237 matches
-
eventualitatea asta din minte ca pe un semn de neînțeleasă slăbiciune. ― Dar, Jeremiah, nu spune oare însuși Domnul Dumnezeul nostru "și pedepsi-voi pe aceia care refuză să se amestece și țin scârbavnicul obicei al monogamiei"? ― Ba da, Stin, răspunse pierit Jeremiah. ― Și nu mai stă oare scris în Cartea Dintâi că primul temei pentru care un bărbat poate avea o femeie este dacă o câștigă într-o confruntare cu tovarășii săi? Ai pierdut, Jeremiah. Nu trebuia să joci zaruri! ― Dar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nostru se pare că a investit-o în mine... Aloim făcu doi pași iuți și prinse fața Abatelui în palmele sale fine: ― De ce anume ți-e teamă, Rade? Lasă-mă să te ajut! Abatele îi îndepărtă blând mâinile și vorbi pierit: ― În ultima vreme s-au întîmplat lucruri care îmi arată că istoria se schimbă, că se apropie momentul în care scopul ultim al Abației va fi atins. ― Și care este acest scop? ― Nimeni nu-ți poate spune asta, Aloim. Trebuie
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
chestiune atât de importantă precum... - Punctele Lagrange? Glumiți?! Când au murit oamenii ăștia nimeni nu știa nimic de tactica luptelor spațiale... Bella se prăbuși pe scaunul de unde se ridicase pentru a-și însoți protestele cu gesturi ample. - Crezi? întrebă el pierit. - Sunt sigur. Dacă o să vă gândiți mai bine, Sire, o să vedeți că asta explică și de ce a căzut Klemplantul. Nu a fost nici o trădare. Pur și simplu au atacat din spatele liniilor de apărare orbitală. Fără să vrea și fără să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
quint în modul de luptă? se întrebă cu glas tare Bella, care adaugă apoi, hohotind sonor, mă refer la cei care au și supraviețuit pentru a putea povesti... Fără să-și ridice ochii din pământ, quintul spuse pe un ton pierit: - Se pare că raportul provine de la una din femeile care l-au omorât pe Rimio de Vassur. Ele ar trebui să știe... N'Gai Loon tresări violent. Moartea lui Rim era o permanentă durere mocnită. Deși nu el îl operase
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Atunci își merită soarta. În fond, după Quintrium n-au mai apucat niciodată să cumpere o Lume Agricolă. Mizeria lor actuală, dealtfel meritată, nu va rezolva însă problema zeților. Starețul tuși scurt, își drese glasul și rosti cu o voce pierită: - N-am adus din întîmplare vorba despre Quintrium... Diribal îl privi cu gura căscată: - Vrei să sugerezi că ar trebui să ardem Z? - Eu unul nu văd altă soluție. - Ești nebun, popo! Religia ar trebui pur și simplu interzisă! Vrei
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise. 40. Astfel, luați seama să nu vi se întîmple ce se spune în prooroci: 41. "Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva." 42. Cînd au ieșit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
care avea o înălțime de 12m si era considerată si era considerată una dintre cele șapte minuni antice. Se gândește cu tristețe, ori de câte ori își amintește, cu melancolia amintirii unor ani străluciți, și grei, dar frumoși pentru că erau anii dulcei tinereți pierite. Era durere și amărăciune pe fața și în glasul bătrânului. Oricum, era stăpânit de adânci regrete și neâmpliniri... Pentru a le ști, înseamnă a te purta prin toate cotloanele minții lui, ca să-ți povestească viața lor. Se lumina de ziuă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
am mult și o să devin cueliul României cu înțelepciunile însiropate din Secretul. Altădată mițar fi sărit muștarul și lțaș fi înfruntat. Acum, mițam lăsat întrțo mică baltă cele două sacoșe și lțam întrebat fără pic de arțag, cu vocea cam pierită și tristă, crezi? Văzând că lțam luat în serios și făcânduțiȚse brusc milă de cum stăteam cocoșată sub rucsac, a început să râdă și a zis că nici măcar nuți penal să fii Coelho dacă poți să scoți dintrțo căcărează de călătorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
dat, am fost ferm convinsă că am să mor. CÎnd am văzut că nu apari... Se oprește și mă fixează preț de cîteva clipe. Cred că atunci am realizat, pentru prima oară, cît de mult țin la tine. — Serios ? spun pierită. Începe să-mi bubuie inima nebunește. Am senzația că mai am un pic și leșin. — Emma, cred că ar trebui... Să ne căsătorim ? Îmi stă inima. O, Doamne. O să mă ceară de nevastă chiar aici, la aeroport. Ce-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
SÎnt unii care cîntă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încîntată. Îmi pune mîna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zîmbesc pierit. — SÎnt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit cu duioșie cum se Îmbracă, Își curăță dinții cu ața dentară și Își ia servieta. — Ai purtat cadoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
CÎnd stăteam pe scaune alăturate În avion, Jack și cu mine eram doar doi oameni aflați la același nivel. Dar uite-ne acum. Uite În ce lume trăiește el - și uite În ce lume trăiesc eu. — Lissy, spun cu glasul pierit. Nu vreau să mă duc. Ba da, vrei ! spune Lissy - dar văd limpede că și ea e la fel de bulversată ca și mine. Se aude interfonul și tresărim amîndouă. Simt că-mi vine să vomit. OK. OK. Mă duc. — Bună, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vorbesc, să plîng sau... să fac ceva, orice, dar nu pot. Ajunge lîngă mine, Împrăștiind violent pietrișul de sub pașii lui În toate direcțiile, mă ia de umeri și mă privește lung și intens. Mi-e teamă de Întuneric. — Poftim ? spun pierită. — Mi-e teamă de Întuneric. Întotdeauna mi-a fost teamă. Motiv pentru care am o bîtă de baseball sub pat, pentru orice eventualitate. Mă holbez la el absolut bulversată. — Jack... — Și nu mi-a plăcut niciodată caviarul. Se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un astfel de caz... Trio Fulcinius tăgăduiește. Înțelege că cezarul vrea de fapt să scape de el. Vai de curul și de capul lui dacă eșuează! Vine rândul degetului mijlociu. E cumva vorba de o reclamație? Nu, stăpâne, șoptește Trio pierit. Numai în aceste trei cazuri pot interveni ca judecător în primă instanță, rostește cu severitate principele. Trage de inelar: — Să înțeleg atunci că ai venit să faci apel la un verdict deja dat? Celălalt clatină din cap. Atunci ce vrei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se așeze pe ele toți sena torii, cu fiii și nepoții lor! Își dezvelește dinții galbeni și neregulați într-un rânjet amuzat: — Oricum, din câte știu eu, Nerva n-are încă nici un nepot. — A mai zis, șoptește Trio cu glas pierit, că a chemat sufletul mamei sale Scribonia, fosta ta soție... Sub ochii lui îngroziți, fața principelui se metamorfozează într-o schimonoseală hidoasă. Îl doare ceva? se întreabă descumpănit. E furios? Pe el? Da’ de ce? Panicat, varsă iute otrava fără să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sune convingător: — Nu avea ce să i se întâmple... Doar dacă... — Gladiator, zici? reia șuierat. Păi o fi fost rănit ieri în tim pul luptelor, la amfiteatru... Deși gladiatorii au fost retrași imediat din arenă. — Nu e la ludus, șoptește pierit Iulius Herodes. M-am in teresat. Vede un grup de trei sclavi care-i urmăresc curioși din celă lalt capăt al atriumului. Face un efort și-și controlează slăbiciunea. — Am trecut de dimineață pe la Statilius Taurus, rostește cu o voce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vai, cît Îmi doream În clipele acelea să mă fi străduit mai mult. Am privit dezastrul prin ochii Lindei Cooper și mi s-a făcut pielea de găină. — Îmi pare nespus de rău pentru dezordine, am zis cu un glas pierit, adunînd farfurii, pe care se uscase mîncarea, de pe masă și ducîndu-le la chiuvetă. Nu-mi vine să cred că mi-ai văzut bucătăria În cea mai jalnică stare cu putință. Mă simt atît de jenată. Am deschis ușa unui dulap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ei. Am șezut acolo, simțind că mi-e rău și teamă. Eram prea lașă ca să o sun. Nu m-am mișcat de la locul meu pînă nu a venit Dan acasă, moment În care i-am povestit totul cu o voce pierită și Îngrozită, omițînd intensitatea „concertului“ meu și spunîndu-i doar că era posibil ca mama lui să fi auzit lucruri nu tocmai amabile. A sunat-o el. Tot ce auzise și continuase să asculte timp de douăzeci de minute, cît mersesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lui strălucind în lumina lumânării, cum strălucește ceva făcut din lemn polizat. Palmele îi sunt contrastant de trandafirii, buzele groase lipite de ale ei, o sărută, o sărută pe Star. Sărut. Star. Negrul. Star. —Star? zice Jonathan. Vocea lui pare pierită, îndepărtată. —Sweets, se îneacă Star. Ce faci aici? Pare neliniștită, furioasă. Iubito, îi spune Sweets pe un ton de reproș. Am venit să te văd. De ce aș umbla prin orașul ăsta mare după lăsarea întunericului? Pe Jonathan începe să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Dacă electrozii sunt debranșați, intervenția și chinul tău au fost inutile. Profesorul nu va fi mulțumit dacă va trebui să repete operația. Mă auzi ? Răspunde-mi !" După un timp ce iarăși se scurge cu lentoare se aude o voce mică, pierită, speriată : Mi-a fost rău..., foarte rău !" Într-un târziu, Dora este copleșită de un somn greu ca un coșmar. Picioarele nu se pot mișca într-o masă vâscoasă din care iese ceva ascuțit care îi sfâșie coapsa stângă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrîngerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gînduri și doar brațele care strîngeau spasmodic marginile fotoliului, tremurînd din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de cînd zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici un moment de împotrivire. Era atâta neprihănire și sinceritate acolo încât te dezarma. Carmina lăsă brusc furculița pe masă. Mereu se lăsase înșelată de aerul de mironosiță al Elenei, acum știa, știa sigur că privirea ei minte, că figura ei pierită nu era decât un joc oarecare. Ea știa acum sigur că Elena nu mai este Elena, în imaginația ei o vedea sfredelită la pântec ca de un burghiu, în zadar încerca să se ascundă, să trișeze, în zadar juca teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poveste ca a lor, poate dura numai câteva luni, că el nu-i va aparține pentru tot restul vieții, crezuse că tinerețea și cumințenia ei sunt atuuri de neînlăturat și pusă în fața realității rămăsese perplexă, îl condusese la autobuz înmărmurită, pierită, Doamne, câte lacrimi vărsase, câte lacrimi, l-ar fi urmat și într-o gaură de șarpe, numai că el pleca spre mai bine, după audiențe și zbateri, mama lui reușise să-l readucă în oraș, lângă dânsa, era văduvă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adevărul: nu, controversa ei nu avea nici un suport sigur, cuvintele ei înverșunate erau mici balonașe de săpun ce se puteau sparge la orice mică atingere și atunci siguranța îi pieri, sângele i se scurse încetișor din obraji și ea murmură pierită: Dar citesc, asta fac mereu. Aiurea, explodă Alexe și o privi cu aerul cel mai nevinovat de pe lume. Și țața Floarea citește câte un romanț din când în când dar vezi că ea are atâta bun simț ca să nu pretindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrângerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe covorul de iută. Gălăgioasă, veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu pumnii mici, strânși, cu încheieturile albite, covorul. Ultima imagine a Elenei fusese de-a dreptul imposibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]