203 matches
-
mai nimic schimbat în purtarea ei față de mine mă umilea, mă făcea să simt valuri de ură. De mai multe ori a încercat să intre în vorbă cu mine, dar am respins-o brutal. Atunci zâmbea, cu nota aceea de persiflare, cu un aer de indiferență care mă înfurie și-acum. Făcusem o adevărată erotopatie, amestec de dragoste, ură, dispreț, admirație, idolatrie și silă. În fiecare seară mă întorceam singur spre casă prin fulguiala blândă din lumina farurilor de mașini, prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
repaosul. Discutau cu ușurință vrute și nevrute. Lui George nu-i plăceau expresiile obișnuite de tandrețe. Subiectele profunde sau sentimentale erau și ele izgonite. Conversația lor avea o notă ușuratică și dură totodată. Diane învăță un limbaj nou, un nou gen de persiflare care constituia modul lor obișnuit de a comunica. Și învățând-o ce înseamnă ironia, George putea pretinde pe drept cuvânt că-i „deșteptase inteligența“. O bucată de vreme, cu toate că vizitele lui erau sporadice și capricioase, ușurința și calmul relațiilor dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întru arhitectură care sunt. Recunosc, mă mișc în context precum puricele pe elefant, astfel încât n-am avut decât să citesc intervențiile și să optez instinctiv cu cine simpatizez și de cine mă despart. Cum, oare, să fiu de acord cu persiflarea limbajului ga zetăresc, pentru care formule (cât se poate de justificate) de genul „monștrii de oțel și sticlă care ne strivesc orașul“ sunt considerate „atacuri care ar trebui contracarate de o replică mai organizată“, după cum susține Călin Negoescu? Pentru d-
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nu le reciteam fără să tremur! O adevărată coborîre În infern! Cum putusem imagina așa ceva? Ce-ar fi gîndit despre asta Întrunirea Cardinalilor și Arhiepiscopilor, care denunțase deja cu vreo zece ani În urmă complezenta etalare a desfrîului senzual și persiflarea virtuților familiale În filmul francez? Ce-ar gîndi Franz Weyergraf despre acest lucru, el, care disprețuise Întotdeauna cărțile care Îi făceau pe cititori să se bălăcească În noroi, după cum scrisese și mi-o spusese Într-o zi cu o vehemență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mecanism stereotip, păpușă mecanică, marionetă: „Fii păpușă/Să-ți înțeleg mecanismul/Fii pisică/ Să mă joc cu tine altfel/Fii soră mai mică/ Să mă îngrijești/Să nu mai presupui că te înșel/Să-ți fiu Polichinelle cu muzică” („Insomnie“). Persiflarea „pășunismului” pastoral și denudarea convenției biografice: „gîndurile mele se duc - ca oile la păscut/plîng în fluier pe cîmpie triste părți de biografie” (Tristețe casnică, greșit transcrisă de unii comentatori, „Tristețe cosmică“, și interpretată în ocurență cu... Blaga!). Un anarhism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental, de aventuri). Astfel, urmuzianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii) și al figurativismului tradițional, permutarea și mixarea abracadabrantă a realului cu imaginația dezlănțuită sînt însoțite de persiflarea urmuziană a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a considerat un „material didactic” suficient de interesant pentru a ilustra un capitol al volumului Figuri și forme literare (Editura Casa Școalelor, București, 1946, pp. 177-182, cap. „Locuri comune, sinonime și echivocuri”). Printre trăsăturile stilistice identificate de autor se numără persiflarea clișeului, satira locului comun (acesta adăpostind cel mai adesea generalitatea ideii și absența emoției). Importanța scrierilor lui Urmuz rămîne documentară („un document lingvistic de mare însemnătate, un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală” la „schița” „Plecarea în străinătate”. Pentru Mircea Scarlat, „lipsa sensului are totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
luați din lagăre, din Închisori, din spital și din case, la Întâmplare, câte trei-patru legionari din fiecare județ, au fost nejudecați și cu totul nevinovați. Mare păcat, chiar unul strigător la cer și de neiertat, ați săvârșit, domnule Petcu, prin persiflarea martirilor, scriind acest cuvânt sacrosanct Între ghilimele. Orice creștin ortodox din România (dar nu și A.N. Petcu), știe prea bine că toți creștinii, Îndeosebi cei din primele secole ale erei creștine, care au pătimit și au fost uciși pentru că
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
descompună țesuturile s-au evaporat și au lăsat o mumie vegetală îmbălsămată. Gaittany, constatând satisfacția lui Saferian, făcu din mână un gest de elogiu cu semnificația "v-am spus că Ioanide e plin de spirit", apoi, semnalând mișcarea imperceptibilă de persiflare a gurii lui Pomponescu, care avea aerul să spună că Ioanide bate câmpii, întrerupse parabola degetelor și moderă zâmbetul. Arhitectul își turnă în ceașcă un ceai de culoarea rozei, limpede ca un alcool, și aruncă în el cu un clește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dar, oricât de creștini, toate acestea trebuie să aibă o margine - și marginea este escortarea polițienească a softalelor până la graniță, pentru a evita scandalele între publicul român și "nobilii oaspeți" ai "Trompetei". [21 ianuarie 1877] PRO DOMO Ca răspuns la persiflarea poeziilor unui domn Anghel din Botoșani, care, în complicitate cu alții, a fost comis un calendar cu versuri și novele imposibile, un domn R. găsește ocazie de a discuta persoana redactorului părții neoficiale a acestei foi. Aceasta n-ar fi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Aceasta consideră că forma de compunere a termenului prin prezența prefixului para, putând însemna atât alături de, cât și împotriva, îmbină cele două atitudini fundamentale ale parodistului: cea de apropiere limpede de modelul selectat, dar și cea de distanțare critică sau persiflare, în anumite cazuri. În plus, alăturarea acestui prefix numelui desemnând ceea ce se înscrie în înălțătoarea sferă a odei trădează intenția de coborâre, de demitizare a subiectului specifică parodiei. De fapt, evoluția pe care au cunoscut-o sensurile termenului grecesc propriu-zis
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
diferite. Întâi de toate, spre zona satirei, nu doar a celei politice care îndreptățește afirmația că Apokolokyntosis ar reprezenta un "pamflet politic" (prin ironiile de substanță la adresa falsei opoziții dintre monarhul bun, rex, și cel rău, tyrannus), ci și a persiflării anumitor caste, cum e cea a filozofilor ale căror dispute îi fac să se înțeleagă, în limbaj senecan, tot atât de greu ca și orologiile -, a istoricilor cărora le vine imposibil să-și respecte statutul de observatori imparțiali ai prezentului ori a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
e foarte mare și are zgârie-nori". Într-un comentariu (Națiunea, 12 ian. 1948) despre Libertatea de a trage cu pușca text producător de reacții -, G. Călinescu afirma că autorul "face un fel de poezie bufonă în care autopersiflarea atinge culmea"; persiflare care de regulă e "semnul unui mare sentimentalism, conștient de sine". Pe scurt, Geo Dumitrescu era un "poet foarte patetic", practicant al unui discurs "supraprozaic și ingenuu". De aproape însă, nu sentimentul e bătător la ochi ci spiritul casant, fermentul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
oglinzile din casă" pentru a se încredința că n-a murit. Și în Memorii (text adresat unui "stimat director general de la uzina de produs poeme"), și în Conferința de presă a marelui inventator frapează amestecul de ironie, de pseudo-ingenuitate și persiflare. Marele inventator a născocit "un burete care ar absorbi toate prostiile lumii", inclusiv un "manual de zbor pentru fluturi" și altele ca acestea. Un subtil suflu voltairean trece peste finalul conferinței de presă: În rest, sap grădina, sădesc crizanteme, plivesc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
contextul perioadei 1960-1975. Geo Dumitrescu publică în 1941 placheta "Aritmetică", situându-se sub semnul inconformismului. În 1946, publicând "Libertatea de-a trage cu pușca", reia zece din poemele publicate în primul volum și extinde atitudinea de frondă și aici, accentuând persiflarea a tot ce ține de convenție. Poetul își manifestă ostilitatea față de "războiul odios, față de literatura de goarnă și cădelniță care acompania zelos și festiv crimele și teroarea fascismului"9. Este epoca în care el persifla malițios arta, prietenia, adolescența, romantismul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Sorescu s-a dovedit bun conducător de originalitate, generator de opere "paralele" menite să problematizeze modele și valori consacrate. Operațiile "heterotextuale" ale lui Sorescu s-au arătat inepuizabile, de la demolarea ruinelor proletcultiste până la descentralizarea propriului discurs liric. Între parodie, persiflare, sarcasm și regimul ludic și analogic al anulării semnificațiilor, tehnica barocă a deconstrucției și demistificării, a contrapunctului livresc și aluziv face din Marin Sorescu cel mai important anticipator și interpret al unei lumi ce "s-a transformat într-o formă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
țese textul cu aceeași răbdare benedictină din absurde, scabroase, neliniștitoare senzații prozaice tip "Praful este în fiecare dimineață mai bătrân decât ziua" sau din înfiorătoare, incredibile realități: chiuretajul Clarei a fost posibil doar cu ajutorul securistului, deghizat în avocat. Ironia și persiflarea au gustul amar al sarcasmului, dar și al delirului cu noimă, naumian. Efecte inedite obține scriitoarea atunci când adoptă stilul unei eleve cu înclinații certe literare și care își face temele sau completează jurnalul: "Liviu e coeg de școală cu Paul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene ale persiflării, distrugerii și nimicirii bunurilor culturale moderne îndelung venerate, care ar încorpora spiritul vechii ordini culturale. Scenele care trebuiau să provoace râsul general al publicului în carnavalul tradițional pot fi asociate cu teoriile privitoare la latura distructivă a carnavalului și, prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lui Caragiale"; poate că de aici decurge și ostilitatea vădită pe care o manifestă Caragiale în perceperea mediului românesc, observată deja de N. Davidescu, utilizarea doar peiorativă a sintagmei daco-român, parodierea necruțătoare a lui Alecsandri, Delavrancea sau Vlahuță pînă la persiflarea de care mi le închipui capabile și pe loazele levantine păstorite de Marius Chicoș Rostogan. Poate că alarma trasă de D. A. Sturdza ("D-l. Caragiale să învețe a respecta națiunea sa, iar nu să-și bată joc de ea") a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în viață. Zeflemea contra cui? Contra seriozității, gravității, contra tristeții, melancoliei, contra informației și conștiinciozității. El a creat, în plus, superstiția talentului, adică disprețul pentru firile profunde, bogate, dar greoaie ori stîngace [...] ...românul și așa e foarte înclinat spre facilitate, persiflare, dispreț de sforțare și de adîncire. I s-a oferit o teribilă scuză defectelor sale naturale." Sper ca impresia mea că, apărîndu-l pe românul profund, Ralea apără și prostia profundă să fie falsă, la fel ca și opiniile lui Petre
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mânca cânii din traistă” critica atitudinii delăsătoare, indiferente a unor persoane; simplitatea nu implică în nici un caz naivitate, prostie; r. 2224 : „așa îi era porecla ( Dănilă Prepeleac n.n.), pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui” persiflarea reciprocă a oamenilor care își scot în evidență defectele(aici lipsa îndeletnicirilor gospodărești) prin intermediul poreclelor, apelativelor, devenite în multe cazuri chiar nume; r. 25 26 : „Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita nici atâta”indiferența unor persoane în fața „șfichiuirilor
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
unei anume experiențe umane, majore, de cea mai acută tensiune dramatică: moartea. Într-un caz, cîmpul de observație se multiplică tematologic, în măsura în care o permite realitatea concretă și imediată, demnă de memorare ori de uitare, de admirație, după împrejurări, sau de persiflare. În celălalt, al „mioritismului”, diversitatea formelor de viețuire ruralistă intră în dialog dramatic, fie și în formă ludică, pentru a preînchipui o direcție de conduită și de meditație la care se cuvine să adere orice ființă răspunzătoare de sine. Jocul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
organizarea unor asemenea serbări și spectacole“. Sărbători și spectacole poate himerice și eterogene. Caricatură, frenezie... — Caraghioase sperietori medievale ? Mai curând o provocare. Parodia cadavrului dogmei. Grotesc popular, măștile, bucuria reîncarnării, „negarea iden tității și conformității tâmpe cu tine însuți“. Metamorfoză, persiflare... În centrul atâtor scene aparent mitologice același copac uscat, antropomorfizat... Lupta centaurilor cu lapiții, Triumful lui Silen... crengi și scorburi, guri ilare, ochi morți, „fosforescente vârtejuri de întuneric“. Sia cita, cita neobosită... Cărți cu animale, de „o gingășie maladivă“ ! Piero
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]