531 matches
-
domiciliul actual în Germania, Pyramidenstr. nr. 7, Mannheim. 396. Pall Annamaria, născută la data de 2 mai 1966 în Oradea, județul Bihor, România, fiica lui Bakos Miklos Janos și Margareta, cu domiciliul actual în Germania, Frankfurt, Mainzer Landstr. nr. 95, Pension Hiltesheim. 397. Galletta Theresia, născută la data de 9 octombrie 1943 în Timișoara, județul Timiș, România, fiica lui Lînd Petru și Susana, cu domiciliul actual în Germania, Viernheim, Heinrich-Lanz Ringstr. nr. 2. 398. Sedler Mihail, născut la data de 28
EUR-Lex () [Corola-website/Law/137260_a_138589]
-
Pompiliu. Din anul 1869 devine unul dintre cei mai activi și mai statornici membrii ai "Junimii" din Iași, prezent la ședințele săptămânale, la "prelecțiunile populare" și în paginile "Convorbirilor literare". În anul 1895 se căsătorește cu profesoara Gheorghiu, proprietara unui pension de fete din Ploiești, dar va divorța în scurt timp din cauza neînțelegerilor. La 14 noiembrie 1897 se împușcă în cap, iar la câteva zile, în ciuda tuturor eforturilor depuse de doctori, încetează din viață la 20 noiembrie și este înmormântat la
Miron Pompiliu () [Corola-website/Science/334273_a_335602]
-
de lume în castelul strămoșilor de la Moruzeni, unde duce o existență izolată. Puținii săi vizitatori sunt oameni șterși și de nivel inferior: un pădurar grobian, o fostă iubită abandonată, un preot de țară, șeful gării și fiica acestuia, venită de la pension pentru a se mărita. Fata inocentă este sedusă de distincția nobilului și, refuzând perspectiva unei căsătorii aranjate și apoi a unei existențe banale alături de un om pe care nu-l iubea, se sinucide. Unii autori au considerat că prin intermediul personajului
Orient Express (film din 2004) () [Corola-website/Science/312751_a_314080]
-
el necăsătorit din cauza caracterului meschin și al duplicității femeilor, preotul Anton (Cristian Șofron) și preoteasa (Diana Dumbravă), șeful de gară Take Criveanu (Florin Zamfirescu), însoțit de soția (Marina Procopie) și de fiica sa, Ana (Imola Kézdi), abia sosită de la un pension din București. Andrei Morudzi discută cu Ana, căreia îi povestește de familia sa și îi mărturisește că se simte un fel de ratat. Înaintașii săi făcuseră avere, războaie și copii, în timp ce el simțea că nu făcuse nimic deosebit în viață
Orient Express (film din 2004) () [Corola-website/Science/312751_a_314080]
-
întâlnit prima dată pe Alexandru când avea 12 ani iar Țarul a vizitat moșia tatălui ei. După decesul tatălui ei, care a lăsat familia fără resurse, Ecaterina și surorile sale au fost trimise la Institutul Smolnîi din St. Petersburg, un pension pentru fete provenite din rândul nobilimii. Alexandru o reîntâlnește pe adolescenta Ecaterina în vârstă de 16 ani într-o vizită oficială la Institutul Smolnîi în vara anului 1864 și se simte imediat atras de ea. El o vizitează la școală
Ecaterina Dolgorukova () [Corola-website/Science/319994_a_321323]
-
Paris.. Are parte de o educație aleasă începută în sânul familiei. Studiază de mică artele plastice, ia lecții de limba franceză și germană, are ocazia să întâlnească în casa familiei, artiști plastici, muzicieni și scriitori.Între 1933 - 1941 studiază la Pensionul Sfântă Maria de călugărițe de pe Pitar Moș, București.Contiunuă studiile între 1944-1949 la Facultatea de Drept din București. Între 1955-1959 Institutul de Arte Plastice Nicole Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe Simion Iuca , (gravura), George Oprescu, Eugen
Beatrice Bednarik () [Corola-website/Science/315315_a_316644]
-
erau: Mahalaua Poștei, Dărmănești, Bordeiele, Mărăței, Bistrița, Precista, Borzogheanu, Preideanu și Valea Viei. În oraș se aflau trei școli primare de băieți cu 619 elevi, trei școli de fete cu 409 eleve, un gimnaziu real cu 120 de elevi, trei pensioane private cu 90 de eleve și o școală de muzică bisericească; un spital cu 45 de paturi și două farmacii; și șapte biserici. La începutul Secolului XX, intrarea României în Primul Război Mondial a făcut ca situația locală să aibă
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
unei vizite la casa lui Belihov, Dostoievski îi cunoaște pe Aleksandr Ivanovici Isaev, un funcționar public sărac și alcoolic, și pe consoarta acestuia, Maria Dmitrievna Isaeva (născută Constant), care va deveni prima lui soție. Fata unui refugiat francez, educată la pension, minte cultivată și fire amabilă, Maria Dmitrievna suferă din cauza unui mariaj nefericit și a unei tuberculoze în stadiu incipient. Este imediat interesată de viața lui Dostoievski. Wrangel remarcă: « Nu cred că îi purta o stimă deosebită - era mai mult o
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Judecând după portretul realizat de Szathmary, când avea 38 ani, putea fi socotită o femeie foarte mică și subțire, cu o expresie severă, cu ochi negri și foarte timidă. Educația ei urmase calea obișnuită în epocă: guvernantă franceză și germană, pensionul Buralat, anturajul social și literar al mătușii sale Agripina Sturdza, din Iași. În 1846 ea l-a întâlnit, s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu . El era o fire extrovertită, impulsivă, care se simțea bine printre oameni, se purta
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
acest tip de serviciu și în alte orașe, ceea ce va avea ca rezulta acumularea unei averi semnificative, care va permite susținerea tuturor celor patru copii la studii în străinătate. În toamna lui 1864 Take este înscris de tatăl său la pensionul „"Geaniloni"” din București, pentru a termina clasele primare. La terminarea cursului primar în 1869 este admis la Liceul Sfântu Sava, prin concurs de bursier, ocupând primul loc. Termină cei patru ani ai cursului inferior în numai doi ani, astfel încât în
Biografia lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335149_a_336478]
-
amesteca cu o infinită castitate. O fată de bună familie, cu o educație din cele mai alese, dar fără avere.”" La aflarea veștii că fiul său dorește să se însoare cu o fată de condiție modestă, fiica unui administrator de pension din Brighton, părinții săi, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiție înaltă și cu stare, se opun categoric. Ghiță Ioan pleacă la Londra pentru a împiedica căsătoria, dar Take Ionescu l-a pus în fața
Biografia lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335149_a_336478]
-
Semnul celor patru". Mama sa a murit la scurtă vreme după nașterea ei și ea nu avea alte rude în Anglia. Tatăl ei a trimis-o în Anglia, pe când ea era încă un copil. Ea a fost dată la un pension confortabil din Edinburgh, unde a rămas până la vârsta de 17 ani. Mary Morstan apare pentru prima dată ca personaj în romanul "Semnul celor patru" (1890), a cărui acțiune se petrece în 1888. Ea povestește că se angajase în 1882 ca
Mary Morstan () [Corola-website/Science/324323_a_325652]
-
De aceasta s-a ocupat Nicolae oferindu-i educație și accesul la studii la Universitatea de Litere de la Paris. După studiile pe care le-a făcut în capitala Franței, Alexandrina s-a întors la București și a deschis un renumit pension de fete în acele vremuri. Grigorescu i-a pictat, de altfel, și un foarte frumos portret. Gheorghe era mai tânăr decât Elena, el a murit cu șase ani mai înaintea ei, în data de 31 august 1912. El s-a
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
părând mai degrabă construcții literare ideologice decât oameni reali. Un personaj straniu al romanului este Marie Urbach, o „fiică a pădurii” răsfățată și capricioasă care-și manifestă dezgustul față de conformismul și conservatorismul prusac al societății germane antebelice și fuge din pension alături de un amant de ocazie, markgraful von Schönau, pentru a se dedica apoi cauzei socialiste. Secvențele romantice și sentimentale în care apare amintesc de romanul "Cărarea pierdută" (1913) de Alain-Fournier, având o latură fantastică pronunțată. Din acest motiv, cercetătoarea Elizabeth
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
lui Ghiță Ioan nu au mai mers, acesta fiind nevoit să declare falimentul. Totodată acesta a decis să se mute cu întreaga familie la București, închiriind o locuință modestă. În toamna lui 1864 Take este înscris de tatăl său la pensionul „"Geaniloni"” din București, pentru a termina clasele primare. La terminarea cursului primar în 1869 este admis la Liceul Sfântu Sava, prin concurs de bursier, ocupând primul loc. Termină cei patru ani ai cursului inferior în numai doi ani, astfel încât în
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
publică nr. 1, de lângă Biserica Vovidenia din Bârlad, între 1869-1872. Și-a continuat studiile, cu multe greutăți materiale, la Seminarul din Huși (1872-1876) și apoi la Seminarul "Veniamin Costache" din Iași (1876-1879). Revenit în Bârlad, a lucrat ca institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu (1879-1880). S-a căsătorit în anul 1880, având șase copii care au devenit profesori, magistrați sau pictori. După căsătorie, a fost hirotonit diacon (1880) și apoi preot (1881) pe seama Bisericii "Sf. Ilie" din Bârlad. A urmat apoi
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
A. C. Cuza (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu) a fost un profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular al Academiei Române din 1936. Studiile primare le-a făcut în pensionul lui Anton Frey, distins pedagog german din Iași (1867-1871). Între 1871 și 1877 își face studiile secundare la Dresda, Germania, după care pleacă la Paris, și studiază la Sorbona, unde își ia bacalaureatul în litere (1878-1881). Între 1882-1886 studiază la
Alexandru C. Cuza () [Corola-website/Science/299959_a_301288]
-
1924, victima fiind un șef de post care o curta pe Didina. Terente era apreciat pentru virilitatea sa, primind scrisori și invitații de la doamne și domnișoare, pe care le onorează în parte. În iunie 1924, el răpește două fete de pension virgine (Netty Herovici, 17 ani, și Sylvia Bernescu, 22 de ani) și le ține sechestrate timp de o săptămână. Unele relatări susțin că fetele au fost abuzate sexual de acoliții lui Terente, în vreme ce alte păreri consideră că gestul nu le-
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]
-
se va îngriji de educația ei pentru ca fata să se căsătorească mai târziu cu Puiu. Fata este dusă la București și i se schimbă încă de a doua zi numele în Madelaine. Policarp Faranga a dus-o apoi la un pension din Elveția, plimbând-o apoi la Berlin, Viena, Paris și Londra. După revenirea din străinătate, fata, care devenise o domnișoară încântătoare, este introdusă în lumea mondenă. La patru ani de la aducerea fetei la București a avut loc căsătoria lui Puiu
Ciuleandra (film din 1985) () [Corola-website/Science/320403_a_321732]
-
baldachin ?] și alte scaune formau un ansamblu de lemn, foarte vechi și fără culoare [definită], cu înălțimea de vreo 9 picioare (cam 3 metri), de jur împrejur: acolo se instalau călugărițele din cor, surorile din gospodăria abației și domnișoarele de la pension, care se recunoșteau ușor prin micul lor acoperământ alb de cap. În mijloc, se aflau un pupitru, tot din lemn nevopsit, iar la intrare, un agheasmatar din marmură roz cu vinișoare [care, fiind cumpărat în timpul Revoluției, se află în prezent
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
istoria abației. Tot acolo erau înhumați capelanii sau persoanele de vază. Starețele erau înmormântate în cor (acoperite cu var, în sarcofage de piatră, sub o dală de marmură neagră), călugărițele în mănăstire, sub fațada de Sud a bisericii, domnișoarele de la pension și călugărițele portărese în cimitirul interior, la căpătâiul abațialei. „În piața din fața abațialei intrând în numita biserică, menționează inventarul, se află o cușcă de lemn cu frânghii pentru a ridica, la geamurile și la boltele bisericii, muncitorii care sunt obligați
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
arcadelor și a ferestrelor, restituia un pic mai multă verticalitate și elan acestei case agreabile și drăguțe, mult mai lungă decât înaltă și semeață. Clădirile formau diferite „cartiere”: astfel „bolnavele au capela, camerele, galeriile lor”, ca și pensionarele (domnișoarele de la pension), ca și surorile folosite în treburile gospodărești, novicele și călugărițele din cor, care trăiau, toate, în „locurile în care își aveau activitățile,” cu curți și claustre. La nivelul inferior al abațialei, expus la soarele amiezii, în jurul unei grădini cu latura
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
două uși; masă de marmură cu picior de lemn; o duzină de scaune de răchită acoperite și alte două scaune vechi împodobite cu piele; plafonul în maniera franceză și planșeul de stejar, ca peste tot. Doamna de Livron lua în pensionul din abația sa 20 până la 25 de fete din nobilime pentru a le educa. Ele se aflau sub supravegherea unei învățătoare și a unei ajutoare a acesteia. Camerele lor, asemănătoare cu chiliile monahiilor, se situau în prelungirea Pavilionului de Oaspeți
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
măsură de siguranță, fără îndoială, Doamna Alexis-Madeleine de Vassinhac-Imécourt a întreprins construirea acestui edificiu, de la care rămân mai multe fotografii din secoleleal XIX-lea și al XX-lea. Cumpărată în 1858 de și donată , a devenit aripa de Vest a "Pensionului din Juvigny", alături de curtea de onoare (cealaltă aripă, dinspre Est, ambele fiind în simetrie, era copia sa făcută în 1877, aproape identică). Din nefericire, clădirea a luat foc în 1903 și, odată ruinată, a fost demolată. Fațada de Nord a
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
Henri Meilhac și Albert Millaud. Premiera, în trei acte, a avut loc la 26 ianuarie 1883 la "Théâtre des Variétés" din Paris. Subiectul operetei cuprinde multe aspecte luate chiar din viața compozitorului. Ridiculizează principiile și metodele de educație folosite în pensioanele de călugărițe, unde elevele primeau o educație artificială, ruptă de viață, departe de realitate dar plină predici religioase, de falsă pioșenie, transformându-le în mironosițe acre și speriate. Totodată satirizează obiceiurile rele deprinse de ofițeri care dădeau exemple negative subalternilor
Mam’zelle Nitouche () [Corola-website/Science/307651_a_308980]