734 matches
-
Alice Voinescu. Aceeași îngăduință înțelegătoare, asimilând înțelept, cu nobilă resemnare și sobră credință, dramele și meandrele umilitoare ale destinului. Dacă ar fi trecut prin închisoare, am fi avut o demnă pereche pentru Lena Constante: aceeași seninătate nevictimizantă, aceeași inadecvare la patetism, vulgaritate, răzbunare“. Fără îndoială însă, cel de-al treilea volet al cărții, Suferința ca împlinire, e cel mai intens și mai șocant, cu atât mai mult cu cât vine - propunând o imersiune violentă, fără menajamente față de cititor, în universul concentraționar
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
idioții eterne, prizonieratul beckettian sînt încă de neadmis.“ (p. 66) Cuvintele sînt frumoase, dar impresia pe care o provoacă e astenică. Umoarea ludică Ciprian Vălcan caută să și-o înăsprească printr-o mărire a intensității expresiei, dar, în lipsa vînei agresive, patetismul său sfîrșește în sunet puternic, adică în ambiție de oratorie. Eseistul forțează diapazonul, dar, neavînd cheie gravă, sunetele scoase sînt fără efect. Se pare că frecventarea asiduă a autorilor francezi i-a inculcat obiceiul frazei săltate și neapărat patetice, căreia
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
să am însă nici răbdarea, nici umorul și nici priceperea ei în domeniul producțiilor pașoptiste. Deși e scrisă de o contemporană, asociată orientărilor romanești avangardiste din prima parte a secolului, Adorabila româncă are acel melanj de ridicol, naivitate, umor involuntar, patetism, amatorism și sentimentalism caracteristice în bună măsură textelor literare care au văzut lumina tiparului în Romania secolului trecut. Nu aș fi dus, probabil, niciodată pînă la capăt lectura acestei cărți dacă nu aș fi fost cumva prizoniera caniculei, departe de
Misterele Botoșanilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16955_a_18280]
-
individ și societate, pe de altă parte1. La Sofocle, accentul cade pe caracterul uman, cu măreția și contrastele lui. În creațiile lui Euripide, nu destinul este cel care conduce implacabil eroii, ci pasiunile lor puternice; tragedia lui se caracterizează prin patetism, printr-o intrigă mai complicată și prin importanța acordată personajului feminin. Dacă, așa cum se arată mai sus, Electra ocupa în operele lui Eschil o poziție secundară, Electra lui Sofocle este un personaj complex, poate unic din acest punct de vedere
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
și Marea aurărie (1975). S. și-a conturat târziu o identitate lirică, după experiența scrisului ocazional, adunat în două volume de „poeme de război”, Cneaz peste furtuni (1942) și Marele salt (1943), în care versurile rămân discursive, declarative, de un patetism zgomotos și grandilocvent, vădind o experiență insuficient interiorizată. „Baladele de război”, deseori simple versificări, stau sub înrâurirea poeziei pe aceeași temă a lui Radu Gyr. Câteva sonete îl anunță pe artizanul de mai târziu al acestei forme fixe de poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]
-
criticul Th. Codreanu atrage atenția asupra nereușitelor de ordinul evidenței, fără a fi cu orice preț demolator. (Obstacolul prețiozității Felicia Giurgiu). Este semnul unei eleganțe necesare în spatele căreia criticul se simte bine. Mai puțin elegant este atunci când polemizează cu postmoderniștii, patetismul ieșind ușor la suprafață, iar argumentația fiind mai degrabă gestuală decât fundamentală, deși criticului îi stau la îndemână toate mijloacele. În esență, cartea lui Theodor Codreanu este expresia unui spirit sistematic... Demonstrațiile și susținerile unor puncte de vedere se realizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Caragiale", cum o face Theodor Codreanu, pare de-a dreptul șocant. Sunt aduse dovezi care se vor irecuzabile: atașamentul sincer și total față de națiunea română, față de limba română, legăturile cu naționaliștii ardeleni și exprimarea în scris, cu un neașteptat patetism, a speranței în unitatea națională, un ideal exprimat, negreșit, de Eminescu fost membru activ al fostei Societăți "Carpații". În pofida comunicativității și "transparenței" caragialiene, opera sa "este, în realitate, una din marile enigme ale culturii românești și europene". E, continuă Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
semn al Divinității și reper luminos pe drumul căutării de Sine. Povestea de dragoste este relatată fragmentar, reținut, dar asta nu-i diminuează cu nimic intensitatea și semnificațiile. Tăcerea pudică a naratorului (implicat) o înnobilează, iar comentariile sobre, lipsite de patetism, o fac mai viabilă, deși e de presupus că îngrijitorul ediției a avut un rol în această privință (Lina Codreanu). Planul social-politic îl deprimă și luciditatea, prezentă chiar în linia melodică a unei mari iubiri ("o iubire e un cântec
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și augmentarea eminescianismului de fond al culturii și spiritualității române, dar și identificarea și condamnarea fenomenelor de substituție, de ocultare a identicului în favoarea simulacrelor și erzațurilor parazitare. Neabătut în convingerile unui naționalism "în marginile adevărului" de sorginte eminesciană, fără însă patetismele și vehemențele de limbaj ale unor emuli de circumstanță, atent la nuanțe, cu răbdare și cu o minuție de ascet, autorul deschide ușile pe care alții din frică? din lașitate? din oportunism? le ocolesc cu prudență ori le zidesc cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
făcând o figură cu totul aparte în cadrul șaizeciștilor basarabeni. Ceea ce se remarcă de la bun început în poezia sa este un simț ascuțit al poeticului ca ritm interior, ca desfășurare vizionară a unei îngândurări romantice care nu are nimic comun cu patetismele gesticulare și nici cu imperativele categorice de orice natură. Singura excepție, în anii debuturilor sale, unde sentimentul se exprimă fără echivoc, cu o fermitate imperioasă, este poezia închinată limbii materne: "O altă limbă mai frumoasă nu-i...". În general însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
monografice, profunda subiectivitate a naturii umane în confruntarea cu conceptele de libertate și fericire la René Descartes și la Montesquieu; reia tema discutabilei sincerități a lui Michel de Montaigne; studiază, pe fundalul jansenismului de la Port-Royal, „disoluția eului” la Blaise Pascal, patetismul moral între gassendism și cartezianism la „dezamăgitul” La Rochefoucauld, raportul între mască și adevăr în Caracterele lui La Bruyère; examinează definirea „omului de lume” la Voltaire și deplasarea accentului de la metafizică la sociabilitate și civilizație; relevă dialectica lui Denis Diderot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
violoncelul ce facem?, de Matei Vișniec Scenografie: Gelu Râșca Actori: Irina Scutaru, Ionuț Dumitru, Alexandru Spătărelu, Vlad Volf, Adrian Marele. Regizor: Octavian Jighirgiu » „M-au atras încă de la prima lectură abstractul, misterul ce învăluie acest text bolnav de un răscolitor patetism al neputinței. Firescul curgerii dinspre banal spre grotesc nu te poate lăsa indiferent. Cele trei personaje au uneori naivitatea copiilor, alteori halucinează pe dialoguri în cheie absurdă, expunându-se unor situații caricaturale ce conțin în subteranele lor autentice șuvoaie lirice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
pe suflet, adică: TÎMPIȚILOR, MI-AȚI DISTRUS VIAȚA! Un gest desigur pueril. Or, tocmai despre asta nu se spunea nimic În demisia sa, ceea ce-i procura un sentiment de amară frustrare. Stilul ei cursiv, reținut, politicos, fără nici o nuanță de patetism Îi făcuse mai Întîi o bună impresie despre sine. Dacă ar fi fost șeful vreunui departament al CIA și ar fi primit o astfel de demisie de la unul din subordonații săi, ar fi apreciat În mod deosebit onestitatea acelui om
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
printre care și Cezareea, au fost bântuite de o îndelungată secetă, care a pustiit totul, nelăsând locuitorilor acestor provincii vreo speranța în dobândirea unei recolte, Sfanțul Vasile cel Mare nu s-a mulțumit să țină doar cuvântări fulminante, pline de patetism, în care să îndemne la milostenie, amintind de cei chinuiți de foame, ci el însuși a făcut o a doua împărțire a averii la săraci, hrănindu-i, fără a face deosebire între oameni, fie ei creștini, păgâni sau evrei. Dacă
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
cercetarea cazului și pedepsirea calomniatorului. Îndrăgostit de fiica Venețianei și acuzat de omor în scopuri ,,necuviincioase”, se dezvinovățește cu tărie: pledoaria sa aduce argumente de logică și de bun-simț, dar cuprinde și izbucniri pătimașe la adresa adversarului, precum și accente de un patetism sincer, expresii ale unui suflet chinuit. Rezultatul procesului nu se cunoaște; în anul următor, 1799, V. e ridicat de oamenii domnitorului Alexandru Moruzi, exilat și închis la Tulcea. Sfârșitul îi este învăluit în mister. Potrivit tradiției păstrate în familie, ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
În plină zi/ Ca noaptea întuneric vei găsi”), dar ele vorbesc mai ales despre un suflet sensibil, grav lovit de soartă, înclinat să dramatizeze. Strigătul ,,și mă îngrozesc de dânsa [de viață] mai mult decât de numele iadului”, de un patetism intens, este singular în epocă. Semnele unui nou gust literar se întrevăd în prețuirea singurătății, în nuanța sentimentală din „glasul meu cel întristat”. Manierismul clasicizant este depășit și în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
vă râdă în nas, prietenii mei,/ să beie cu voi (ca niște mișei)/ și să vă fure din brațe nevasta”. Influența lui Bacovia poate fi trasată nu doar în atmosfera și imagistica versurilor, dar și în supralicitarea lirismului prin sarcasm, patetism și expresivitate excesivă. Oscilând între poza damnării și tonalitatea elegiacă, poetul rămâne programatic contestatar, fixând în notații dramatice - chiar dacă adesea teatrale - o dureroasă marginalizare: „În fuga lor, toți oamenii Cetății/ Călcau, nepăsători, pe trupul meu bubos,/ Lăsându-mă, sfârșit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
ele produse de către scriitor. Am putea vorbi despre o stilistică a "mijloacelor de expresie". Tratatele de stilistică tradiționale clasifică aceste procedee în rubrici diferite (exclamațiile, antepoziționarea adjectivului, metaforele...), încercând să le asocieze categorii bine conturate de efecte de sens: surpriza, patetismul, disprețul... Un asemenea demers se situează în continuarea acelui inventio retoric, care consta în găsirea celor mai potrivite mijloace verbale pentru a determina publicul să adere la ideea exprimată. 2) A doua mare tendință a stilisticii se inspiră din estetica
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a invectivelor (Noul Acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu, 1848) și prin subtilitatea ironiei (Carte a fostului rege Ludwig Filip către încă fiindul domn Mihail Sturdza). Discursurile lui K., exclusiv politice, dezvăluie mari însușiri literare: construcția savantă, rigoarea argumentării, un patetism lucid îmbrăcat într-o expresie elegantă și sobră, o vervă polemică irezistibilă. Când vorbește despre istoria națională și strămoși, tonul său capătă o solemnitate gravă. Măreția subiectului îi impune o atitudine sacerdotală. Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu e de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
și că te caut nu-ți promit,/ iar compun mintal,/ de când hârtia s-a scumpit,/ scriu pe creier,/ cu negreala de pe suflet,/ negru negru negru negru”). Ultim reprezentant al unei istorii ilustre, poetul contemplă cu spaimă, dar și cu un patetism ce disimulează satisfacția metafizică a martiriului, dizolvarea propriei creații și identități în oceanul de vorbe rostite de „străina gură” eminesciană, asimilată tradiției: „! gura-mi spune vorbe,/ nu știu-ale cui sunt,/ cum nu-și mai știu morții/ țărna subt pământ,/ nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
toate treptele alerg la teatru ca la o școală de morală, de învățătură și de bună cuviință, unde fiecare poate, desfătându-se să dobândească virtuțile cele mai de trebuință la viețuirea socială."233 Tonul folosit aici este oarecum încărcat de patetism, însă dincolo de aceste accente hipertrofiante date de folosirea adjectivului pronominal toate sau a enumerației, ar fi de remarcat elogiul făcut teatrului și sesizarea aspectelor mai importante în ceea ce privește receptarea reprezentărilor teatrale care este deopotrivă subsumată plăcerii estetice și utilității educative. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mi sperii sora mai mică de ajunge să aibă o criză.»”). Nu va reuși nu pentru că Marlowe ar fi o brută, ci pentru că adevărul continuă să fie - în lumea lui restrânsă - o valoare. Lucid până la cinism, detectivul nu respinge nici patetismul atunci când descoperă că are un partener de dialog în fața căruia poate lăsa garda jos: Orice i-aș spune unui polițist, are să se îndoiască. Iar acelui polițist nu-i păsa de ce spuneam. Când angajezi pe cineva din branșa mea nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
din culegerea Nodul de apă (1981). Sunt, de fapt, mici poeme în proză, conținând scene pitorești sau bizare, puțin absurde uneori, evocator-enigmatice. Universul banal al cotidianului rutinier, cu micile sale drame, generează stări emoționale uneori ambigue, care sunt privite fără patetism, cu o anume înțelegere resemnată și consemnate cu delicatețe, fulgurant, într-o viziune mai degrabă cinematografică. Alaska, patria totemurilor (1973) este o carte de știință popularizată, construită cu profesionalism, prin valorificarea unei solide bibliografii de specialitate. Este descrisă viața eschimoșilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288439_a_289768]
-
Emanuel Neuman), București, 1935; Illusions et réalités juives (în colaborare cu Emanuel Neuman), Paris, 1937; ed. 2, Satu Mare, 2000; Între viață și cărți, București, 1976; Incertitudini literare, Cluj-Napoca, 1980; Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului, București, 1982; Critică la persoana întâi, Cluj-Napoca, 1983; Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte, București, 1987; Prin alții spre sine, București, 1988; Jurnalul fericirii, îngr. și postfață Virgil Ciomoș, Cluj-Napoca, 1991; ed. postfață Virgil Bulat, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
proprietar de moșie și prieten din copilărie. La polul opus se află lucrătorii de la fabrica tatălui Ameliei, care se pregătesc să asasineze întreaga familie, cu intenția de a-și însuși fabrica. Pericolul comunist este prezentat naiv, narațiunea devenind de un patetism ridicol: ofensat, patronul se decide să le dăruiască fabrica răsculaților, care încep să verse lacrimi, încercând să-i explice că s-au comportat irațional, otrăviți de „vrăjitorii de comuniști”. Finalul este plin de optimism: muncitorii disperați sunt îmbărbătați și iertați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290659_a_291988]