732 matches
-
Pare-se că se gândește la ceva. — Hideyoshi. — Da, stăpâne. — Spune-ne care e planul tău. — N-am nici un plan. — Cum? Nobunaga nu fu singurul într-ai cărui ochi se citea surpriza. Și expresia de pe chipul lui Ieyasu era destul de perplexă. — În castel sunt trei mii de soldați, iar zidurile sunt întărite cu voința lor de a înfrunta o armată de zece mii de oameni, luptând până la moarte. Chiar dacă e mic, nu există nici un motiv pentru ca acest castel să cadă ușor. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
În modul cel mai firesc, nu puteau fi indiferenți față de problemele cu care se confrunta clanul Oda și, excepție făcând micul Samboshi, singurul desendent direct de sânge al lui Nobunaga era Nobuo. Cei doi n-ar fi fost atât de perplecși dacă ar fi putut găsi cât de cât un merit în caracterul lui Nobuo, dar se vedea limpede că acesta nu era mai mult decât o mediocritate. Atât înainte cât și după conferința de la Kiyosu, tuturor le fusese clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aflat ieri când ați aflat de această veste surprinzătoare? Mihai-Răzvan Ungureanu: Eu sunt pe sofaua lui Freud. Gabriela Vrânceanu Firea: Nu, în afară de surprins. Dezamăgit ș.a.m.d.? Mihai-Răzvan Ungureanu: Cuvântul adevărat este... Gabriela Vrânceanu Firea: Trădat poate? Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, perplex. Gabriela Vrânceanu Firea: Ca Gelu Voican Voiculescu la revoluție. Mihai-Răzvan Ungureanu: Da, așa a spus? Gabriela Vrânceanu Firea: El era perplex de ceea ce se întâmplă Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, nu, perplexitatea e o stare firească, neștiind despre ce este vorba. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
în afară de surprins. Dezamăgit ș.a.m.d.? Mihai-Răzvan Ungureanu: Cuvântul adevărat este... Gabriela Vrânceanu Firea: Trădat poate? Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, perplex. Gabriela Vrânceanu Firea: Ca Gelu Voican Voiculescu la revoluție. Mihai-Răzvan Ungureanu: Da, așa a spus? Gabriela Vrânceanu Firea: El era perplex de ceea ce se întâmplă Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, nu, perplexitatea e o stare firească, neștiind despre ce este vorba. În primul rând, neavând idee despre amploarea și despre posibilele consecințe ale acestei chestiuni, în mod normal m-am întrebat dacă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
Externe și în absența unei consultări cu ministrul Afacerilor Externe. Gabriela Vrânceanu Firea: Dar în ziua în care ați citit în Gardianul că șeful statului a declarat la „Golden Blitz” chestiunea aceea cu licuricii mari și mici, ați rămas tot perplex sau...? Ați fost contactat atunci de ambasade, a Franței și a SUA? Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, nu, nu contactează ambasadele la așa ceva. Gabriela Vrânceanu Firea: Nu știu, să întrebe care licurici este din discursul președintelui. Mihai-Răzvan Ungureanu: Vreți să vă pun
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
țară mănânci de toate și te fortifici. Mai ales mergeam cu vitele, mergeam În stânga, În dreapta, aveam căruță cu cai, vite... Eram destul de dezvoltat - nimeni n-a crezut că aveam 14 ani și jumătate când am fost eliberat. Americanii au rămas perplecși. Și În documentele alea care mi-au venit de la Crucea Roșie Internațională, ăsta, vedeți? (are În față documentele - n. n.) Gross, eu practic sunt Gross, dar mi-am românizat numele, Grosu, fiindcă am intrat la școala de ofițeri. Și aici se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bătrân și că îi datorăm marile noastre intuiții, dar dumneavoastră uitați că numai conștientul, mai precis, inteligența lucidă este aceea care poate să recunoască meritul marilor intuiții..." Avântul Matildei se opri ca în fața unui obstacol de netrecut. Rămase câteva clipe perplexă (în loc să fi urmat, ca la început, calea reflecției), apoi se decise și, în loc să învingă obstacolul, se supuse riscului de a-l ocoli "e perfidia inteligenței, de a-și atribui un merit, zise ea cu o extremă încîntare. Și oamenii nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
formulai ipoteza cu Amăicălițului, îmi puse mâna pe braț și mă ironiza: Ioane, tu ai fi foarte inteligent dacă n-ai fi prea inteligent. Fii atentă la ce spui, o avertizai, când o să iei cuvântul. Ești vulnerabilă! Să nu rămâi perplexă! Nu pot, zice. Adică? Nu pot să rămân perplexă. De ce? Ai uitat ce-ai spus de mine? zice. Am spus multe! Da, zice, dar am reținut esențialul. Care? Se aplecă și îmi șopti la ureche cu un cinism lingvistic care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și mă ironiza: Ioane, tu ai fi foarte inteligent dacă n-ai fi prea inteligent. Fii atentă la ce spui, o avertizai, când o să iei cuvântul. Ești vulnerabilă! Să nu rămâi perplexă! Nu pot, zice. Adică? Nu pot să rămân perplexă. De ce? Ai uitat ce-ai spus de mine? zice. Am spus multe! Da, zice, dar am reținut esențialul. Care? Se aplecă și îmi șopti la ureche cu un cinism lingvistic care îi aprinsese fața: Ai spus că gândesc cu... Și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
doamna Gabriela Vrânceanu Firea, cotată ca unul dintre cei zece jurnaliști eminenți ai României, s-a putut gândi să întrebe dacă să strigi în parlament "boule", sau "limbricule" este o atitudine justificată sau nu, e de natură să te lase perplex. Faptul că după cele întâmplate, un alt jurnalist, de top și acesta, e vorba de Robert Turcescu, l-a putut invita la dialog pe președintele PRM, care i-a tratat la fel pe interlocutorii din studio, e iarăși de natură
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
acest punct de vedere suntem perfect sincronizați. Inconsistența, mărunțișul, aberația, mizeria, simplitatea naivă, gargara veselă și găunoasă fac ravagii nu doar în mediile ne-culturale, ci și în rândul elitei occidentale. Privesc de-o vreme, cu un amestec de uimire perplexă și filozofică apatie, succesul unui oarecare Ion Bârlădeanu. Pot înțelege că o generație de tocilari, pentru care aventura maximă o reprezintă călătoria cu metroul, cade retezată sub farmecul unui personaj cu o biografie desprinsă din romanele lui Eugène Sue. Ce
Triumful neroziei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6385_a_7710]
-
perioadă de acomodare, a-nceput și el să mă strige din camera alăturată, mă face tată denaturat. Sau ratat, nu prea are imaginație. Răcnim unul la altul cu imens drag, ca doi tâmpiți”. Firește că cititorul neantrenat ar putea rămâne perplex în fața unei asemenea mărturisiri. Ba mai mult, nu e exclus ca vreo doamnă cu naturelul simțitor să sune la Protecția copilului. Răzvan Petrescu nu se ferește niciun moment să amendeze ridicolul din jur, iar morfologia absurdului a devenit pentru el
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
pe lângă mine a trecut o gagică. N-am văzut-o din prima, eram îngândurat, și am întors capul după ea. Și mi-a căzut, capul adică. Nu era prima dată, noroc că gândeam cu un cot. Am rămas totuși destul de perplex și am îngenuncheat pipăind trotuarul. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nici nu miroseam, dar nu era nevoie. Și am simțit cum cineva m-a apucat de mână și mi-a pus capul în ea. L-am apucat și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
trimiți lucrurile. - Sigur, Anca. Dar cred că ar trebui să vorbim. - Nu, Alex, nu trebuie, crede-mă, nu pot. Îmi pare rău. - Înțeleg. Asta e. Anca îmi dădu o adresă și ne urarăm unul altuia toate bune. După care, încă perplex, îl sunai pe Lantz. - Tocmai m-a sunat Anca, e într-un sat, mi-a dat adresa. - Vedeți, v-am spus eu. - Da. Dar ca să fiu cinstit, ar mai fi o problemă. - Care? - Anca ar trebui să fie moartă, zisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pregătit mama. Mă minunez gândindu-mă că nici una dintre noi nu a fost spitalizată pe motiv de malnutriție când eram mai mici. Eu și surorile mele eram chemate la masa de seară. Ne așezam și, câteva minute, priveam în tăcere, perplexe, la farfuriile din fața noastră. Apoi, într-un final, una dintre noi spunea: —Aveți vreo idee? —Să fie pui? zicea Margaret neconvinsă, împungând mâncarea cu furculița. A, nu, eu am crezut că e conopidă, a sărit Rachel, vegetariana, fugind să vomite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sunetul produs de tata alergând în sus pe scări. I-a strigat mamei: —E un nebun la ușă și are un pantof. Vrea să știe dacă e al nostru. Ce să fac? Dinspre mama nu a venit decât o tăcere perplexă. —Să știi că din cauza tuturor întreruperilor din dimineața asta, o să întârzii la muncă, i-a spus tata de parcă ar fi fost vina ei. Am început să plâng dezamăgită. La ușă nu era James. Știam exact cine era. —Tati, am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care-l nutrisem pentru James și am zis: —James, ai adus actele apartamentului? —Ăăăă, nu, mi-a răspuns el cumva surprins. —De ce nu? l-am întrebat ușor exasperată. Nu știu, a zis el privindu-și pantofii. A urmat o pauză perplexă. Presupun că pur și simplu nu m-am gândit la asta. Am plecat din Londra în mare grabă. —Ai vreunul din actele noastre cu tine? am întrebat luptându-mă să nu-l pocnesc. Mă refer la extrase bancare, planul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Eu vă stimez și vă rog respectuos, la rândul meu, să fiu stimată. Își luă catalogul și ieși prima din cancelarie, îndreptându-se spre clasa unde avea oră, înainte ca soneria să anunțe sfârșitul pauzei. Toți cei prezenți au rămas perplecși. La o așa declarație deschisă, fără jenă, despre o problemă atât de intimă, nu se așteptase nimeni. Nici unul din cei prezenți nu a făcut nici un fel de comentariu. Dacă însă cineva ar fi avut timp să judece comportarea Simonei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
vreo doisprezece ani, dar politică se făcea cu prisosință la noi în casă, deși eu tăceam “smậrc”. Ascultam toate posturile străine, citeam zilnic ziarul “Scậnteia” rậnd cu rậnd, dar mai ales îl citeam “printre rậnduri”. Vestea invaziei Cehoslovaciei mă lăsase perplexă. Nu comentase nimeni nimic acasă. Am înțeles din tăcerea lor că e grav. De aceea, sosirea soldaților acolo, în cậmp, “personal la dispoziția mea”, a însemnat prima confruntare cu oșteanul din mine. Pậnă atunci totul fusese joacă, exercițiul minor în vederea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
casa mea. Observ figurile triste ale musafirelor mele, dar pun totul pe seama unei oboseli trecătoare. Cu multă precauție mi se transmite oarecum ocolit știrea șocantă, de necrezut, privind decesul fulgerător al bunului și neuitatului meu prieten, Gil Crăescu... Am rămas perplex și speram să fie o glumă macabră, deși nu se glumește pe această temă. Stau tăcut, posomorât și mă gândesc la muntele de om, la stejarul falnic în deplinătatea forței creatoare... Cum, Doamne, e posibil să dispară un asemenea brad
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
spus „Alo“, iar eu tremuram așa de tare încât abia am putut să spun: Alo, sunteți Neris? —Daaaa? Spus pe un ton circumspect. Bună ziua, sunt eu, Anna Walsh, vă sun de la New York pentru o ședință. —Hm - părea să fi rămas perplexă. Ai o programare? — Da! Da! Desigur că am! Am plătit. Vă pot da numele persoanei care s-a ocupat de tot. — Oh, îmi pare rău, scumpo, am casa plină de muncitori. Le-am spus celor de la birou. În nici un caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nouă privire intrigată - „Ce mama naibii?“ - lui Franklin, care rămăsese în picioare în spatele meu. Hai odată, concediază-mă. Dă-i drumul. Mda, și-a dres Ariella gâtul. Anna, avem vești pentru tine. Nu mă îndoiesc. Un alt schimb de priviri perplexe. —Cei de la Devereaux ne-au acceptat campania. — Hei, asta e de-a dreptul minunat, am zis pe un ton foarte voios. A mea sau a lui Wendell? —...A ta. — Dar vreți să mă concediați. Așa că dați-i drumul. Nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
are una. Mama a arătat spre Helen, scuturând energic din cap. Dar și farfuria ta e frumoasă. —Nu e. E oribilă. E din sticlă cafenie. Eu vreau una de porțelan alb, cu flori albastre, ca a ei. Dar... Rachel rămăsese perplexă. —Helen, bănuiesc că n-ai vrea să...? — Nici gând. Rachel nu știa ce să facă. Era de-abia prima seară pe care o petreceau mama, tata și Helen în New York. Mai erau încă două săptămâni de îndurat și ei deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un telefon sunând și-l văzusem pe librar mutând un vraf de hârtii până să găsească receptorul... „Oui monsieur“, spunea el, „c’est bien ça“. Ascultase câteva minute În liniște, mai Întâi dând din cap aprobator, apoi luînd un aer perplex, dar - aș fi zis - numai pentru curiozitatea celor de față, ca și cum toți ar fi putut asculta ce auzea el și nu voia să-și asume răspunderea. Pe urmă Își luase figura aceea scandalizată de negustor parizian când Îi ceri ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de moloz. Doar imprimanta se-afla la locul ei, neatinsă, cu foile încă aliniate în capac. Rapotan găsise prognoza lui Mihnea gata tipărită, probabil că doar întinsese lăboanța aia a lui cimentată și se și servise. Îl bănuiam la secție, perplex, nervos, indispus de literele mărunte. Dar unde era Mihnea? Am traversat restul casei, urcând și coborând grămezile de moloz. Dacă n-aș fi știut că exagerez, aș fi zis că o minte bolnavă luase la rând camerele, făcându-le să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]