290 matches
-
În pământ. „Și acum Tigru ar fi fost un adevărat tigru, iar Eufrat - Eufratul...“ „Dar te lăudai că la voi se trăiește bine, Îi arunca babulea, și atunci cum de nu aveți nimic?“ „Avem de toate“, răspundea cu același glas pițigăiat Pancratie, iar batoza așezată la celalalt capăt al mesei Îl completa: „Numai cojile de cartofi și de ou lipsesc din casă, dar În curând nu vor mai lipsi...“. În sfârșit, trecea și toamna. Unchiul pleca odată cu păsările călătoare, se urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
refuza să aducă de la fântână apa pentru spălat și pentru gătit, Mașa Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mâna-n foc c-ar fi avut mai mult stil decât flegma asta a ta. Viața mea n-a fost de vânzare pentru beneficiul unei romanciere de doi bani. Nu trebuie să mă insulți, a contracarat Alice, cu vocea ei pițigăiată, dar fermă. Ceea ce-am făcut e perfect corect. Am consultat avocați. N-ai citit nota din carte ? Orice similitudini între cuvintele scrise de mine și viața reală sunt doar coincidențe. Dar, Alice, a intervenit Jina. Ai scris și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dat papucii, Henry i-a zis că e nervoasă și nițel cam prea războinică. Ce să știi ? Și cu ce-ar fi schimbat asta situația ? Mary era foarte serioasă, dar, la treizeci și nouă de ani, avea încă o voce pițigăiată, ca de copiliță. Și cea mai mică undă de fervoare o făcea să sune isterică. Asta în ciuda faptului că, până acum, în viața ei nu se petrecuse nimic care să justifice vreo reacție panicată. Cu nimic, i-a răspuns Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să-i sune, iar Mary aproape c-a intrat pe sensul opus, chinuindu-se să-și recupereze telefonul de pe podea. Un bărbat și-a lipit mâna pe claxon și i-a strigat ceva ocolindu-i mașina și-atunci un plânset pițigăiat a început să izbucnească din fundul gâtului lui Mary. Ea era transpirată leoarcă, mașina mirosea groaznic, iar tălpile o ardeau. Nu reușea deloc să apese pe butonul de recepție apel, așa că telefonul continua să sune, rulând melodioara aia oribilă. Mary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tras pe marginea trotuarului și-a răspuns. În ritmul ăsta, n-avea să mai ajungă niciodată la serviciu. Da ? Plătesc bine, a spus un bărbat. Cinci mii. Pentru o noapte. Prima noapte. Omul avea o voce arțăgoasă, dar aproape la fel de pițigăiată ca a ei. Noaptea trecută, Mary un telefon de la un bărbat din Japonia, care aflase de ea de pe Internet. Se părea că, în țara lui, deflorarea unei virgine era considerată o mare onoare. Altcineva îi trimisese un e-mail în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
deschis geamul. Preț de-o secundă-două s-a gândit pe ce-ar fi putut să cheltuiască suma respectivă. Apoi a închis telefonul. Înainte să dea din nou drumul la motor, bărbatul a sunat încă o dată. Vocea îi era și mai pițigăiată. Șapte mii cinci sute. Mary și-a închis mobilul, după ce și telefonul fix și-l scosese din priză. Serile încetase să mai iasă din casă, dar nici la televizor nu mai suporta să se uite. Aflase că acum recompensa pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea vocea nazală și pițigăiată. Îmi răspunse la Întrebari fără pic de șovăire. — Nu, nu știu de ce. Poate o fi considerat că e pierdere de timp să se mai Întoarcă o dată ce-a plecat la birou. A precizat stația S și-atît. Pe urmă am crezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ce mi-a trecut prin cap ca să mă abțin, dar era ca și cu prohabul lui Luke, atracția devenise pur și simplu irezistibilă. Cu totul împotriva voinței mele, i-am întrezărit părul pubian. —Barb, am spus, cu o voce puțin pițigăiată, fixându-mi privirea pe fața ei, ce te aduce aici în fiecare sâmbătă? — Faptul că toate persoanele interesante pe care le-am cunoscut au murit. Supradoze de droguri, sinucideri, crime, oooh, îți spun drept! O spunea ca și cum oamenii nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se înfigea în peretele faianțat. Și așa începe o nouă zi, ca atâtea altele, cu o pișare bună. — Ua, făcu Terry străbătut de un fior. — Ce-ți mai face ștrumeleagu’? Se uită în jos. Încă verde, spuse cu vocea lui pițigăiată, imaterială, de grăsan. — Mai ai chestia aia pe care ai luat-o în Bali? Ce era? Sculament? — Sculament? făcu el. Sculament? Nu, amice. Am luat o blestemată de ciumă. Apoi mutra lui de om împușcat în aripă deveni serioasă. — John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care pe lângă chipeșul Charles dispăreau în decor, începură aceleași comentarii strângându-mi mâna; mi-au spus numele lor, dar le-am uitat pe loc. — N-ar trebui să se întâmple ceva acum? se auzi Belinda din spatele nostru, cu o voce pițigăiată și răsfățată. Făcându-și intrarea în mijlocul grupului, stătea ca un fotomodel, cu mâinile pe ceea ce ar fi trebuit să fie șoldurile, dacă ar fi avut așa ceva, etalându-și-le de parcă ar fi fost la o ședință foto. Purta o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
le-a făcut. Fruntea lui Baby s-a încrețit de uimire. —Iubit? a repetat. Nu putea fi atât de băută. Nu ar mai putea să stea în picioare. —Tony Muldoon, i-am spus. Fotograful. Ah, el! A scos un râset pițigăiat. — Era absolut imposibil. I-am spus să se întoarcă la fosta prietenă. Decodat, cred că asta însemna că nu avusese intenții serioase în legătură cu Baby. În spatele nostru, bețivii care se jucau Frisbee cu vesta de salvare acum își desfăcuseră pantalonii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care fostul director de orfelinat pusese hârtia la care mâzgălise până atunci. Se retrăsese de-a-ndaratelea Îngăimând o formulă de salut. Când În sfârșit ieșise În curte, colegul care ar fi urmat să intre În audiență Îl Întrebase cu o voce pițigăiată: — Ți-a dat? Grințu dăduse din cap afirmativ și celălalt Îl bătuse cu voioșie pe umăr. Voia probabil să arate că se bucură din tot sufletul de reușita lui Grințu.) Abia după aceste ultime propoziții Ana reuși să-și oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de Încordat și simțindu-se atât de prost Încât am crezut că o să se prăbușească. Încă nu mă văzuse, nu examinase Întregul grup, dar reuși să bolborosească ceva. —Sunt Sammy. De la Bungalow 8? spuse el, cu o voce ciudat de pițigăiată. Elisa se holbă la el fără expresie, În timp ce Isabelle se lupta să ridice la bord un sac Louis Vuitton uriaș. Îl bătu pe umăr și-i făcu semn În direcția sacului, pe care el Îl ridică fără efort și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
golănaș cu ochii aproape în lacrimi și cu buzele tremurânde. Mărul lui Adam îi sălta în sus și-n jos în timp ce încerca să respire. Danny spuse: — Informații sau minimum cinci ani la răcoare. Alege. Carlton W. Jeffries își găsi vocea - pițigăiată și nesigură: — Păi, ’mneata ce crezi? — Cred că ești băiat deștept. Dă-mi ce-ți cer și mâine îți trimit plicul prin poștă. — Poți să mi-l dai acum. Te rog! Am nevoie de banii ăia! — Vreau să cânți puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dezamăgit că era un tânăr scund, fără urme de arsuri pe față, în cel mai rău caz o a cincea roată la căruță. Ce treabă ai să asculți pe la uși? Tipul era mai degrabă un băietan - slăbănog, cu coșuri, voce pițigăiată, un pic sâsâit. — Lucrez aici. Sunt costumier. — Și asta îți dă dreptul să tragi cu urechea când vezi un polițist în misiune? Puștiul își aranjă freza. Danny zise: — Ți-am pus o întrebare. Nu, nu-mi dă... — Atunci de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
jumătate mort știa în mod sigur întreaga poveste. Buzz îl privi pe Lux cum își recuperează demnitatea, apoi îl împinse la perete, țintuindu-l cu bastonul. Când l-ai văzut ultima oară pe Coleman? Vocea lui Lux era subțire și pițigăiată. — Prin ’45. Cred că băiatul și tăticul se cam certaseră. Coleman a venit la mine cu două mii de dolari și mi-a spus că nu mai vrea să semene atât de mult cu tatăl lui. Mi-a cerut să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
luni, încep cursurile în mod serios! Despre caiete sau ce v-o mai trebui, vorbiți cu fiecare domn profesor în parte. Sînteți gata? ― Da, da, gata! se auziră în trei reprize glasuri timide sau obraznice, mai mult sau mai puțin pițigăiate. ― Așa... atunci, scrieți, vă rog! Și, după ce ne dictă rar și apăsat titlurile cărților de Română, Istorie, Geografie și Franceză, rosti, silabisit, ca să înțelegem mai bine: ― ...Și Zoologia de Kirițescu și Bîznoșanu. Pe fețele tuturor vedeam uimirea. Primele titluri de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Simulescu aștepta cu nerăbdare răspunsul din spate, ce mi-a venit, nu știu, că i-am suflat șuierător, abia stăpînindu-mi un rânjet mefistofelic, la gândul celor ce aveau să urmeze: ― Papa nu era creștin! Glasul lui Simulescu s-a auzit pițigăiat și cu o siguranță de papagal: ― Papa nu era creștin! ― Cum, domnule? a întrebat profesorul stupefiat, nevenindu-i să-și creadă urechilor; la care Simulescu a repetat cu candoare, convins că nu fusese auzit: ― Papa! ― Ei, bine, ce e cu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
clipirea albastră. * ...Mai des se abătea pe la noi moș Savastian. Mi-aduc aminte de un bătrîn cu gluga la șold și suman care sărea din căruță, trăgea caii la umbră și le punea în cap traistele vărgate. Din ogradă striga pițigăiat la bunica: - Bună vreme, lele Marie! De la vatră, bunica se uita bucurată: - Bine-ai venit, cumătre!... De tot rar pe la noi! - Mai rar, liță Marghioală, că pînă n-oi închide ochii nu mă lasă pustia de slăbăciune. - Mai este, omule
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu toporișca scrisului, măcar o așchie. Dar pe când voiam să mă întorc din nou, cu fața și cu toate forțele spre banda de tâlhari de la putere, iată că de printr-un colț mai întunecat, aud un glas mărunțel, așa mai pițigăiat, ca de individ castrat de timpuriu, ce se tânguia: „Da’ pe mine coane, cui mă lași?”. Sunt milos din fire, așa că nu puteam lăsa omul fără să-i dau vreo atenție și m-am întors spre colțul acela, destul de mucegăit
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
fiți alcoolici sau dependenți de tot felul de substanțe. Mai târziu, în aceeași zi, a venit un nou pacient. Prima dată am aflat atunci când, după prânz, Chaquie a intrat grăbită în sala de mese și a spus cu o voce pițigăiată: Avem o fată nouă! Am văzut-o când dădeam cu aspiratorul. Când am aflat că noul pacient era o fată, n-am fost fericită. Eram și așa în mare competiție cu nenorocita de Misty O’Malley pentru atenția lui Chris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
i se pare cunoscută, dar nu e sută la sută sigură. Îi dau cartea de credit, și ea se uită neliniștită la numele de pe ea. Apoi mă recunoaște, și pe fața ei apare un zâmbet emoționat. —O, Doamne! exclamă ea pițigăiat, în timp ce cumpărătorii ce treceau pe acolo se opresc, întrebându-se ce-i cu toată agitația aia. Chiar tu ești. Știam eu. Îmi plac mult toate filmele tale. Ai putea să-mi dai un autograf? Sau stai, aș putea să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Pa. OK, acum că nu mai e la telefon, să-l sun pe Adam. Nu, mai bine îi trimit un mesaj. Dacă îi trimit mesaj, n-o să audă cum îmi tremură vocea. Oricum am o voce oribilă la telefon. Sună pițigăiată și copilăroasă. Ar trebui să-mi ascultați mesajul de pe căsuța vocală - ați muri de râs. Mi-ar plăcea să înregistrez ceva vesel de genul „Bună, sunt Katie și acum nu pot răspunde la telefon, dar vă rog să lăsați un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
de fapt pasagerilor de la clasa întâi. Pe de altă parte, majoritatea pasagerilor noștri de la clasa întâi sunt bărbați și preferă să citească The Economist. Când mă apropii, strâmbă din nas de parcă aș mirosi urât. — Da? întreabă ea cu o voce pițigăiată. — Am venit să văd dacă sunt jeleuri în căruciorul de duty-free, spun. Și spre marea mea rușine, simt cum mă înroșesc, deși nu am făcut nimic greșit. Deschid căruciorul și încep să caut la repezeală prin el. Simt cum Snakely
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]