743 matches
-
triunghiuri, pătrate și sfere Venind de departe, vorbind de alte ere” .......................... *** ,,Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ Și ochii și fața și gura-mi rosteau în cuvânt „Ce amarnică-i truda !” Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat Pietricele s-adun : albe și negre, maro cenușii Să le dau strălucire, să le fac roșii-aurii” Este vizibilă formația filozofică a poetei (a absolvit Facultatea de Filozofie, secția Psihologie, din Iași) ca și lecturile profunde din marii poeți pentru că multe din
CRONICA LITERARĂ LA VOLUMUL DE POEZIE ,,ÎN AMURG”, A POETEI EMILIA ŢUŢUIANU, AUTOR ŞTEFAN DUMITRESCU de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1508 din 16 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382312_a_383641]
-
de ceară pierdută în sicriul ce părea a fi mult prea mare pentru ea. Și secvențe din imaginile trecute păstrate în memorie și din cele prezente, chiar acolo sub ochii ei, într-un mod ciudat, prinseră să se rotească ca pietricelele colorate ale unui caleidoscop, tinzând să se unească într-o singură dar instabilă imagine; culoarea pielii... adunarea firelor de nisip într-o singură și pentru un moment finit - nemișcată - grămăjoară de nisip pe fundul clepsidrei... și mai presus de orice
ECOUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382493_a_383822]
-
clipă făpturii și când aceasta a învățat cum să ia viața de mână și să-i culeagă roadele a fost condamnată la neputință și moarte. O clipă scurtă în care îți dorești să urci muntele de piatră, dar în spatele fiecărei pietricele se află cineva care te împinge în abis, se află câte o babă care își cunoaște lecția. (Baba 9 se apropie de Fiu) Baba 9: Mă duc după părintele. Fiul: Ați îngrijit-o? Baba 9: Da. Fiul: Atunci puteți merge
Editura BabelE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382923_a_384252]
-
respiram aerul pur în preajma unei ape ce curgea cristalin printre sălcii. Printre tufe de soc și lămâiță. Peste pietre în culori pastelate, un curcubeu coborât parcă în acea apă, pregătit să țâșnească arcuit în văzduh, spre cer, după ploaie. Acele pietricele , ca niște agate roz, albe, crem și vernil, ba chiar și negre,... erau înșirate ca perle ale unui colier fără margini pe firul de apă, poate un afluent , cum ar fi la noi Ampoiul, la Mureș. Helen era din nou
TEZE ȘI TAIZE de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382991_a_384320]
-
-mi mai trag sufletul departe de ei, prin locuri prin care nu se ajunge cu mașina, cum sunt romanticele plaje Papagayo, unde te simți ca Robinson Crusoe. Dar preferatele mele sunt cele cu nisip negru ca tăciunele, prin care sclipesc pietricelele semiprețioase de olivină, pe care oricine poate să le adune de pe jos. Aș mai avea o mie de argumente de pus în balanță, dar mă opresc ca să nu pară că mă dau mai ... alungită decât sunt. N-am paraziți, nici
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
pe valul apei înspumat, S-adun în ochi mișcarea lui și reflectarea cerului, Să simt răcoare-i la picioare, Să simt că-ntregul corp mă doare. Și într-o zi... Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau Și pietricele zvârlite departe, pe mal adunau Erau zeci, sute și mii și albe și negre, maro, cenușii, Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate și sfere Venind de departe, vorbind de alte ere. M-am aplecat și-am strâns și eu... Le-am așezat chiar
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
merg pe valul apei înspumat, S-adun în ochi mișcarea lui și reflectarea cerului,Să simt răcoare-i la picioare,Să simt că-ntregul corp mă doare.Și într-o zi...Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreauși pietricele zvârlite departe, pe mal adunauErau zeci, sute și miiși albe și negre, maro, cenușii,Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate și sfereVenind de departe, vorbind de alte ere.*** M-am aplecat și-am strâns și eu...Le-am așezat chiar la uscat,Le-
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
dar stați să vedeți că n-am terminat: cum mă uitam eu la ei înțepenit de spaimă, numa ce văd că unul scoate o lopețică, celălalt o traistă și ăla cu lopețica se-apleacă și-ncepe a lua pământ și pietricele până umple traista. După care mi-au făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților, aud un vuiet și văd o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Raiului, după un zbor vertical și lin ce-i umpluse urechile cu bobițe de rouă, căci trecuse prin nori-albi și pufoși în care vedea dispărând în răstimpuri piciorușe roz de îngeri. Apoi ieși deasupra norilor și zări o alee cu pietricele sidefii ducând spre Marea Poartă. Alergă repede într-acolo și bătu. Se deschise o ferestruică și în ea Iovănuț recunoscu fața blajină, ușor îmbătrânită, a Sfântului Petru. „Cine ești?” întrebă blând Sfântul Petru. „Sunt Iovănuț, Sfinte Petre”, răspunse tânărul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În praf și piciorul acela lovindu-te Între buci cu o deosebită condescendență pietricele În pantofi ca dinții de viperă una mai ascuțită decît alta bei ceaiuri de ghimpe Îți cresc ghimpi În tălpi și În palme ești un martir obligat afrontul de a nu-ți putea alege singur suferința după pofta inimii Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cuminte, o să cumpere pîine, o să ia metroul. Iată-mă prinsă Între două forțe care mă trag În direcții opuse. SÎnt ca tîlharul legat de două cămile, una gonind spre răsărit, alta spre apus. La răsărit e un copil care culege pietricele În parcul Ioanid, un băiețel de doi ani, oacheș și vorbăreț. Îi simt mîna În mîna mea, Îi aud rîsul, Îmi lipesc fața de adîncitura moale a cefei lui. Miroase a miez de pîine proaspătă. Trăiește. Respiră. Mănîncă. Plînge. Urinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
simțurilor, e asemeni mie alcătuit din carne și sînge, compus din toate elementele universului deopotrivă cu porumbelul și porcul. Deosebirea dintre noi e doar una de uzură; el Începe competiția, eu o Închei. La apus e alt copil care culege pietricele, o fetiță de doi ani, oacheșă și vorbăreață. Nu-i simt mîna În mîna mea, nu-i aud rîsul, nu-mi lipesc fața de adîncitura moale a cefei ei, nu are miros. Nu trăiește. Nu respiră. Nu mănîncă. Nu plînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aceste gînduri se numește Luca Maximilian, are doi ani. Într-o zi, nu peste mult timp, o să simtă și el pe neașteptate acea forță abia ghicită care-l va trage de mînă făcîndu-l să privească Înapoi Înspre copilul care culegea pietricele În parcul Ioanid. Viața lui va Începe să crească... am ști noi oare că Îmbătrînim dacă n-am avea amintiri? Și toată existența noastră nu e formată numai din aceste ficțiuni, singurele care ne dau certitudinea unui drum parcurs? Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ceea ce descoperă În preajma sa - de aici Începe fascinația. Ficțiunea Își arborează seducția ca un Început de iubire. Între 2 Mai și Vama Veche se Întinde pe o distanță de vreo trei kilometri o plajă Îngustă cu nisipul zgrunțuros, presărată cu pietricele poroase și cu valve de scoici sidefii sau albastru Închis, cu crabi de culoarea coralului, mișcîndu-se letargic pe saltele de un verde mustos vegetal cu miros sărat de iarbă de mare. FÎșia de plajă e mărginită În dreapta de un perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
De ce? Și numai dumitale îți spun că n-am pus piciorul pe Lună. Da, m-am culcat pe burtă, m-am întins din ușa cabinei, cu ochii închiși, ca să așez lucrurile pe care le-au trimis și să culeg câteva pietricele mărunte. Iar pe drumul de întoarcere îmi spuneam în sinea mea: „Sari, Igor, acum. Cadavrul tău va pluti pururi între cer și pământ și poate că nici nu se va descompune. Acum. Ăsta ar fi cel mai frumos avort“. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el, pentru că de cele mai multe ori curajul e egal cu prostia, mai ales când e vorba despre Hans. M‑am hotărât să studiez ceva foarte frumos, așteaptă, Sophie, să vezi și o să‑ți placă și ție. Sophie tace disprețuitoare și aruncă pietricele într‑o groapă cu vârful piciorului. Apoi spune, hai să mergem, mai am și alte planuri pe ziua de azi. În sfârșit, ești rațională și‑ți dai seama de motivele mele, Sophie, trăncănește Rainer; a știut el dinainte că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vine jocul ăsta? făcu Dromiket 4. — Vine cam așa: la noi pe planetă cad mulți meteoriți. Noi, copiii, ne împărțeam pe detașamente. Un detașament strângea meteoriții mai mici pe care-i puteam căra la bază, alt detașament spărgea meteoriții în pietricele și un alt detașament topea pietricelele și scotea din ele tot felul de aur, argint, platină, că, știți, meteoriții sunt plini de metale. După ce adunam metalele, le ascundeam să le caute vardiștii. Și cine erau vardiștii? întrebă Felix S 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Vine cam așa: la noi pe planetă cad mulți meteoriți. Noi, copiii, ne împărțeam pe detașamente. Un detașament strângea meteoriții mai mici pe care-i puteam căra la bază, alt detașament spărgea meteoriții în pietricele și un alt detașament topea pietricelele și scotea din ele tot felul de aur, argint, platină, că, știți, meteoriții sunt plini de metale. După ce adunam metalele, le ascundeam să le caute vardiștii. Și cine erau vardiștii? întrebă Felix S 23. — Vardiștii erau tata, că el ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nimic, o să poarte tot ce am cusut pentru băiat, ce săi fac dacă s-a nascut față “. Cu ea ne-am jucat, precum o păpușe. Tot nu aveam noi păpuși. Era grasă și frumoasă, cu gropite în obraji. Ne jucăm ”pietricele “ pe drum. Luăm cinci pietricele, le lustruiam și ne jucăm: puneam patru jos, în formă de pătrat și cu una în mână, pe care o aruncăm în sus, în acel timp le ridicăm pe cele de jos. Aceasta se numea
POVESTEA UNEI FETE CARE TREBUIA SĂ SE NASCĂ BĂIAT, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364478_a_365807]
-
am cusut pentru băiat, ce săi fac dacă s-a nascut față “. Cu ea ne-am jucat, precum o păpușe. Tot nu aveam noi păpuși. Era grasă și frumoasă, cu gropite în obraji. Ne jucăm ”pietricele “ pe drum. Luăm cinci pietricele, le lustruiam și ne jucăm: puneam patru jos, în formă de pătrat și cu una în mână, pe care o aruncăm în sus, în acel timp le ridicăm pe cele de jos. Aceasta se numea clasa întâi. Apoi puneam două
POVESTEA UNEI FETE CARE TREBUIA SĂ SE NASCĂ BĂIAT, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364478_a_365807]
-
înmormântări ne-am apucat de bocit. Din două crenguțe legate i-am încropit o cruce pe care am înfipt-o la căpătâi. Jocul nu s-a oprit aici. Din pământ, nisip și apă am făcut ”colivă”. Am ales cu grijă pietricele închipuind bomboanele. Cu o lingură veche de aluminiu ne-am apucat de ”împărțit”, oprindu-ne din loc în loc prin toată curtea, lăsam o porțiecu ”colivă”. De-atunci, intrase și acest nou joc în obișnuința noastră. Știu că nu a fost
URSULEŢUL DE PLUŞ III. PASĂREA de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1150 din 23 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362549_a_363878]
-
se aflau Cooperativa, Sfatul Popular și școala. Mama plângea că îi lua grădina de zarzavat și zicea că Beica parcă este Dunărea, noi nu știam ce este Dunărea dar ne bucuram că avem apă multă unde aruncam cu bețe și pietricele. Iarna îngheța apa și noi ne trăgeam pe gheață până ne rupeam opincile Ce știam noi?. A venit vremea să merg și eu la școală.eram așa “denevoie “, cum zicea tata, că deși aveam șapte ani, arătam de patru. Eram
PRIMA ZI DE ŞCOALĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360828_a_362157]
-
Articolele Autorului Doamne, ajută-mă... Doamne, ajută-mă să pot să dau timpul înapoi să fiu iar copilul mamei fără griji, fără nevoi. Părinții, fă-i Doamne, tineri eu, la lumina din stele, să mă joc, ca altădată, cu copiii pietricele. In livada picurată cu argint din raza lunii prea plăcut înfiorată să scutur de roade prunii. Când în ceața dimineții soarele varsă scîntei eu, cu drag, să alrg descuță, către brațele mamei.... Dar, căruța răsturnată, lîngă plugul ruginit, mi-amintește
DOAMNE, AJUTĂ-MĂ... de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360893_a_362222]
-
rânduri îți vor dezvălui fără întârziere, conexiunea dintre Dumnezeu și Omenire, care înmugurește timid, în mijlocul mulțimii. Sămânța este sădită în sufletul unui copil de șase ani, care în inocența sa, crede fără umbră de îndoială, că artificiile se transformă în pietricele. Vlad, băiețelul care preț de câteva cuvinte contopește în joacă, cerul cu pământul, nu renunță așa ușor la încrederea să că această comuniune este posibilă. „Dar tu mi-ai zis, răspunse copilul printre suspine, să caut steluțele din cer în
„TRAGEDIE ŞI TRIUMF” ŢESE O PÂNZĂ NEVĂZUTĂ ÎNTRE DUMNEZEU ŞI OMENIRE de TEODORA SORINA COTRĂU în ediţia nr. 1053 din 18 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/368460_a_369789]
-
ferma convingere că cerul ar fi atât de aproape de pământ. Vlad va renunța la monezi, la un balon în formă de inimă, pe care l-a primit în dar și de care cu greu s-a putut despărți, doar de dragul pietricelelor, ca singură dovadă palpabilă că a reușit să atingă cerul. Acest detaliu ne va duce cu gândul la creștinii adevărați, care sunt gata să renunțe la orice le-ar sta în cale, în călătoria lor către Împărăția Cerească. Ligia Seman
„TRAGEDIE ŞI TRIUMF” ŢESE O PÂNZĂ NEVĂZUTĂ ÎNTRE DUMNEZEU ŞI OMENIRE de TEODORA SORINA COTRĂU în ediţia nr. 1053 din 18 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/368460_a_369789]