KorAP: Find »[drukola/base=perfectiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 >

159 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

care are numai terminații de persoană și trecutul narativ/anterior, care are numai terminații de gen și de număr, iar prezentul este marcat. Marcarea sau lipsa acesteia este produsul evoluției istorice și al relației dintre limbă și realitățile cognitive. Trecutul (perfectiv) a fost devreme dominat de participiul trecut pasiv; folosit inițial pentru procese tranzitive, participiul exprima rezultatul unui eveniment. Montaut (2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ciclul nominativ − preergativ − nominativ; hindi: ciclul: nominativ − ergativ. Ideea studiului din 2006 reia considerații anterioare ale autoarei. Montaut (1998b: 139) demonstrează că limbile indo-europene orientale (cu excepția limbii hindi) au avut o dublă evoluție: ergativizare și deergativizare. Construcția ergativă la aspectul perfectiv caracterizează azi grupul occidental al limbilor indo-europene și constituie un fapt de originalitate tipologică în familia indo-europeană; inițial, fenomenul a fost descris ca fiind o structură pasivă (Montaut 1998b: 140; 2006). Structura ergativă din limba hindi modernă, ca și cea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosește spre exemplificare limba hindi). Davison (2006) mai arată că hindi, urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor perfective, iar obiectul direct al acestor verbe primește fie dativul (dacă referentul său este animat sau specific), fie nominativul (în restul situațiilor). Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Givón (1984: 3)54 definesc noțiunea de tranzitivitate semantică prototipică în funcție de Agent și Pacient și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut, neintenționat, fără control, iar verbul trebuie să fie compact, perfectiv, real. Tsunoda (198155, 198556) este de părere că noțiunea de bază care organizează semantica tranzitivității este gradul de afectare. Desclés (1998: 164) consideră, în schimb, gradul de control ca fiind indispensabil pentru o bună înțelegere a tranzitivității. Controlul reprezintă capacitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
direcționată − vezi Capitolul 3, 3.2.2.3.) ca fiind verbe intranzitive, care sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi Capitolul 3, 2.2. Mackenzie (2006: 11−12) arată că Analiza Ergativă (subiectul aparent al verbelor inacuzative/ergative este obiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre verbele ergative în diverse capitole (semnate de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cele două autoare susțin că telicitatea și agentivitatea nu sunt suficiente pentru a determina clasele de verbe intranzitive, iar stativitatea nu e relevantă pentru clasificare. 4.4.1. Borer (1994: 20) susține ipoteza conform căreia verbele inacuzative sunt aspectual telice, perfective, nonagentive, iar verbele inergative sunt atelice, agentive. Verbele sunt specificate în Lexicon pentru a proiecta anumite argumente; de exemplu, it. corere 'a alerga' poate avea comportament inacuzativ (situație în care selectează auxiliarul essere 'a fi') sau inergativ (când selectează auxiliarul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au fost formulate mai multe critici. Abraham (2004) adoptă o poziție radicală, susținând că noțiunile de ergativitate/ inacuzativitate nu se pot aplica pentru limbile care au distincții aspectuale de perfectivitate, pentru că inacuzativele sunt intranzitive perfective. Dacă pentru neerlandeză și germană diagnosticele inacuzative (toate derivate din selecția auxiliarului) sunt mai clare, pentru engleză nu s-a făcut o listă exhaustivă a predicatelor ergative. Abraham (2004) sugerează că ergativitatea verbală este un epifenomen al perfectivității, cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un eveniment de schimbare atipic. Autorul subliniază că există corelații între limbi în privința verbelor care participă la alternanță. Un verb de schimbare de stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru a transfera responsabilitatea asupra subiectului Pacient. ● Zribi-Hertz (1987: 41) formulează, pentru limba franceză actuală 137, ipoteza că proprietățile distribuționale ale celor două serii de forme ergative (reflexive și nonreflexive) sunt legate de o diferență aspectuală: formele ergative reflexive sunt perfective (cu lectură rezultativă), iar formele ergative nonreflexive tind să se specializeze pentru valorile imperfective. ● Maldonaldo (1988), citat de Archard (2008: 2378), descrie, pentru limba spaniolă, o alternanță generală între forma nemarcată și cea cu se: se este prezent sistematic în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu există decât o singură sursă. Se pune în valoare participarea activă a subiectului intranzitiv la procesul descris de verb, în timp ce forma reflexivă îl ascunde. Recapitulare: Autorul Varianta nonreflexivă Varianta reflexivă Manoliu-Manea (1977) Subiectul = Instrumental Subiectul = Obiectiv Zribi-Hertz (1987) imperfectiv perfectiv; lectură rezultativă Lagae (1992) accent pus pe proces accent pus pe starea finală Dobrovie-Sorin (2004) accent pus pe proces; diferență aspectuală accent pus pe starea finală; diferență aspectuală; cauză externă Rothemberg (1974) cauză internă cauză externă Forest (1988) proces intern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2007) focus pe participant; cauză internă focus pe activitate; cauză externă 6.1.2. Aplicarea acestor analize la limba română Interesul pentru acest tip de variație, precum și diversitatea ipotezelor formulate cu privire la diferența semantică dintre cele două variante (roluri tematice diferite, perfectiv/imperfectiv, cauză internă/externă, proces așteptat/neașteptat, proces/stare finală, focus pe activitate/participant sau pe unul dintre participanți) arată că problema este complexă, iar diferența, foarte subtilă. Pentru limba română, situația pare să fie și mai complicată, având în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o activitate. Nominalizările de la același verb folosesc sufixe diferite, rezultând nominalizări de tip eveniment cu trăsături aspectuale și sintactice diferite (contribuția semantică a sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu subiect, din care infinitivul este exclus; aspectual, structurile nominalizare + subiect sunt întotdeauna de tip activitate; sufixul de supin este [− Telic]. Cornilescu (2001: 489−490

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca auxiliare; dintre verbele acceptate ca fiind copulative, exclusiv a deveni acceptă nominalizarea. Stan (2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re) este selectat de verbele schimbării de stare (infinitivul lung nominal are caracter perfectiv, finit), iar sufixul supinului (-t/-s) este selectat de verbele care exprimă procese (supinul nominal are caracter imperfectiv, nonfinit) − și arată că verbele tranzitive și ergative ce exprimă un eveniment sunt compatibile cu ambele sufixe, după cum accentul cade, în context

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din Alaska și din nordul Canadei sunt foarte greu de descris unitar, din cauza numeroaselor neconcordanțe terminologice. Dintre limbile indo-europene, ergativitatea caracterizează numai ramura indo-iraniană, grupul occidental. În aceste limbi, construcția ergativă este adesea limitată la timpul trecut sau la aspectul perfectiv (Van de Visser 2006: 203). Ergativitatea acestor limbi constituie un fapt de originalitate tipologică în familia indo-europeană (Montaut 1998b: 139, 2006). Grierson (1903−1928)4 a clasificat limbile indo-europene în cercuri, în funcție de lipsa conjugării verbale la trecut: (a) cercul interior

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prezent, trecut, viitor) și sintagme verbale complexe. Prezentul exprimă nedeterminarea temporală. Categoria aspectului are trei valori. Există o clasă de verbe care sunt obligatoriu la aspectul imperfectiv și care nu acceptă prezența agentului. Agentul este prezent obligatoriu în cazul aspectului perfectiv. Nu există opoziția tranzitiv/intranzitiv, adică toate verbele pot avea unul sau doi participanți. Nu există opoziții de diateză. Verbul conține informații de gen și număr numai pentru S și O. Topica e, în general, liberă. Cel mai frecvent, subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vorbită la granița dintre Pakistan, Iran și Afghanistan. Circa 7−8 milioane de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de semantica grupurilor nominale și de aspect: ergativul este marcat la persoana 3 a pronumelor și la nume numai la aspectul perfectiv. BANIWA DO IÇANA Limbă din familia ARAWAK, vorbită în America de Sud. În cazul verbelor tranzitive, funcțiile sunt marcate prin acord verbal. În cazul verbelor intranzitive, S este variabil: Sa pentru verbe de tipul 'a se plimba' și So pentru verbe de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
determinată de timp/aspect. Ergativul și genitivul sunt omonime. CHORTI Limbă din familia MAYAN. 20 de mii de vorbitori (populație tribală). Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de aspect: S și O sunt marcate (prin acord) la fel numai la aspectul perfectiv. CIUKOTĂ (CHUKCHEE) Limbă paleosiberiană din familia ciukot-kamceatka, vorbită în estul extrem al Siberiei. Circa 10 000 de vorbitori. În mod normal, într-o construcție tranzitivă, A este marcat cu cazul absolutiv, însă poate primi ergativul dacă, din punct de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
scrisă încă din secolul V. Limbă aglutinantă. Partiție morfologică acuzativ/ergativ determinată de trei factori: semantica verbului, semantica nominalelor și timp−mod−aspect. Marcare de tip acuzativ la prezent și la viitor. Marcare de tip ergativ la aorist/la aspectul perfectiv (surse diferite) și pentru prezentul verbului corespunzător sensului 'a ști'. La aorist și la perfect există o scindare a subiectului intranzitiv: marcarea ergativă funcționează numai pentru A și Sa, dacă sunt nume sau pronume de persoana 3, nu și dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
490 de milioane sunt nativi. Considerată a cincea limbă din lume ca număr de vorbitori. Limbă aglutinantă, cu urme de flexiune, componentă polisintetică. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de aspect: nominalul primește cazul ergativ numai dacă verbul e la aspectul perfectiv. La prezent, ambii participanți sunt nemarcați, funcția lor fiind indicată prin topică. Există mecanismul pasivizării, care permite verbului cu doi participanți să nu ia decât unul, întotdeauna pe cel nonagentiv. La aspectul perfectiv, verbele tranzitive nu se acordă cu agentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ numai dacă verbul e la aspectul perfectiv. La prezent, ambii participanți sunt nemarcați, funcția lor fiind indicată prin topică. Există mecanismul pasivizării, care permite verbului cu doi participanți să nu ia decât unul, întotdeauna pe cel nonagentiv. La aspectul perfectiv, verbele tranzitive nu se acordă cu agentul (aflat în cazul oblic, marcat cu postpoziția ne), ci cu pacientul (aflat în caz direct). La imperfectiv, verbul tranzitiv se acordă cu subiectul, ca și verbul intranzitiv. Un pacient marcat, obiect specific sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în cazul formelor verbale care, formal, sunt nominale. MINGRELIAN Dialect al limbii ZAN; considerată și limbă distinctă din familia KARTVELIAN. MONDÉ Familie de limbi braziliene. Vezi GAVIĂO, SURUÍ. MOTU Limbă austroneziană, familia oceanică, vorbită în Papua Noua Guinee. Morfologie ergativă. Distincție puternică perfectiv/imperfectiv. Marcarea tripartită caracterizează un număr mic de nominale, pe cele aflate la mijlocul ierarhiei nominale. Particula care marchează cazul ergativ poate lipsi, atunci când A și O nu se pot confunda. MUKHAD (MIKHANIDY) − Vezi RUTUL. MURALAG Limbă australiană înrudită cu KALAW

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Nu este folosită nicio marcă de caz pentru argumentul S al verbelor inacuzative. Dacă verbul e inergativ, marca e opțională. În domeniul imperfectiv, marcarea argumentelor A și O este opțională, iar pentru O, marca poate varia. Partiție aspectuală: la aspectul perfectiv propriu-zis agentul este marcat, iar la aspectul general, nespecific, ambii participanți sunt nemarcați. La trecut, marcarea agentului este obligatorie, nuanța aspectuală perfectivă decurgând automat din marcarea Agentului. Verbul se acordă cu subiectul în persoană, număr și, numai pentru persoana 3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
imperfectiv, marcarea argumentelor A și O este opțională, iar pentru O, marca poate varia. Partiție aspectuală: la aspectul perfectiv propriu-zis agentul este marcat, iar la aspectul general, nespecific, ambii participanți sunt nemarcați. La trecut, marcarea agentului este obligatorie, nuanța aspectuală perfectivă decurgând automat din marcarea Agentului. Verbul se acordă cu subiectul în persoană, număr și, numai pentru persoana 3 (nume și pronume), în gen. Verbul se acordă cu agentul numai dacă acesta este [+ Uman], nu și dacă este doar [+ Animat]. Într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
enunț A și O realizate pronominal. RAJASTHANI Limbă indo-europeană din familia indo-iraniană, grupul indic central, vorbită în India. 80 de milioane de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de aspect: nominalul primește cazul ergativ numai dacă verbul e la aspectul perfectiv. REMBARRNGA (KALTUY, RAINBARGO, RAINBARNGO, REMBARRANGA, REMBARRNGA, REMBARUNGA) Limbă australiană înrudită cu DYIRBAL. Morfologie ergativă. RONCALAIS Dialect al BASCEI. RUTUL (RUTAL, RUTULY, RUTULTSY, CHAL, MYKHANIDY, MUKHAD) Limbă din familia caucaziană, ramura de nord-est, vorbită în Daghestan și Azerbaidjan. Peste 20 000

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]