57,719 matches
-
și face planuri cum s-o răpească: îmbrăcat ca în „Fantomas”, cu un tricou „foarte bine mulat pe corp - încât să ne facem înalți” - s-ar strecura în camera unde doarme femeia pe care vrea s-o recucerească. Oprit lângă pat, ar contempla-o „prin deschizătura îngustă/ a măștii care ne-acoperă fața și în care suflăm zgomotos” - un vis de adolescent, sau de adult care-și regăsește adolescența. Răpitorul (conjugal?) coboară treptele scării interioare, cu adormita în brațe, spre bibliotecă
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
eterna tinerețe. Ajunsese, decrepit, muncit de suferinți, disperat, să cerșească zeilor o imposibilă moarte. Atâta cât îmi îngăduie puterea de observație, remarcasem că, de câte ori este adus, la televizor, un centenar - nu pun preț pe o excepție - acesta este filmat în pat, pe spate, nu prea de aproape, că nu mișcă și, sâcâit să spună ceva, întredeschide buzele într-un suprem efort. Cea mai bătrână femeie din lume, japoneza Kamato Hongo, în vârstă de 116 ani mai poate efectua un dans al
În vâltoarea viitorului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13449_a_14774]
-
pe care ți-l fac. Te pîndește/ caricatura blîndeții și lucidității tale: prostia și răceala./ Mîine vei vedea cu adevărat ce ai zărit astăzi: există în tine o briză adormită! Poți zbura deasupra/ trupului tău. Pînă și puberul împins în patul cu două picioare/ nu mai ține cont de casa care arde deasupra sa,/ de bidoanele cu gaz rostogolindu-se prin odaie” (Confesiunile Delfinului). Tendința dominantă este cea a emancipării din truismele moralei, o nietzscheană autodepășire în lumina amorală a forței
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
În locul lor îi atîrnau două aripi atrofiate de pinguin. Urîtă chestie, a continuat în sinea lui, măcar de-ar fi fost niște aripi ca lumea, să pot zbura și eu ca alții. Cînd a încercat să se dea jos din pat, nu mică i-a fost mirarea constatînd că în locul picioarelor îi crescuse o pereche de șenile ruginite. Treaba e-ncurcată rău, se-mpute-n neștire, a mai zis el plimbîndu-și privirile mijite peste articulațiile din oțel prost, că drăciile astea
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
bărbat și o femeie este mult mai sîngeros. Tolstoi era cel care, în jurnalul lui, scria că omenirea a traversat multe orori, multe tragedii: tragediile războiului, ale naufragiilor, ale maladiilor. Dar cea mai mare tragedie, spunea el, era cea a patului conjugal. Și cred că într-o anumită măsură avea dreptate. Trebuie să relativizăm lucrurile, pentru că, pe deasupra, amintirea este în general milostivă. Amintirea pe care o păstrezi anumitor lucruri se îmblînzește odată cu trecerea timpului și devine aproape plăcută. Nu știu...Încerc
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
divers, lipsit de importanță și amintesc prin fraza sacadată și umorul absurd pe care îl degajă (voluntar sau involuntar) de faimosul preambul al filmului Amélie: „...închide cărțile și caietul și se lasă pe speteza scaunului, vizibil surmenată. Se întinde pe pat. Oftează. Adoarme. Visează ultimul cuvînt, zvîrcolindu-se. Apoi: Se odihnește o oră pleacă la antrenamente unde învață o nouă figură de atac întorcîndu-se acasă intră cu seninătate în botul unei mașini ce vira normal nimeni nu înțelege gestul ei oamenii și
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
vocație de desenator, de observator lucid și de constructor rațional. Indiferent dacă desenul își conține propria-i finalitate sau este numai o simplă etapă, el încorporează aceleași tensiuni, același efort de înțelegere și aceeași exprimare decisă. Și dinlăuntrul lui, din patul său germinativ, Marcel Iancu negociază spațiul, volumul și ritmul din arhitectură, dar și tonul, tușa, forma și compoziția în pictură. De fapt, atît în pictură, cît și în arhitectură el este fundamental un desenator. Iar desenul nu este aici neapărat
Destine europene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13577_a_14902]
-
2286/16 iunie 1934, pp. 1-2) în care sunt amintite câteva din volumele “atinse de afurisenie”: Rusoaica de Gib Mihăescu, Întoarcerea din Rai de M. Eliade, Cartea nunții de G. Călinescu, Polca pe furate de Mihail Celarianu, proza lui Arghezi, Patul lui Procust de Camil Petrescu, Corigent la limba română de Ion Minulescu sau Calea Victoriei de Cezar Petrescu, la care se vor mai adăuga alte proze eliadești sau Ambigen de Octav Șuluțiu, Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg de H. Bonciu, Femei
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
a o atribui fiilor altui neam decât aceluia căruia îi aparțin. Se pare că răspândirea unor asemenea scrieri, atât de păgubitoare reputației literaturii românești șîn paranteză fie spus, oricând se simte nevoia unor romane păgubitoare ca Maitreyi, Cartea nunții sau Patul lui Procust!-s.m.ț, izvorăște nu numai din gândul speculării setei de scandal a cetitorilor, ci din urmărirea sistematică a unui plan de zdruncinare, de fărâmițare a temeliilor pe care e clădită actuala alcătuire socială.” Încă un abuz al
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
cărții autorul face de mai multe ori trimitere la precedentele sale romane: „Străbunica a murit cu puțin înainte să plec să stau cu Moș Nibi, bărbatul acela de o sută de ani care ți-a povestit atîtea în Fă-ți patul și dormi ” (p. 20). Fă-ți patul și dormi este un roman al lui Stelian Țurlea, publicat în anul 1997. Sau: „Avea obiceiul să mă descoasă, cam o dată pe săptămînă, nu mai des. I-am vorbit despre viața mea care
Discursul amoros al tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13614_a_14939]
-
trimitere la precedentele sale romane: „Străbunica a murit cu puțin înainte să plec să stau cu Moș Nibi, bărbatul acela de o sută de ani care ți-a povestit atîtea în Fă-ți patul și dormi ” (p. 20). Fă-ți patul și dormi este un roman al lui Stelian Țurlea, publicat în anul 1997. Sau: „Avea obiceiul să mă descoasă, cam o dată pe săptămînă, nu mai des. I-am vorbit despre viața mea care încăpea într-o filă. O știți, dragilor
Discursul amoros al tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13614_a_14939]
-
să scuture praful stalinist de pe paginile sale, revenind la temele favorite ale teatrului bulevardier. Traiect care "depășește valoarea de conjectură, mai ales că a făcut posibilă existența comediei satirice într-o epocă a elogiului necondiționat. Să mai adăugăm că, pe patul morții, Aurel Baranga și-a renegat opera scrisă la comandă, recomandând tinerilor dramaturgi să nu facă precum a procedat el. Problema este însă alta: are teatrul său, de nejucat în zilele noastre, calitatea de a figura printre primii o sută
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
negrul sărac, Unchiul Tom amărîtul, tot mai strînge bumbac Să-ți facă rochie ție, Toată lumea știe. Toată lumea știe că holeră vine. Toată lumea știe că vine acum. Toată lumea știe: bărbat și femeie Șunt arhetipuri prefacute-n scrum. Toată lumea știe că pe patul de fetru Cu toți avem montat un manometru Pe care scrie Ce toată lumea știe. Toată lumea știe că ai avut necazuri, Toată lumea știe prin ce-ai trecut tu, De pe Calvar cu crucea-nsingerata Ai ajuns pe plajă, în Malibu. Toată lumea știe adevărul
Leonard Cohen in traducerea lui Mircea Cartarescu by Mircea Cărtărescu () [Corola-journal/Journalistic/13754_a_15079]
-
Este povestea Fridei Kahlo, pictorița mexicană a cărei viață extravagantă - bisexuală, comunistă, ș.a.m.d. - s-a terminat chinuit după ani de excese și de progresivă infirmitate, cînd gloria bătea la ușă, dar ea nu se mai putea ridica din pat... Kahlo ( care apare în multele-i autoportrete cu mustăcioară și deja-celebrele-i sprîncene împreunate) este redescoperită astăzi ca o precursoare a feminismului, iar tablourile ei se vînd la prețuri fabuloase. Căsătorită cu Diego Rivera ( muralistul revoluționar care-a încercat să-l
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
sale, cînd încă ( din păcate pentru ea) nu se inventase cultura pop. Se pare - aflăm din film - că a avut o aventură și cu Troțki, în perioada exilului său mexican: este picant să-l vezi pe marele teoretician/revoluționar în pat cu o femeie pătimașă ca Frida, șoptindu-i vorbe dulci și-apoi trecînd la dictarea unor fraze care încep cu democrația socială... Dincolo de partea anecdotică, filmul lui Julie Taymor este un exemplu fericit de cum poate fi pusă, pe ecran, o
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
fapt. Mă pregăteam pentru scris. Când am început, eram gata antrenat. - Scrisul cere disciplină? Foarte multă, dar nici nu-ți dai seama că e disciplină. E, de fapt, un fel de țicneală. Să revii, să ștergi, să te scoli din pat la 2.00 noaptea că să scrii nu știu ce. Scrisul e... o maladie psihică. Chiar un prieten psihiatru mi-a spus: Voi, scriitorii, sunteți cu toții țicniți; dar țicniți cu rost. A fost un extraordinar compliment! Scriitorii cred în îngeri. De fapt
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
text cu care suntem de la un capăt la altul de acord și artisticește izbutit: "sunt undeva departe/ dar depărtarea aceasta/ parcă ar fi aici/ aici, chiar aici,/ în inima mea/ chiar aici, unde ar putea fi/ scaunul acesta, masa aceasta,/ patul acesta pe care dorm". ( Duțu Victoria, prof. de matematică, pseudonim Ilinca Natanael, București) * La insistența dvs. sâcâitoare de a vi se indica procedeul prin care, cum cam încâlcit ziceți, "O persoană are de publicat câteva poezii dar nu știe dacă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13805_a_15130]
-
este total și, la capătul lui, se află moartea. Teama fundamentală a lui Oblomov este teama de resursele vitalități din el. Pe ele se luptă să le anuleze. Se sustrage din tumultul lumii de "afară". Se îngroapă la propriu în patul lui. Iubirea îi dă tîrcoale. Un pericol imens îi poate arunca în aer un mod de existență. O dată și ultima dată. "- Ce faci în viață? - Cum ce fac, o iubesc pe Olga..." E complicat să iubești. Și solicitant. Continuu. O
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
pe Olga..." E complicat să iubești. Și solicitant. Continuu. O viață. Oblomov nu poate să facă nici efort pentru totdeauna. Zboară, are aripi la întîlniri, dar zăbovește puțn în înaltul cerului. E mai bine în halatul ros, în groapa din patul lui, în suferința lui, decît în relața cu Olga Sergheevna Ilinskaia. E mai bine să fii iubit. E mai bine cu Agafia Matveevna - și Toca a fost extrem de inspirat alegînd-o pe Virginia Mirea pentru acest rol, actriță la Teatrul de
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
acest rol, actriță la Teatrul de Comedie - care îi ia locul, încet, servitorului Zahar - lovitură dată de Sebastian Papaiani aici, o aparițe greu de uitat. Agafia îi pune masa lui Ilia Ilici, îi umflă pernele cu gesturi ample, îi face patul, îi țese ciorapii rupț, umblă în vîrful picioarelor, cu brațele albe dezgolite, cu sînii abia întrezărindu-se. Și nu cere niciodată nimic. Agafia este femeia din visul lui Oblomov cel tolănit pe divan. Nu Olga, poate mai superficială, mai capricioasă
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
uneori ca amantă. Nu obligatoriu. Ilia Ilici nu vrea să se implice în nimic. Asta duce discuța dincolo de lenea personajului. El își ucide sentimentele față de toț - Zahar, Olga, Stolz - își taie punțle cu lumea, se sinucide, încet dar sigur, în patul lui, în gîndul lui, în suferința lui. Nu vrea nimic. Nici patimi, nici frămîntări, nici schimbări, nici melancolie, nici lună, nici furtună. Spectacolul lui Tocilescu ne poartă, de altfel, pe drumul dulce-amar, tulburător al sinuciderii lente a lui Oblomov. Sîntem
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
Ilia Ilici - iatac, birou, salon - este elegant, somptuos, cu perdele din mătase care filtrează lumina, covoare și "o mulțme de nimicuri încîntătoare". În centrul acestei lumi încremenite și în centrul spectacolului stă un obiect gîndit extraordinar, un semn foarte puternic: patul lui Oblomov. Un alcov care îl înghite cu totul, care îl va însoț peste tot, cu care se confundă în imobilismul lui, un fel de trăsură-dric care se transformă - formidabilă idee - în sicriu, apoi în mormînt, în finalul montării. E
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
al lui Oblomov, prelungirea lui de aici și de dincolo. Obișnuindu-te cu semiîntunericul din odaie, privind atent, descoperi dezordinea din încăpere și începi să o intuiești pe cea din interiorul lui Oblomov. Adevărată, palpabilă, existențală. Undeva, cățărat într-un pat, tușește Zahar-ul lui Sebastian Papaiani. Ilia Ilici îl strigă. Zahar nu sare. Sau sare, dar în legea lui. Se dă jos încet, pe scăriță, gemînd și molfăind, doarme aproape îmbrăcat, încălțat cu un ciorap de-un fel și altul
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
dă jos încet, pe scăriță, gemînd și molfăind, doarme aproape îmbrăcat, încălțat cu un ciorap de-un fel și altul de alt fel, își tîrșîie picioarele, se aranjează sumar și, în sfîrșit, după minute bune, ajunge, patern și ipocrit, la patul stăpînului. Așa începe spectacolul. Nimeni nu se grăbește. Și așa va continua regizorul pînă la sfîrșit. Tot ce se întîmplă pe scenă pare că se derulează în timp real. Starea personajelor, anumite momente se consumă în minutele de care ar
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
real. Starea personajelor, anumite momente se consumă în minutele de care ar avea nevoie și în viață. Plînsul, tăcerile, ritualurile de tot felul, privirile au un ritm real. În prima oră a spectacolului, Oblomov - Mihai Constantin stă aproape numai în pat. De acolo mormăie cîte ceva, vorbește cu Zahar, primește vizite, se lamentează, se îngrijorează, își spune replicile, se ceartă - scenă antologică - cu Zaharul lui Sebastian Papaiani. Un efort actoricesc imens. De acolo este smuls de prietenul Andrei Stolz și dus
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]