5,851 matches
-
vară, programele s-au relaxat semnificativ și filmele au scăzut în greutate. Tocmai de aceea, și pentru că până acum am tot dedicat pagini unui singur lungmetraj, vă propun să tragem o fugă bachică și o ocheadă superficială asupra ofertei de pelicule de pe marile ecrane. Ghidul autostopistului galactic e un film pe care îl așteptam demult. E accesibil și celor care nu sunt fani ai trilogiei de patru volume a lui Douglas Adams. Partea bună e că scenariul lungmetrajului e semnat tot
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
în ureche, îți permite să înțelegi orice limbă). Evident, peste consecințele descoperirii acestui traducător universal se trece rapid, în scenariu nemenționându-se - ca în carte - că cele mai sângeroase războaie din istorie au fost începute din vina respectivului pește.Tempoul peliculei e alert, stimulat și de inserturile animate din bestesellerul intergalactic care dă titlul filmului. Mi-a părut însă rău de Stephen Fry, Hellen Mirren și Alan Rickman, actori excelenți care au o apariție exclusiv vocală. Atât de mult și-au
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
Amenabar atacă în forță subiectul eutanasiei în Marea dinlăuntru și reușește să fenteze latura politică a chestiunii axându-se pe personaj (interpretarea lui Bardem e deja un ,highlight", o bornă în evoluția filmului european). Ca și Nu te mișca, această peliculă se încadrează într-un gen de care am mai vorbit, neo-melodramatic, care îți țintește plexul emoțional fără multe fasoane. Semnificativ mi se pare că acest regizor cu înclinații fantastice (Ceilalți, Deschide ochii rebotezat Vanilla Sky) reușește să facă aici muncă
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
și nimic mai mult, remarcând în rest că e totuși prost. Fanii s-au extaziat în schimb. Sigur că din punct de vedere al efectelor speciale filmul ,te prinde". Dar, dacă te uiți la prestația actorilor, ei participă la această peliculă doar nominal. Răzbunarea Sith are la activ și câteva nume mari, dar irosește talentul thespian pe care îl are la dispoziție. Bine, nici actorii, buni altminteri ca Natalie Portman sau Samuel L. Jackson, nu se dau peste cap să joace
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
nu e, pentru simplul motiv că trama e tarată de ilogică, iar personajele sunt la fel de plauzibile ca Moș Crăciun. Agențiile de spionaj americane arată ca și ,conjurația imbecililor". S-a făcut mult tam-tam pe baza faptului că acesta e prima peliculă filmată în interiorul clădirii ONU, dar mie altceva mi se pare interesant: apariția limbii Ku, limbă inventată numai pentru acest film. Iar realismul lingvistic merge până acolo unde Kidman nu vorbește engleză normal, ci cu accent Ku! Nu mai vorbesc de
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
predominant al biografiilor (care au invadat Oscarurile). Dar, dincolo de asta, filmul te confruntă cu un amestec bizar de tragic și umor brutal. ,De-abia îmi văd soțul de când s-a apucat de sex" e una dintre numeroasele replici savuroase ale peliculei, care beneficiază și de serviciile umorului de situație - vezi scena când, pe fondul unei mese în familie, fostul zoolog le explică fetelor sale cum să își piardă virginitatea. Condon vine cu un artificiu pentru a spune povestea: Kinsey răspunzând la
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
revendică influențe precum Fellini sau Bergman. Nimic din aceste tendințe nu a mai supraviețuit în ultimele patru filme de el pe care le-am văzut. Temele sale preferate rămân - cuplul confruntat cu adulterul - dar umorul se subțiază. Ba chiar în pelicula din 2005, Melinda și Melinda, umorul plutește deja la vale, pe apa sâmbetei. De altfel, dacă nu scria pe el ,Regia: Woody Allen", n-aș fi ghicit că el e în spatele acestei producții (ceea ce e un semn, deoarece sunt un
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
vezi comedii groase hollywoodiene (de genul ,nu mă pot juca nici pe mine însumi") și Chloë Sevigny și Jonny Lee Miller, în extrema pozitivă. O posibilitate de interpretare a acestui lungmetraj - îi aparține unui critic american care ridica în slăvi pelicula - e că regizorul încearcă să demonstreze că filmele sunt doar filme și nimic mai mult. Nu trebuie să îți pese de personaje, la fel de vide ca în Oscar Wilde, dar fără aceeași dotare într-ale spiritului. Ok, dar această justificare se
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
caldă, una rece) merită însă menționat, pentru că arareori cele ,de război" sunt eficiente la acest capitol. Oricât de simplă ar părea rețeta, proporția contează foarte mult, mai ales când se impune - ca în cazul de față - un climax. Pe care pelicula îl temperează: filmul începe în prezent, urmat de un lung flashback, apoi înapoi la prezent, în care are loc ,reîntâlnirea" fraților. Până aici, melodramă clasică. Dar dacă tot povestea e monopolul fratelui mort, finalul ei îi aparține supraviețuitorului: o nouă
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
prezent, în care are loc ,reîntâlnirea" fraților. Până aici, melodramă clasică. Dar dacă tot povestea e monopolul fratelui mort, finalul ei îi aparține supraviețuitorului: o nouă incursiune în trecut - Jin-Seok revăzându-și familia. Nu lipsește violența. Dar, în acest sens, pelicula e reușită tocmai pentru că are un aer de extrem realism pe care îl combină cu o perspectivă provocatoare din punct de vedere politic. Există și defecte. Dialogurile sunt ,întinse" cam prea melodramatic pentru gustul meu, nu lasă nimic imaginației. Plus
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
într-adevăr disonantă. Exagerat de empatică și mult prea înălțătoare, aproape îți impune cum să reacționezi. Un detaliu amuzant e că în Coreea de Sud, acest film a fost un hit de box-office, aducând mai mulți bani decât Titanicul. Plus că, istoric, pelicula e foarte acurat documentată, ceea ce reiese și din bonusul de materiale incluse pe DVD. n Notă: Firește, acestea nu sunt singurele noutăți video/DVD notabile și disponibile pe piață. Fără a vrea să discriminez vreo casă de distribuție, aș vrea
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
șaptea arte. între 28 mai și 5 iunie, somptuosul Palazzo Venezia a fost gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film documentar de artă. Deschis publicului larg, el a reprezentat un prilej de confruntare a 250 de pelicule provenind din 22 de țări. Am putut totuși "să prind" documentarul Cu Michelangelo, realizat în 2005 de Erica Antonioni, soția realizatorului lui Blow Up. Un film în care aproape nu se vorbește. Se privește. Portret inedit al celui ce a
Întâlnire de gradul trei by Mugur Popovici () [Corola-journal/Journalistic/11525_a_12850]
-
ani, Antonioni continuă să creeze. De mai mulți ani realizează pânze ce transmit frumusețea frustă a culorilor, surprinse într-un personal dans abstract. într-una din seri, l-am remarcat pe cel căruia îi fusese dedicat filmul, venit să revadă pelicula al cărui principal personaj era. Stătea într-un scaun pe rotile, foarte aproape de ecran, privind jocul imaginilor, privindu-se pe sine. Poate și în sine. în timpul proiecției, capul i-a căzut de câteva ori într-o parte: vârsta, oboseala... Imaginile
Întâlnire de gradul trei by Mugur Popovici () [Corola-journal/Journalistic/11525_a_12850]
-
a luat parte la circul respectiv. Nu e nici vina instituției care a organizat evenimentul, ci a celor care au participat oribil de activ. S-au pus întrebări de jumătate de pagină. S-au invocat nume de regizori și de pelicule, dar puteau să fie la fel de bine de flori, fete și băieți/muzică și cântăreți, vorba unui joc din copilărie. Un film-eveniment a fost sufocat de vorbele unor oameni care de fapt - rezulta din întrebări - nu vroiau să știe nimic despre
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
asta să se ducă pe apa sâmbetei. Discuția film/realitate a fost rezolvată pe vremea lui Pazvante Chioru, a scris și Virginia Woolf despre asta. Măcar Cristi Puiu a spus multe lucruri relevante, de pildă despre cum a fost filmată pelicula, doar că le spunea de capul lui, nu pentru că cineva ar fi dorit să știe astfel de ,detalii". Regizorul merita un premiu să fi fost numai anduranța și răbdarea de care a dat dovadă în timpul acestei discuții în care una
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
este singurul strat al filmului. Există și unul simbolic, la nivelul numelor (Dante, Anghel, Virgil pe de o parte, Lazăr, Eva și Avram, pe de alta) și al potrivirilor, unele inserate de scenariști, altele întâmplătoare, toate însă discrete - de aceea pelicula merită vizionată de vreo câteva ori. Ca și Cioran sau Kundera, ei au știut să profite de faptul că trăim într-un păienjeniș de coincidențe și că fiecare detaliu poate fi o trambulină către altul, semnificația profundă construindu-se în timpul
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
rând din construcția discutabilă a personajelor. Există o tânără secretară, Traudl (Alexandra Maria Lara) recrutată în serviciul lui Hitler în ultimele sale zile, iar ea ar trebui să servească de intermediar al spectacolului din buncăr, de ,prelungitor" al spectatorului în peliculă. Filmul începe și se termină cu cuvintele acestei secretare - reale, cartea ei a fost publicată și în România, cred - la bătrânețe. Foarte important din punct de vedere istoric, e important să se priceapă o dată pentru totdeauna că lagărele de exterminare
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
contaminase și pe ea. Iar sinuciderea lor plus uciderea copiilor o fi fost tot un act de supremă propagandă. Filmul nu e lipsit de "burți" narative, dar, din punct de vedere istoric, accentul cade pe câteva situații care îi dau peliculei vortexuri dramatice care nu te lasă să te plictisești: faptul că Hitler se întoarce împotriva propriului popor sau acela că, deși rușii erau la minute distanță, poliția militară ucidea civili - germani! - după voie. Această epopee a violenței (că doar abundă
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
e apăsător nevoie mare. Există și tușe de umor negru, ca telegrafistul care pune șervete de masă de capetele găurite de glonț a doi generali. Oricum, un film dureros de inegal, lași în urmă cinematograful cu inima îndoită. O altă peliculă voioasă până la Dumnezeu și înapoi e Mașinistul, un thriller curat, făcut pe vechea formulă a dedublării, scoasă din desuetudine cu ajutorul unei atmosfere create cu grijă și cu cap, suficientă cât să îi câștige regizorului Brad Anderson porecla de virtuoz al
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
era deja evident în American Psycho. Da, s-a spus deja că scenariul e anorexic, dar poate va beneficia de mai multă înțelegere din partea spectatorului român obișnuit să citească printre rânduri și printre puncte de suspensie, care abundă în această peliculă. Miza ei va interesa cu siguranță un psiholog: se știe că, în cazul unei traume, memoria e automat amputată. Dar dacă adaugi la asta o lipsă de somn - cam de un an - care e reacția scontată? Protagonistul e bombardat cu
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
Alexandra Olivotto Din cauza decalajului dintre momentul predării articolelor și cel al apariției lor, nu prea reușesc să fac critică de întâmpinare a filmelor. Dar de data asta mi-am luat toate precauțiile și am văzut - de câteva ori - o peliculă care 1. a fost prezentată anul acesta la Cannes în secțiunea greilor ca Wenders și Cronenberg, dar a pierdut Palme d'Or și a plecat acasă doar cu Marele Premiu Tehnic, 2. va veni pe marile ecrane din România (din
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
Tehnic, 2. va veni pe marile ecrane din România (din câte știu eu). Cu alte cuvinte, un film numai bun ca să îmi aduc aminte de vremurile în care făceam cronică de întâmpinare și să îmi exersez mâna în acest sens. Pelicula de care vorbesc este Orașul Păcatului (traducerea literală a lui Sin City, rog traducătorii de filme să nu se atingă de titlu, aici chiar merită lăsat în pace, ca să nu se mai ajungă la minunății de genul Even Cowgirls Get
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
care apăreau într-un film. Dar inauguratorul concepției de regizor ,invitat" de onoare în acest film este consacratul Quentin Tarantino, care regizează o secvență. În plus, genericul nu suflă o vorbă despre scenariu, și asta pentru că... ajungem la subiectul fidelității peliculei față de benzile desenate. Care - o altă ciudățenie a genericului - se cheamă ,romanele grafice" ale lui Frank Miller, sugerând hibriditatea lungmetrajului, dar și o undă de snobism. Sunt tare curioasă să văd dacă se va găsi vreun fan al acestuia care
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
cu ambiții de avocat și o pleiadă de prostituate-luptătoare, care împușcă și atacă îmbrăcate în lenjerie intimă. Da, voila un alt film în care muierile sunt doar motoare narative, iar bărbații sunt machos. De altfel, virtuțile pe care le postulează pelicula sunt forța brută și rezistența la durere, materializată în capacitatea de a nu țipa. Dacă nu v-ați prins până acum, s-o spun pe șleau: Orașul păcatului este un film noir, în toată splendoarea acestui gen. Adică îi încorporează
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
să vă plictisească uneori, deși nu e lipsit de umor e cam... sec, uneori. Dar nici de dragul său, nici de dragul personajelor - care sunt valide doar datorită unei distribuții de mult mai mult de cinci ,stele" - fără profunzimi psihologice merită vizionată pelicula. Nu, avem de-a face cu un produs postmodern par excellence. Trebuie să spun ceva ce au spus cam toți cei din breasla mea, cu toate că sunt suspicioasă apropo de astfel de opoziții binare: e un film al cărui punct forte
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]