530 matches
-
mal, și întinse talerul către staroste. În afară de o pereche de pantaloni strâmți, suflecați până deasupra genunchilor, nu mai era îmbrăcat cu nimic. Era desculți și pielea de pe mâini i se încrețise de stat prea mult în apă. Îi arunca priviri piezișe lui Cristi care se apropiase și el curios să vadă ce se afla în tipsia aceea. Iaca domnule, rosti țiganul cel bătrân, asta scoatem noi! Cu vârful degetului arătător, răscoli grămăjoara de nisip ud și îi arătă două grăuncioare galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
făcu vînt, precum cocoșul, cu ambele picioare deodată, dînd din mîini neajutorat și ridicînd un nor de praf. „Cucurigu!“, Îi strigă un mucalit. Era un tînăr cu obrazul spîn și cu ochi șireți care, atunci cînd rîdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu-i deloc ușor, fiule! Pămîntul atrage orice corp, pînă și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpîni să nu izbucnească În rîs la auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
boltă de ceață albastră. L-am urmat pe tata pe drumul acela Îngust, mai curînd cicatrice decît stradă, pînă cînd luminile de pe Rambla s-au pierdut În urma noastră. Limpezimea zorilor se filtra de pe balcoane și cornișe În raze de lumină piezișe ce nu ajungeau să mîngîie pămîntul. În cele din urmă, tata s-a oprit dinaintea unei porți mari din lemn lucrat și Înnegrit de vreme și de umezeală. În fața noastră se ridica ceea ce mi s-a părut a fi cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
scaune. Afară era o bancă pe care se putea presupune că se chinuie să doarmă portarul noaptea. Nu era nimeni pe acolo, dar sub o sonerie scria „Garçon“. Am sunat și curând și-a făcut apariția un tânăr cu privirea piezișă și o înfățișare sumbră. Era în cămașă și papuci de pâslă. Nu știu de ce am încercat ca întrebările mele să sune cât mai degajat: — Domnul Strickland locuiește cumva aici? — Camera treizeci și doi, etajul șase. Am fost atât de surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
deosebirea punctelor noastre de vedere se reduce la sfera spirituală. Să mergem, priorule. Cine se aseamănă să se adune. Mai Împarte-ți puțină vreme cu mine, În drum spre locuința mea de la Santa Maria Novella. Dante aruncă o ultimă privire piezișă spre piață, apoi se Întoarse către filosof, În timp ce cutele de pe frunte i se netezeau Încet-Încet. - Da, poate că e bine ca haita asta de câini să se muște Între ei după pofta inimii. Să mergem, Îi răspunse, pornind-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl forțeze când, deodată, se opri neliniștit. Priveliștea de necrezut la care asistase Îi era Încă Întipărită În ochi. Simți că era pe cale de a se confrunta cu divinul, Însă de unul singur, acum fără sprijinul mulțimii, fără o cale piezișă. Dar acum nu mai putea renunța. Erau prea multe de aflat. Atacă verigile din fier, care rezistară eforturilor lui Într-un mod neașteptat, semn că lada nu era un simplu adăpost, ci era cu siguranță Întărită. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
galeria deschisă. Ușile de la chiliile celorlalți priori erau și ele deschise. Colegii săi se strânseseră laolaltă și discutau cu Însuflețire. Când Îl văzură, tăcură dintr-o dată, fixându-l stânjeniți. Mai cu seamă unul dintre ei, scund și cu o privire piezișă, de tâlhar, avea aerul că ascundea ceva. Dante se apropie hotărât. - Ce te neliniștește așa, Lapo? exclamă el, Înfruntându-l. Celălalt Își ridică bărbia cu aroganță. - Dumneata, mai curând! Se pare că nu mai ești de văzut la adunările Consiliului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp de zece minute, apoi despre vânătoarea de potârnichi, bridge, havane și, în sfârșit, gastronomie franceză. Au trecut deja trei sferturi de oră de când a venit. Se pregătește să vorbească despre vreme, dar deodată Destinat își privește ceasul, un pic pieziș, dar îndeajuns de lent pentru a-i lăsa celuilalt destul timp ca să-l vadă. Directorul înțelege, tușește, pune ceașca pe masă, tușește din nou, ia ceașca, și până la urmă se avântă: are să-i ceară o favoare, dar nu știe dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în cadrul lui apăru un tip înalt, cu barbă neagră îngrijit tăiată, ținând în mână un megalaser automat. Sări înăuntru cu megalaserul îndreptat spre ei și fluieră scurt. Îl urmară de îndată alți doi inși, înarmați și ei, unul cu ochi pieziși, asiatici, mic de statură, celălalt blond și cu o balalaică în spate. Cu cine avem plăcerea? bâigui comandantul Felix. — Cu „Pirații stelelor”! rânji cel cu barbă. — De ce naționalitate? se interesă Felix. — Multinaționali, răspunse bărbosul. Cosmosul - ubi bene. Dar voi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
vecini ori prieteni ce stau p’aci prin zonă... Nu, nu este bine să se afle că m-am întors în oraș. Am altă calitate, alt statut juridic, vorba lu’ babacu’!” S-a urcat în mașină, a aruncat o privire piezișă către intrarea în bloc și a demarat în trombă. După ce și-a aprins țigara, mult mai liniștit, și-a lăsat gândurile în voie să se alunge unele pe altele, privind plictisit clădirile ce rămâneau în urmă de o parte și
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]
-
înrobită precum era ea. - Ne vom odihni puțin, apoi vom lua masa, propuse bărbatul. Își dezbrăcă sacoul și rămase într-o cămașă bej, cu butoni aurii. Se descheie calin și la cămașă, privind-o insistent. Femeia îl urmărea cu privirea piezișă, prefăcându-se că își caută în frigider o băutură răcoritoare. Îi simțea ardoarea hulpavă din ochi, din suflet, însă încerca să nu-și piardă calmul. Arion, fremătându-și nările, se apropie de ea: - Îmi ești datoare! zise scurt. Să nu
PROMISIUNEA DE JOI (XIX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363875_a_365204]
-
Eminescu și de Don Quijote. Așa am învățat să zbor mai jos, laolaltă cu vulturii, cu zmeiele, cu fluturii, și să mă odihnesc din când în când pe câte-un crin curat, frumos, pe câte-un rând, pe câte-un gând pieziș sau șters, pe câte-un vers. Iar când privesc crepuscular la lună îmi amintesc cu potolit elan Bacovia cum mi-a ajuns prieten și cum Olimpu-mi deveni dușman. Și tot de-atunci port demn, senin, pe fruntea-mi lată, pe
FLORIN T. ROMAN de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362502_a_363831]
-
Iulian. Și câte nu făcuse pentru el!... Îi procurase medicamente, îi asigurase loc prin sanatorii unde numai ștăbimea partidului comunist avusese acces. Degeaba... Omul avea un dinte împotriva lui. Îi arunca, de câte ori întâmplarea îi aducea față în față, o privire piezișă, rea. Cu siguranță, uica Iulian o fi și ajuns acolo, își spusese, la căpătâiul moartei, și comenta întârzierea iubitului nepot. Iată pe cine crescuse Augusta, Dumnezeu s-o ierte, în loc să i se devoteze lui, fratelui bolnav, se lamenta, fără îndoială
RECVIEM DE MOZART de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360850_a_362179]
-
observară disputa dintre cei doi însă nu dădură atenție prea mare acestui lucru îndemnați fiind de profesorul lor ca să toarne vinul în cănile de aramă. Baraba își dădu și el seama că depășise măsura și le aruncă grecilor o privire piezișă care ar fi însemnat ca fiecare să-și vadă de treaba lui fiindcă nu se întâmplase mai nimic. După câteva clipe, timp în care Baraba bău vinul din cupă, ucenicul îi răspunse luminându-se dintr-o dată la față: -Iartă-mă! Eu
ANCHETA 12 (FRAGMENT DIN ROMAN) COMOARA de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1140 din 13 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364105_a_365434]
-
observară disputa dintre cei doi însă nu dădură atenție prea mare acestui lucru îndemnați fiind de profesorul lor ca să toarne vinul în cănile de aramă. Baraba își dădu și el seama că depășise măsura și le aruncă grecilor o privire piezișă care ar fi însemnat că nu se întâmplase nimic și fiecare să-și vadă de treburile lui. După câteva clipe, timp în care Baraba bău vinul din cupă, ucenicul îi răspunse luminându-se dintr-o dată la față: -Iartă-mă prietene! De
AL DOISPREZECELEA FRAGMENT de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1317 din 09 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368299_a_369628]
-
androginic al erei noastre. Pare „firesc“, în Oul și sfera, ca după o ninsoare cu ochi - Dar ninge. Ninge cu ochi de pești, / cu ochi de șerpi, de câini. Ninge izbind în ziduri până devin nefirești, / [...] / Ninge. Pupile rotunde, drepte, piezișe, / patrate, triunghiulare, / înghețând în țurțuri fără culoare, / atârnând de jgheaburi, de acoperișe... / [...] / Ochi mari. Din ce în ce mai mari, până se sfarmă. Ochi cu pupile negre lățindu-se-ntr-una, / cât fereastra-n care bate luna, / ochi cât zidul. Ninge. Ochi cât turla. Ochi de iarnă
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
Abia putui de un picior / de scaun, să m-agăț din zbor. / Astfel prin aer și prin ziduri / cu îngerul zburam și eu, / la fel cum flutură în vânt / mătasea unui steag înfrânt ! / Și mă răneam de-acoperișe, / de ramurile verzi, piezișe, // și mă izbeam de stâlpii lungi, / de cabluri și de sârme și de dungi... // mă desprinsei de sus, căzând / în piața înserată, liniștită. O, el se-ndepărta, zburând, / prin aer și prin ziduri străbătând / cu cartea-n mâini, citind cu
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
jertfit și care a rămas un îndemn și o speranță pe cale de a se înfăptui. Și, nu e deloc puțin lucru! Bine că a am scăpat de lunile de pregătire, invitații, fricțiuni între familii și certuri cu soacre, ochi adesea pieziși dar și tânjtori, nostalgici ai colegelor încă nemăritate ale miresei, pizmuitoare întrucâtva, nici “căutătura peste gard” a vecinilor n-ar fi de neglijat, evaluarea aproximativă a darurilor pentru achitarea cheltuielilor “distracției”, cântărirea din ochi de către “asistența curioasă” privind înghițiturile“sorbirii
ALTARUL ÎNLOCUIT DE CASINO-URI LA SFINŢIREA CĂSĂTORIILOR ÎN LAS VEGAS ! (X) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364728_a_366057]
-
Humanitas, 2009 - Despre Cioran și fascinația nebuniei, Ed. Humanitas, 2010 - Si așa mai departe? Ed. Humanitas, 2011 - Oare chiar m-am întors de la Athos ?, Ed. Humanitas, 2011 - I.L.Caragiale și caligrafia plăcerii, Ed. Humanitas, 2012 - Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș, Ed. Humanitas, 2012 În volume colective: - Atitudini și polemici în presa literară interbelică, Ed. Universității București, 1984 - L'engagement des intellectuels à l'Est. Mémoires et analyses de Roumanie et de Hongrie, textes réunis par Catherine Durandin, Ed. L'Harmattan
SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC, DAN C. MIHĂILESCU, OARE CHIAR M-AM ÎNTORS DE LA ATHOS?, EDITURA Editura Humanitas, BUCUREŞTI, 2012, 112 PAGINI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347993_a_349322]
-
condamnat la singurătate). Singurătatea a devenit pentru poet starea propice creației: „am ales să fiu singur / mereu adâncit în peștera visului” (am ales să fiu singur). Ori, în același poem: „și să nu uit să-mi număr înfierările / din ceașa piezișă a iubirilor mele / să nu mă simt străin ca un stol de păsări plecând”, ș.a. Scris, când sub formă de dialog cu iubita pierdută, când de monolog în propriul babilon, acest jurnal liric dorește să clarifice poziția omului în lume
PETRE RĂU, EDEN ÎN CĂDERE, INFORAPART, 2012, (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 712 din 12 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365767_a_367096]
-
enervezi!”. A devenit curioasă. Sufletul o îndemna să vadă cine era tânăra care îi trezise amintirile. A grăbit un pic pasul și s-a apropiat lateral, ca și când s-ar fi aflat în depășire. Nu i-a trebuit decât o uitătură piezișă, fugară, ca să-și dea seama că tânăra era Vera. L-a recunoscut și pe Andrei. Inima a început să-i păcăne tare, tare, a emoție, a bucurie... Bunule Dumnezeu, la un pas de ea, se aflau două persoane dragi, pe
FRAGMENT DIN ROMANUL VERA DE IOANA STUPARU de IOANA STUPARU în ediţia nr. 989 din 15 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364977_a_366306]
-
vechii zei ai pământului o trimiseseră aici ca să ocrotească viețuitoarele și pădurile și pe oameni. În fiecare zi, în fața casei ei veneau pe rând sau împreună urșii voinici, vulpile viclene, cerbii și căprioarele sprintene, râșii cu gheare ascuțite și privire piezișă și tot ce era sălbăticiune și păsăret, fără să-și pricinuiască vreo vătămare una alteia, fără de teamă. Veneau acolo, primeau mângâiere și vorbe numai de ele înțelese, după care plecau care pe unde le era locul și firea. Mult se
POVESTEA GOANŢEI ŞI A TROTUŞULUI de LEONID IACOB în ediţia nr. 1643 din 01 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366506_a_367835]
-
orânduială în sălașul lor de pe malul râului. Dar într-o zi, de dincolo de dealul Tarniței se auziră sunete crâncene de corn, nechezături și tropote de copite, hămăituri de câini și, pe drumeagul de miază-noapte, se iviră călăreți ciudați, cu ochii pieziși, cu fața gălbejită cum nu se mai văzuseră prin aceste locuri. Pasămite, erau tătarii cei sângeroși, plecați în pradă și silnicie. Îngroziți, locuitorii plecară în grabă peste apă cu mic și mare, fiindcă acei războinici săgetau orice viețuitoare ieșită în
POVESTEA GOANŢEI ŞI A TROTUŞULUI de LEONID IACOB în ediţia nr. 1643 din 01 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366506_a_367835]
-
scălâmbăială” copilărească ce li se fereau ochilor, mai închipuite sau mai adevărate: urechi clăpăuge, umeri cocârjiți și trași pretimpuriu sau prea aplecați, genunchi îndoiți nefiresc proptind colțuri de bancă, capete înmărmurite și aplecate cu sfioșenie, statul într-un picior. Căderea piezișă a privirii ori fixarea ei, pierdută într-un închipuit și regăsit orizont-colț de tavan al speranței - acolo unde-și agață paingul pânza întrețesută a hamacului său și asupra căruia se îndreaptă cu îndârjire neîncetată zborul țepilor-sulițe ale avioanelor de hârtie
DECORTICĂRI DE LIMBAJ (I) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 189 din 08 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366681_a_368010]
-
picioarele Aelei, primindu-și binemeritatele scărpinări pe după ceafă, iar Strimon, scruta intens valea, cu o mare curiozitate. Din când în când, ieșea cu câțiva metri înaintea grupului, dar de fiecare dată se întorcea lângă prințesa, care îi mai arunca priviri piezișe, în semn de nemulțumire, așa, cât să înțeleagă și junele alb cine e șeful. Referință Bibliografică: CEI PATRU VOINICI / Aga Lucia Selenity : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1234, Anul IV, 18 mai 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aga
CEI PATRU VOINICI de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1234 din 18 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350536_a_351865]