176 matches
-
ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai curând disponibilitățile critice și stilistice ale celui care pastișează"238. Autorul comicologiei atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de plăcut! 92 Pe o scară imaginară descendentă a disprețului caragialian, treapta următoare pare a fi ocupată de G. Ionescu Gion. Într-o proiectată conferință despre Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Caragiale pastișase afectarea, stilul prețios, snobismul citatelor și a apropos-urilor ce abundau în articolele critice și în dizertațiile respectivului istoric. Îi parodiază apoi stilul și în versurile dedicate Amicului meu Gion în care atinge și prestigiul forului academic. Așa cum menționam în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
implică și atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite, în afara celor care au ca hipotext elemente de caragialism, Hronicul măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și parodiază literatura romantică și sămănătoristă care impusese o imagine idealizată a trecutului, și savurosul roman al lui Costache Olăreanu Cu cărțile pe iarbă, în care se actualizează prin inversiune parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postcaragialiană, cu excepția acelor cazuri de repliere mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu se prelungește în satiră la adresa imposturii așa cum se întâmplă în ireverențioasa biografie a lui Victor Hugo întocmită de tânărul Eugen Ionescu. Observația este valabilă și în cazul lui Damian Stănoiu, un umorist apreciat de G. Călinescu pentru stilul savuros pastișând patristicul, dar care era desconsiderat de Ov. S. Crohmălniceanu, care îl caracteriza drept superficial, speculant al prostului gust pentru comic trivial, ieftin. În volumele de nuvele Călugări și ispite, Pocăința starețului, Necazurile părintelui Ghedeon, Eros la mănăstire etc. mediul monahal
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa cum se întâmplă de pildă în basmul Dă dă-mult ... mai dă-dămult, sau în Smărăndița. În O zi solemnă, în schimb, printr-un neașteptat dar categoric "etc." este "sucit gâtul" unei ample descrieri a cadrului natural, într-un stil ce pastișează o manieră detestabilă de a scrie: Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe o grădină se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
finalizat într-o nouă operă, simultan reconfirmare a validității modelului și certificare a virtuților alchimice ale succesorului. Acceleratul complimentelor din volumul de povestiri cu titlul Banchetul, este un astfel de hipertext prin care Mircea Horia Simionescu, deși pare că-l pastișează pe Caragiale, nu-l imită facil și steril, ci își dovedește competența de a-l continua original. În creuzetul său textual amalgamează și topește toate motivele operei caragialiene, obținând o sinteză superioară, profund "simionesciană". Tonul obiectiv și stilul indirect liber
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a doi mari scriitori. Până la urmă, În cartea aceasta s-a putut parcurge copleșitoarea majoritate a narațiunilor scrise de Jorge Luis Borges și Adolfo Bioy Casares Împreună. Tocmai ai terminat lectura primei lor versiuni românești, Într-un argou pe care, pastișându-l oarecum, sper că am izbutit să-l tai din aceeași mucava, dar nu bi-, ci tricoloră, În care comun este, cum era de așteptat, numai albastrul, culoare a purității și limpezimii, și, tocmai de aceea, și a ceșcuței din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ce anume, dar chiar dacă cineva Își imagina extraterestrul ca pe un copil răsfățat, comportamentul lui Jerry nu avea nici o logică. Pur și simplu nu se potrivea. Inclusiv ultimul mesaj: HEI, TIPULE. DĂ-MI PACE. Argou de bulevard? Sau doar Îl pastișa pe Harry? În tot cazul, nu era modul lui normal de comunicare. De obicei.. Jerry era agramat și ușor demodat, vorbind despre entități și conștiință. Dar, din când În când, devenea brusc foarte familiar. Norman se uită la hârtii. VOM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
a izvorî dintr-o lectură greșită atât a lui Caragiale, cât și a lui Gilles Deleuze, bunăoară, autori pe care postmoderniștii au jurat. Doar că maniera nu e niciodată stil, iar simulacrul deleuzian nu e niciodată copie a identicului 6. Pastișa, oricât de strălucită ar fi, ascunde întotdeauna, dincolo de cuvinte, nimicul. Wittgenstein spunea că pentru a contempla catedrala trebuie să dai jos schelele. Or, în poezie, schelele sunt chiar cuvintele. Dacă dai jos schelăria baroc-grandioasă a cuvintelor din Levantul rămâi în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
V. e mai puțin interesant. Scrie o lirică a resemnării în fața vieții, cu accente tragice, consumate pe cont propriu. Versul se derulează în vocabularul vremii și este influențat de simbolismul teoretizat de Ov. Densusianu, atingând înălțimea modelelor numai atunci când poetul pastișează. Un antemergător este Tudor Arghezi, de la care preia modul de a transpune misterul naturii și timbrul de umilință al țăranului, elemente la care se adaugă, în câteva situații, răbufniri amintind de Octavian Goga. Versurile evocă uneori un drum neîmplinit și
VIZIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290594_a_291923]
-
ceva din strania atmosferă mateină. Anunțând într-un fel rafinamentul poeziei expresive a târgoviștenilor, dar - s-a spus - și profunzimea poemului filosofic existențialist al lui Mircea Ivănescu sau aspectul controlat al proiecțiilor oniricilor din anii ’70, cartea, livrescă fără a pastișa, sugerează, aidoma lucrărilor contemporane ale lui Pavel Chihaia, Mihail Villara sau Dinu Pillat, cum ar fi putut arăta literatura română imediat postbelică dacă nu ar fi intervenit brutalitatea rupturii realist-socialiste. O culegere de proze scurte scrise între 1941 și 1997
VONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290641_a_291970]
-
ei“ vor să ne distrugă, noi care suntem creștini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuți, noi care doinim, jelim și învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate și cu un fel de sfătoșenie șugubeață, pastișând, fără har, stilul Petre țuțea. Ființa fragedă a credinței, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârșire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede“. Știe. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de a mă simți liber, și nu pentru a fi socotit curajos, fiindcă nu am crezut în curaj și numeroase texte din anii aceia dovedesc cu prisosință că m-am ferit de acest atribut. „Nu există virtute mai ușor de pastișat decât curajul”, era de părere Vladimir Jankélévitch. „Orice etică a curajului ar trebui să înceapă cu un tablou al parodiilor sale.” Iar la noi parodiile au găsit întotdeauna un teren fantastic de afirmare. Prețul sustragerii din această comodă zonă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
înainte: "Stăpân sunt și vorbesc: deci m-ascultați"; travestirea cu funcție degradantă: transpunere a unei enunțări "nobile" în registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
asumată) considerată o poezie „horațiană“: nu doar pentru că pe autor îl chema Horațiu, ci datorită modelului asumat cu curaj și cu o rară consecvență. Față de volumul anterior, Eclectica reprezintă o semnificativă schimbare de accent. Nu mai întâlnim aici comedia seriozității, pastișa tongue-in-cheek (dacă nu chiar pince-sans-rire), nici veșmintele somptuoase, chiar dacă de împrumut, ale dulcelui stil clasic. Aici, poezia e mult mai „hard“, mai crunt parodică, mai „verde-ntre ochi“. Forma fixă a poemului e larg abandonată. Poemele ample, adesea adresative, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
fiind expresii perfecte ale unei anumite forme de viață colective, forme moarte, nu mai pot servi ca izvor de inspirație, nu mai pot fi teme pentru alte realizări artistice. Pentru a crea în stilul Mioriței și nu pentru a o pastișa "trebuie să treci dincolo de formele poeziei populare, să cauți și să te adăpi de la izvorul din care s-a născut Miorița"538, tehnică poetică pe care o reușește Dan Botta în Cantilenă. În acest sens, Eliade reproduce în nuvelă - dar
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de o evoluție a personajelor, de o dezvoltare și de un deznodămînt al acțiunii sau de construirea unor semnificații profunde care să unească toate aceste secvențe sau să conecteze toate aceste fire narative disparate. Mai mult decît atît, regizorul Linklater pastișează cinematografia modernă inspirîndu-se, spre exemplu, din filmul modernist al lui Bunuel, The Milky Way (1969) ca principiu de (dez)organizare a narațiunii filmului (luînd ca definiție a modernismului pe cea propusă în capitolul cinci). Filmul lui Bunuel prezenta călătoria unor
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
în virtutea prezenței "colajului lipsit de autor ori a preluării unor sunete și stiluri care mărturisesc o hibriditate deconstructivă. Linearitatea și evoluția în etape cedează teren în fața unei sincronicități amețitoare" (Baker, 1993b:89). Rapul creează un colaj de sunete contemporane și pastișează forme apărute anterior, toate regăsite în mostrele lui. Dar aceste mostre sînt uneori deconstructive (ca atunci cînd un cîntec pop liric este introdus într-un context violent care îi subminează ethosul), deși folosirea mostrelor poate fi și pozitivă, ca în
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
cu canoanele moderniste, textele și practicile postmoderniste subminează disocierea modernistă între cultură "înaltă" și cea "comună", respingînd încercarea de a produce texte monumentale care se rup de tradiție și care exprimă subiectivitatea unui anumit autor și care adesea citează și pastișează opere și forme anterioare. Mulți critici au privit-o pe Madona ca pe un artist "postmodern" (vezi Kaplan, 1987, Fiske, 1989a, Bordo, 1992 și alți colaboratori, la Schwichtenberg, 1992), probabil datorită faptului că operele ei aparțin domeniului culturii media, dar
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
suveranitatea într-o lume inconstantă și plină de pericole. Stilul din Neuromancer este "postmodernist" în sensul propus de Jameson (1991); aici, Gibson combină narațiunea tradițională cu tehnicile literare moderniste. Scriitorul postmodern elimină distincțiile dintre cultura "înaltă" și cultura "comună" și pastișează genuri și convenții ale prozei și filmului popular. Prin atenția acordată intrigii, personajelor și povestirii, Neuromancer poate fi considerat un roman tradiționalist (nu are caracter de metaficțiune), dar este postmodernist în modul în care combină genurile, amestecînd literatura științifico-fantastică cu
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
184) De fapt, creația/diseminarea/asimilarea ficțiunii cyberpunk a fost atît de rapidă, încît procesele de parodiere și pastișare au devenit deja procedee narative standard. De exemplu, Kathy Acker în Empire of the Senseless a produs deja o parodie (sau pastișă, e greu de spus care din două) a romanului Neuromancer. Ficțiunea cyberpunk a avut, ca și teoreticianul Baudrillard, momentele sale de progres remarcabil, urmate de repetări plictisitoare. Ambele scrieri/teorii de avangardă și-au avut traseul marcat de suișuri și
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
țărănești de pe celălalt mal, șoseaua flancată de carpeni și câte mai implică un peisaj rustic, desolemnizat, plasează castelul în derizoriu, cu întreg trecutul său fabulos, zbuciumat și sinistru. Un loc în care poți avea cel mult o aventură de weekend, pastișată după filmele horror, de duzină. Marienburgul de altădată a devenit azi un simplu orășel turistic, iar urmașii cruciaților s-au topit în mulțimea de puhoaie umane pe care le-a vânturat istoria. VASILE GÂRNEȚ: Luăm prânzul sub o gheretă acoperită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]