356 matches
-
de Santa Anna ca „o fortificație neregulată nedemnă de acest nume”, Alamo fusese proiectată să reziste unui atac al triburilor băștinașe și nu unei armate echipate cu artilerie. Complexul ocupa o suprafață de , având un perimetru de apărat de . O piațetă interioară se învecina spre est cu capela și spre sud cu o clădire fără etaje denumită Cazărmile Joase. O palisadă de lemn se întindea între cele două clădiri. Cazărmile Lungi, clădire cu etaj, se aflau la nord de capelă. În
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
sud și est ale Alamoului. O a treia baterie a fost plasată la sud-est de fort. În fiecare noapte, bateriile s-au apropiat încet-încet de zidurile misiunii. În prima săptămână de asediu, peste 200 de ghiulele mexicane au căzut în piațeta din Alamo. La început, texanii au răspuns focului de artilerie al mexicanilor, adesea reutilizând ghiulelele acestora. La 26 februarie, Travis a ordonat artileriei să economisească ghiulele și praf de pușcă. Două evenimente importante au avut loc miercuri, 24 februarie. În
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
sau pe acțiunile armatei mexicane. La începutul secolului al XX-lea, legislativul Texasului a achiziționat terenul și a numit organizația "Daughters of the Republic of Texas" custode permanent al ceea ce astăzi este un monument național oficial. În fața bisericii, în centrul piațetei Alamo, se află un cenotaf, proiectat de Pompeo Coppini, care comemorează texanii și "tejanos" care au murit în luptă. Bill Groneman, în lucrarea sa "Battlefields of Texas" ("Câmpurile de bătălie ale Texasului"), arată că Alamo a devenit „cel mai popular
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcție a acestora. La cca. est de cetate, pe două terase, se află zona sacră, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piațetă. În acest spațiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular și circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit. Așezarea civilă formată din cartierele de est și de vest, se întindea pe câteva zeci de terase
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
a buclei sale, drumul era pavat cu piatră locală. Astăzi din tronsonul drumului pavat cu lespezi de calcar și mărginit de borduri este vizibilă doar porțiunea care coboară de la actuala poartă de est a cetății spre zona sacră și extremitetea piațetei de lângă marele sanctuar circular; celelalte porțiuni sunt acoperite cu pământ pentru a le proteja de acțiunea distructivă a apei provenite din precipitații. La Sarmizegetusa se întâlnesc două feluri de sanctuare, de tipul aliniamentelor: rectagulare și circulare în total în număr
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
duce la Brașov, dinspre centru înspre sud-vest. În capul străzii se înalță biserica reformată, clădită în 1907, iar la capătul străzii casa, marcată cu placă memorială, a lui Turóczi Mozes, unde s-au turnat tunurile pentru revoluția din 1848-1849. În piațeta din fața casei s-a ridicat bustul lui Turóczi Mozes, realizat de sculptorul Vetró András în 1993. Pe latura sudică, la începutul străzii Gábor Áron este așezată acea clădire etajată care a fost sediul cazinoului timp de peste cincizeci de ani. Cea
Târgu Secuiesc () [Corola-website/Science/297004_a_298333]
-
spațiului public este o realizare pentru București. Aleea Celebrităților din Piața Timpului face parte din Programul Primăriei Municipiului București care vizează valorificarea estetică a orașului, crearea punctelor de atracție și de promenadă. Această recunoaștere a excelenței (Gongul Thaliei) se adaugă Piațetei Regelui, Piațetei Francofoniei, Zonei dedicată artiștilor din Centrul vechi unde este bustul lui Gheorghe Dinică, spațiului public din fața magazinului Eva unde cu ocazia deschiderii Festivalului Enescu din acest an, am amplasat statuia marelui compozitor George Enescu. Ce politicieni s-au
Exclusiv. Interviu emoționant cu Sorin Oprescu despre maestrul Radu Beligan. ”Este un bun național” by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/55876_a_57201]
-
este o realizare pentru București. Aleea Celebrităților din Piața Timpului face parte din Programul Primăriei Municipiului București care vizează valorificarea estetică a orașului, crearea punctelor de atracție și de promenadă. Această recunoaștere a excelenței (Gongul Thaliei) se adaugă Piațetei Regelui, Piațetei Francofoniei, Zonei dedicată artiștilor din Centrul vechi unde este bustul lui Gheorghe Dinică, spațiului public din fața magazinului Eva unde cu ocazia deschiderii Festivalului Enescu din acest an, am amplasat statuia marelui compozitor George Enescu. Ce politicieni s-au mai implicat
Exclusiv. Interviu emoționant cu Sorin Oprescu despre maestrul Radu Beligan. ”Este un bun național” by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/55876_a_57201]
-
Strehler, de fantezia ireală a luminilor lui, de zborul lui Soleri. Aud fluturarea mîinilor lui Strehler în gesturi ample, largi, cu care desena, în aer, lumi. Ca un dirijor. Strehler... Dirijor... Și toate versiunile sale, începînd cu 1947, la Arlechino, Piațeta, Insula sclavilor, Livada de vișini și lacrimile lui Vlad Mugur, ale mele... venirea lui în visele mele, venirea lui la București, la Bulandra, cu ocazia Festivalului Uniunii Teatrelor Europene. Plecînd spre casă și nedorind să-mi controlez emoțiile, mi-am
Pe drumul lui Strehler by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10627_a_11952]
-
Pe tărâmul mirific al Marocului Casablanca,Tanger sau Marrakesh... doar menționarea acestor locuri ne duce cu gândul și cu simțurile la aromele mirodeniilor din piețele marocane, la acel tărâm mitologic unde se amestecă armonios credința și istoria islamică cu modernismul. Piațetele în aer liber, împrăștiate pe întreg teritoriul Marocului, sunt înțesate de carpete viu colorate, piese ornamentale din lemn, bijuterii sau confecții din piele, despre care se spune că este cea mai moale din lume. Turiștii care se hotărăsc să viziteze
Agenda2004-36-04-turistic () [Corola-journal/Journalistic/282852_a_284181]
-
autentică. Aceia care se Înscriseseră pentru nefericita călătorie de-a lungul Drumului Birmaniei mergeau Încet, grupați mai la coada cortegiului. Lor m-am hotărât să mă alătur, cuibărindu-mă În adâncurile minților lor și trăgând cu urechea. În timp ce dădeam ocol piațetei, Harry Bailley a adus În discuție posibilitatea de a contramanda excursia. Ce rost va mai avea fără Bibi? spuse el cu vocea lui gravă de bariton pe care-mi plăcea atât de mult s-o ascult când mă uitam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
călătorie pe un culoar unde numai lumina farurilor noastre sfâșia împărăția neagră a nopții boreale, am început dintr-odată să ne întoarcem la civilizație. Întâi câteva lumini palide, apoi lumină după lumină, trotuare care se succedau continuu conducând către o piațetă circulară și, ajungând acolo, taxiul a oprit brusc șoferul anunțându-ne: "Vot kino Zvezda!62". Am răsuflat ușurați, ba chiar am și zâmbit, am plătit șoferului adăugând un bacșiș generos peste tarif și ne-am îndreptat spre casa din fața cinematografului
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
cu nepoții lui Matache la ușă (locuiau în Ferentari, și cu-asta am spus totul). Cam așa ziceau vorbele. Dacă nu erau adevărate, sunau oricum bine, potrivite cu orașul ăsta nervos și sucit. Cine ridicase Bucureștiul, adică spațiul potolit, cu piațete umbroase și vile adăpostite în fundături întortocheate, pe care îl știam din poze și din poveștile bunicilor, procedase cu cap. Străzile curgeau după coturi și-n spirale, niciodată drepte, iar casele, adunate în mănunchiuri mici, dar aerisite, se-adăposteau vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
epocile cu-același zâmbet larg și-aceeași șapcă albă pe cap, călare pe bicicleta „Turist“. Doar șaua și-o mai reglase, fiindcă îi crescuseră picioarele. Supraviețuitorul ăsta zglobiu nu putea trece neobservat. Trebuia să-l vezi cum pedalează continuu în jurul piațetei, indiferent de vreme, cu mașinile claxonând din toate părțile, ca să-ți dai seama că ceva nu e-n regulă. Uneori îi sărea lanțul, cădea pe burtă sau în cap, se ridica, o lua de la capăt cu pedalatul. Pe la paisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am sărit din nou în mașină și-am luat-o spre casă, cu Brutus mieunând discret. Îmi asortase bancheta, parcă evadasem dintr-un depozit de făină. Ideea bună era însă alta, nu aia cu secția de poliție. Am oprit în piațetă, chiar în mijloc. Se umpluse ca de-obicei, numai Dacii, Trabanturi și Loganuri cu bătrânei sosiți să-și trateze artritele la policlinică. Toți păstraseră în memorie, într-o perfectă stare de conservare, imaginile fricii și-ale dezolării. Fuseseră dresați pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
echipa lui Moiceanu. Cartierul fusese împărțit în două de ei, pe zone și numere: stradă cu stradă, casă cu casă, canal după canal, ca Mafia sau Yakuza, fiecare venea doar pe partea lui, dar blocul nostru fusese construit într-o piațetă și nimerise exact la mijloc. Când îi chemai, strâmbau din nas. Întrebau mereu unii de alții, să nu intre peste lucrarea rivalilor. Pe Moiceni, îi recunoșteai ușor, toată familia, după tricourile cu „Vieri“ și „Del Piero“ și tenișii chinezești, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cât despre Leana, n-am aflat nici ce s-a-ntâmplat cu ea, nici ce fel de chiloți purta. Ultima oară când am văzut-o, era într-o seară de toamnă. Ne adunasem pe bordură, strategic, de partea ailaltă a piațetei. Căscam și noi gura, așteptând să închidă magazinul. Tanti Leana întorcea pancarta mare cu „ÎNCHIS“, după care punea lacătul și controla clanța. Atunci se apleca puțin, dacă bătea lumina cum trebuie și încuia din profil, i se zăreau țâțele mișcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făceau CUAC!-CUAC!-CUAC! în marșarier, cu tot cu luminițe. Norocoșii își cumpăraseră de-astea sau „de perimetru“: cum bătea puțin vântul sau fugea o pisică pe dedesubt, credeai că a început războiul și te cheamă în adăposturi: săreai reflex, cu tot cu pat. Piațeta se umplea de mașini, pe lungime, lățime, rotunjime sau diagonală, lumea dădea buzna la policlinică să-și repare prostata, dantura, rinichiul sau mai știu eu ce, oricum ceva important, care nu suferea amânare. Te baricadai în bloc și-așteptai week-end-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
flăcări, aș fi topit toată melasa asta umană, făcând-o să fumege bolborosit. Lângă bloc, mai era și depoul. Exista de mult, îl identificasem în pozele sepia făcute de bunicu’ Vitalian din Messerschmitt, cu tramvaiele de lemn care întorceau în piațetă, sub coroanele castanilor. Numele i se schimbase în funcție de marotele politice ale conducătorilor: comuniștii îl botezaseră „Ilie Pintilie“ (suna bine și se memora ușor); ceilalți, veniți după ’89 (dar de fapt cam tot aceiași, dacă te uitai la televizor), îi ziseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmat de gestul cu mâna al Angelei Similea, blajin și rotund, și lucrurile reintrau în normal: mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri, biciclete și, pe banda întâi, câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri, biciclete și, pe banda întâi, câteva zeci de calești pornite de la Dom. Turiștii săreau de peste tot, năvăleau spre orice mijloc de transport, manevrând umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înainte de noaptea Ajunului); portocalele (te întâlneai doar două zile cu ele, în decembrie); cănile cu ceai sau cacao fierbinte (nici ciocolata nu se mai găsea, în ultimii ani). Depozitasem tot ce merita depozitat în rafturile memoriei. Spațiul dintre Rathaus și piațeta mea din Dorobanți era complet, nu mai încăpea nimeni și nimic altceva. Și totuși, pe măsură ce închideam bucla spre Schottenpoint, ceva se întâmpla, cheagurile memoriei începeau să alunece, trase spre zone aglomerate, populate cu mii de priviri. Fiecare pas crea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ferestre. M-am gândit la Maria și Mihnea. Ce se mai întâmpla cu ei? Plecaseră amândoi la cumpărături sau Mihnea chiar rămăsese în cameră, butonând calculatorul, în căutarea nu știu căror soluții de ultim moment? Nu îi invidiam: în centru, piațetele și trotuarele cubice care se deschideau din Kärtner sau Graben spre magazinele cu blănuri, ceasuri și bijuuri erau luate cu-asalt nu numai de turiști, ci și de-o faună experimentală. Primii soseau ecologiștii, adunați din toată Austria: prezentau filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doar norocos. Disparițiile și aparițiile astea făceau deliciul concurenților și sporeau miza jocului, înfierbântând mințile și-așa supraâncărcate de marfa amintirilor. Nimeni nu știa de unde pleci și, mai ales, unde o să ajungi. Deschideai ochii dimineața și erai fericit să vezi piațeta din Dorbanți în fața ochilor. Am făcut un efort și m-am uitat pe geamul tramvaiului. Viena defila cu viteză moderată pe sticla memoriei. Casele potolite, cu acoperișurile pătate de zăpadă, se ștergeau treptat de pe retină, ca decorul cafenelei „Rocco“. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dar bucuria cea mai mare era când, în ultima zi, care era și cea mai scurtă, secretarul Țăpoi ne invita la bufet unde, pe bază de tabel, cu semnătură, primeam câte două suluri de salam de vară. Când ieșeam în piațeta din fața clădirii grupuri, grupuri, fericiți cu salamurile învelite în hârtie de pergament, oamenii se opreau în loc. Mirosea după noi a salam bun. Priviri flămânde ne urmăreau cu ură și cu invidie. Într-una din aceste fericite zile, în fața mea au
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]