933 matches
-
acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată că terminată, cu efecte care persistă sau nu în momentul vorbirii. Complinirile și funcțiile sintactice ale participiului țin atât de natură să verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul prezent provine din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
țin atât de natură să verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul prezent provine din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea formei numite gerunziu în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul prezent provine din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea formei numite gerunziu în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent are valoare verbală în limba scrisă. Poate
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent are valoare verbală în limba scrisă. Poate avea același subiect că verbul căruia i se subordonează, și în acest caz există construcții participiale echivalente cu
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent are valoare verbală în limba scrisă. Poate avea același subiect că verbul căruia i se subordonează, și în acest caz există construcții participiale echivalente cu două tipuri de propoziții subordonate: Există și construcții în care participiul prezent are propriul
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent are valoare verbală în limba scrisă. Poate avea același subiect că verbul căruia i se subordonează, și în acest caz există construcții participiale echivalente cu două tipuri de propoziții subordonate: Există și construcții în care participiul prezent are propriul său subiect, fiind atunci echivalent cu gerunziul românesc: "La neige n’arrêtant pas de tomber, la circulation était très difficile" „Zăpadă neîncetând să cadă, circulația era foarte dificilă”. În acest caz este considerat predicatul unei așa-numite
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
propriul său subiect, fiind atunci echivalent cu gerunziul românesc: "La neige n’arrêtant pas de tomber, la circulation était très difficile" „Zăpadă neîncetând să cadă, circulația era foarte dificilă”. În acest caz este considerat predicatul unei așa-numite „propoziții participiale”. Participiul prezent participa la formarea altei forme considerate mod, numit "gérondif", care nu poate avea subiect propriu, fiind echivalent cu gerunziul românesc fără subiect propriu. Diferă formal de participiul prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
dificilă”. În acest caz este considerat predicatul unei așa-numite „propoziții participiale”. Participiul prezent participa la formarea altei forme considerate mod, numit "gérondif", care nu poate avea subiect propriu, fiind echivalent cu gerunziul românesc fără subiect propriu. Diferă formal de participiul prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
care nu poate avea subiect propriu, fiind echivalent cu gerunziul românesc fără subiect propriu. Diferă formal de participiul prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
echivalent cu gerunziul românesc fără subiect propriu. Diferă formal de participiul prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor temporale compuse: "elle a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor temporale compuse: "elle a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est sorți" „(el) a iesit”, "îl s’était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle a
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
compuse: "elle a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est sorți" „(el) a iesit”, "îl s’était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle a été invitée" „a fost invitată”. Există și o formă compusă a participiului, din participiul prezent al verbului auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est sorți" „(el) a iesit”, "îl s’était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle a été invitée" „a fost invitată”. Există și o formă compusă a participiului, din participiul prezent al verbului auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle a été invitée" „a fost invitată”. Există și o formă compusă a participiului, din participiul prezent al verbului auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
participiul prezent al verbului auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent, si cu sufixele "-n
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent, si cu sufixele "-n, -en, -jen, -ven" sau "-ț". Formă de participiu pasiv se acordă în gen, număr
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent, si cu sufixele "-n, -en, -jen, -ven" sau "-ț". Formă de participiu pasiv se acordă în gen, număr și caz, declinându-se că adjectivele, având la nominativ masculin singular desinența zero. Exemple: Participiul pasiv se folosește cu valoare preponderent verbală în construirea diatezei pasive: "Škola je otvorena 1932. godine" „Școală a fost
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]