169 matches
-
autorul "modelul" (anecdota preluată, povestea etc.) Ba chiar și mai explicit. Să ascultăm ce face Caragiale din intriga și finalul Imitației: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seamă singur!" (destul de economic, și clar); la sfîrșit, de plictiseală, împărăteasa (picotind de somn) pune capăt tratativelor (pentru deznodămînt, în sensul propriu al cuvîntului: cine să ia pe Ileana, dintre cei trei frați merituoși): "-Doamne! măria ta, cum sunteți dumneavoastră bărbații! (...) stau și v-ascult de-atîta amar de vreme... am căscat de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de toamnă, am dus-o și pe veterinară în deal, la cimitir", gândea popa așteptând să se potolească toate și }ongu să-l cheme să-i arate filmulețul acela. Se plictise de așteptare. Dar nici nu mai vroia să plece. Picotea, fără gând. Se chinuia doar să nu uite cumva să fie atent de pune fătuca aceea oasele în pungă, să i le dea să le ducă motanului, Solomon. Din când în când, popa râgâia ușor, ca și cum ar fi vrut să
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
și frumos, așa cum, poate, de mult timp nu avusesem ocazia să aud. Era cald și bine, acum bătrâna, bunica mea, mi-am zis în gând - căci eu n-am avut fericirea să am o bunică adevărată - se așezase și parcă picotea. De fapt, se lăsase liniște în odaie și stăteam toți trei așa... Nu îndrăzneam să sparg această liniște cu banala idee că afară ninge foarte tare și că viscolește. Se făcuse noapte, un glas, tot al bătrânei, s-a strecurat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ar fi gândit, eventual, la asemenea legătură. Nicidecum, însă, la sănătatea fragilă. Nu știa nimic despre sănătatea lui fragilă, nu vedea relația. Deși, rememorându-și-l, toate păreau posibile, deveneau, cumva, verosimile. ...Nu mai vorbea ? Amuțise, în tot acest timp, picotea, ca și dânsa, obosise și el ? Nu îl mai auzise de mult, nici nu îi percepea, în vreun alt fel, prezența. Așteptase, în fiecare clipă, chiar dacă încercase să-și tot abată gândurile, pândise, să-l simtă cum bate aerul, undeva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Neil Lomond te puteai aștepta să facă genul ăla de remarcă despre plictiseală. Își pocni încheieturile degetelor de enervare. Telefonul sună. —Te-ai întors, zise Anna Sweeney. Sun ca să te avertizez... —Știu, spuse Darcey. Cei de la InvestorCorp. M-au prins picotind. — Fir-ar. — Am dres-o, continuă Darcey. Le-am zis că mă gândeam. Mă îndoiesc că m-au și crezut, dar cel puțin am demonstrat că știu să improvizez. Anna râse. De fapt, sunt chiar de treabă. Au stat secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lucra pe fiecare în parte) și îndopându-se cu mâncarea pe care o serveau în avion la clasa întâi. Efectul combinat al filmelor, mâncării și problemelor de matematică - și al somnului întrerupt din noaptea precedentă - o făcu în final să picotească. Citise odată pe undeva că în timpul zborurilor lungi, companiile aeriene dădeau căldura mai tare pentru ca pasagerii să adoarmă. Nu era sigură de asta, însă știa că acum era obosită. Butonă de zor până când reuși să încline spătarul scaunului cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
îngrijiri, am fost cu Ute să-l luăm la noi. Savura călătoria lungă cu mașina, nu voia să „moțăie“ un pic, voia să vadă tot mereu pășuni, vaci, peste tot vaci. În bucătăria din Wewelsfleth ședea ore în șir și picotea. Iar la prânz, înainte ca Bruno, Malte și Hans să vină de la școală flămânzi și să facă gălăgie de intensități diferite, ședea lângă aragazul pe care erau puși cartofii la fiert. „Întotdeauna mi-a plăcut să-i aud cum bolborosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mi-ai spus că mătușă-ta, Helen cea răutăcioasă, îmi fură hainele? Am luat-o în brațe și-am adus-o cu mine în pat, ținându-i trupușorul mătăsos și călduț lipit de pieptul meu. Am stat așa o vreme, picotind și ascultând cu jumătate de ureche cearta care se auzea din bucătărie. Chiar ar trebui să mă scol, m-am gândit. Poate că înainte de plecare, Helen sigur o să zică ceva de Adam. N-am făcut decât s-o strâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dreptul de a mă face să mă simt vinovată. Asta e o chestie pe care trebuia să încerc să n-o mai ofer așa de ușor pe cât o făcusem până atunci. Dar, cu trecerea timpului, pe măsură ce petreceam din ce în ce mai multă vreme picotind în grădina însorită, sentimentele au început să mi se modifice. Am început să văd și reversul medaliei. De fapt, am ajuns la o percepție de-a dreptul metafizică. Ceva ce, în mod normal, nu-mi stătea în caracter. Se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Londra În pacea acestei coaste locuite de pensionari. Era greu de imaginat că ar găsi cineva energia, nemaivorbind de răutatea necesară, ca să le provoace moartea. Înmuiați de soare și de alcoolul băut la cină, bîntuind ziua pajiștile de golf și picotind seara În fața emisiunilor de televiziune prin satelit, rezidenții Costei del Sol trăiau Într-o lume În care nu se Întîmpla nimic. Apropiindu-mă de Estrella de Mar, vedeam complexurile rezidențiale Înghesuindu-se umăr lîngă umăr de-a lungul plajei. Viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
propunerii sale, părerea sa zvâcnită în univers rămânând la jumătatea drumului între idee și faptă, până ce începură să se subțieze nămeții apoși. Atunci președintele colectivei coborâtor dintr-un slăvit neam, de bețivi ce erau după o ședință stătută, unde Nicanor picotea într-un nor rânced de nicotină, pe la al treilea cântat al cocoșilor, rostise sonor: Înainte!.. Sub burniță-pulbere rece, care făcea pufoaicele noi ale goldăneștenilor să miroase a efecte din sărăcie, Lanz-Buldogul, rămas de la Petrea Păun, ieși conștiincios la Loturi. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în spirală, cu parapet lustruit din lemn de arin, pe un asistent sanitar de la serviciul de ambulanță, care se încrucișa cu un predicator al sâmbetiștilor, ce aveau Casa de rugăciune la răscrucea celor cinci drumuri. Uneori, țațele cele mai perseverente picoteau doborâte, din când în când, de nedormire, până dimineața, în zori, să se lămurească dacă, nu cumva, vizita celor trei ofițeri priapici la nimfomana asta de Gala nu o fi fost semnul unui nou război balcanic. Portița întocmită din scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
binețe, iar el le răspunde "Bună ziua". Împinge portița legată de gardul maro cu un cerc metalic. Două bănci de lemn, o fântână, un cireș încărcat cu rod copt, plin de arome. Sub coroana enormă, un câine jigărit, plin de scaieți, picotește toropit de căldura puternică a soarelui. Își pendulează leneș coada încercând fără succes să alunge niște muște insistente. Intrarea în casa scundă, pătrățoasă, a postului de jandarmi, este pe două trepte de beton. Ușa cu geam are perdeluță ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și plictisiți liniștea locului unde zgomotele frontului se aud doar ca un mormăit foarte îndepărtat al artileriei. Așa cum toate cătanele din lume o știu, iernile sunt o vreme blestemată pentru executarea serviciului de gardă, dar celor doi nu le pasă. Picotesc ca niște pisici la soare, mulțumiți că sunt în siguranță, departe de abatorul războiului și speră ca asta să dureze cât mai mult. Amândoi se gândesc cu plăcere la apropiata masă a prânzului când în locul eternei supe de mazăre vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar cîmpia va trăi mai departe În Înflorirea, germinația ei fără sfîrșit. Lung picotea, zîmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpînul adormit fericit, pe cîmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Încetat a-l face mereu pentru tine, deși Începuseși să ai părul alb la tîmple ca și dînșii. Și zilele se duc și nu se mai Întorc. Și ultima parte a acestei cărți Începe din dimineața aceea cînd doamna Pavel picotea În bucătărie, obosită de vîrstă și somn, un fel de somn permanent și cînd poștașul cel nou din cartier, un bărbat tînăr, chiar chipeș, a bătut la poartă și mi-a Înmînat telegrama Anei, prin care Îmi anunța moartea tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu premeditare, cum aveam să aflu abia după încheierea păcii că avusese loc în timp ce noi audiam liniștiți cursurile, neliniștește spiritul nostru. Ce-a făcut civilizația europeană, ce i s-a întîmplat de a putut asista parcă adormită, în orice caz picotind, la ascensiunea pe scena istoriei a unui tip bizar care a început să ucidă oamenii dincolo de necesitățile războiului? Desigur, istoria unei ciume nu e pasionantă, ce poți să spui despre ea? Scene monotone de oroare și cifre statistice despre hecatomba
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pământ reavăn, de fiecare dată când mă afundam în pernă. Pentru că totuși trebuia să mă odihnesc, găsisem o soluție: dădeam la o parte corpul, dar nu renunțam la minte. Dincolo de pleoape, creierul funcționa, ținut în priză de plasa gândurilor. Carnea picotea, mușchii zvâcneau rar, necontrolat, puteai să mă piști de degete și n-aș fi simțit. Cu nervii era mai greu, jumate încremeniseră, jumate transmiteau în continuare semnale electrice. Porneam micul meu electromotor neuro-economic, care mă ajuta să trec ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dom’ profesor!“, și nu „Băi boule, asta-i meserie? Păi un zidar sau o casieră de la «Distrigaz» câștigă de două ori mai mult ca tine!“ Despre cum se terminau zilele, în cârciumă, la lumina lumănărilor, nu-și mai amintește nimeni. Picoteam pe mese, înfofoliți în paltoane sau canadiene, cu căciulile rusești pe cap, legate cu șnur sub bărbie. Beam bere gheață, ne ieșeau aburii din gură, parcă fumai când vorbeai. Sticlele se înghesuiau pe diagonale, le apucam stângaci, copilărește, cu mănușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
etape, ca-n tren, când trage cineva semnalul de alarmă. Dacă nimereai o integrală Enescu sau Gherase Dendrino, săreai prin tavan. Sala arăta pe jumătate goală, elevii aduși cu forța cu clasa aplaudau între părți, stârnind mirarea dirijorului. Ceilalți, cunoscătorii, picoteau în primele rânduri, împachetați în paltoane și haine țepoase de blană. Era prin ’88 sau ’89, dacă nu veneai cu vestă și izmene pe dedesubt, îți clănțăneau dinții. Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
comandat la întâmplare, ce mi-a trecut prin cap: bacon, măsline, ceapă, roșii, ardei, extra mozarella. Mi se făcuse și mie foame, gastrita dădea târcoale. L-am cercetat iar pe Mihnea. El butona textul, ospătărița se aplecase pe tejghea, Cezar picotea, tipele de pe televizor dansau amețite. Gândurile secționau lumina, fumul, încăperea, oamenii, purtând fiecare din viețile astea incomplete spre o direcție de nimeni cunoscută și cu-atât mai puțin controlată. Totul mergea ca pe roate. Știam din romane chestia aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau o pereche de mănuși dintr-un restaurant nu știe despre ce-i vorba. Între timp, mi-am mișcat discret privirea împrejur, căutând un detaliu care să mă apropie de inginerul Grosescu. Cafeneaua părea doar pe jumătate plină. Lângă geam picoteau doi bătrâni, cu un labrador întins sub masă. Trei mese mai încolo, sprijiniți de banchetă, se sărutau niște puști în jachete de blugi, cu bile în nas și în buze. Am trecut repede peste ei. În prelungirea banchetei, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grafic al vitezei de folosit în fiecare curbă), te mai trezeau la realitate, făcându-te să ai îndoieli: unde te-aflai, la Viena sau în București? Am traversat Grinzing-ul printre biserici, căsuțe de turtă dulce și taverne aburinde. Câtă lume picotea acolo, câți oameni își ascundeau viețile în spatele pereților groși sau al cănii cu vin fiert? Pe câți dintre ei mi-ar fi plăcut să-i cunosc? Și cu câți aș fi vrut să fac schimb de locuri? Întrebările se înmulțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de pe stâlpi pe tastele calculatoarelor, impregnându-le cu drogul cibernetic? Transfuzia de date se realiza probabil noaptea, când calculatoarele încremeneau (nu vi s-a întâmplat niciodată ca, în drum spre baie, să zăriți beculețul roșu al unității clipind?), iar utilizatorii picoteau sub plapumă, amorțiți de somn. De pe taste, nanobacteriile contaminau degetele victimei, își croiau drum prin striațiile epidermei, ajungând în rețeaua capilară. Informația era transmisă mai departe, spre creier, îmbogățită ca sângele proaspăt al schiorilor austrieci. Drogul se infiltra în organism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
altul, comparație: mic precum un cap de gravidă! fratele vorbește cu mine, ți-ai mai revenit oleacă, ești galben, vrei sau nu suc! după biscuiți să ți se dea salam, la orizontală, moșul a luat picioarele babei în brațe și picotește și el, clătinat pe trupul comorii care doarme, simbolistica grăitoare, cămașă albă, anunțat agresiv trenul de Chișinău, vestă neagră, pălărie, pantaloni negri, plin cu modele abandonate în atelier, ut pictura poesis, rudimentară transcendență prin artă, nemișcarea lor așteptată, varietatea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]