KorAP: Find »[drukola/base=peceneg & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 >

166 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

forță militară. Cu toate acestea, acțiunile lor erau mai curând dispersate, ei nefiind constituiți într-o singură uniune tribală. După o geografie persană din secolul al X-lea, pecenegii erau împărțiți în două grupuri distincte: pecenegii turci (Turkan Bachanaki) și pecenegii chazari (Khazar Bachanaki), ultimii fiind sub dominația chaganului chazar.1 Constantin Porphyrogenetul preciza că pecenegii sunt împărțiți în opt triburi, patru locuiau în stânga (est) Niprului, iar patru în dreapta sa (apus). Datele bizantine sunt confirmate de Masudi, care vorbește de opt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Khazar Bachanaki), ultimii fiind sub dominația chaganului chazar.1 Constantin Porphyrogenetul preciza că pecenegii sunt împărțiți în opt triburi, patru locuiau în stânga (est) Niprului, iar patru în dreapta sa (apus). Datele bizantine sunt confirmate de Masudi, care vorbește de opt triburi pecenege, iar Iorga, urmat de C. C. Giurescu, vorbește despre pecenegii împărțiți în treisprezece seminții (triburi). El mai spune că pecenegii încercau, precum hunii și avarii, să formeze un singur statvalul barbarilor pecenegi se întindea de la Nipru până în Panonia, schimbându-și mereu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt confirmate de Masudi, care vorbește de opt triburi pecenege, iar Iorga, urmat de C. C. Giurescu, vorbește despre pecenegii împărțiți în treisprezece seminții (triburi). El mai spune că pecenegii încercau, precum hunii și avarii, să formeze un singur statvalul barbarilor pecenegi se întindea de la Nipru până în Panonia, schimbându-și mereu corturile. Apreciind puterea lor, Const. Porphyrogenetul vedea în ei un obstacol în calea rușilor și ungurilor. De la scriitorul persan Gardizi (secolul XI), aflăm că pecenegii dețineau numeroase turme de animale, aur

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
X-lea, unele cete de pecenegi s-au stabilit în teritoriile nord-dunărene, pe cursurile inferioare ale Nistrului, Prutului, Siretului până în estul Bărăganului (cîmpia munteană), pe malul opus al Dristrei, foarte aproape de Bulgaria. În Bugeac (sudul Basarabiei) se afla un trib peceneg, iar ceva mai la nord, între Prut și Nistru, un alt trib, după cum precizează Masudi. Lexiconul lui Suidas, datat a doua jumătate a secolului al X-lea, susținea că, la nordul Dunării de Jos, supremația politică și militară era deținută

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, susținea că, la nordul Dunării de Jos, supremația politică și militară era deținută de pecenegi, lumea lor (Patzinakia) era situată în nordul Bulgariei, la Dunăre.2 Astfel, sudul Moldovei și estul Munteniei au devenit, pentru multă vreme, sălașul puterii pecenege, baza de atac, în invaziile lor în sudul Dunării. Relațiile pecenegilor cu statul kievean au fost încordate, dar ei au acționat deseori alături de cetele cnejilor ruși. După vechiul letopiseț rus, în anul 944, pecenegii au însoțit pe Igor în a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
i-a îndemnat pe pecenegi să prade Bulgaria. În secolul al X-lea, pecenegii se aflau în apropierea Dunării, în sudul Moldovei-în vremea campaniei lui Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda ungurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rușii și bulgarii la Dunărea de Jos, împăratul Ioan Tzimiskes a urmărit încheierea unui tratat cu pecenegii pentru curmarea incursiunilor lor în sudul Dunării. În urma victoriei bizantine (971), timp de o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea de Jos. Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor în sudul Dunării. În urma victoriei bizantine (971), timp de o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea de Jos. Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034, 1035 și 1036. Aceste invazii aveau o rază largă de acțiune și evidențiază întărirea potențialului militar al călăreților nomazi (turanici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea de Jos. Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034, 1035 și 1036. Aceste invazii aveau o rază largă de acțiune și evidențiază întărirea potențialului militar al călăreților nomazi (turanici) așezați, în secolul al X-lea, în sudul Moldovei și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Boleslaw cel Viteaz, s-a aliat cu ei în luptele cu rușii din 1013 și 1018. Apoi, în conflictul din 1018-1019, pecenegii și vlahii au luptat alături de cneazul Sviatopolk în luptele pentru tronul Kievului. În același an, 1036, alte triburi pecenege au asediat Kievul, dar înfrângerea suferită din partea cneazului Iaroslav a pus capăt primejdiei pecenege.3 Astfel s-ar putea explica declanșarea luptelor pentru supremație, izbucnite între Tyrach și Kegen, când 11 din 13 triburi pecenege au recunoscut autoritatea lui Tyrach

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și 1018. Apoi, în conflictul din 1018-1019, pecenegii și vlahii au luptat alături de cneazul Sviatopolk în luptele pentru tronul Kievului. În același an, 1036, alte triburi pecenege au asediat Kievul, dar înfrângerea suferită din partea cneazului Iaroslav a pus capăt primejdiei pecenege.3 Astfel s-ar putea explica declanșarea luptelor pentru supremație, izbucnite între Tyrach și Kegen, când 11 din 13 triburi pecenege au recunoscut autoritatea lui Tyrach, iar celelalte două pe cea a lui Kegen. Între cele două grupări rivale au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
același an, 1036, alte triburi pecenege au asediat Kievul, dar înfrângerea suferită din partea cneazului Iaroslav a pus capăt primejdiei pecenege.3 Astfel s-ar putea explica declanșarea luptelor pentru supremație, izbucnite între Tyrach și Kegen, când 11 din 13 triburi pecenege au recunoscut autoritatea lui Tyrach, iar celelalte două pe cea a lui Kegen. Între cele două grupări rivale au izbucnit ciocniri militare încât triburile lui Kegen au fost silite să-și afle refugiul în sudul Dunării, unde, după convertirea la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și-a asigurat sprijinul cumanilor, împăratul Alexe I Comnenul a înfrânt pe pecenegi, la Lebunion, fapt ce a dus la eliminarea lor ca factor politic și militar în sud-estul Europei. Dar ei nu au încetat să existe ca popor, efective pecenege continuau să fie semnalate, la sfârșitul secolului al XI-lea și prima jumătate a celui de-al XII-lea, în armatele bizantine. Pe de altă parte, informațiile cronicilor bizantine, după care Tyrach a traversat Dunărea cu toți pecenegii sau că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu toți pecenegii sau că fluviul a fost trecut de tot neamul lor, nu se confirmă. Din alte izvoare rezultă că grupuri de pecenegi au rămas în nordul Dunării și Mării Negre, la începutul secolului al XII-lea. Unele din triburile pecenege au mai sălășluit o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a supraviețuit până în secolul al XIII-lea, mai precis, 1239, când mongolii au ocupat Rusia, iar la începutul secolului al XIV-lea, ei sunt menționați între triburile cumane din perioada Hoardei de Aur, de către cronicarii arabi. În sfârșit, alte grupuri pecenege s-au îndreptat spre vest, în Panonia, și au intrat în armatele regilor arpadieni ca mercenari.4 Pecenegii au fost semnalați și în Transilvania, în prima jumătate a secolului al XIII-lea -un act din 1250, îi amintește pe pecenegi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și secui în oastea comitelui Ioachim de Sibiu venită în sprijinul țarului Asan Borilă de la Vidin. În "bula de aur" a sașilor (Andreanum) din 1224, între privilegiile acordate coloniștilor germani se afla și dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" (silva Blacorum et Bissenorum)-toponimele ce amintesc pe pecenegi sunt numeroase în Transilvania. Dar alte triburi turanice (pecenege), rămase mai departe în ținuturile extra-carpatice, au continuat incursiunile în Ungaria (Transilvania), ultima a avut loc în 1068. Cronicarul Simon de Keza

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conducerii populației eterogene din Paristrion, și au devastat teritoriile bizantine, după cum relatează Anna Comnena. Un ultim atac al pecenegilor împotriva Bizanțului pare să se fi produs la începutul domniei lui Ioan II Comnenul (1118-1143), opinia generală este că invazia aparține pecenegilor, dar alte izvoare vorbesc despre cumani. Operațiile militare din zonă sunt descrise de cronicarii Cinnamos, Nicetas Choniates și de Eustathios al Thessalonicului, ei vorbesc despre "sciți", nume sub care istoricii bizantini desemnau neamurile din stepele nord-pontice. Acești pecenegi se refugiaseră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la începutul secolului al X-lea, pecenegii au locuit mai ales în Bugeac, în Bărăgan, în părțile Teleormanului și ale Burnazului, dar și în sudul Transilvaniei, unde este atestată "pădurea românilor și pecenegilor". Nu se poate preciza când s-au așezat ei dincolo de munți, dar este aproape o certitudine că se aflau aici încă din secolul al X-lea, oricum înainte de anul 1000. De-aici deducem că la stabilirea lor în ținuturile românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că se aflau aici încă din secolul al X-lea, oricum înainte de anul 1000. De-aici deducem că la stabilirea lor în ținuturile românești, pecenegii s-au răspândit peste tot, din Dobrogea până în Transilvania. Astfel, în anul 1013, ducele "scitic" (peceneg) Tselgu "a trecut strâmtorile munților (Carpați) care stau deasupra Dunării" cu o armată de 80.000 de oameni. Din textul de mai sus rezultă că pecenegii veneau de la nord de Carpații meridionali, așadar din Transilvania. Și Notarul anonim (Anonymus) spune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale Siretului, spune că ei s-au stabilit în Câmpia munteană, în Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea în frunte pe căpetenia lui ereditară. Dintre triburile pecenege, unul se afla în vecinătatea Bulgariei, în Muntenia, iar altul în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aspre. La primul lor contact cu sudul Dunării, uzii nu s-au putut adapta și au plătit scump năvala lor. Secerați de epidemii și de foamete, o mare parte a lor au căzut victime ale atacurilor garnizoanelor locale bizantine și pecenegilor aflați aici, iar alții, ca să se salveze, s-au supus împăratului sau s-au refugiat în nordul Dunării. Un cronicar bizantin susține că ei au fost primiți de un cneaz rus. Uzii refugiați în nordul Dunării s-au unit cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la expediție, o parte din pradă, dar aceștia au refuzat, urmarea fiind atacul cumanilor asupra pecenegilor. Apoi cumanii au revenit la nordul Dunării cu intenția unei noi răfuieli cu pecenegii aflați aici. Unele grupuri (triburi) cumane urmăreau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Comnenul a refuzat inițial alianța cu ei împotriva pecenegilor. Mai mult, el a oferit daruri pentru a obține retragerea hoardelor cumane. De-abia după reizbucnirea conflictului cu pecenegii, bizantinii au recurs la sprijinul cumanilor a căror intervenție a decis dezastrul peceneg de la Lebunion (1091). Însă masacrarea prizonierilor pecenegi și a familiilor lor de către bizantini i-a înfricoșat pe cumani, care s-au retras în stânga (nordul) Dunării. Dar ei au rămas în preajma fluviului, iar la scurt timp după luptă s-a declanșat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]