302 matches
-
Prin vaporii albiți ai ploii și vuietul copacilor, glasul său se pierdu în gol și nu se auzi nici un răspuns. Numai trosnetul sonor al focului de auzea din îngrăditura bucătăriei, de unde fumul se revărsa cu furie. — Chemați-l pe comandantul pedestrașilor! În vreme ce unul dintre generali alerga în ploaia torențială, din zona înconjurătoare se înălță un sunet ciudat. Era un geamăt ce părea să iasă chiar din pământ - ciocnirile violente ale unor arme de fier între ele. Iar furtuna nu se mulțumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sandale noi. Nu exista mobilier nupțial luxos, cum ar fi fost scrinuri cu intarsii, paravane pliante sau mobilă chinezească, dar erau un cufăr de armură și o ladă de garderobă. Pentru un samurai din acea perioadă, care comanda treizeci de pedestrași, nu avea de ce să se rușineze. Dimpotrivă, probabil că Tokichiro simțea o oarecare mândrie tainică. Fiindcă, deși nici unul dintre oamenii care-l ajutaseră în seara aceea și acum îl însoțeau nu-i erau rude, nici nu fuseseră angajați ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
firește! — Aha! Lăsăm inamicul să-l construiască, apoi îl luăm noi! — ăsta pare să fie planul. I-auzi, deșteaptă chestie. Ceilalți generali Oda au fost puțin cam aspri, dar comandantul ăsta nou, Kinoshita, nu-i nimic mai mult decât un pedestraș. În timp ce omul continua să dea din limbă, turuind vesel, unul dintre ceilalți îi aruncă o privire de reproș. Un al treilea om intră grăbit în corpul de gardă. La malul provinciei Mino acostă o luntre care fusese împinsă cu prăjina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de pe Muntele Ibuki se profilau pe un șir de nori roșii. — Dușmanul! strigă un om. Ofițerii din jurul lui Ieyasu le semnalizară imediat pușcașilor să nu tragă. Pe celălalt mal, puțin mai în aval, un corp mixt de samurai călări și pedestrași, numărând vreo mie două, trei sute, traversau râul în diagonală. Stârnind stropi albi cu picioarele, păreau o furtună albă trecând prin vad. Formidabila avangardă a clanului Asai nu lua în seamă avangarda clanului Oda, și nici chiar liniile a doua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
altul în norul de praf din depărtare, chiar sub ochii lor. Unii, cu siguranță, aveau în ariergardă câte un fiu, un tată sau un frate. Și nu numai dintre vasalii și generalii strânși în jurul lui Shingen. Întreaga armată - până la ultimii pedestrași - privea acum într-o parte, din mers. Călărind în lungul coloanei, Oyamada Nobushige galopă până lângă Shingen. Glasul lui Nobushige era neobișnuit de surescitat și putu fi auzit clar de cei din apropiere, în timpce vorbea din șaua calului: — Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu-și puteau ascunde invidia: dintre cei treizeci de mii de militari ai lui Nobunaga, aproape zece mii erau pușcași. Mai trăgeau după ei și uriașe tunuri turnate din fier. Dar cel mai ciudat din toate era faptul că aproape fiecare pedestraș care nu avea armă de foc ducea în schimb, pe umăr, câte un par de soiul celor folosiți la construirea palisadelor, și un colac de frânghie. — Ce credeți că vor face cei din Oda cu toți țărușii ăștia? se întrebau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
luptase contra clanului Mori în ciuda celor mai mari greutăți și chinuri, și care tocmai îi ceruse seniorului său să-și facă seppuku, preferă să nu-l urmeze în moarte. În schimb, capitulă și intră în tabăra lui Kikkawa Motoharu ca pedestraș de rând, acceptând umilul statut al prizonierului de război. Inima omenească e de nepătruns. Shikanosuke a fost criticat atât de inamici, cât și de aliați, care au spus despre el că, indiferent cum se învăluia în mantia loialității, când ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa întârzie cam mult în seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet al victoriei în tabăra principală. Stăpânul meu rareori se atinge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
obosi, dacă am merge în timpul zilei, așa că Domnia Sa se gândește, poate, că ar trebui să înaintăm cât de mult putem în timpul nopții și în primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem în provinciile de la apus. Pedestrașii, în mod foarte firesc, ba chiar și samuraii superiori lor în grad - cu excepția comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda ascuțită din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
bătălii, și le vorbi trupelor aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și sandalagii. Toți icniră, ca și cum ar fi tras ultima fură de aer din viața lor. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
În urma lor veneau corpul de intendență, unitățile principale și ariergarda. Pe neașteptate, începu o ploaie torențială. Când întreaga armată se afla în mijlocul râului, apa era bombardată de aversa albă și pură. Se stârni și vântul - un vânt rece, dinspre nord-vest. Pedestrașii bodogăneau între ei, privind suprafața întunecată a râului. — Și râul și vântul vin asupra noastră din munții provinciei Tamba. În timpul zilei, ar fi putut vedea. Oionsaka nuera departe și cu numai zece zile în urmă o traversaseră, părăsind baza clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vom urma sfatul lui Genba și vom forța drept înainte, așa cum ne aflăm. Dar ar trebui să trimitem cercetași imediat ce trecem râul și să nu ne grăbim pe drum, cu nebăgare de seamă. Să deplasăm la început cât mai mulți pedestrași, urmați îndeaproape de un corp de lăncieri. Să plasăm pușcașii în fața ariergărzii. Când soldații pântesc în ambuscadă, armele de foc nu sunt de prea mare folos în linia întâi. Dacă inamicul ne așteaptă și cercetașii noștri dau semnalul, bateți toba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Din ziua a optsprezecea până în cea de-a douăzeci și opta din Luna a Douăsprezecea, armata lui Hideyoshi mărșălui prin Sekigahara. Armata era împărțită în divizii, iar aceste divizii erau alcătuite din batalioane: cai de samar, pușcași, lăncieri, cavaleriști și pedestrași. Înfruntând zăpada și noroiul, mergeau înainte. Oștirea de aproape treizeci de mii de soldați a lui Hideyoshi avu nevoie de două zile pentru a ajunge în Mino. Tabăra principală fu instalată la Ogaki. De acolo, Hideyoshi atacă și cuceri toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, fără formație și în completă dezordine. Era Ora Berbecului. Nu trecuseră nici două ore între sosirea primului curier și plecarea lui Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Slueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni în goană spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară la galop în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la Imajo, așa că nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
kimonourile, general spuse: — Îi sunt cu adevărat recunoscător Seniorului Hideyoshi pentru generozitate. Dar nu cred că blazonul și croiala mi se vor potrivi. Te rog să le înapoiezi. Nu ți se potrivesc? — Sunt haine pe care le-ar purta un pedestraș. Faptul ca eu, nepotul Seniorului Katsuie, să fiu văzut îmbrăcat cu ele de către oamenii din capitală, n-ar fi decât o rușine la adresa răposatului meu unchi. Or fi zdrențuite hainele pe care le am pe mine, însă chiar dacă mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască maiestuos drum prin orașul castelului. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi ordonă Hideyoshi unui servitor. Omul se întoarse repede, cu răspunsul: — Este Ishida Sakichi. Hideyoshi își lovi ușor șaua. — Sakichi? Ei, ei, altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid în pas alergător spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp-la-corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd de obicei în ciocnirile cu lancea. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai puțin de șase sute de soldați, dar curajul lui Honda îi învăluia pe toți, încă de când părăsiră Muntele Komaki. Ce era, la urma urmei, o armată de douăzeci de mii de oameni? Și, în fond, cine era acest Senior Maimuță? Pedestrașii aveau armuri ușoare, drapelele erau înfășurate și, în timp ce caii alergau loviți cu cravașele, praful stârnit de mica armată zbura ca o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nopții. Iscoade ale căpitanului Oană se Întorseseră din târg. Și apoi, din nou, nu se Întâmplă nimic. Strigătul de luptă al moldovenilor, izbucnit după orele două din noapte, m-a aruncat parcă Într-un infern. Primul val a fost al pedestrașilor, care se strecuraseră chiar la intrarea În Baia, dincolo de barajul de care de luptă organizat de căpitanul ceh Jan Jiskra, aflat În solda lui Matei Corvinul. Străjile au fost ucise În câteva secunde. La fel, oștenii unguri care ieșeau, nedezmeticiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
centru! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Poruncă pentru călărimile pârcălabului Șendre și pârcălabului Vlaicu și celui care ține locul comisului Toader! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Tot ce ne-a rămas din oastea Moldovei, călărimi sau pedestrași, atac la galop pe flancul stâng! Soarta Moldovei stă În acest atac! Împingeți-i În mlaștinile de la Trei Ape! Zdrobiți-i!! Urdia se clătină sub lovitura venită din spate. Soliman aruncă În luptă garda de elită, de cinci mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lăsă liniștea. Înțelegeau abia atunci că, totuși, bătălia nu se terminase și că urdia avea Încă destulă forță pentru a reveni. Se adunară, Încet, gânditori, În fomațiunile de luptă fixate În zori. Pe locul luptei se aprinseră făclii. Grupuri de pedestrași Începură să caute răniții sub maldăre de morți. - Care ești viu, măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Dar o luptă care trebuia câștigată, cu orice preț. Mihaloglu dădu ordinele de atac. Ienicerii Își reîncepură marșul hotărât, În ritmul tobelor. Era singura strategie posibilă, În lipsa unei forțe de cavalerie. Lupta corp la corp, În formații strânse. Ienicerii erau pedestrași imbatabili. Fiecare pas al lor era imposibil de recuperat pentru inamic. Valea trebuia cucerită greu, cu sânge, cu sute de morți pentru fiecare metru. Dar, odată cucerită, asigura libertatea. De partea cealaltă a versantului, Apărătorii așteptau. Mihaloglu ar fi preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]