799 matches
-
fâșii, și am dat peste robe și vestoane de vodevil și operetă. Împăturite în hârtie, împreună cu bucăți de naftalină, așezate în cufere și în pungi de haine, am dat peste crinoline și togi. Peste chimonouri și kilturi. Peste cizme și peruci și armuri. Fiindcă doamna Clark a tăiat cablul mașinii de spălat, toate hainele pe care le-am adus cu noi put din cauza transpirației și a jegului. Fiindcă domnul Whittier a stricat centrala termică, în clădire e tot mai frig. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
doar cap si tors. Fără brațe sau picioare. Cu buze albastre de cauciuc. Cu ochii de plastic turnat, privind fix. Ochi verzi. Și totuși, cei care le produc, oricine-or fi, i-au lipit gene lungi. I-au lipit o perucă glamour, de femeie seducătoare din anii ’40, al cărei păr roșu e atât de mătăsos încât nici nu-l simți printre degete până când cineva îți spune „Ia-o, mă, mai ușor...”. În timp ce îngenunchea lângă manechin și își rășchira unghiile date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
e vina tipilor de la district. Că s-au făcut de minune. Nu-i o surpriză că manechinul Betty a fost luat acasă la ea de Cora. A reușit să-i clătească întrucâtva plămânii. I-a spălat și i-a aranjat peruca roșie extravagantă. Cora a cumpărat o rochie nouă pentru torsul lipsit de brațe și picioare. Și un colier de perle false. Cora nu putea arunca la gunoi ceva atât de neajutorat. I-a rujat buzele albastre. I-a rimelat genele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe cine să dăm vina. Îl purtăm pe domnul Whittier pe covorul negru din amfiteatru, prin promenada chinezească, în jos pe scara franțuzească albastră. Prin foaierul maya cu portocaliul lui intens, unde Mama Natură își dă de pe frunte șuvițele unei peruci, și clopoțeii ei de bronz răsună. O perucă rămasă de la vreo operă, cu bucle cărunte. Cârlionții îi atârnă, uzi de la sudoarea de pe față, și Mama Natură spune: — Numai mie mi-e cald? Ducele Vandalilor suflă greu, cu umărul apăsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
domnul Whittier pe covorul negru din amfiteatru, prin promenada chinezească, în jos pe scara franțuzească albastră. Prin foaierul maya cu portocaliul lui intens, unde Mama Natură își dă de pe frunte șuvițele unei peruci, și clopoțeii ei de bronz răsună. O perucă rămasă de la vreo operă, cu bucle cărunte. Cârlionții îi atârnă, uzi de la sudoarea de pe față, și Mama Natură spune: — Numai mie mi-e cald? Ducele Vandalilor suflă greu, cu umărul apăsat de greutatea domnului Whittier, gâfâie și trage de gulerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de gulerul fracului. Chiar și momâia purpurie parca-ar fi umedă de sudoare. Se simte mirosul de clei de aeromodele al cetonelor. Din cauza foametei. Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: — Nu-i de mirare că ți-e cald. Ți-ai pus peruca invers. Și Pețitorul spune: — Ascultați. Sub noi, al doilea nivel al subsolului e în întuneric. Scările de lemn sunt înguste. În întunericul ăla, ceva uruie și mormăie. Ceva misterios trebuie să se întâmple. Ceva periculos trebuie să se întâmple. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dată. Ceva trebuie să se întâmple. Așa că o pornim pe treptele de lemn, purtând cadavrul domnului Whittier. Asudăm cu toții. Irosind și mai multă energie în căldura asta imposibilă. Urmând leșul în întuneric, Mama Natură spune: — Ce știi tu despre purtatul perucilor? Cu cioturile mâinilor, cu inelul scânteind, își răsucește peruca pe cap, spunându-i Reverendului: Ce știe o matahală ca tine despre creațiile clasice ale lui Christian Lacroix? Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: Despre o fustă Lacroix bufantă, cu petale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe treptele de lemn, purtând cadavrul domnului Whittier. Asudăm cu toții. Irosind și mai multă energie în căldura asta imposibilă. Urmând leșul în întuneric, Mama Natură spune: — Ce știi tu despre purtatul perucilor? Cu cioturile mâinilor, cu inelul scânteind, își răsucește peruca pe cap, spunându-i Reverendului: Ce știe o matahală ca tine despre creațiile clasice ale lui Christian Lacroix? Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: Despre o fustă Lacroix bufantă, cu petale de lalea? Spune: Nici nu ți-ar veni să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
atât de puternic încât se aude gheața zuruind în paharul gol. Tremurul ăsta e traumatic. E doar Parkinson. Encefalopatia traumatică cu necroză parțială a țesutului cerebral are efecte de-astea. Neuronii sunt înlocuiți de țesut cicatrizat mort. Îți pui o perucă cu bucle roșcate, gene false, dai din buze pe Bette Midomnuler la Târgul și Rodeo-ul din districtul Collaris, le oferi oamenilor șansa să-ți tragă un pumn pentru zece dolari, și scoți bani buni. În alte locuri tre’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
n-aveam cum altcumva să facem banii ăia. Legal, vreau să zic. După părerea lui Flint, nu exista nici o lege care să spună că oamenii nu pot da bani ca să tragă un pumn cuiva. Și Flint iese de la toaletă purtând peruca de sâmbătă seara a fetei, machiat vârtos pe fața lui proaspăt barbierită. Și-a deschis nasturii la piept, și-a legat poalele cămășii pe burtă, îndesând-o cu prosoape de hârtie ca să-și facă țâțe. Mânjit cu tuburi întregi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
fisă. Apasă pe câteva butoane și, minune. Pornește muzica, și preț de-o răsuflare nu se aude decât mugetul prelung al tuturor bărbaților din bar. E cântecul ăla plângăcios de la sfârșitul filmului Titanic. Puicuța aia din Canada. Și Flint, cu peruca lui blondă și gura ca de clovn, se urcă pe-un scaun, apoi pe-o masă, și începe să cânte. Tot barul se uită la el, și Flint dă tot ce poate, mângâindu-și coapsele prin blugi. Cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și curul împins înafară. În fiecare oraș ai fi putut jura că fiecare avea altă valiză. Pentru rochiile simandicoase, pentru rochiile de seară. Aveau și ambalaje speciale ca să nu li se șifoneze hainele. Aveau genți cu pantofi și cutii cu peruci. Câte-o trusă babană de machiaj fiecare. Toaletele lor au ajuns să ne înghită mai toate fondurile. Dar dacă scoteai o vorbă despre asta, Flint îți zicea „Tre’ să cheltuiești ca să faci bani”. Asta fără să punem la socoteală cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de Arme și Muniții a Statelor din Vest, Webber, așezat pe locul mortului, întoarce oglinda retrovizoare spre el, și zice: — Nu mai pot să duc mult chestia asta. Webber arată OK. Oricum, nu contează cum arată. Melodia contează mai mult. Peruca și rujul de asemenea. — N-am fost niciodată, cum s-ar zice, frumușel, spune Webber, dar cel puțin m-am menținut la ... drăguț. Conduce Flint, cu ochii la oja roșie ciobită de pe unghiile degetelor care strâng volanul. Ronțăind o unghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tot crescut țâțele. Mă tot cicălești, zice Flint, numa fincă-s mai mari ca a tale. Și Webber zice, liniștit, din colțul buzelor rujate: — Fost sergent major Flint Stedman, o să-ți ajungă țâțele ca la vacă... Dup-aia paietele și părul perucilor zboară în toate direcțiile. În noaptea aia au făcut zero bani. Nimeni nu vrea să pocnească o arătare dintr-asta, zgâriată toată și umplută de sânge. Cu ochi injectați și cu fardul întins peste tot de lacrimi. Privind în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lui orb și lăptos, umflat, aproape închis, la buzele lui despicate. E doar cu trei ani mai mare decât ea, dar arată de parcă ar fi bunică-sa, și fata zice: — Și până la urmă de ce faci asta? Și Webber își desprinde peruca, toate șuvițele și cârlionții blonzi lipiți de sângele închegat în jurul nasului și gurii. Webber zice: — Oricine vrea să facă lumea mai bună. Flint bea din berea lui light și-l privește. Clătinând din cap, zice: — Băi pulă... Zice: Aia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
șuvițele și cârlionții blonzi lipiți de sângele închegat în jurul nasului și gurii. Webber zice: — Oricine vrea să facă lumea mai bună. Flint bea din berea lui light și-l privește. Clătinând din cap, zice: — Băi pulă... Zice: Aia nu-i peruca mea? 11 Groaza nu ne umplea chiar toate zilele. Trebii ăsteia Pețitorul îi spune „culesul piersicilor albe”. Tragi două canapele albe pe rotile și le așezi față în față, chiar sub „copac”. Pe insula asta din canapele construiești o „scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Fiecare masă cu tăblia ei grea de marmură cenușie, cu vinișoare roz. Deasupra măsuțelor așezi scaune picioare subțiri, fragile precum coaja de ou, ca să poți urca tot mai sus. Până ajungi să te uiți în jos la cuiburile gri ale perucilor prăfuite ale fiecăruia. Stau toți cu capetele date pe spate atât de mult încât le atârnă fălcile. Atât de sus încât te poți uita în gaura din spatele claviculelor, să vezi treptele cutiei toracice dispărând în rochie sau în guler. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
gropiță, arătând ca două nuci mari într-un săculeț. Doar de la aruncarea asta scurtă, piersica se răcește destul ca s-o poți atinge. Mama Natură ia piersicile dintre perne și le pune într-o cutie veche de pălării plină cu peruci, pe care o ține în brațe domnișoara Hapciu. Mamei Natură desenele de henna roșie îi pătează dosul palmelor și îi scot în evidență lungimea degetelor. De câte ori întoarce capul sau încuviințează, șiragul de clopoței de la gât scoate câte-un clinchet. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unui văl gros cât o plasă de sârmă. Chiar sfrijită din cauza foametei, buzele ei tot par grase de la silicon, încremenite în mijlocul unei felații. Sânii ei umflați nu-s plini cu vreun lichid pe care ai avea chef să-l sugi. Peruca ei pudomnișoarată cu alb e înclinată într-o parte. Gâtul îi e ațos și împânzit de tendoane. Iată Veriga Lipsă, cu pădurea întunecată care i-a crescut pe obraji, cu țepii scufundați în canioanele adânci care-i traversează fața pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din pricina unui nod În gât cât o prună renglotă, preferam să strâng În pumn flaconul de Eau Sauvage care Înseamnă Apă Sălbatică și care nu cadrează cu străvechea noastră civilizație. Ghidul nu-mi lua seama. Părul Îi strălucea ca o perucă de wolfram conectată la un grup electrogen. Remușcările și părerile de rău au și ele strălucirea lor. Urma să beneficieze de o concediere măreață și lucrul acesta Îi mai tăia din tristețe. I-am spus totuși: Domnule ghid, nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
scap de tine. Doar mi-ai crescut pe genunchi. Tare-mi ești anapoda, Iordana". Iubirea mea imposibilă devenea posibilă. Ca în instantaneul cu margini ondulate, luat în cofetăria Nestor, distrusă de cutremurul din '77. Îmi cumpărasem dintr-o consignație o perucă înspicată. O droaie de cunoscuți (Iordan Marievici triumfa în toate sălile de concert; Filarmonicile erau imperiul lui; el rege al sunetelor) credeau și ziceau că-s fiica lui. Că mi-i tată. Șuvițele albe ale perucii mă aduceau mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dintr-o consignație o perucă înspicată. O droaie de cunoscuți (Iordan Marievici triumfa în toate sălile de concert; Filarmonicile erau imperiul lui; el rege al sunetelor) credeau și ziceau că-s fiica lui. Că mi-i tată. Șuvițele albe ale perucii mă aduceau mai aproape de vîrsta lui. Dacă aș fi putut, mi-aș fi asumat anii lui și-ai mei la un loc. Dar nu s-a putut, Iordan. N-am putut să mă lupt cu trecutul tău, cu vîrsta ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
studențește. Lapte acru, foarte rece, cu brînzoaică fierbinte) și încercam să înghit o sofisticată pèche Melba, vag alcoolizată. Nu-ți place? Tu trebuia să rămîi țărancă-n Dorobanț, să coci plăcinte ca preoteasa de bunică-ta. Și ce-i cu peruca aia? Pe dracu' naibii, du-te la toaletă și fă-o să dispară. Puțin îmi păsa, atunci, de felul cum arătam. Îmi explic vălul kabul. Cu Iordan, eram sclava mahomedană a bărbatului. N-aveam ochi, timp pentru altcineva; mă aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
prețioasei sale personalități. Putea fi admirat la mai toate talk-show-urile televizate și la toate televiziunile, indiferent de culoarea lor politică, deh, ca tot românul imparțial!... Își lăsase barbișon ca noul locatar de la Cotroceni și își acoperise chelia frontală cu o perucă arămie, care-i dădea un aer de homo în travesti, în combinație cu ochelarii cu ramă aurită care nu se știe la ce-i serveau, fiindcă nu privea niciodată prin ei, ci pe deasupra lor, cu un calm provocator, care-i
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
Anticorupție, puse în situația de a se autosesiza. Când văzuse, în paginile ziarului său, toate acestea, Lumânărescu holbase ochii cât cepele și fusese pe punctul de a face un atac de apoplexie. Apoi, vociferând și gesticulând bezmetic, de-i sărise peruca arămie de pe scăfârlia bearcă drept în coșul de gunoi, urlase în receptorul telefonului la șeful tipografilor să oprească ediția. Dar era prea târziu. În ziua următoare, Bart fusese concediat fără nici un drept de apel. Dimineața unui băiat cuminte Șase și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]