KorAP: Find »[drukola/base=patristică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...34 >

843 matches

Corola-blog/BlogPost/382100_a_383429

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 424-430. 126. Hristos cu noi, în „Telegraful Român”, anul 159 (2011), nr. 29-32 (1-15 august), pp. 6-7; reluat și în vol. „Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de Teologie patristică”, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 431-437. 127. In Memoriam, în vol. „ In Memoriam Liviu Borcea (1936-2006) dascăl și istoric, Editura Universității din Oradea, 2011, pp.11-26. 128. Sfinții Trei Ierarhi, îndemnători la

MATERIAL ANIVERSAR – OMAGIAL, DEDICAT PĂRINTELUI ARHID. PROF. UNIV. DR. DR. H.C. CONSTANTIN VOICU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382100_a_383429]
Mödling-Viena (Austria), septembrie 1993. 36. Ziua eroilor români de la Viena (Austria), 1 noiembrie 1993. 36. Sfințirea catedralei din Sommerein (Austria), 9 ianuarie 1994. 37. Simpozion ortodox-greco-catolic organizat de Fundația „Pro Oriente”, Viena (Austria), 27 mai-1 iunie 1996. 38. Conferința „Autori patristici în spațiul carpato-danubian până în deceniul al IX-lea”, Detroit (S.U.A.), 12 noiembrie 2003. 39. Simpozionul „Zilele Ortodoxiei”, Budapesta (Ungaria), 24 aprilie 2004. 40. Conferința „Biserica Ortodoxă și Ecumenismul”, organizată de Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția), 24-27 septembrie 2004. 41. Simpozionul

MATERIAL ANIVERSAR – OMAGIAL, DEDICAT PĂRINTELUI ARHID. PROF. UNIV. DR. DR. H.C. CONSTANTIN VOICU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382100_a_383429]
prof. univ. dr. Constantin Voicu, Dr. H. C. Universitatea Oradea - o viață în slujba Bisericii și a școlii românești, coordonator științific Pr. Prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2005, 652 p 5. Patristică și actualitate. Omagiu în onoarea P. C. Arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu, la împlinirea a 75 de ani de viață, coordonator editorial Pr. Conf. univ. dr. Ioan Mircea Ielciu, Sibiu, Editura Andreiană, 2008, 550 p. Abstract P. C. Arhid

MATERIAL ANIVERSAR – OMAGIAL, DEDICAT PĂRINTELUI ARHID. PROF. UNIV. DR. DR. H.C. CONSTANTIN VOICU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382100_a_383429]
Corola-blog/BlogPost/382137_a_383466

boabelor de grâu. Primindu-L în noi pe Cel ce nu se împarte, noi formăm un tot unic. Această conștiință de sine a unității ecleziale a tuturor în Iisus Hristos euharistic, străbate ca un fir roșu întreaga tradiție și gândire patristică, începând cu Didahia, în care citim: "Cum această pâine era răspândită peste munți și adunată, a devenit una, astfel să fie adunată și Biserica Ta, de la marginile pământului în împărăția Ta. Adu-ți aminte, Doamne, de Biserica ta, și adun

CÂTEVA REFERINŢE DESPRE CARACTERUL COMUNITAR AL SFINTEI EUHARISTII… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382137_a_383466]
Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208

multiplicitate. Aureola critică devine, în cazul Crailor de Curtea-Veche, un hiperteliu, o veritabilă epidermă textuală. Conștient că e ultimul dintre cercetătorii puri și nobili ai operei lui Mateiu, Matei Călinescu încheie en fanfare drumul lung și sclipitor de la Evanghelii la patristică. De la "scriptura" barbiană la "scriitura" viitorilor exegeți.

De la Evanghelii la patristică by Cosmin Ciotloș (2008) [Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208]
Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

Glafire: nouă studii biblice și patristice Notă preliminarătc "Notă preliminară" Volumul de față este rodul cercetărilor mele în materie de biblistică și patristică dea lungul mai multor ani de zile, în diferite medii universitare, laice sau teologice. Fără să pot descrie „rețeta absolută”, aș spune că tipul de abordare a temelor combină analiza filologică și perspectiva istorică, pe de o parte, cu dezideratul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
caz „a spăla”, cum s-a încetățenit printr-o Vulgată pioasă. Femeia își deschide rezervorul sufletului, din care țâșnește „ploaia” căinței, stropind picioarele Mântuitorului. Apoi Le miruiește în semn de prețuire. Lacrimi și mir: două simboluri extraordinare, pe care tradiția patristică le va specula îndelung. Ar mai trebui remarcată și utilizarea verbului haptein de către fariseu, același verb pe care Isus îl folosește în scena discutată mai sus: Noli me tangere. și acest element, aparent nesemnificativ, dar cât se poate de real

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
sortit de proorocii acestei întâlniri binecuvântate și rânduit ca trupurile amândurora să spânzure de mine. Uitați-vă, eu duc acum mântuirea lui Iuda. 3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristicătc "3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt \: incursiune biblică Și patristică" Nu există probabil în Noul Testament o afirmație a lui Isus mai șocantă, mai provocatoare decât aceea referitoare la păcatul împotriva Sfântului Duh. O recunosc atât Părinții Bisericii, cât și exegeții moderni, iar interesul nostru pentru subiect se datorează în bună

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Dar merită să ne întrebăm cu toată sinceritatea: nu pierdem oare ceva important ignorând asemenea texte? Un bun prieten, cercetător la Institutul Sources chrétiennes, îmi mărturisea la un moment dat că el nu citește absolut nimic în afara preocupărilor „de specialitate”: patristică, ecdotică, istoria creștinismului antic și atât. Restul e distracție inutilă pentru dânsul. M-am îngrozit, dar, în fața unei asemenea decizii radicale și ferme, orice argument devenea din capul locului inoperant. Ce pierdem așadar ignorând scrierile apocrife creștine ale Antichității? Pe

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
insulei Patmos tc "5. Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos " Apocalipsa lui Ioan suportă cel puțin trei tipuri de lectură: în ea însăși, ca un poem debordând de imagini mitice, inaugurând sau mai degrabă structurând o nouă „mitologie”, creștină; din perspectivă patristică, așadar privind-o à rebours prin grila comentariilor Părinților Bisericii; din perspectivă iudaică și iudeo-creștină, integrând-o așadar curentului apocaliptic ce străbate majoritatea scrierilor așa-zise „intertestamentare” (secolul al III-lea î.Hr. - secolul al II-lea d.Hr.). Al treilea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
doresc să pun între creștinism și iudaism un zid de netrecut, în discutabila descendență a marcioniților; dar nici nu pot accepta amestecarea celor două tradiții până la pierderea identității lor. Singurul criteriu de luat în seamă cu toată seriozitatea este tradiția patristică. Septuaginta trebuie tradusă și recitită cu mintea și prin ochii Părinților. Altfel riscăm să nu mai înțelegem nimic fie din ea însăși, fie din scrierile comentatorilor ei. Nu cred că spun un lucru șocant pentru clerul și pentru credincioșii ortodocși

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
să nu mai înțelegem nimic fie din ea însăși, fie din scrierile comentatorilor ei. Nu cred că spun un lucru șocant pentru clerul și pentru credincioșii ortodocși (și nu doar ortodocși). Cum se face atunci că tocmai de această tradiție patristică, invocată cu pioșenie până la sațietate, nu s-a ținut cont în traducerile sau diortosirile de până azi? Iată-ne ajunși la punctul cel mai sensibil al discuției. Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
membrii echipei. Traducerea se face exclusiv după LXX (ediția Rahlfs este corectată adesea de ediția de la Göttingen, în curs de apariție). Introducerile, extrem de ample, oferă cititorului informațiile necesare despre contextul istoric, structura textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic în tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1. note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2. note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică acolo unde versiunea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Exactitatea, precizia nu exclude însă eleganța stilistică. Este vorba așadar nu doar despre o traducere a Septuagintei, ci despre inserarea acesteia în marea și bogata tradiție exegetică a Părinților, dat fiind că apartul de note conține numeroase trimiteri la tradiția patristică a Bisericii. (apărut în România literară nr. 10-11/2004) 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice*tc "8. Dumitru Stăniloae, afinitățile Și idiosincraziile sale patristice* " I Dumitru Stăniloae (1903-1993) face parte, incontestabil, din acea pleiadă de teologi prestigioși al

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
trăi al Părinților. Prin aceeași teologie și filozofie am devenit conștient de problemele cu care se confruntă astăzi credința creștină și pentru care se caută soluții la Părinți. ș...ț și sunt convins că există o unitate organică între gândirea patristică și aceea care trebuie să aducă răspunsuri la problemele de astăzi. Gândirea Părinților este într-adevăr nemuritoare 177. Din tinerețe și până la moartea sa, teologul român avea să petreacă mii și mii de ore în tovărășia Părinților. La început, între

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și a altor trei maeștri despre care nimeni nu amintise mai înainte. Este vorba despre Zikos Rosis (1838-1933), teolog format în universitățile germane, a cărui perspectivă deopotrivă istorică și patristică asupra teologiei ar fi putut să-l cucerească pe tânărul român 179; Grigore Papamihail (1874-1956), profesor de teologie fundamentală și autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
dominicae breuis expositio). În volumul III, apărut în 1948, au fost traduse și comentate Întrebări către Thalasie (Quaestiones ad Thalassium). Aici, ca și pentru Pseudo-Dionisie, tânărul profesor din Sibiu folosește fără nici o ezitare și fără nici un parti pris confesional cunoștințele patristicii moderne. Lista de nume pe care le citează respectuos este revelatoare: V. Grumel, cu articolul despre Maxim din Dictionnaire de Théologie Catholique și un studiu din Échos d’Orient 215; R. Devreesse, cu două texte apărute în colecția Analecta Bollandiana216și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
revine la poziția sa intransigentă față de teologia catolică, socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor dogmatice, să evidențiem adevărul lor în corespondența lui

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
anacronism pe care A. Louth îl descoperă în Teologia dogmatică ortodoxă se referă la doctrina celor șapte taine ale Bisericii. Această doctrină de origine occidentală apare târziu, în secolul al XII-lea, și nu are de-a face cu tradiția patristică. Ortodocșii au acceptat-o sub presiunea catolicilor, după Sinodul de la Lyon (1274), sub domnia lui Mihail al VIII-lea Paleologul. Mai târziu, ei au găsit în această doctrină o armă de temut împotriva protestantismului. Stăniloae menține în cartea sa ordinea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
a fost destul de slabă, ca să nu spunem dezastruoasă 235. Rezumat și concluzii Încercând să rezum rezultatele anchetei de față, care nu se pretinde a fi decât începutul unei dezbateri despre actualitatea Părinților în teologia contemporană, aș spune următoarele: 1. Abordarea patristică a lui Dumitru Stăniloae este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
să-și procure cărțile de care avea nevoie pentru cercetările sale și, în pofida câtorva ieșiri în Occident, începând cu anii ’60, el a rămas până la sfârșitul zilelor sale mai mult sau mai puțin rupt de lumea patrologilor profesioniști. Viziunea sa patristică a avut, evident, de suferit, cum am văzut atunci când am prezentat lucrările sale despre Origen, Pseudo-Dionisie și Grigore Palamas. Ceea ce va dura însă în timp, în afara celor trei cărți personale și, desigur, în afara monumentalei Filocalii, este figura-simbol a unui nou

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
și, desigur, în afara monumentalei Filocalii, este figura-simbol a unui nou Părinte al Bisericii, de talia unui Athanasie cel Mare, veghind la căpătâiul ortodoxiei românești de-a lungul întregului secol XX. (traducere din limba franceză de Răzvan Ionescu) 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece anitc "9. Teologie Și patristică în catolicismul secolului XX \: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea Șaptesprezece ani" În acest studiu, prezentat

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]