313 matches
-
pontonului și sări În lac, unde un grup de naiade (prietenele ei de la Cedar Rapids) Înotară În Întâmpinarea ei. Lăsând cartea În jos, mi-am privit corpul. Era acolo, ca de obicei: pieptul plat, șoldurile inexistente, picioarele ca niște prăjini, pișcate de țânțari. Apa lacului și soarele făceau să mi se cojească pielea. Degetele mi se zbârciseră cu totul. Mulțumită ramolismentului doctorului Phil și a pudorii lui Tessie, am ajuns la pubertate fără să știu prea bine la ce trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În haine negre din poliester, cu guler de plastic. Autoritatea mătușii Zoë mergea În sens invers. La biserică era supusă. Pălăria rotundă și gri pe care o purta arăta ca un capăt de șurub, care o prindea de strană. Îi pișca Încontinuu pe fiii ei ca să nu adoarmă. De-abia reușeam să fac legătura Între persoana neliniștită care stătea Încovoiată În fiecare săptămână În fața mea de biserică și femeia haioasă care, sub inspirația vinului, se lansa În scene de comedie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Tatakis. Buickurile au plecat de pe Middlesex, lăsând În urmă un gol apăsător În sufrageria noastră. De atunci n-au mai fost mese de duminică. Nici bărbați năsoși suflându-și nasurile ca niște trompete În surdină. Nici femei care să mă piște de obraji și care arătau ca Melina Mercouri În anii ei târzii. Dar, mai ales, n-au mai fost dezbateri În sufragerie. N-au mai fost certuri și exemple și citate din morții celebri și critici la adresa viilor nedemni. De pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
copaci, s-au putut minuna de imensa înălțime a acestora, întrucât țâșneau înspre văzduh câte vreo cincizeci, o sută de metri. Ningea și acolo, dar mai rar. Majoritatea fulgilor se lăsau pe câte vreo creangă. Nici gerul nu-i mai pișca atât de tare aici. Au mers șovăind, căci nu știau ce pericole se ascund sub pătura groasă de zăpadă de sub picioarele lor. Se strecurau printre trunchiurile de Spini în șir indian. Oare mai avem mult? întrebă Soliteraj după vreun sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai bine la stomac. Până în februarie, are destulă vreme să învețe ritualul. Libertului îi este greu să creadă că ce aude este adevărat. E un vis, se gândește. Mai rău, un coșmar, pentru că trezirea va fi și mai dureroasă. Se pișcă pe furiș și durerea îl face să spere că se află încă pe tărâmul realității. Fericit, face o plecăciune adâncă și des chide ușa. Când să o închidă la loc, îl aude pe împărat bombă nind posac: — Auzi, Coponius! Ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ca s-o poată spiona și să-i testeze în voie reacțiile, ascuns ca un păianjen veninos ce-și urmărește prada. — E multă aglomerație, îi face vânt Plancina. Paloarea ei o sperie. N-are nimeni niște săruri? se vaită. O pișcă de obraji, în speranța de a readuce un pic de roșeață. E întreruptă de o busculadă. Scaunele din jurul lor sunt împinse în lături. Pentru o clipă se lasă o liniște nefirească, după care vân zoleala crește și mai mult. Vipsania
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar fi asistat la o operație pe cord deschis. Și deși se prefăcu, hotărând să nu-și Întoarcă privirea când hoțul se uită la el, chipul său vârstnic, civilizat se coloră puternic, perii mici se zbârliră, buzele și gingiile Îl pișcau. Simțea o contractare, o Încleștare de greață la baza țestei unde nervii, mușchii, vasele de sânge erau strâns Împletite. Răsuflarea Poloniei din timpul războiului trecând peste țesuturile Îmbătrinite - spaghetele de nervi, cum Îi plăcea să le numească. Autobuzele erau suportabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat între noi acolo la subsol. Mă tem că eram foarte supărată din cauza Portiei. — O, atunci, a zis. Nu te mai gândi la asta. Ce-ți mai face șoldul? — Bine. Dar - m-am pișcat de nas ca să nu-mi las lacrimile să curgă - e bine, Portia a murit, știi? A trebuit s-o eutanasiez chiar înainte de Crăciun. — O, Barbara! mi-a luat mâna ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze. — Da, e foarte trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
V-am ruga să vă mutați mașina, domnule. CÎnd am luat-o spre ușă, se ridică și el și Își puse haina. — Mă retrag și eu. Îmbrăcat astfel, părea din nou un zid negru. CÎnd trecu pe lîngă fată, o pișcă de nas. Fata sări ca arsă, dar nici măcar atunci nu scoase vreun scîncet. — Nu uita să-i transmiți șefului ce te-am rugat. Luîndu-și paltonul din colțul În care și-l lăsase, și-l atîrnă pe umeri. Nu-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe costișă și fulgera în vale pe gârlele Moldovei. Moș Calistru își scutură pletele albe. Nu încă, grăi el, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pomenit bodogănind. Îți plac racii? s-a prefăcut ea interesată. Și mie. Când eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar îmi plăcea. Mă cufundam în apă, era un mal lutos cu cotloane de raci și-i scoteam de acolo. Mâncam și eu, mai demult. Cu o scordolea după tot dichisul... — Așa, da, văd că știi rostul racilor, a râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
schimbă, Însă niciodată În mod esențial. Fă-mi rost de una, plinuță și În călduri, și-o să facem afaceri. Iar dacă Îți pui Întrebări În privința capacității mele de a mă bucura de o doamnă, gîndește-te că mă mulțumesc s-o pișc de fund și să-i cîntăresc cu mîna frumusețile. Avantajele experienței. — Amănuntele tehnice vă privesc, Însă acum nu vă pot aduce o femeie aici. Oi fi eu un ghiuj amărît și jegos, dar nu-s și imbecil. Asta o știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Mergem să-l vedem chiar În clipa asta. Și iertați-l pe bietul Fermín. Fără nici o Îndoială, a vorbit astfel din pricina traumei. — Poate, Însă eu n-aș exclude nici ipoteza nerușinării, fiindcă nu-i chip să-l oprești s-o piște de fund pe infirmieră și să recite distihuri glosînd tăria și rotunjimea coapselor ei. I-am Însoțit pe doctor și pe infirmieră pînă la ușă și le-am mulțumit călduros pentru bunele oficii. CÎnd am intrat În cameră am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care stătea triumfător într-un loc în care poliția comitatului era urâtă mai mult decât violatorii de copii. Aranjamentul actual era ca o pișcătură pe care trebuia să ți-o administrezi ca să te asiguri că nu visezi, iar el se pișcase deja de zece milioane de ori de când locotenentul Mal Considine îi făcuse oferta. Dudley Smith îl sunase acasă ieri după-amiază, întrerupând o zi lungă, în care mânuise multe pahare cu tărie îndoită cu apă în timp ce lucra la dosarul lui. Irlandezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
acum, la 85 de ani, dansez în fiecare dimineață? Întâi deschid radioul pentru noutățile zilei și, cum de obicei știrile nu sunt îmbu cu rătoare, pun imediat mâna pe buton și caut mu zică de dans. Nici dacă m-ar pișca un țânțar n-aș fi mai sprințară. Sar deodată din pat și, neavând partener, la nouă dimi neața, iau mătura și o bună jumătate de oră dansez fără oprire pe ritmul nebun al vreunui rock. Nu mă mir că pe
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
să merg. Profesorul ne dăduse să facem o compunere cu subiectul "Primăvara". Iarna era pe sfârșite și primăvara începuse să înflorească timid prin margini de pădure și prin curțile oamenilor. Soarelui îi ardea de glumă cu copiii și, cu toate că-i pișca uneori, își arăta dinții surâzător, dovadă că totul e numai o joacă! N-aveam poftă să-mi văd de lecții, cum n-aș fi avut chef să-mi toarne cineva o găleată cu apă rece în cap. Am lăsat compunerea
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
acum, la 85 de ani, dansez în fiecare dimineață? Întâi deschid radioul pentru noutățile zilei și, cum de obicei știrile nu sunt îmbu cu rătoare, pun imediat mâna pe buton și caut mu zică de dans. Nici dacă m-ar pișca un țânțar n-aș fi mai sprințară. Sar deodată din pat și, neavând partener, la nouă dimi neața, iau mătura și o bună jumătate de oră dansez fără oprire pe ritmul nebun al vreunui rock. Nu mă mir că pe
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
cît șade hodoroaga? - Pînă la opt, răspunse femeia. - Oare cît să fie oara? - Cine știe... Un moș informă pe ceferistul cu fața stacojie care mătura peronul că merge la tîrg pentru „ochilari de pensionar”. Misterios, adăogă: - Dacă nu miști, nu piști! Măturătorul, care îl zădărîse mai devreme cu un „Hai să trăiești, moșu’, da’ nu mult, că pierde statu’!” dădu din cap înțelegător. Am ieșit în spatele gării. Plopi albi argintau zăvoiul care mărginea o gîrlă. Toamna era începută: în coloarea mai
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rămase suspendată în aer. Avea pielița de sub bărbie albastră. Apoi, deodată, țîșni în fața lui Irod și ridică piciorul. Sub baldachin, cu pîntec gol și mare ca un lighean, Costică Fărocoastă își muia degetele într-o tavă cu mirodenii și se pișca de nări. De lîngă tetrarh, arhonții priveau cu gurile căscate la Aneta. Costică zîmbea iar la sfîrșitul dansului întinse directoarei o tavă pe care se zbătea capul meu. Asistența se prosternă pînă la pămînt. Epilog Frunzărind un sertar cu manuscrise
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și n-a aflat nimeni niciodată unde dispăruse elasticul de la chiloții bunicii mele vitrege. A doua zi târguiam de la Titel zgârciuri În valoare de doisprezece lei. Să mă Întorc de unde am plecat: din tufișurile de zmeură, dracii de copii mă pișcau cu invizibile. Cu toată demnitatea mea, am cules de pe jos câțiva bolovani de pământ și i-am azvârlit către zmeuriș. Ăia de acolo cântau și parcă vedeam cum băteau pumnii a sâc: „Repetentu’ după ușă bate toba la păpușă!”. „Repetentu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Sengoku. În sfârșit, fiecare a început să spună că toți ceilalți sunt infestați și, în toiul discuției, când am venit aici să ne încălzim la foc, am găsit păduchi târându-se peste armurile tuturor. Și-acum au început să ne piște, așa că, vom masacra toată armata inamică. Ne vom dezinfecta rufăria la fel cum a fost ars Muntele Hiei! — Chiar așa? râse Hideyoshi. Cred că și păduchii s-au plictisit să fie asediați, în campania asta care nu se mai termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
personală, etajul șapte În Militari, Balta Albă, Pantelimon, Berceni sau oricare dintre noile și frumoasele noastre cartiere din glorioasa noastră patrie. Profit de faptul că ceilalți s-au cărat ca să mă lăfăi pe canapeaua extensibilă, acoperită de cerga roșie care pișcă, ultimul snobism de căcat al bieților mei părinți, care tot Încearcă, fără șanse, să se racordeze la moda de doi lei a clasei de mijloc bucureștene, din acest glorios sfârșit de secol comunist. Dar n-am stare și mă foiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și altul la adresa mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mor; și uite că mamei nu-i pare rău de ce mi-a făcut, ba tot pe mine mă ceartă, mă ocărăște că umblu-n chelea goală prin Codru, cu toate că aș putea pretinde că n-aud: și de urechi m-au pișcat țânțarii, nu numai de pleoape, de nu mai pot deschide ochii să amiros Încotro a plecat Duda. ÎN REFUGIU Stau culcat pe cuvertură, aici, În poiană; poiana e un fel de acasă, cuvertura un fel de covor: mă poartă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și i se spune: Mili; pe cealaltă, cu vreo trei ani mai mareo cheamă Nora - asta vine de la Eleonora. Însă degeaba-i mai mare Nora: soră-sa mică, diavolul Împielițat de Mili o bate tot mereu și tot mereu o pișcă, o trage de păr, o-mbrâncește, Îi strică păpușile, Îi rupe cărțile... Marea Îndură și tace; adică plânge. Plânge cel mai frumos din lume, Nora. Doamna-i ceva mai ’nantă decât mama și mai subțire, ai zice că are inel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]