429 matches
-
specifice discursului postmodernist. Tema poetică - alienarea omului contem poran întrun univers „tehnologizat“, în care până și țăranul a pierdut sentimentul comuniunii cu natura - accentuează o viziune polemică în raport cu poezia sămănă toristă și proletcultistă românească. Sub stratul aparenței de joc și pastișă, vădind elibera rea fanteziei de orice constrângeri, se disimulează, însă, un mesaj grav: ideea că progresul științei nu ameliorează condiția umană nu anulează lupta omului cu timpul, cu moartea. Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pentru studiul oricărui alt tip de discurs, este necesară noțiunea "hipertextualității", care unește perspectiva structurală cu cea istorică, realizînd o formă specifică de intertextualitate în cadrul căruia un text (un hipertext) este construit prin transformarea sau imitarea altui text (ca în pastișă, parodie, traducere etc.) și din paratext (un hipertext), adică un ansamblu de indicații (unele de forma enunțurilor) cu funcție pragmatică care însoțesc textul (titlu, subtitlu, dedicație, prefață, note etc.). În cazul discursului literar, hipertextualitatea constă deseori din opere elaborate pornind
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a l i z a d i s c u r s u l u i însă, se întîlnesc fenomene hipertextuale care vizează genuri de discurs, iar nu texte singulare. În consecință, analiza trebuie să fie totdeauna particularizată. V. paratext, pastișă. GENETTE 1979; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN I ICONICITATE. Caracterul de a fi imaginea a ceva este numit iconicitate, însă această denumire se referă de obicei la icon, la un termen al semioticii instituit în 1909 de Ch.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
amplificare gestuală a expresiei intonative. Ca atare, într-o astfel de situație, expresia intonativă și cea gestuală se asociază în comunicarea lingvistică prin interacțiunea verbală. V. actualizare, gestualitate, interacțiune verbală, proxemică, suprasegmental. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PASTIȘĂ. În general, fiind o lucrare realizată prin imitarea alteia, pastișa este considerată un produs cultural inferior în raport cu originalul. Ea are de obicei o orientare ludică, nonmilitantă și, de aceea, nu este o contrafacere, ci o lucrare cu o anumită independență
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de situație, expresia intonativă și cea gestuală se asociază în comunicarea lingvistică prin interacțiunea verbală. V. actualizare, gestualitate, interacțiune verbală, proxemică, suprasegmental. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PASTIȘĂ. În general, fiind o lucrare realizată prin imitarea alteia, pastișa este considerată un produs cultural inferior în raport cu originalul. Ea are de obicei o orientare ludică, nonmilitantă și, de aceea, nu este o contrafacere, ci o lucrare cu o anumită independență, cu un caracter caricatural și cu anumite mărci stilistice. Pastișa
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pastișa este considerată un produs cultural inferior în raport cu originalul. Ea are de obicei o orientare ludică, nonmilitantă și, de aceea, nu este o contrafacere, ci o lucrare cu o anumită independență, cu un caracter caricatural și cu anumite mărci stilistice. Pastișa poate viza un gen de discurs sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceea, nu este o contrafacere, ci o lucrare cu o anumită independență, cu un caracter caricatural și cu anumite mărci stilistice. Pastișa poate viza un gen de discurs sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PATOS. În retorica antică, termenul páthos trimite la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
asistat din cel originar, fiind posibile astfel mai multe grade de apropiere în relația cu acesta. Această specie discursivă are trăsătura de a fi inițiată de un discurs anterior, menținînd anumite relații cu el, așa cum se întîmplă în cazul parodiei, pastișei, comentariului, explicației etc. Dimensiunea și, uneori, structura discursului asistat nu sînt prin urmare autonome decît într-o anumită măsură, căci ele trebuie să se conformeze universului reprezentat de discursul inițial, iar acest univers poate fi redat în aceeași limbă sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
printr-o schimbare de format, similar la numărul 13/1931 cu al „Biletelor de papagal”. Tot în acest număr apare articolul-program Antiarhaism, scris de Teodor Scarlat, iar I.N. Copoiu îi dedică lui Sașa Pană textul programatic Gânduri în flăcări, o pastișă în manieră avangardistă. În numărul următor Sașa Pană figurează și el cu un fel de manifest, unde declară: „Dilatați-vă patima pătrunderii până la portalul îndoliat al resemnării și în ritmul nebuniei colective acidulați-vă coeziunea intermoleculară a spiritului”. Odată cu trecerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290649_a_291978]
-
fi repartizat în categoria romanului postmodernist apocaliptic, milenarist și escatologic grav-burlesc. E, într-un fel, un postmodernism pynchonian prin convergență spontană. Sunt depistabile, în Vestitorul, elemente, strategii și ingrediente socotite a fi caracteristice: heterotopia, jocurile de limbaj, dispersarea și deconstrucția, pastișa și eclectismul, dar mai ales faptul că „adevărul” nu mai poate fi deosebit de ficțiune. Prezentul narațiunii s-ar situa în principiu pe la 1835, iar locul acțiunii ar fi Scăieni, unde a funcționat o încercare de falanster socialist-utopic, animată de Theodor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
conținutului lor: să aleagă formatul cel mai agreabil adecvat, să asigure cât mai ademenitoare coperți, să ornamenteze paginile, copios, cu ilustrații splendide, să procure, pentru imprimarea textelor, cerneluri speciale, de culori diferite. Inspirația e livrescă prin excelență. [...] Unele sunt parafraze, pastișe, rezumate, comentarii, adnotări, glose, parodii. În conținut, versurile sunt, adeseori, clasice stricto sensu, cuminți, însă clasicismul este mistificat în permanență prin neologizări, ce introduc o notă de parodie subțire (cam de felul celei călinesciene) sau, mai rar, coborât în zona
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
suveranitatea prin delegație, susținută de cel dintâi. Dispariția structurii ierarhice a societății medievale introduce o ecuație mai degrabă specifică pentru epoca antică: lumea între haos și armonie, dictate de hazard ori providență. Pentru Hobbes, spațiul definit de commonwealth este o pastișă a Bisericii, așa cum statul pare a prelua pentru societatea civilă virtuțile Providenței 1. Pe de altă parte, reprezentanții „economiei politice” au observat că nu toate regularitățile prezente în fenomene economice sunt dictate de un „centru” politic; cu alte cuvinte, diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
următoare U. se va avânta cu toate forțele către cartografierea prozei. Totuși, La umbra cărților în floare anunță una din stratagemele favorite ale criticului: cameleonismul stilistic, capacitatea de a intra în pielea „personajelor” sale fie pentru a le discredita prin pastișă, fie pentru a le prelungi obsesiile pe cont propriu. Se sugerează totodată resorturile unui asemenea modus operandi, căci dincolo de aparența lor seducătoare, reverberațiile proustiene ale titlului atestă un veritabil program critic, a cărui miză ar fi aceea de a căuta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
iarmaroc al livrescului umple spațiul dintre piesele de mobilier ale acestei poezii, care se refuză convenționalului actual pentru a-l reintroduce pe cel vechi, sub pretextul ironic al reabilitării. Resursele procedeului nu sunt pur parodice. Astfel, lăsând la o parte pastișele prea șarjate în direcția unor specii precum pastelul sau idila, s-ar putea spune că I. verifică prin poemele sale resursele de farmec ale desuetului: „Ascultă! Marea se retrage din fotografii, foșnind./ Pe stânci, seara de vară s-a spart
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
s-ar potrivi în mare parte și pentru a caracteriza poezia lui Geo Dumitrescu și Ion Caraion: "un spectacol al feeriei anodine, prozaice și convulsive, cu automatisme burlești și crispări comice, redactat în limbaj carnavalesc, iritat, melancolic, parodic, folosind procedeele pastișei, ale parafrazei, ale clișeului"242. În încercarea acesta de a identifica ecourile generației Albatros în poezia contemporană nu ne vom opri asupra ultimelor orientări în poezia contemporană (așa cum nu insistăm nici asupra poeziei promoțiilor '60 sau'70) pentru că ele nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu scuturări rare". Modernismul, observa Mircea Cărtărescu, cultivase și el ironia, dar, în postmodernism, ea se generalizează, devenind chiar un "principiu constructiv" al textului poetic. "Iluzoriul postmodern, tocmai în calitatea lui de irealitate, este ironic, implicând strategii ludice mergând de la pastișă la glosolalie, de la autocitare la intertextualitate. Postmodernul nu creează, ci mimează, ia în derâdere, fandează. Nu există pentru el valoare stabilă și inatacabilă"254. Poezia sentimentală devine cel mai adesea o țintă a textelor parodice atât la postmoderni: "dar, vai
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
asupra lui Barth probabil cea mai de succes povestitoare a tuturor timpurilor, Șeherezada, este un fapt foarte relevant pentru evaluarea operei priceputului turnător de gogoși postmoderne. În Literatura înnoirii, Barth găsește soluția împotriva epuizării: reciclarea formelor tradiționale prin recurs la pastișă, parodie, abordare metaficțională. El condimentează urzeala narativă cu suspense, migălind la un covoraș magic postmodern pe care, precum Șeherezada care îl ține treaz și interesat pe unul dintre cei mai importanți ucigași în serie din literatura universală timp de 1001
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
demult: „Apa ochilor tăi s-a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și dezolare, alunecă adesea în pastișă sau afectare, într-un retorism minat de numeroase stângăcii. Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
construită, abstractă și generalizatoare precum matematicile, cu modele în Paul Valéry și Ion Barbu. Nu a avut însă forța de a-și pune stihurile în acord cu aceste deziderate novatoare. À la manière de... e o culegere de parodii și pastișe agreabile, dovedind buna cunoaștere a poeziei românești și universale. A doua carte, Bolta bizantină, încearcă - în vis și legendă, senzualitate și culoare, în mistica luminii și a apei - să recompună un „vechi suflet din Răsărit”: „bolta bizantină” este metafora acelui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
sens coșerian) a unui textem într-un anumit discurs e greu de stabilit, întrucât intenția vorbitorului rămâne opacă. Așa se întâmplă cu un "citat celebru" al lui Dumitru Dragomir, a cărui interpretare poate oscila cu argumente deopotrivă de îndreptățite între pastișă inteligentă și inepție pură: "Aș vrea să nu se modifice sistemul competițional, doar să se revizuiască numărul echipelor. Dacă nu, să nu se revizuiască, dar tot să se schimbe ceva. Sau să nu se schimbe nimic, dar să se umble
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sensul depreciativ și antifrastic al întregii construcții. 3.5.2. Date fiind complexitatea și eterogenitatea textemelor caragialiene, cazurile de compunere (inter)textemică sunt destul de reduse în discursul public actual. Cu toate acestea, putem semnala un caz-limită de compunere, și anume pastișa, care poate fi ilustrată prin următorul exemplu: "Bravos, bibicule, halal să-ți fie, pen'că aicea în Piața Endependenți, unde mâncăm sfânta constituțiune cu Peledeu' și Băselu' ca să desființăm noțiunea de cenzură prin dop și tirbișon ca să iasă de'un
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
compunerea) alcătuiesc un șir ierarhic ascendent, în cadrul căruia orice procedeu de ordin "inferior" poate contribui la operaționalizarea unui procedeu de ordin "superior". Astfel, reîncadrarea "absolută" include reîncadrarea "forte", dezvoltarea înglobează fatalmente modificarea, iar compunerea poate profita, după cum o arată fenomenul pastișei, de aportul tuturor celorlalte operații. 4.3. Cu toate că tind să se așeze într-o gradație structurală ("de la simplu la complex"), cele două tipuri de (macro)operații - i.e., reîncadrarea și reconfigurarea - par să se caracterizeze, totodată, printr-un antagonism funcțional: mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Doar solidaritatea directorului și a colegilor de la școală ne-au salvat. Repertoriul pentru concursurile artistice din cadrul diverselor etape ale Cântării României era de neeludat. În fine, dorind să concurăm, am îndrăznit să colorez puțin regizoral lemnoasa bucată dramatică, adoptând o pastișă gen "commedia dell'arte". Piesa s-a bucurat de mare succes la faza pe școală și a fost unanim votată să reprezinte școala la etapa superioară. Acolo furii, insulte, cererea imperativă de a-i pedepsi pe vinovați. Sigur, nu era
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
și perfect matur de la bun început. Și de o originalitate ce refuză parcă să se dilueze. În poeme coexistă două tipare lirice bine încrustate, altfel opuse în esența formulei lor. Detenta lui D. este însă mai înaltă decât o simplă pastișă, și decupajele sale nu au nici finalitate parodică. Raportul pe care poetul postbelic îl stabilește cu cele două voci inconfundabile ale modernității interbelice nu este nici de inferioritate, nici de superioritate; este vorba, mai curând, de un fel de „comerț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
Paul Claudel). Tenace, aptă a-și lua în serios vocația, F. a exersat în varii genuri literare; redebuta la scurt timp cu teatru, probabil stimulată de același G.M. Zamfirescu, mentor al tinerilor scriitori-actori dornici a înfrunta, la începutul anilor ’30, pastișa și rutina. Privite îndeobște sub specia unui teatru de lectură, piesele (ce apar mai toate în „Familia”) nu trec, la timpul lor, neobservate, și mai târziu se impun atenției unor istorici ai dramaturgiei prin nota certă de modernitate (ținută reflexivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]