1,000 matches
-
1935, cf. Dobrescu 1938, Dragoș 1942), descris comparativ de G. Istrate, în studiul său "Noțiunea Ťfemeie stricatăť și terminologia animală" (1944-1945) și consemnat de altfel chiar în fasciculele dicționarului academic - Dicționarul limbii române (DLR), tomul VI, Litera M (1965-1968). Accepția peiorativă poate fi legată și de folosirea termenului pentru a desemna organul sexual feminin, de asemenea înregistrată în studiile mai vechi despre argou (Dragoș 1942). În limbajul familiar, epitetul se poate aplica - bărbaților și femeilor deopotrivă - pentru două trăsături care fac
Maimuță by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9750_a_11075]
-
schimb formula "mușcați de maimuță" (pentru starea celor chinuiți de frig), întîlnită la Mihai Avasilcăi (Fanfan, rechinul pușcăriilor, 1994). Cuvîntul maimuță are un potențial argotic evident, ca și echivalentele sale din alte limbi, dintre care unele au sensuri asemănătoare: epitet peiorativ pentru o persoană, denumire a organului sexual, desemnare a stării de pierdere a conștiinței produsă de beție sau droguri. Termenul englezesc monkey are, printre altele, sensul sexual, pe acela de unitate monetară (poate printr-o metonimie), dar descrie și starea
Maimuță by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9750_a_11075]
-
Obsesia izolării și în plan economic, liberalii au utilizat din greu retorica antieuropeană, atunci când Comisia a criticat Guvernul pentru privatizarea Automobile Craiova, pentru taxa auto sau pentru depășirea deficitului bugetar. Premierul Tăriceanu și liderii liberali s-au referit în termeni peiorativi la Comisia Europeană, comparată cu Înalta Poartă, și au încercat să-și justifice deciziile cu argumentul „interesului național“. Obsesia izolării de UE și de regulile ei s-a instalat în imaginarul liderilor liberali a doua zi după integrare. Obsesia, născută
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
performanțe școlare optime. Implicațiile acestui fapt se extind, din păcate, până la construirea unei paradigme de interacțiune socio-profesională marcată de mediocritate, În care singura aspirație este aceea a normalității, a Încadrării În eșantionul majoritar. Această accepțiune asupra normalului (văzut În sens peiorativ, ca satisfacere gregară a necesităților fizice și afective bazaleă, alături de perceperea lui ca ideal de atins În viață, duce la o Îngrădire a potențialului individual, la o cantonare a exploatării acestuia Între limitele resurselor imediat disponibile. Asumarea unei astfel de
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
ale copilăriei. Când o învăluiau aceste gânduri era profesoară la o școală bună, cu elevi care se străduiau să deprindă cele mai alambicate taine ale limbii engleze. Își completase studiile la universitate, pentru a nu mai auzi cum este etichetată peiorativ ca sorbonistă. Dar tot sorbonistă rămase pentru colegii de școală. Poreclele țin adesea loc de nume și se păstrează uneori mai neprăfuite, mai intacte decât cele înscrise în buletinul de identitate. Nu punea neapărat toate acestea la inimă, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Dedic acest volum prietenilor Mircea M. Ionescu și Florin Faifer 5 În lume - a teatrului, dar și În cea „civilă” noțiunea de cabotin are un Înțeles peiorativ. CÎnd spui despre un profesionist că-i cabotin, Îl descalifici. Încap Însă și nuanțe : nu o dată, În lumea noastră auzi judecăți de tipul „ are haz, dar e cam cabotin!”. Întîlnești și țipete alarmante de genul „Vaaaiiii!!! ce cabotin eeee!!!”... Artistul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Daniel Cristea-Enache Pe scena noastră literară, ca și pe cea politică, avem, în mod categorial, două tipuri de protagoniști (nu scriu personaje fiindcă acest termen s-a încărcat de conotații peiorative): oameni cu prea mult trecut; și oameni cu prea puțin. Primii au traversat, cum au putut, o epocă dramatică. Erau tineri la instalarea comunismului în România și aproape vârstnici la căderea regimului. Știind foarte bine, pe pielea lor, ce a
În țara simulacrelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9161_a_10486]
-
instabile; nici nu poate fi vorba de a marca infinitele variații individuale, dar chiar valorile validate social se schimbă în timp, odată cu modelele intelectuale dominante. Dicționarele pot indica această valoare, în cazuri extreme, bine consolidate, prin etichete de tipul "depreciativ", "peiorativ", "ironic" etc.; mai des, o sugerează prin modul în care este formulată definiția. Unele cuvinte sînt intrinsec evaluative (bun, rău; frumusețe; a se urîți); altele asociază unui sens descriptiv obiectiv o evaluare care provine din sistemul cognitiv și cultural, din
Visceral by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9186_a_10511]
-
minuni sau a unei jucării noi, ca un îndrăgostit în fața primei iubiri. Desigur, puțini sunt cei ce ajung la această înțelepciune, ce este însăși esența vieții. Evident, mai sunt și cei săraci cu duhul, lor li se atribuie la modul peiorativ fericirea, confundându-se un mod existențial cu o stare de a fi. Ca adulți, ocolim fără să ne dăm seama fericirea, sau cei ce au atins un anumit nivel de elevație spirituală nu o recunosc decât în muzică sau poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o prefață entuziastă, semnată de Robert Toma: „Poet, prozator, dramaturg, profesor universitar, Florin Iordache, este în mijlocul nostru, o prezență vulcanică...“ Citind, în continuare, și versurile din carte, constatăm că autorul lor este, într-adevăr, o prezență vulcanică, dar în sensul peiorativ al cuvântului... Modul său de a scrie este exploziv-interjecțional, generând un fel de chiote, nu poezie. Cele mai avântate și hilare sunt declarațiile de dragoste: ‹ „Sunt o mare de flăcări, / O cavalcadă de vreri, / Ochii ei / Prevestitori de furtună / Și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
unele variante manuscrise: Skarièq și Skarièthj. De asemenea, Codex Sinaiticus are, la Ioan 6,71, lecțiunea specială: apo Karioutou, „din Kariot”. Trebuie insistat asupra faptului că prima parte a numelui, „Iuda”, nu avea, la epoca respectivă, nici urmă de conotație peiorativă. Dimpotrivă! Împreună cu „Isus”, „Iuda” era cel mai frecvent nume dat copiilor evrei de parte bărbătească în secolul I. În Noul Testament există opt personaje cu acest nume, printre care un fiu al lui Iacob, alt apostol (Lc. 6,16; Fapte 1
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tuturor acestor explicații și în consens cu specialiștii Noului Testament, propun echivalarea lui paradidomi cu „a preda”, chiar dacă acest echivalent prezintă unele inconveniente de ordin stilistic. În funcție de context, se pot folosi și verbele „a încredința” sau „a da”. Orice nuanță peiorativă nu-și are locul, pentru că, așa cum am văzut, dacă l-ar fi avut, ar fi fost sugerată de evangheliștii înșiși. Etapele diabolizării Pe lângă celebra „listă a apostolilor”, Marcu ni-l prezintă pe Iuda în două împrejurări, în Ghetsimani și la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu?” (Ex. 17,7) se repetă în cazul minunilor săvârșite de Isus. Fariseii îl încearcă pe Isus (peirazontes auton: Mc. 8,11) cerându-i semne/minuni 62. Generația/he genea cere un semn (Mc. 8,12): „generația/neamul” are sens peiorativ și trimite automat spre „generația pustiei”. Așa cum evreii exodului se îndoiau de Moise, generația prezentă se îndoiește de Isus. Această analogie devine miezul discursului rostit de primul martir, ștefan, în fața acuzatorilor săi: „Pe acest Moise - pe care ei l-au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici un raport cu cultura, și aceasta deoarece ea se dezvoltă în afara acelei sfere care este cea a culturii. Această stare de fapt, pe care ne-am străduit să o stabilim în capitolul precedent, nu legitimează în ea însăși nici o apreciere peiorativă urmărind să descalifice știința, nici o condamnare. Numai atunci când domeniul științei este perceput ca singurul domeniu al ființei care există cu-adevărat și, astfel, cel în care se găsesc viața și cultura sa este surghiunit în ne-ființă sau în aparența
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Sorin Lavric Să scrii o carte despre spiritul conservator într-o țară în care cuvîntul "conservator" suferă de un balast peiorativ nu e puțin lucru. E ca și cum te-ai apuca să le vorbești oamenilor despre niște arătări periculoase care au avut proasta inspirație de a susține numai idei retrograde și antiprogresiste, dar care acum, drept semn de căință postumă pentru greșelile
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
sancționat la critica de poezie este acum practicat pe cont propriu. Dar, cu cărțile pe masă, fără teorii care să sacrifice realitatea vie a literaturii pentru a salva o schemă falsă, țin oare de o literatură a secundarului, în sens peiorativ, Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal al lui Ion D. Sîrbu și Jurnalul lui Mihail Sebastian? In-teresul maxim al publicului, al criticii, al școlii deodată nu mai contează? Pornind de obicei bine la drum, rațional
Cu cărțile pe masă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8072_a_9397]
-
schimb, Vl. Drimba (Cercetări etimologice, 2001, p. 252), sugerând ca posibil etimon cuvântul țigănesc karaló "spinos, ghimpos". Cuvântul apare în Micul dicționar rom-român al lui Gh. Sarău (1992) în forma kanraló, -í, cu același sens (dar și, substantivat, ca epitet peiorativ pentru evrei). Evoluția semantică s-ar putea explica în mod destul de plauzibil, printr-o trecere metaforică și metonimică de la spini la pericol: "atenție, te înțepi!" ar fi o variantă pentru "atenție, te arzi!". (Surprinzător, găsim un karali și în Grammaire
Caraliu, șingaliu... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6998_a_8323]
-
22, 1993); este probabil o abreviere din caraló-caraliu, deși nu s-ar putea exclude legarea ambelor forme de kar (în romaní, termen vulgar, desemnând organul sexual masculin): e întotdeauna posibil ca dușmanul principal să fie desemnat cu un termen foarte peiorativ. Caraliu seamănă ca formă și e identic ca sens cu șingaliu, adaptare a țigănescului �ingálo (la Gh. Sarău cu explicația "polițist"). În dicționare și în presă apare uneori și forma șingalo (G. Volceanov, 2006), simțită ca un element străin, neintegrat
Caraliu, șingaliu... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6998_a_8323]
-
integrat în limba română, destul de rar folosit chiar în argou. Nu e totuși neadaptat gramatical, folosindu-se și la plural: "ca să-i deruteze pe Ťmanușiť (polițiști)" (Dilema, nr. 101, 1994). Manuș este probabil desemnarea cea mai neutră, lipsită de note peiorative, a polițistului, pentru că sensul originar al cuvântului, în romaní, este "bărbat, om". Termenul a intrat și în argourile din alte limbi: în franceză, manouche a căpătat sensul generic de țigan sau, metonimic, a ajuns să desemneze limba romaní (G. Sandry
Caraliu, șingaliu... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6998_a_8323]
-
vii"). Varianta panaramă e probabil rezultatul unui proces de asimilare fonetică (sub presiunea celor doi a din cuvânt); simțită ca o deformare incultă (sau cu rezonanțe slave), forma asociază mărcile sociolingvistice cu potențialitățile negative ale sensului, specializându-se ca etichetă peiorativă și ironică. În ultima vreme, panaramă se găsește destul de des în presă, mai ales cu sensurile (uneori greu disociabile) de "scandal, atitudine provocatoare" și "comportament ridicol, spectacol involuntar comic": "în fața cameramanilor, panarama continuă" (Gândul, 20.02.2006), "A făcut panaramă
Panaramă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6845_a_8170]
-
asupra femeii e una utilitară și minimalizatoare. Sunt mai multe dovezi cantitative ale reprezentării preponderent negative a femeii în argou: termenii injurioși generici care le vizează pe femei sunt mult mai numeroși decât cei destinați bărbaților, iar multe dintre desemnările peiorative masculine ridiculizează efeminarea și homosexualitatea pasivă. Un articol de pionierat în explorarea acestui domeniu în argoul românesc — „Noțiunea «femeie stricată» și terminologia animală" — îi aparține lui Gavril Istrate și a apărut în urmă cu mai bine de jumătate de secol
Imaginea femei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6760_a_8085]
-
Philippide"(Iași, XI-XII, 1944-1945). Materialul adunat de G. Istrate — armăsăroaică, cățea, gudă, haită, hăitușcă, iapă, maimuță, pupăză, scroafă, ursoaică etc. a fost folosit parțial și de Iorgu Iordan, care, în Stilistica limbii române (1944), furnizează o lungă listă de termeni peiorativi; pe lângă metaforele animaliere, apar aici boarfă, buleandră, cațaveică, chiftică, coardă, farfuză, feorțotină, marcoavă, mătrăgună, otreapă, parașutistă, pațachină, terfeloagă, treanță etc. In perioada comunistă, subiectul nu a mai putut fi tratat, din rațiuni de cenzură și pudibonderie oficială. L-a reluat
Imaginea femei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6760_a_8085]
-
In Dicționarul de argou al Ninei Croitoru Bobârniche (2003), bufă este (1) „amantă, iubită", dar și (2) „femeie de moravuri ușoare". Cu siguranță, diferențele nu sunt nete și țin de context: ar fi mai corect să spunem că orice termen peiorativ care vizează, în mod tipic, aspectul fizic al unei femei poate glisa și asupra domeniului moral, iar orice termen care apare cu sensul „prostituată" este utilizabil, cu intenție depreciativă, pentru „femeie ușuratică", pentru partenera erotică și, de fapt, pentru femeie
Imaginea femei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6760_a_8085]
-
și rad- erau percepute deopotrivă ca exprimînd ideea de "bucurie, veselie". În limba veche hilar sau ilar (DOOM 2005 admite ambele variante, cu preferință pentru prima) nu presupunea ideea de ridicol; cuvîntul a căpătat doar între timp un sens predominant peiorativ: deși este explicat în mod relativ neutru - în DEX este definit prin sinonimul ilariant - "Care stârnește râsul (general)", utilizările sale presupun în genere o sursă ridicolă și un comic involuntar (rezultate hilare, eroism hilar, proiect de lege hilar etc.). Lucrurile
Hilariopolis by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7913_a_9238]
-
definit prin sinonimul ilariant - "Care stârnește râsul (general)", utilizările sale presupun în genere o sursă ridicolă și un comic involuntar (rezultate hilare, eroism hilar, proiect de lege hilar etc.). Lucrurile nu stăteau așa în latină și nu regăsim o evoluție peiorativă nici în limbile romanice actuale: în franceză, hilare înseamnă "care se află într-o stare de euforie, de mulțumire fericită, de dulce veselie" (Petit Robert); în italiană, ilare este definit ca "bine dispus, mulțumit, vesel" (Zingarelli). Traducerea neutră, deloc peiorativă
Hilariopolis by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7913_a_9238]