1,265 matches
-
freca nervos cu mîna genunchiul. — Nu văd de ce ar trebui să rămîi, Îi spuse tînărul Maude, săgetîndu-l pe Rowe cu privirea. Rowe Își dădu seama că nu spusese Încă nici un cuvînt ca să se dezvinovățească: conștiința unei vinovății mai vechi Îi pecetluia gura. Și-apoi, ce-ar fi putut spune el, un străin, domnișoarei Pantil, domnului Newey sau domnului Maude, pentru a-i convinge că, de fapt, Cost fusese asasinat de unul dintre prietenii lor? Aruncă o privire piezișă spre Cost, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
culturii moderne, ci numai de o grea criză și iată pentru ce: orice cultură este rezultatul unor posibilități psihice de creație, al unei energii interioare și numai când acestea au dispărut ea moare. Epuizarea forțelor de creație ale unui popor pecetluiește destinul lui. 2. Nu trebuie să ne mai amintim de Infern? Este o întrebare aș spune necesară în lumea în care trăim, ca și altele asemenea. Vă preocupă sau vă interesează într-adevăr problemele majore ale societății? De ce oamenii nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
facerii, când Domnul Încă nu despreunase somnul de trezie și veghea de vis. Și de n‑ar fi fost trandafirul din inima sa, de n‑ar fi fost dulcele nume al Priskăi, dacă amintirea ei nu i‑ar fi fost pecetluită În trup, În piele, În pântecele‑i secătuit, probabil că nu s‑ar mai fi trezit. 4. Pentru că ea nu mai era Priska de dinainte, Priska din somnul său de altădată, cea pe care o aflase la poarta visului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
constituise Conspirația, se ajunsese cu prețul Înfruntării unor mari primejdii, arhiva În care se păstra manuscrisul În original fiind un fel de anticameră a infernului, unde nimeni nu intra de două ori. Iar cine intra, măcar o dată, pe acea ușă pecetluită cu cele șapte peceți ale tainei, se cerea să aibă șiretenia vulpii, sprinteneala pisicii și inima vidrei. Surse franceze susțineau că manuscrisul ar fi fost adus din Alsacia (ori Nisa) de către o femeie de la iubitul ei care dormea somnul justițiarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
iar asociația cu o apă curgătoare, mai degrabă presimțită - este expresia sunetului abisal ce sugerează deopotrivă murmurul vorbelor și susurul urinei.“ (Aici, Într‑adevăr, s‑a Întrecut pe sine.) Deci domnule, Mendel Osipovici n‑a fost soțul meu, mi‑a pecetluit Însă existența, iar eu i‑am „ușurat pătimirea“. (A se vedea poeziile geminate „Fiul rătăcitor“ și „Geo și Afrodita“, vol. III, p. 348‑350.) Era o iubire mai presus de „devastatoarea fericire pământeană“, mai presus de dovezi, ea existând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În general, acesti rechini nu erau prea periculoși, însă un om însângerat și aproape inconștient ar fi reprezentat o pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii vizitatori nocturni care urcau din adâncuri. Tapú Tetuanúi observase cu ceva timp în urmă că, pe masura ce se depărtau de insule și pătrundeau în ape tot mai întunecoase, creștea numărul acestor oaspeți incomozi, mai ales in nopțile când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bun catolic, dar mai bine i-o fac ăluia decât unuia dintre noi. Abia a început demonstrația periei de scos pete, și, cât ai zice pește, segmentul A e scos din direct în favoarea vasului de croazieră, a cărui soartă e pecetluită. În camera verde, așezați pe o canapea roasă de piele, într-o AID cu două cifre, spilcuitul spune că are la dispoziție cam vreo șapte minute ca s-o învețe pe a noastră Miss America despre o întreagă lume. AID
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite ca niște semne de întrebare deasupra creștetului, formau o coamă asemănătoare cu cea a leului. Femeia auzi cum pendula din hol măsoară invariabil trecerea secundelor, știa că nu-și mai poate asigura o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite ca niște semne de întrebare deasupra creștetului, formau o coamă asemănătoare cu cea a leului. Femeia auzi cum pendula din hol măsoară invariabil trecerea secundelor, știa că nu-și mai poate asigura o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o, și l-am urmat în Pădurea de Argint. Iar el a fost fericit de alegerea mea. Apoi i-am dăruit Licornul, pe care el îl căuta fără succes de multă vreme, crezând că prin asta legătura noastră va fi pecetluită. Dar tu de ce ai așteptat atâta în spatele acestor bare, când ți-a fost, de fapt, atât de ușor să... Nici eu nu știu. Nu sunt întotdeauna conștient de puterile mele, nu m-am gândit. De exemplu, cândva am creat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
veni să te caute? -Crezi? -Așa mi se pare. Am înțeles că nu faci numai ceea ce vrei. -Și dacă m-aș ascunde aici? Tăcu o vreme și spuse solemn: -Dacă te-ai ascunde aici, nu aș destăinui prezența dumitale. Tocmai pecetluise un pact. -Ce preferi? Să pleci mâine cu mine, departe, ori să mă ascunzi în vilă? -Să plecăm unde? -Vom merge cu mașina până în Danemarca și, de acolo, vom traversa insulele până în Suedia. Păru tentată. Mă apucă tremuriciul. După ce cugetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cât o zi de muncă. Era octombrie, dar ningea ca în toiul iernii. Pădurea de brazi ascundea turla bisericii, fumul chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos, parcă desenat de un arhitect bolnav de parkinson; de la șosea se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
te rog, nu-mi strivi degetele, mai bine taie-mi-le decât să mi le strângi cu ușa. Taie-mi-le și lasă-mi doar trei, bunica spunea că omului singur nu-i sunt de folos mai multe, sfânta treime pecetluiește fruntea, inima, umerii. Un om singur nu-și așterne pat în podul palmei. Am ucis. Prima dată mi-a fost mai greu. Aveam 18 ani. Tramvaiul a lovit soarele în plin. Conturul de lumină s-a așternut ca un țol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poate că trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile limbii. 74. Spațiul. Ruinele îl strângeau ca o menghină. Stare de spațiu îngust peste pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
loc o relație care s-a bazat până atunci pe iubire frățească și încredere totală reciprocă. Isus acceptă senin, dumnezeiește ceea ce i-a fost scris. Iuda își împlinește și el, până la capăt, misiunea. Scurtul dialog, precedat de sărutul lui Iuda, pecetluiește două destine indisolubil legate unul de altul. Matei însă nu se oprește aici. Tocmai am vorbit despre pecete și destin. Destinul presupune un final, un punct terminus care-i conferă sens, care-l aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pus mâna pe arme, alăturându-i-se lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I se aduc toate cărțile/cronicile pecetluite cu faptele creaturilor lumii. Păstorul sau Stăpânul oilor este slujit de cei șapte arhangheli. Are loc judecata. Nelegiuiții, începând cu primul „astru” căzut, își primesc pedeapsa. Poporul lui Israel biruie postum toate națiile: „Toate animalele pământului și toate păsările cerului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cifrele simbolice privilegiate) se regăsește implicit în structura părții care constituie apocalipsa propriu-zisă (4-22). Este meritul lui Bornkamm de a fi degajat această schemă. Pentru el, una dintre cheile Apocalipsei lui Ioan se află în viziunea Mielului cu cartea (biblion) pecetluită în mână. Amănuntul care atrage atenția savantului german se află în 5,1: „și am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă pe dinăuntru (esothen) și pe dinafară (opisthen), pecetluită cu șapte peceți”. Prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mielului cu cartea (biblion) pecetluită în mână. Amănuntul care atrage atenția savantului german se află în 5,1: „și am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă pe dinăuntru (esothen) și pe dinafară (opisthen), pecetluită cu șapte peceți”. Prin simpla, dar foarte importanta precizare că avem de-a face cu un document scris „pe dinafară” și „pe dinăuntru”, suntem îndemnați să vedem în cele ce urmează două niveluri și două etape ale Revelației: primul nivel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suportabile și dă rost existenței fiecăruia. Alb Poveste japoneză Paul Miki și cei 25 de însoțitori sunt primii martiri canonizați ai Extremului Orient. Ei au fost răstigniți și străpunși cu lancea la Nagasaki, la 5 februarie 1597. Au murit cântând, pecetluind cu sângele lor vestirea Evangheliei. Dintre ei erau trei iezuiți japonezi, printre care și Paul Miki (născut în Japonia în jurul anului 1565), șase franciscani spanioli, iar toți ceilalți erau laici. Alb. Casa noastră în alb.1 Ne întorceam de la Nishizaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Însă, să nu-i amintești de stările emoționale prin care am trecut... E suficient că le-ai văzut sau le-ai dedus doar tu... Îți mulțumesc, tati... ― Mulțumita seacă nu este primită. O știi bine... O sărutare pe obraz a pecetluit observația lui Nicu. ― Unde te pregăteai să pleci? ― De unde ai dedus că vreau să plec undeva? ― Te cunosc atât de bine, Încât și felul cum stai pe scaun Îmi spune ce gândești sau ce vrei să faci... ― Atunci, am toată
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
respirat de două ori cât timp ai povestit matale - a apreciat situația Petrică. ― Da’ nu mă Întrebați pi mini... Parcă eram acolo, așa di frumos o povestit dumnealui - și a spus părerea tata Toader. ― Apoi știți dumneavoastră cu ce se pecetluiește așa o poveste? - a Întrebat soția lui Petrică. ― Cu o ulcică cu vin din cel brumat din oala ceea pe care nenea Mitru abia a aburcat-o din beci și până aici - a apreciat soțul ei. ― Da’ chiar așa, pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și că Îți putem fi tată? Măsoară-ți vorbele! Securistul a tresărit, gata să riposteze, când Petrică a răbufnit: ― Parcă ai pus o Întrebare, stimabile. Se cuvine să răspundem. Află dumneata că noi doi suntem frați. Frați adevărați. Frăția am pecetluit-o acolo... Acolo, În focul luptei! Atunci când sângele nostru a curs... A curs cu adevărat, udând pământul nostru!... Al nostru, din vremea Dacilor și pe care ni l-au luat Rușii! Dumneata unde te aflai atunci, fiindcă, cum se vede
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
este ondulat ca al meu să le rețină. —“Flori de tei de-asupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri.” —Romanticul meu, îmi ești atât de drag! — Precum Eminescu Veronicăi Micle? -și mai mult fiindcă... N-o mai lasă să continue pecetluindu-i gura cu un sărut îndelungat după care îi recită versuri, adaptându-le la situația lor: ”Frumoasa mea cu ochi albaștri/ Ca două mistice safire!” Se întrec în a recita versuri din Eminescu, Topârceanu, Nichita Stănescu, Ion Minulescu. 235 —“Îmi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
seară, n-a îndrăznit să se clintească, și-a reținut și respirația ca să n-o trezească. După o vreme, ea a început să se miște și să caște ca un copil frânt de somn. S-a ridicat și i-a pecetluit căscatul cu cea mai dulce sărutare determinând-o să deschidă mari ochii ei albaștri, atât de limpezi, odihniți și frumoși. —Mireasa mea pură! —Băiatul meu romantic. —Soția mea dulce. —Soțul meu acru. —Ce-ai zis? o dă jos de pe pieptul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]