226 matches
-
Munții). O formă arcuită, vălurită - cum citim în poemul Elan -, "călătoarea undă" care se propagă din formă în formă, în unde tot mai largi, până la Forma definită a ființei: "Sunt numai o verigă din marea îndoire,/ Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar/ Un roi de existențe din moartea mea răsar,/ Și-adevăratul nume ce port e unduire.// Deci, arcuit sub tîmpuri, desfășur lung țesut/ De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,/ Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare,/ În
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
increatului desfășurate în marea țesătură a undei creatoare, șir de forme în peregrinarea lor ascensională spre lumina ființei. Imaginea- undă se desprinde astfel "din apele eterne" pentru a-și însuși "vestmântul acelor care mor"; întruparea sa în lumină ia forma pieritoare a lucrurilor create. Ieșirea din ascunderea universalei inaparențe este o permanentă facere și prefacere a tot ce ființează și apare în ființă, fiind totodată o ieșire din nemurire, asumarea condiției prin care creatul se expune desfacerii, decreației. Elanul e însă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să fie așa cum apare? Dar așa cum apare, în lumina lumii și în cea a poemului, e în chipul ființei prin care lumina lumii trece. Ceea ce transpare prin această trecere e abia posibilul ființării. Nu "jocul cuvântului", desfătător în trăirea comună, pieritor în orizontul comunicării, ci "jocuri de imagini tot mai pure" (Trepte),6 ieșite din departele ascuns al sufletului, cuvântul luminos privit din umbră: În suflet, mai departe - în zarea lui, acolo/ Privesc din umbră jocul cuvântului. Vocala/ O văd, și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neînchipuitul care stă sub chip. Ca ultim al esenței, el se dă ca prim al ființării; se arată în ascundere, în taina supradeterminării. Cele în care se arată nu pot fi scrise, ci doar de-scrise, decreate în manifestarea lor pieritoare: "privește cum o descriu/ cele gata să piară", căci drumul spre chip "tocmai cele ce pier, ca zăpada-l/ descriu cel mai bine". Moartea fenomenului (și a perspectivei mundane a oricărei manifestări) este agentul acestei prefaceri, acidul coroziv al desfacerii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Logosul devine Luminator", "momentul când ceea ce încetează dinspre lume, istovit începe să fie, suplinit de puterea luminii nepieritoare"40. Lumea strivită și reașezată se vede nu prin ea însăși, într-o imagine fără chip, spectacol derizoriu jucat pe masca naturii pieritoare; ea e dejucată, deturnată de la vedere, demascată în clipa hotărâtoare a deznodământului, pusă în "noua ordine a universului înnoit, spiritualizat, transfigurat"41. Un moment kairotic al dezvăluirii și al destăinuirii, când - în sfârșit - totul începe să fie, căci "nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din pleoape/ slavă celei duse-n robie// iată că rugul de jertfă/ urlă cu sânii pe cerul roșu/ și crucea mea de zăpadă/ cade în somnul fericit de valuri". Nimic nu apare decât în virtutea dispariției, căci ceea ce vedem se arată pieritor, coborâtor în negura unui decor pustiit, mistuit de absență. Dar nu chiar totul e absent; ceea ce rămâne în urma deprezentificării strălucește ca urmă a ceea ce a fost, dâră luminoasă a trecerii spre neființă. Lumina e fiică a timpului; apare și dispare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și se ruinează e conștiința însăși, în chiar esența manifestării: "O, grija de-a pururi adumbrindu-ți cugetul;/ de parcă ți s-a dat în pază sufletul/ somnambulilor. A început ruina inimii/ clarvăzătorului". Grija de lume și de ceea ce are ea pieritor umbrește cugetul, îi ecranează vederea, deturnându-i lucrarea 55. Mai mult: cugetul moare în grija de moarte, laolaltă cu moartea imaginii; iar ceea ce nu se vede nu se poate păzi, așa cum inima cade în ruina nevederii și a nepăzirii. Destrămarea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
participă la lumina divină, deși în mod indirect și printr-un fel de filtru al intermediarului, caz în care imaginea sa imită forma adevărului cu care se aseamănă. Dar pentru a ajunge în starea de grație a urmării, el - trecătorul, pieritorul - trebuie să treacă și să piară, să-și destructureze configurația aparițională, materia ca obiect al manifestării. Dezobiectivat prin nemanifestare, devine substanță permeabilă luminii, o pastă moale care poate fi remodelată, reorientată către modelul ce îi imprimă forma. Un astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Popp, spirite care depășiseră mai demult culturalismul, cel puțin pe planul înțelegerii. Mircea Vulcănescu stăruia și asupra celui de-al treilea sens al vieții spirituale: viața în Duhul sfînt, adică viața duhovnicească. Dacă "viața interioară e sterilă" și "valorile sînt pieritoare", cel ce vrea și aspiră să își depășească propriul eu n-are decît să treacă dincolo de aceste prime două vămi sau sensuri. Pentru Mircea Vulcănescu, asemenea semnificații ale spiritualității au fost specifice acelui moment spiritual (1925-1929) cînd are loc o
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
milenară) a cărții, ca și în istoria (multiseculară) a "cărții tipărite", au fost depășite multe evenimente grave; dar cartea și-a atestat rezistența, pentru că o carte, ca o pasăre, nu trăiește doar prin trupul ei (puternic sau plăpând, dar, oricum, pieritor), ci prin funcția ei, care este zborul care a înălțat-o peste condiția de reptilă primitivă. Prin îndeplinirea acestui rost, cartea devine om; sau, omul și-a asumat, în ființa sa, cartea. Cred că o carte este ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pentru a atinge deplinătatea slavei dumnezeiești și marele triumf al lui Isus. De aceea, după cum trebuie să fie mereu conștient de slava cerească, tot așa trebuie să fie conștient, în toate lucrările sale, de faptul că toate celelalte lucruri sînt pieritoare, de faptul că trec repede și că moartea este un mijloc spre odihna cerească finală. 9. Va trece atunci prin această viață ca și cum în fiecare zi ar trebui să părăsească totul, ca și cum ar trebui să moară din clipă în clipă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
auzit că a fost omul tuturor compromisurilor, versatil, prea adaptat ticăloaselor vremuri. A făcut, ce-i drept, și ceva pușcărie, dar închis de ai lui, de comuniști, cum și el a fost și a rămas. Cât despre operă, prea iute pieritoare, improvizată, fragilă. Iar cât privește singura lui lucrare solidă, acea Istorie a literaturii române (vol. I), apărută în 1969, cineva a pretins că el i-a scris-o. A pretins, e adevărat, cam la mulți ani de la apariție și după ce
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ân sus și oamenii umblând cu capul între umere".In această "lume pe dos" ăcum o numește Zoe Dumitrescu Bușulenga), esența este perisabilitatea lucrurilor pe care același Ochilă le vede "găurite, ca sitișca, și străvezii, ca apa cea limpede", adică pieritoare și imperfecte. Uneori, imperfecțiunea lumii se cristalizează în câteva tipologii "absolute": soacra ca esență a răutății {"Soacra cu trei nurori"), prostul care are noroc {"Dănilă Prepeleac"), leneșul total {"Povestea unui om leneș").Caricatura lumii reale o constituie "Capra cu trei
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
președinția UNESCO, domnul Torres Bodet, a constatat în termeni lapidari că: "Războaiele se nasc în mintea oamenilor, iar pacea este, înainte de toate, ca și războiul, o stare de conștiință. Ar fi inutil ca diplomatul să încerce a modela în lutul pieritor al convențiilor chipul înțelegerii dacă învățătorul ar continua să sculpteze în orgoliul celor puternici imaginea despotismului sau să graveze în abdicarea celor slabi, trăsăturile renunțării"... Nu se poate aminti mai bine, în momentele dureroase pe care le trăim astăzi, importanța
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
Sandu și Ruxanda „ În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți: Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de cugetări senine Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec...” M. Eminescu, 1886 INTRODUCERE Gândirea istorică tradițională împarte cuvintele românești, ca origine, în latine și nelatine
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altora, lucru aproape eroic, când atunci oamenii supuși trăiesc În dezordine, minciună și crimă - Nichita, care și-a mâncat literalmente adolescența și tinerețile sale de băiat frumos, sensibil, inteligent, rasat cum puțini adolescenți În secolul trecut au pășit pe iarba pieritoare și veșnic verde a prezentului, Nichita a luptat, zi și noapte, ca o fiară - zâmbind și roșind de fiecare dată și la gânduri neexprimate, dar și la gesturi numai pe jumătate făcute, da... ca o fiară tânără și de-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și imagini. Anotimpurile bogate, accentele vitaliste și comunicarea emoțională sunt petrecute, aproape fără excepție, prin filtrul propriei lor negații: pustiirea naturii, moartea, singurătatea devorantă. Ceea ce este se revelă ca umbră a neființei, deci ca dovadă a (înseși) firii acesteia. Dovadă pieritoare, la rându-i: norii, pasărea, copacul, sevele, melcii, fluturii ș.a.m.d. sunt/ devin „cuvinte”, adică umbre ale făpturilor, oglinzi oglindite ale rostirii. Rostire pe care o câștigă, o certifică tocmai prin infinita ei pierdere. Trupul este umbră sufletului, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
deja viitoarea lui Domnie, crezu momentul oportun să urce treptele tronului lui Ștefan cel Mare cu prețul dezbinărei țărilor surori și a vieței atâtor oameni duși în eroare, care au lăsat după dânșii văduve cernite și o droaie de orfani pieritori de foame. Istoria nu va ierta lui Neculai Roznovanu această mare greșală comisă contra patriei, greșală care dealtfel și-a avut pedeapsa meritată, căci ea a fost cauza originară a ruinei lui materiale. Iată cum se exprima Locotenența Domnească prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fost. Observăm aici germeni ai evoluționismului și ai teoriei "săgeții timpului", care nu admit ciclicitatea, ci arată că în univers fenomenele decurg evolutiv și prin salturi-transformări adînci ireversibile. Misterium magnum (misterium increatum) este pentru Paracelsus mama unică a tuturor lucrurilor pieritoare care nu au fost create nici mai devreme, nici mai tîrziu, sau în particular, ci toate împreună, deoarece toate lucrurile au fost create în increat 157. Toată realitatea a fost creată în veșnicie deodată, misterium magnum paracelsic fiind un fel
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
melcul; mers; mișcare; mișcător; mîndru; munți; mut; prin multe; negativ; nestabil; nestatornic; nici o reacție; niciodată; obraz; obstacol; ocazie; a ocoli; om; omitere; oprește; optimism; optimist; oră; orice; pa!; parastas; a parcurge; pădure; părăsi; pește; a petrece; picioare; se pierde; pierdut; pieritor; pietrele rămîn; plecat; un pod; pot; prieten; prin; a privi în urmă; problema; promovează; punte; ratare; rămîne; rău; răul; repejor; resemnare; rîu; salvare; sare; scapă; a schimba; scurge; se scurge; a se scurge; semafor; semeț; sfîrși; sfîrșit; simț; sta; pe
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se delimitează de "secolul nostru" și se întoarce "la acea suferință care nu ține de diferitele noastre morale, ci de însăși condiția noastră umană", asigurându-și contemporanul (oricare ar fi el) că în acest fel " Vei simți în ființa ta pieritoare tainica și profunda legătură dintre dragoste și suferință". O astfel de legătură profundă între dragoste și suferință trebuie să fi simțit și Wurmbrand atunci când mărturisește că el poate să-și iubească torționarii sau atunci când vine și depune flori la mormintele
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
fi Eu. Cel care se temea că va fi îndepărtat, alungat din cultură, alungat din teatru a murit. A rămas structura lui, diferită de a tuturor celorlalți, dar, în același timp, unită cu a tuturor celorlalți. Ionescu a fost omul pieritor, supus greșelii, Ionesco este esența lui nepieritoare." Pe la mijlocul revistei se poate citi și un interviu fictiv "luat" de Matei Martin lui Michel de Montaigne sub titlul Nu mori pentru că ești bolnav. Mori pentru că ești viu. Întrebările bine formulate sînt, firește
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7329_a_8654]
-
de o scenă filmată accelerat și nu de reproducerea unui tablou. Natura moartă, materie vie care se descompune dar, în același timp, se poate recompune, reprezentând o serie de imagini digitale, raporturi matematice, coduri pure, pare eliberată de impuritățile materiei pieritoare. Acest joc de compoziție, decompoziție și recompoziție are loc într-un fost bufet de clasa I din gara orașului Basel („Gare du nord”), situat la frontiera germano-franco-elvețiană, un fost restaurant în stil baroc industrial, cu mult lemn întunecat și cu
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
nu poate fi multiplicat. În schimb, inspirația e contagioasă și multiformă — și, chiar dacă totul se reduce la a vedea și a descrie cum forța și agresiunea devin vulnerabile în fața frumuseții, înseamnă a te simți inspirat și (într-un fel efemer, pieritor) împăcat.”
Totti by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3755_a_5080]
-
simplu efect de mimesis al unei lumi metamorfice; îngerii și-au pierdut transcendența devenind palide motive mitologice în colinde maramureșene: "Dumnezeu e oglinda în care/ toate faptele se petrec încă o dată" (Nici o compoziție); sau: "... o hartă topografică e viața ta pieritoare/ după care i se orientează viata veșnică" (Murmură sângele Domnului); sau "... când ziua e-un gingaș abator/ în care florile plâng în oglinzi/ cu lacrimi de sânge/ aidoma îngerilor/ din maramureșene colinzi." Este în viziunea poetică a domnului Grigurcu ceva
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]