp. Această generalizare prezice că partiția personală nu e posibilă decât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]