176 matches
-
îngrijește cu minuție de contabil (cartelele se consumă repede, mobil nu are, iar când face rost de unul nu-i mai folosește) și care sfârșesc în cel mai trist mod cu putință, uneori în tăceri sfâșietoare. E, desigur, și destulă pastișă aici, dar și, totodată, o savantă repunere în funcțiune, pas cu pas, a unei cunoscute strategii perdante. Simplitatea frazelor se obține prin tăieturi repetate. Sau, mai adecvat, prin vivisecții: „Mă sufocă urâtul. Mă întorc. Secret din miezul făpturii mele un
Copil la patruzeci de ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6107_a_7432]
-
foii, urmărind curgerea melodioasă a frazei. Și așa, există aici destule cadențe normate exact care îi conferă un aer ușor prețios: „La Casa Scriitorilor, pe vremuri, cu Marius Robescu la masă, plus alți câțiva, am început, din pură joacă, să pastișez maniera lui Dimov. Am «scris» atâtea versuri dimoviene, încât Marius (care-l admira, nu fără, totuși, unele rezerve) se ambala văzând cu ochii și, ca să relanseze jocul, îmi oferea câte cincizeci de whisky (care, finalmente, însumate, ajunseră la o juma
Afinități efective by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3648_a_4973]
-
anilor 70-80, la procesul de americanizare a societății și imaginarului cultural francez. Un proces pe care literatura lui reușește să-l naturalizeze foarte bine. Toată această operă, pe care criticii francezi o socotesc ba postmodernă, ba ludică, ba loufoque, ba pastișă, ba opera unui moralist discret al timpurilor noastre - ceea ce JE este - se oprește cumva atunci, în 1999, cu romanul tradus în românește la editura Art cu titlul Eu plec (trad. Radu Toma). Și-a plecat un pic. Începe o perioadă
Sînt 14. 1914. by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4082_a_5407]
-
se află - satiră cruntă a moravurilor societății victoriene, în care Anglia a avut parte de o lungă epocă de prosperitate. Reflecțiile Bellei Baxter despre educație și istorie, șomaj și libertate, imperiu și autoguvernare, formează pasaje percutante și memorabile. Alasdair Gray pastișează miturile și arhetipurile ce-au înflorit în ultimele două secole în literatura engleză: călătorii iluministe și aventura lui Frankenstein, savantul nebun și jocul de-a creația, consacrat de romantism, delirul și introspecția prozei psihologice vehiculate de James Joyce. Toate ambalate
Scotocind cotloanele minții by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3745_a_5070]
-
urmele lui Mircea Dinescu, Vsevolod Ciornei a deprins subversivitatea și complicitatea cu cititorul: Foamea citește ziarul/ Parafrazez și eu ca să priceapă iapa/ Dacă scriu mai departe etcetera/ o să ziceți, desigur, că sunt evaziv,/ dar dracu știe cum să mai sucesc pastișa aia/ ca să n-o depisteze deștepții ăia/ care-și câștigă pâinea cu depistarea pastișelor?/ Mai bine-o las baltă și ascult BBC/ |știa mai spun câteodată/ și adevărul" (p. 230-231). E o dovadă că nu am ieșit (și nici nu
Privighetori printre vrăbii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11367_a_12692]
-
și ascult fiecare sunet venit de la ea. Apoi îl cântăresc îndelung". Așa procedează de fiecare dată, ca un expert al semnalelor afective, greu de interpretat. Dacă Sandu iubește cu bibliografie (ca să-l parafrazez pe Eugen Simion), Anton Holban nu scrie pastișând referințele proustiene. Irina, Ioana sau Diana nu sunt variante de Albertine. Personajele lui Anton Holban iubesc cu bibliografie (Racine, Proust, Fromentin, Huxley, Hardy), dar nu sunt livrești. Sunt autentice, rupte din viață. Ficțiuni autobiografice.
Ceasornicarul sufletului feminin by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10905_a_12230]
-
fi posibil, aș semna, eu, o carte similară, prin accentul pe paradigmatic, Exuvii de Simona Popescu, bunăoară, - norii, în plus, fiind exuviali prin excelență. Să amintesc și Însemnări de căpătâi, opul faimoasei Sei Șonagon... Vedeți, așa ne paște plagiatul (sau pastișa). Din admirație pentru cutare autor, falsa memorie dându-și și ea, aici, concursul, ne trezim că-l imităm întocmai, îl transcriem, ca alde Pierre Ménard pe Don Quijote! - Acum vreo 40 de ani (mă ia cu frig!), vorbindu- le unor buni
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
o lungă perioadă de izolare, debarcat într-un mediu străin, la Bordeaux", cînd (adnotarea plină de năduf e caracteristică!) "i s-a părut că în fața lui s-a deschis întreg universul, cu toate secretele", și-a îngăduit a-l analiza: "Pastișează, comentează și reface carnetele lui Cioran. În treacăt fie spus, dacă există o filosofie mai contraindicată stadiului actual al culturii și civilizației române este tocmai negativismul, nihilismul, obsesia "descompunerii" și a "neantului valah" din opera lui Cioran". Să fie oare
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
singură secvență a construcției cu ritm safic, sonoritatea fiind cu totul stranie. Există însă o poezie care reia acest poem în întregime, dar așa cum am mai spus, reluarea se face în stilul personal al poetului Ursachi. Nu e vorba de pastișa, nici de parafrază, cu atît mai puțin de parodie. Cuvintele originale sînt folosite mai degrabă ca un schelet pe care crește iedera compoziției de azi, iar pe alocuri se mai întrevede cîte un fragment întîmplător și tulturator totodată din acea
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
cele mai reușite din Adora. (Îl întrece net numai vasta desfășurare din Poemul incendiului orb, a cărui recuzită, totuși, amintește prea fățiș de imaginarul lui Gellu Naum.) Și aici, și-n restul cărții, procedeul favorit al lui Iulian Tănase e pastișa. El șlefuiește materia până la dispariția oricărui reper. Chiar și titlul preia o sugestie din Dilecta lui Octavian Soviany. Ce avea acolo trup, ba încă unul voluptuos, nu mai capătă, în urma transformării, nici măcar cheag: În curând vom ajunge la punctul de
Manierisme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6838_a_8163]
-
organizată cu știința dialecticii discursului, gândită să apere legalitatea spre a păstra echilibrul cetății, era totuși inabil acuzatoare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, chiar de la debut. Fraza liminară e prea cuprinzătoare și frumos alcătuită ca s-o putem pastișa. S-o recitim, fie și numai pentru atitudinea detașată a retorului care nu știe nici să menajeze, nici să lingușească. Persoana întâi plural, formă clasică de captatio, e aici fără efect: „Cetățeni! Noi astăzi am fi avut mai puțin de
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
Muzeului din Phoenix - sunt extrem de apreciate pentru un modernism nelipsit de suflet și pentru ingeniozitatea cu care au știut să se adapteze unor condiții dificile, predefinite. Noul „Barnes” reprezintă un omagiu contemporan adus clădirii lui Paul Cret și nu o pastișă. Muzeul este format din două clădiri lungi, paralele, îmbrăcate în piatră adusă din deșertul Negev și separate de o curte acoperită cu o structură translucidă care pare să plutească asupra întregului ansamblu. Unul dintre pavilioane - în care sunt găzduite biblioteca
Reconsiderarea unei „crime estetice“ by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4122_a_5447]
-
robia Internetului, precum și adolescenților timpului în care Internetul nici nu se inventase, într-un cuvânt celor care mai zăboveau/zăbovesc asupra paginilor unei cărți, cu siguranță că nu le sunt străini „Frumoșii nebuni ai marilor orașe“. Cu îngăduința dumneavoastră, aș pastișa titlul lui Fănuș Neagu pentru că, pur și simplu, prea se potrivește. Avem de a face, într-adevăr, cu un „frumos nebun al marelui oraș“ sau, dacă vreți, cu „frumosul nebun al marelui deșert“. E același lucru pentru că, aici sau în
Agenda2005-04-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283313_a_284642]
-
stai închisă, în spicul cel mai plin,/ Iubita mea, de mine te vei desprinde castă,/ Primind în dar grădina și-un șarpe mai puțin." (p. 11). Foarte atent la ce se întâmplă în jurul său, tânărul poet pare uneori a-i pastișa pe marii poeți ai timpului său. Alb, galopând pare a fi unul dintre acele poeme în metrică populară, scrise parcă în joacă de Nichita Stănescu, ,La Sibiu, pe-un deal în jos,/ Călăream un cal frumos./ Pintenii-i simțeam la
"Păcatele tinerețelor" by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10656_a_11981]
-
ale fragmentului, colajului și pastișei, la care ajung, evident, prin filiere și din motive diferite. Postmodernismul presupunea diversitatea opțiunilor aducând referințe multiple care făceau aluzie la pluralismul cultural și la legitimitatea oricărei alegeri. În schimb, realismul socialist a recurs la pastișa, colaj, fragmentarism, din cu totul alte motive - în primul rând acela de sursa marxista, după care forțele sociale și-ar fi exprimat programul politic prin artă, iar o construcție realist socialistă trebuia, în aceste condiții să țină cont de solidaritatea
De la homo europaeus la homo ludens by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17445_a_18770]
-
de lei în vederea obținerii autorizației respective - eliberată după o perioadă de 15-30 de zile - valoarea crescând la 1 000 000 de lei dacă doriți să intrați în posesia documentului înainte de trecerea termenului minim de două săptămâni. Micul manual de terorism Pastișând, am putea spune că trăim vremuri nebune, nebune. Generațiile de astăzi nu mai trebuie să se mulțumescă a admira la televizor sau în revistele de specialitate armele moderne utilizate, spre exemplu, de armatele NATO. Un site din S.U.A. oferă un
Agenda2004-17-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282333_a_283662]
-
cu alte cuvinte, să arate cât de postmoderni sunt cei doi scriitori. Prin urmare, Căutarea lui Proust și Finnegan’s Wake a lui Joyce sunt recitite în cheie textualistă, accentul căzând, în ambele cazuri, pe elementele de autoreflexivitate, ironie și pastișă sau, în Priveghi, pe „fragmentarea și distorsionarea limbajului la nivelul cuvântului." La un moment dat, autorul trece în revistă interpretările anterioare ale textului proustian și se oprește la cea a structuralistului Genette, care intuia în scrierile lui Proust o „capacitate
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13814_a_15139]
-
cu adevărat în serios. Deși pe alocuri pare că își poate depăși modelul, mai ales datorită poveștii de dragoste din fundal, dar și a unor secvențe (cam puține) notabile, Letopizdeț rămâne însă blocat în limitele inițiale fiind doar o (auto)pastișa, poate doar ceva mai consistentă. Acum două săptămâni scriam aici despre românul lui Adrian Șchiop, pe bune/pe invers, căruia îi reproșam lipsa de atitudine explicită și cumințenia ideilor, adică tocmai lejeritatea acolo de unde ar fi trebuit să iasă scântei
Roman contrafăcut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12714_a_14039]
-
poeziei noastre" - Mihai Beniuc, de pildă, scrie un poem despre Gheorghiu-Dej, iar Veronica Porumbacu, unul despre Ana Pauker. Dacă în intervalul 1944-1947 numărul poeziilor publicate în Veac nou era apropiat de 100, între 1948-1954 vor fi mai puțin de 20. Pastișă (controlată) a liricii sovietice, poezia românească nu era un subiect-țintă pentru oficiosul asociației ARLUS decât în măsura în care era utilizată argumentativ, ca dovadă a "însănătoșirii" materiei și expresiei poetice românești postbelice. Așadar, portofoliul era atent selectat, toți cei publicați având fie un
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
ieșire din ritual ireparabilă. Dacă m-am apucat mai târziu să conduc și eu un cenaclu a fost mai ales din nostalgie, ca să văd, ca filozoful danez, dacă întoarcerea este posibilă. Și n-a fost, 121 oricât am încercat să pastișez acea atmosferă. Atmosfera o fac oamenii și, lăsând la o parte faptul că eu nu eram nicidecum Crohmălniceanu, nici nu s-ar mai putea repeta combinația aceea specială de poeți și prozatori, fiecare cu personalitatea, umorul, inteligența și farmecul propriu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
citit Greața, a citit Greața“ ca și cum ar fi aflat că aveam o boală venerică. Avea atît de puțină Încredere În mine? În realitate, nu suportase ideea că mă interesează și altă formă de gîndire decît a lui. Dacă aș fi pastișat un text al lui Claudel despre Biblie, sau inefabila proză a prietenului Daniel-Rops, nu s-ar fi neliniștit. Într-o compunere care, după părerea mea, ar fi fost lipsită la fel de mult, dacă nu și mai mult, de bucurie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
asumată) considerată o poezie „horațiană“: nu doar pentru că pe autor îl chema Horațiu, ci datorită modelului asumat cu curaj și cu o rară consecvență. Față de volumul anterior, Eclectica reprezintă o semnificativă schimbare de accent. Nu mai întâlnim aici comedia seriozității, pastișa tongue-in-cheek (dacă nu chiar pince-sans-rire), nici veșmintele somptuoase, chiar dacă de împrumut, ale dulcelui stil clasic. Aici, poezia e mult mai „hard“, mai crunt parodică, mai „verde-ntre ochi“. Forma fixă a poemului e larg abandonată. Poemele ample, adesea adresative, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
de a mă simți liber, și nu pentru a fi socotit curajos, fiindcă nu am crezut în curaj și numeroase texte din anii aceia dovedesc cu prisosință că m-am ferit de acest atribut. „Nu există virtute mai ușor de pastișat decât curajul”, era de părere Vladimir Jankélévitch. „Orice etică a curajului ar trebui să înceapă cu un tablou al parodiilor sale.” Iar la noi parodiile au găsit întotdeauna un teren fantastic de afirmare. Prețul sustragerii din această comodă zonă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
ce anume, dar chiar dacă cineva Își imagina extraterestrul ca pe un copil răsfățat, comportamentul lui Jerry nu avea nici o logică. Pur și simplu nu se potrivea. Inclusiv ultimul mesaj: HEI, TIPULE. DĂ-MI PACE. Argou de bulevard? Sau doar Îl pastișa pe Harry? În tot cazul, nu era modul lui normal de comunicare. De obicei.. Jerry era agramat și ușor demodat, vorbind despre entități și conștiință. Dar, din când În când, devenea brusc foarte familiar. Norman se uită la hârtii. VOM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
a doi mari scriitori. Până la urmă, În cartea aceasta s-a putut parcurge copleșitoarea majoritate a narațiunilor scrise de Jorge Luis Borges și Adolfo Bioy Casares Împreună. Tocmai ai terminat lectura primei lor versiuni românești, Într-un argou pe care, pastișându-l oarecum, sper că am izbutit să-l tai din aceeași mucava, dar nu bi-, ci tricoloră, În care comun este, cum era de așteptat, numai albastrul, culoare a purității și limpezimii, și, tocmai de aceea, și a ceșcuței din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]