174 matches
-
și simplu, menținerea tăcerii în contexte când s-ar preta laudele, încurajările, entuziasmul. Este vorba de faptul că aceste atitudini le întâlnim la oameni, la persoane care au semnificație (afectivă sau în domeniul competenței) pentru noi. De asemenea, constrângerea sau persuadarea unei persoane-partener de a acționa contrar conștiinței sale constituie un alt motiv al lezării stimei de sine și implicit al declanșării unei situații încordate. e. Și valorile diferite reprezintă surse de conflict Valorile derivă din credințele noastre despre ceea ce este
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
comunicativ Actul comunicativ implică, în diferitele sale componente, nu doar solicitare de informații (ca în accepțiunea avută în vedere în II.1.), ci și transmitere de informații sub varii forme: comunicare a unor constatări, comunicare de informații și încercare de persuadare a interlocutorului, explicarea unor informații/opinii, argumentarea altora, definirea unor concepte/cadre de comunicare, exteriorizarea atitudinii față de interlocutor și față de contextul comunicativ, în general, oferire de feedback etc. Toate aceste ipostaze locutoriale implică valorificarea unor tehnici discursive: * informative: Astăzi ne
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
sunt simultane, emițătorul fiind în același timp emițător și receptor, și nu emițător, apoi receptor (reciproca este și ea valabilă)" (Abric, 2002, p. 15). 4 Vezi, în acest sens și comunicarea personală privită ca "zona în care localizăm elemente de persuadare, de negociere a conflictelor, de invadare a spațiilor intime", intermediind frecvent "o relație amprentată și de afectivitate, de tensiunea momentului, de dinamica determinărilor stimul-răspuns" (Coman, 2008, p. 6). 5 Nu avem aici în vedere accepțiunea dată termenului "canale" în unele
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
funcțiilor fie pentru a implementa politicile preferate, fie pentru a putea controla distribuția resurselor către propriul colegiu, vizând men ținerea în funcție prin câștigarea alegerilor viitoare. Atingerea scopului presupune obținerea unui anumit număr de voturi în urma participării la alegeri și persuadarea alegătorilor să-și exprime opțiunile în favoarea partidului. O problemă pe care trebuie să o rezolve partidele este cea cauzată de apariția incertitudinii și a ignoranței raționale. Lipsa informațiilor relevante despre oferta și activitatea partidelor crește nivelul de incertitudine în ceea ce privește viitoarele
Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
a ficțiunii). Conceptul de performativitate trebuie să dea seamă de ultima parte a tezei: un discurs sau o producție discursivă este un mediator al unei acțiuni sociale (prin analiza actelor locuționare, ilocuționare, perlocuționare, a argumentării, a „limbii de lemn”, a persuadării). Abordarea este semiotică (sintactic, semantic, pragmatic) întrucât aceasta, ca metalimbaj integrator, surprinde o intervenție discursivă sub toate aspectele sale. În primul capitol, abordăm limbajul natural ca instrument al practicii discursive, în sensul că acesta este întrebuințat ca „materie brută” sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului, auditoriului la teza argumentată. Argumentarea poate fi dezvoltată pe două traiectorii, una mai rațională și mai precisă, surprinsă și prin sintagma “a convinge”, alta mai „afectivă” sau estetică, numită și persuadare. În practica discursivă întâlnim și o serie de construcții discursive care doar ne dau impresia că ar vehicula un conținut cognitiv, în realitate ele nefiind decât forme goale, „licențe lingvistice”. Rolul lor este doar acela de stimul, însă și acesta
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pe interlocutor să producă o anumită schimbare în lumea reală. Putem acționa, prin limbaj, asupra interlocutorului, fie printr-o „utilizare rațională” a limbajului și avem de a face, în acest caz, cu convingerea acestuia, fie printro „utilizare estetică” ce determină persuadarea cogn afectivă a interlocutorului, fie printr-o „utilizare mascată”, adică manipularea acestuia. Ideea de bază este că limbajul este act și prin intermediul lui putem acționa asupra celorlalți. 1.3.4. Limbajul ca mediu al cunoașterii și mediator al acțiunii sociale
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
avocatului” (apud Romedea, 1999:165). Argumentarea se ferește atât “de demersurile strict raționale, poate prea deductive ale demonstrației, dar și de iraționalitatea unei vorbiri de dragul efectului persuasiv”. (Sălăvăstru, 1996:292). Prin urmare, demersul argumentativ poate lua două forme: convingerea și persuadarea, în funcție de natura argumentelor și operațiilor sau mecanismelor predominante în secvența discursivă. 4.3.2. A convinge și a persuada Se pare că distincția convingere-persuadare ce ține, în prezent, de domeniul discursivității, își are origine în distincția anticilor între episteme (știință
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a numi convingătoare aceea care este gândită să obțină
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a numi convingătoare aceea care este gândită să obțină adeziunea oricărei ființe raționale.” (apud Sălăvăstru, 1996:206). Convingerea este valabilă pentru toți, persuadarea ține doar la unii pentru că toți avem aceleași principii logice dar nu toți avem aceleași gusturi. Totuși, diferența între cele două acte discursive nu ține atât de “natura auditorului” cât mai ales de “materia” și “forma materiei” vehiculate de cele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
convingere sunt mai degrabă constrângătoare decât seducătoare, totuși ea va purta mai degrabă marca “fuzzy”, destinul fiindu-i opinabilul. În actul convingerii, chiar dacă se are în vedere un rezultat, accentul cade pe legitimitatea modului în care e justificat acel rezultat. Persuadarea ca act argumentativ aruncă în lupta discursivă, mai degrabă, argumente bazate pe analogie și operații retorico-estetice sau stilistice (de ordonare, de “ornare” și altele), mecanisme ce țin, mai curând, de sensibilitatea subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
mai degrabă, argumente bazate pe analogie și operații retorico-estetice sau stilistice (de ordonare, de “ornare” și altele), mecanisme ce țin, mai curând, de sensibilitatea subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele și operațiile vehiculate de persuadare sunt seducătoare și sugestive nu constrângătoare, tinzând spre cealaltă extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe rezultatul obținut și mai puțin pe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele și operațiile vehiculate de persuadare sunt seducătoare și sugestive nu constrângătoare, tinzând spre cealaltă extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe rezultatul obținut și mai puțin pe modalitățile prin care se ajunge la el. Uneori, însă, persuadarea este mai puțin un act argumentativ și mai mult un act asertiv, fiind, mai curând, o asertare sugestivă. Argumentarea, totuși, poate
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe rezultatul obținut și mai puțin pe modalitățile prin care se ajunge la el. Uneori, însă, persuadarea este mai puțin un act argumentativ și mai mult un act asertiv, fiind, mai curând, o asertare sugestivă. Argumentarea, totuși, poate fi văzută și ca o conjugare de aserțiuni. “Problema delicată” este că “orice intervenție discursivă performativă este și persuasivă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discursului.” (Slama-Cazacu, 2000:39-40). Așadar, locutorul sau oratorul poate folosi discursul sau intervenția discursivă nu doar cu scopul informativ ci și ca stratagemă, “șiretlic” discursiv în vederea ducerii în eroare sau manipulării interlocutorului. Dacă argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare sunt modalități de influențare cu caracter rațional și conștinet, chiar dacă se recurge și la mijloace de ordinul sensibilității, afectivității, manipularea prin limbaj constă în “a face pe oameni să se comporte într-un anumit mod fără ca ei so știe - cum
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
politic înregistrează o accentuată dimensiune pragmatică, apropiindu-se în acest sens de limbajul publicității. În cazul limbajului politic cultivat de presa scrisă, rațiunile manifestărilor discursive nu mai sunt legate de fenomenul de legitimare a accesului/ menținerii la putere, ci de persuadarea publicului cititor în sensul ideilor și atitudinilor politice împărtășite de jurnalist. Considerăm că întoarcerea la publicistica eminesciană, din prisma epistemei ce caracterizează epoca noastră, și conștientizarea presupozițiilor care domină receptarea conduc la redimensionarea lumii de sensuri pe care o construiesc
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al comportamentelor politice este justificarea accesului/menținerii la putere a emitenților. În acest sens, un alt concept vehiculat în legătură cu politica este cel de putere. Printre celelalte forme pe care le îmbracă puterea, puterea politică definește, în mare măsură, capacitatea de persuadare, în sensul producerii efectelor dorite. Pe aceeași linie de interpretare, Dominique Colas definește puterea astfel: "capacitate de a se face ascultat sau de a atinge un țel; instituție care are această capacitate. (...) Puterea, acesta este felul în care sunt desemnate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
trei direcții. Din această perspectivă, limbajul științific se caracterizează prin finalitate apofantică, cel juridic și didactic prin finalitate pragmatică, iar limbajul artistic este în esență locul de manifestare a finalităților poetice. Limbajul politic are prin excelență o finalitate pragmatică, vizând persuadarea receptorului, modificarea atitudinii acestuia, iar specificul acestui tip de limbaj este conferit de parametrii situației de comunicare: protagoniști/roluri comunicative, spațiu, timp, finalități, modalități de expresie. Pe lângă criteriul domeniului de cunoaștere în care sunt folosite, limbajele se diferențiază prin: * caracterul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la o răsturnare a raportului dintre funcțiile pe care le îndeplinește limba în celelalte domenii de cunoaștere: de la primatul referențialității, accentul se deplasează pe expresivitate. Spre deosebire de limbajul politic, limbajul poetic nu mai este guvernat de interesele emitentului, nu mai țintește persuadarea publicului receptor, ci propune o reinventare a semnului verbal, o întoarcere la puterile mitice ale cuvântului care nu se mai rezumă la a desemna, ci și la a crea. "Organizarea limbajului poetic prezintă trăsături definitorii, în raport cu sistemul limbii practice, în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la limbaj, politica nu poate fi concepută în afara actelor discursive, acestea din urmă fiindu-i constitutive. Acțiunea politică se încadrează în raporturile de influență socială, iar limbajul, prin fenomenul circulației discursurilor, este cel care permite constituirea spațiilor de discuție, de persuadare, de seducere, în care se elaborează gândirea și acțiunea politică. Esența politicii este acțiunea, iar limbajul este cel care motivează și orientează acțiunea, conferindu-i sens. Omul politic este obligat la o permanentă acoperire discursivă a actelor pe care le
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
realizare a coeziunii sintactice; analiza fenomenelor de semie/ polisemie, a dimensiunii intensionale, respectiv extensionale a semanticii acestui tip de limbaj; identificarea principalelor clase și relații semantice cultivate în comunicarea politică; investigarea formelor de manifestare a intenționalității și a modalităților de persuadare valorificate de emitentul politic; analiza efectelor pe care le generează la nivelul receptării și a problematicii relației emitent politic receptor. Descrierea parametrilor semiozei politice este complinită de explicitarea mecanismelor care stau la baza funcționalității unui astfel de limbaj. Concretizarea limbajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
manifestare. Variațiile sintactice, topica, recursul la construcții fixe, utilizarea cu predilecție a anumitor raporturi sintactice devin mărci ale situării locutorului în raport cu referențialul reprezentat, reflectând apartenența politică și afinitățile ideologice ale acestuia. În comunicarea politică, expresia stă sub semnul imperativelor de persuadare a publicului receptor, iar opțiunea pentru o organizare sau alta a semnului verbal denotă interesul pentru suscitarea unor efecte particulare la nivel de receptare. Dintre transformările sintactice, omisiunile, elipsa, complexitatea, succesiunea semnelor verbale, raporturile sintactice de coordonare și de subordonare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a-și adecva discursul la datele contextului extralingvistic și la finalitățile manifestării discursive, determină selecția mijloacelor de exprimare și organizarea individuală a limbajului jurnalistic. În cazul publicisticii, conținutul informațional al mesajului este dublat de o accentuată componentă pragmatică care urmărește persuadarea publicului cititor, câștigarea adeziunii acestuia față de opiniile, afirmațiile și judecățile gazetarului. Prin urmare, putem spune că producerea/ receptarea mesajelor jurnalistice eminesciene angajează trei instanțe coparticipante: jurnalistul, cititorul și corpusul publicistic și că semnificațiile limbajului politic eminescian nu constituie un dat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mediere, de "traducere" a actelor de pe scena politică, și nu mai are rolul de legitimare a accesului/ menținerii la putere, ca în cazul manifestărilor discursive specifice actorilor politici. Din perspectivă pragmatică, publicistica eminesciană este expresia unor acte perlocutorii care vizează persuadarea cititorului, în sensul acceptării afirmațiilor jurnalistului și al responsabilizării privind deciziile politice. La o primă vedere, raportul dintre jurnalist și cititor pare inegal, dacă avem în vedere statutul, legitimitatea și competențele participanților la actul de comunicare, dar și numărul acestora
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
referentul fiind construit după model analogic, iar accesul la el fiind mediat de cunoașterea ostensivă și discursivă. Conștient de potențialul performativ al cuvântului, Eminescu este adeptul declarat al retoricii lucid și conștient orientate pragmatic. Printre mijloacele cultivate de jurnalist, în vederea persuadării publicului cititor, remarcăm: folosirea exemplelor menite să confere o coloratură familiară ideilor politice prezentate; tehnica citatului revelator; susținerea demersului argumentativ cu date statistice; explicitarea mecanismelor discursive în cadrul unui metadiscurs care însoțește limbajul publicistic eminescian; adresarea directă, instaurând o relație discursivă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]