248 matches
-
fost CĂLIN - NEBUNUL în pragul ușei, o perină a căzut de sub țigan. Când a fost în mijlocul casei, a picat ș-a doua și țiganu - a zis: încet, să nu mă tăvălești. Când a fost lîngă-mpăratul, a căzut ș-a treia perină, că de!, țiganului nu i se cădea să șadă. Zice-mpăratul: - Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la D-ta? - Împărate Pre-nnălțate!, Iaca cum și iaca cum. Da țiganul: - Ce spui minciuni, că eu am ucis smeii. Da Călin
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ți-o pot da. - Apoi ce să fac eu, spune-mi măcar unde-i? - Apoi vrăjitorul ca să nu-l ajungă nime ș-o făcut un palat pe Prut, ș-acu dacă-i putea merge pîn-acolo, el o ține ascunsă sub perină la capul lui. - Ce să fac eu, cum oi pute s-ajung la dînsul? - Na-ți, zice, bucățica asta de fier, dă-te de trei ori de-a curu-n cap pe dânsa și te-i face o muscă - pe urmă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să facă rele, - decât, când nu vrea D-zeu, că el era om pământean, i l-o luat din minte! Așa după ce-au pus el trebile la cale, a eșit afară. Musca s-a sculat, a luat cheea de sub perină ș-o început cătinel - cătinel ș-o sburat afară. Decât, bucuria lui nu se mai povestește c-are să iee pe fată-nnapoi. Acu lui nu-i era de dânsul, de dînsa-i era ce-i era. Freacă cheia, vin oamenii cei de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Chiar mângâie ușor petecul de gazetă cu trăsura regală, ca și cum ar fi vrut să o pună cât mai bine în lumină. - Cum trec anii, oftă mai apoi, ducându-se spre pat. Netezi cuvertura vărgată și se așeză tolănit între două perine. Trec anii ăștia ca nebunii peste noi, dar trece și peste istorie. Oftă, copleșit de povara timpului care, după cum își încrețise fruntea, puteai crede că, chiar în acele clipe, trecea în marș, forțat și peste el. El, Goncea, fiind convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ceas, toate nopțile alea când stăteai să te ferești de dușmanul reacționar care pândea dar și de dușmanul celălalt, mai periculos, ăla ascunsul, de lângă tine, coleg, tovarăș care și el pândea. Știi ce înseamnă să regulezi cu pistolul armat sub perină? Ce să mai vorbim... Dar dacă-i p’așa, atunci, până la perire, eu sunt stăpânul veacului aici, la noi. Mi-ați dat crucea aia a episcopiei, mă pomeniți la ctitorire, mă chemați în față, da vă gândiți că o faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și nu suporta să fiu cu altul și m-ar fi împușcat zicea mereu și l-am crezut, că nici rău nu era cum era el de însurat, ce însurătoare, că Macronela când era să treacă la treabă își punea perina în cap și umbla pă stradă, neom să fii și tot aveai și tu nevoie de o mângâiere în puterea nopții, era bărbat de casă, așezat, îngândurat, tăcut, dar plin de foc, când mă prindea la-ncheietură dădeam dracului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
alimentară de-a luat-o după evenimente Cangurașuu și a renovat-o și a făcut salon cu aparate de joci cu maneta și câștigi dacă ai noroc, da eu nu simțeam așa ceva cu criza, că Macatist mă ținea numai în perine și puf ca și pă nevastă-sa, cât era ea de somnambulistă. Era și chestia că mai dădeam garsoniera când avea vreo necesitate maiorul Goncea, a venit la mine mulți ani cu cine mai avea și el de-un divertisment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
curioase la ușa de la intrare. Două tipe au chei de la camera mea, dar, între timp, tipele s-au făcut blonde, iar cheile lor au murit. Ar mai fi Gabriela, care vine, din când în când, să-și lase capul pe perina mea și se interesează ce e cu arta. Mai există poștașul, mic, poltron și tembel, dar și acela sună întotdeauna de două ori. În realitate, dacă exista, persoana care ședea în fața ușii mele nici nu suna, nici nu sunase. Am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu-ncetau, apăsați de somn. Dar somnul lor! Înainte de a dormi ea își împreuna mînile și, pe când stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului, buzele ei murmura zâmbind, apoi capul ei, palid de suflarea îndulcită a nopții, cădea pe perine. Cine ar fi văzut-o astfel! Nimene - nu mai el, ce acoperea brațul ei, atârnând pe marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări care nu ne interesează, legate însă de originea până acum obscură a lui Dionis. Destul că soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. El însuși era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului în jos. O manta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luă umbra și hârtiile de pe masă și ieși din casă, închizînd cu zgomot ușa după sine... "Te-ai dus, evreule... te-ai dus și m-ai vândut chinuitorului de suflete", murmură el c-o resignație dureroasă, recăzând cu capul în perini. Are friguri... e în deliriu, zise serios pleșuvul. E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise, și Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cu buzele uscate, cu fruntea plină de sudoare și cu capul greu. I se pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sub inspirația unei fulgerătoare maliții. ? Cum dar? - Da! da! Maria, zise ea cu glăscior argintos, dar taci, nu ți-e iertat să vorbești... nu ți-e iertat... Nu te scula, căci asemenea nu ți-e iertat... Ea-l împinse în perini... El voia să vorbească, dar își simți gura astupată de sărutări.. El își închise ochii și simțea că inima i se sparge în piept... apoi iar îi deschise, spre a cuprinde cu ei dulcea lui sarcină, care râdea c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui, îl strânse spasmotic îl dezmierdă, îl sărută... - Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinei... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? Tu crezi că sunt o nerușinată, o rea, o femeie de defaimat; dară cugetă un lucru, că aș fi un miel, că n-aș vorbi un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu glas de argint zburau cântând din creanga-n creangă și umpleu aerul {EminescuOpVII 139} de note divine. Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ceea ce aveam. Acest amor pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare or o dorință nevergină, acest amor era aerul vieței noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căria nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam, beți de somn. Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu era decât o repetare magică a vieței noastre fără dorințe. Ne visam în ceruri cu oglinzi de argint si cu sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apoi se duse-n odaie, se dezbrăca iute, lepădând tot de pe ea și, rămâind în hainele Evei, un instinct natural când o persoană tânără este foarte aprinsă, și, tologindu-se astfel enervată în patul ei alb ca zăpada, își mușca * perinile, strîngîndu-le-n brațe, sau {EminescuOpVII 148} își săruta brațul gol ori sânul ce și-l ridica cu mâna *, imagindu-și că are pe Ieronim sub mâni. Nu cu atâta scăpă însă Ieronim. El s-apropie de strada strâmtă, aerul lin al nopții
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă nu mai gândi nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea {EminescuOpVII 160} plină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea {EminescuOpVII 160} plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtară. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe ușă afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat și-și ascunse fața în perini. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă de gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl desmierdă, îl sărută... - Ce-i copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopit ceva neînțeles, cu ochii pe jumătate închiși. V Cezara cătră Ieronim Iartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăi cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul c-un văl... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care va dormi, să suferi ca să am perina pe care se va odihni capul tău. Vezi tu ce copil umilit este amorul. Tu vezi, sunt ca o femeie de defăimat; dar cugetă un lucru, că aș fi un miel, că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară [descleștară] c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]