3,087 matches
-
mână și dus de nas condus prin tunele unde totul era permis dar degeaba erau ochii cât sarmalele umpluți cu coate și genunchi și umeri și înveliți în foiță de gerunziu genital nu-și mai aminteau buricele degetelor ce odată pipăiau cheia din buzunarul dirijorului parapsiholog și lucid jucător de ping pong avea ca melodie preferată in the ghetto venit prin elvis mai încolo i-a contemplat pe ofițerii în ținuta reglementară care încă funcționa ca pe roate cum frecau de
Despre actul gratuit sau de grație by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/11047_a_12372]
-
există în jur, abia ne strecurăm, abătuți și crispați, pe brînci, printre anevoințe și surprize... Desigur, sînt subiectiv, n-am ținut nicicînd să mă dau brav stîlp de-nțelepciune, n-am răbdarea, destoinicia de-a cumpăni talgerele minuțios, de-a pipăi precizia la imprecizie... Mereu o iau pe miriști știrbe, calc prin scaieți cît varza, dărîm codobelcilor spirala de aur, strivesc mușuroaie ce s-ar cuveni ocolite, măcar din prudență, dacă nu din pudoare, din grija de-a nu deranja furnicărimea
Într-o neglijență tandră... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11878_a_13203]
-
pe 2. Mîinile ei concurează, în noblețe, cu ale pianistei de pe scenă. S-o întreb, tot atît de stupid, de ce-a venit la concert?... Nu-mi pot reprima - acum un an, la Musée d'Orsey - tentația de a-i pipăi, hoțește, degetul mare de la picior, giorgionesc anatomic, damei goale din Dejunul pe iarbă: să văd din ce-i făcută paralizanta vrăjitorie manetină. Formidabil: e același consistent ulei ca cel de pe paleta mea, aflată acum la 2375 kilometri de-aici. Numai
Mozaic Ave Eva by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/11855_a_13180]
-
din care mușcăm zilnic. printre tropote de rouă, printre șoapte de cruci. treacă toate, cu sîngele lor irosit în pustiu. unde atotputernică crește nebunia. dincoace de bine și de rău. așa, ca într-o iarnă prost pictată, brațul tău a pipăit, dar n-a urlat: ecce homo. n-a venit, n-a văzut, n-a plecat. n-a întrbat de ziua noastră cea de toate morțile. pe care o tot bem cu paharul crescut direct din mînă. dinții au zburat din
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
de fervoarea unui Pascal, Kirkegaard și, mai aproape, de a unui Claudel, de care se apropie și prin structura versurilor. Blaga, în schimb, nu va atinge niciodată absolutul credinței caracteristic spiritualismului, el "se oprește la mijloc, între cer și pământ, pipăie concretul lăsându-se doar nostalgizat de spirit" (G. Călinescu). Desigur, aceasta nu înseamnă că poetul român n-a trăit o dramă spirituală la fel de acută ca cea a poetului ceh. Cei doi creatori au reinventat fiecare în felul lui tragedia, ajungând
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
porțile timpului/ Cutremurătoarea faptă/ sfârșește istoria/ nașterii și morții în timp./ Ne cufundăm în noi,/ ieșim din noi, scăpăm de noi/ și cerul plesnește fulgerele/ rațiunii și harului./ Zile arse de îndoială/ dau năvală/ în amețitoarea capacitate/ a conștiinței/ și pipăind terenul cer/ închiderea rănilor lumii,/ vindecarea rănilor existenței.” Poate desigur paradoxal acest ecou al ființei ajunse dincolo de limitele sale, ne deschide până în cele din urmă porți pe care le credeam ferecate pentru că astfel trebuie. Fără a se recurge neapărat la
DANIEL MARIAN DESPRE POEZIA LUI DOREL COSMA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380658_a_381987]
-
zâmbind, știind că în curând o să apari încântat de uimirea și de căutarea mea. Când o să-mi simt trupul arzând, o să-ți strig că o să te găsesc curând, așa invizibil cum ești, pentru că îți presimt ochii în preajma focului meu. O să pipăi aerul cu părul meu despletit, ca să regăsesc forma trupului tău, o să scormonesc printre bătăile inimii mele, ca să descopăr ecourile pierdute ale cuvintelor rostite de tine cândva, o să devin fluidă și o să curg prin însuși sângele meu impur, mereu amestecat cu
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
mentale, cu scotocirea cotloanelor creierului și sufletului. Egale cu sine (cu boala lor) de la început și până la final, sunt făcute, în mod subtil, să se devoaleze, să se expună, să-și întoarcă pe dos perdeaua groasă și murdară a minții, pipăită cu curiozitate și oroare de cititor. Treptat, tensiunea piesei devine insuportabilă. într-un crescendo excelent realizat, Valdo și alți câțiva conspiratori pun mâna pe "putere", inducând celorlalți suferințe intense, șocuri psihologice teribile. Prințul ceremonios e făcut terci cu o replică
La ospiciu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10308_a_11633]
-
Simonei Rea din Italia, care ilustrează într-o paleta redusă, chiar minimalistă momentul în care Alice se interoghează asupra propriei identități. Sunt puse, față în față, fetița împodobită cu o ureche de iepure și negativul ei fără ureche, care se pipăie, una pe alta, ca să se recunoască, în felul nevăzătorilor. În ciuda culorilor acrilice vii, a formelor simple, a compoziției foarte echilibrate, transpare aici acel grăunte de nebunie și angoasă care o însoțește pe Alice în explorarea ei. Preferințele colegei și prietenei
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
ne mai percepe. Vorba poetului: "S-a schimbat, boierul, nu e cum îl știi..." Asta vroiam să spun: există întotdeauna un risc al celebrității. Acest risc este de a fi văzut și cercetat în toate amănuntele, de a-ți fi pipăite toate însușirile, ca și cusururile. Iar dacă mai ai de-a face și cu o presă liberă, primejdiile se înmulțesc. De altfel, ar fi una din puținele satisfacții ale celor de jos, contemplați ca niște năluci turbulente: la urma urmei
Fel de fel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10074_a_11399]
-
existat un moment în viața lui când a simțit că i se scurge sufletul printre degete. „La începutul anilor ’80 colindam prin peștera Cloșani. Rămăsesem singur, când mi s-a stins lampa. Ce fac acum? , întuneric total în jurul meu. Am pipăit în toate direcțiile - peste tot stâncă, nu dibuiam nici o ieșire din belea. Am așteptat liniștit până a venit a lui Gonolet cu lampa lui bună și mi-a dat și mie s-aprind. Așa am ieșit cu bine și de-
Agenda2004-51-04-c () [Corola-journal/Journalistic/283170_a_284499]
-
apoi îi umflă carotida și femeia simte din nou că trăiește. E plină de draci. S-ar certă și nu are cu cine. Tiroida-i de vină!! aproape că țipă și își duce mâna cu degete înmănușate până sub bărbie. Pipăie. Simte cum gușa-I palpita. Tiroidă asta, proastă că o porumbița... spune resemnata, în timp ce își ridică privirea către vitraliul, prin sticlă căruia, Duhul Sfânt zboară fără aripi. Vitraliul este doar un simulacru de artă veche, comandă sută la sută contemporană
Vara leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/97_a_208]
-
mărgelele/ îți zornăie la gât, fundul, pulpele se lăfăie pe moale,/ un fulguleț rătăcit te gâdilă pe la nas,/ cineva te strigă, prin ușa închisă auzi cum - continui să crești/ printre haine parfumate, ca un cuc te cam plictisești te cam/ pipăi - pe sub plapumă" (Debaraua). Urmează un fragment în proză, El, de un sentimentalism desuet, care are totuși mai multă poezie decât poemul anterior: " Ea purta niște ghete tocite, fără lustru, cu cataramele uzate. Nu avea ciorapi și pe gleznă i se
Poezie cu unică folosință by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17328_a_18653]
-
Le împarte trecătorilor apostrofîndu-i:/ "De unde vii orbule? Și-n alcoolurile crîșmei și-n duhoarea/ odăilor tenebrele sînt la fel...".// În fond de ce n-ai intra într-o crîșmă, străinule. E ca/ o ceață a unei aureole. Intri în ea și pipăi cu degetele:/ în locul trupului sîngerînd - paharul gol. Asta crede/ prietenul meu Ioachim și le strigă celor de pe ringul de dans:// "Vă scufundați tot mai adînc, bezmeticilor,/ în luturile poemului meu: aveți deja nămol la picioare,/ în mlaștina lui sînteți, orbeților
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
unor asemenea "scene închipuite" de o indicibila savoare: "Mi l-am închipuit o dată pe Flaubert mergând în vârful picioarelor, noaptea, încercând să se obișnuiască cu obscuritatea (casă e cufundata în întuneric, iar Charles doarme undeva, într-o cameră de la parter), pipăind cu grijă pereții, tresărind ori de câte ori i se pare ca scârțâie podeaua, oprindu-se apoi, bătând discret la o ușă și - inima, desigur, să-i spargă pieptul, nu altă - șoptind: ăMadame Bovary! C^est moi!a" Într-un scurt intermezzo - aproape
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
se va părea, încă, absurdă, dar nu și celor ieșiți dintr-o sala de cinematograf unde au fost asaltați, timp de vreo oră și ceva, de fantasmele unei hiperrealităti electronice precum cea din filmul Matrix, bunăoară. Apăsînd vîrtos caldarîmul, ori pipăind conturile corpurilor solide din jur, pentru a-și garanta că mai sînt, totuși, între limitele unui univers concret și știut, real, aceștia din urmă, spectatorii utopiilor și distopiilor cinematografice de ultimă oră, vor reflecta, cu siguranta, oricît s-ar teme
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
să fac asta pentru el”, cică așa, ca între noi, porcii, să arunc bucuros la picioarele smintitorului bruma de mărgăritar, cică așa, de dragul urzelii smintitoare în care, chipurile, una suntem - noi și tatăl pierzării porcești, din noi. Vreau să te pipăi și să urlu, Este!, nu pe tine, tatăl pierzării porcești din noi, cel înfipt, băgat în față în toate epocile - oricum te vei fi numind tu. Vreau să te pipăi și să urlu, Este!, pe tine Domn al poeziei și
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj by Marian Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/2483_a_3808]
-
noi și tatăl pierzării porcești, din noi. Vreau să te pipăi și să urlu, Este!, nu pe tine, tatăl pierzării porcești din noi, cel înfipt, băgat în față în toate epocile - oricum te vei fi numind tu. Vreau să te pipăi și să urlu, Este!, pe tine Domn al poeziei și al păcii, pe tine „gentleman first”, pe tine piatră din capul unghiului aruncată iar și iar în picioarele porcilor. Și iar repusă, de fiecare dintre noi, cu fiecare vers, cu
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj by Marian Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/2483_a_3808]
-
Ar fi prea tare să fie chiar Monica Tatoiu. A, nu, ea este în showbiz, într-un fel. Într-un mare fel, de altfel. Păcat. Aștept, în continuare, să mă conving că există și un domn Tatoiu, vreau să îl pipăi și să urlu: Este!, dar pe de altă parte visez la o scenă tandră între Bote și Monica. Ar fi un SF erotic, cum numai CT Popescu ar putea scrie, dacă nu i-ar păsa de soarta lumii, în general
De ce a plecat Moni în China? Pentru bani. PAMFLET () [Corola-journal/Journalistic/25299_a_26624]
-
cu zigzaguri de spor unde imaginile se derulează cu repeziciune, alterând fixitatea. Am abandonat tot ce se putea abandona: forța, accelerația, greutatea. Și totul pentru-a mă rezema pe mine, cel de acum, de un posibil viitor. De a-mi pipăi adevărata ființă, nenumitul destin. Am aruncat peste bord tot ce mă-ngreuna, funia ce mă spânzura, ca să revin cu viteză uluitoare în vuiet eteric de spin. IX Pentru a mă regăsi, am căzut din boltă în boltă. Am rătăcit din
Un poem by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/2455_a_3780]
-
dimineață pufoasă. Poate că mă doare gâtul, nu trebuie să merg la școală. Margaret Mitchell, Caks, Camus, Thomas Mann. Iarnă. O lumină palidă strecurându-se printre perdele. Mirosul paginilor cărților și emanațiile corpului, excitante și tari sub saltea. Vârfurile degetelor pipăind cusăturile și descoperind nodurile de care să te agăți. Pielea aspră pe coapsele mele - și acolo se ascunde copilăria. În vechea noastră casă, sub scară, mama se împiedică și scapă pe genunchii mei o lopățică plină cu cărbuni aprinși. Nu
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
nimic, dar când pornește alarma, stridentă și înnebunitoare, toate privirile se întorc spre ea, ca și cum ar fi goală... Ochiul meu roșu se-ntunecă. În sfârșit preț de câteva clipe pot să-mi fixez în mod legitim privirea asupra chipului ei, pipăind cele mai mici detalii. Ochii deschiși la culoare, atât de pierduți c-ai zice că două spații goale îi sălășluiesc pe față. Șuvițe de păr vopsite în negru și polen roz pe pleoape. Între dinții din față o strungăreață (dinții
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
fiind starea sa de spirit stagnantă și totodată aptă de variațiuni cromatice pe propria-i temă ironic-solară: "poate că mîine vom înțelege// adevărul a fost întotdeauna/ un lucru obișnuit umil// însă azi mergem la întîmplare/ prin iarba umezită de ploaie// pipăim pămîntul cu nuiele subțiri// nenumărate sînt viziunile soarelui/ și noi așteptăm să se ivească niciodată/ în același loc cu mereu alte culori/ în părul electrizat de spaimă// două globuri de carne/ albindu-se în fața ochilor noștri" (adevărul este o cîrtiță
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
derutați în fața unui fluture ce/ semnifică la nesfîrșit frumusețea" (Madona desnuda. Toamna de-acum). Bardul se dedă unei senzorialități care trece lesnicios în senzualitate: "calc iarba e putredă de parcă mustul ei fierbe/ aprins de pofte alchimice e indecent cum inima/ pipăie de dinlăuntru un trup făcîndu-i propuneri..." (Pastel). Ori această incisivă notație a unei concupiscențe universale: "O lume de orgasme sau numai un orgasm/ uriaș nesfîrșit. noaptea și ziua gem precum/ porcii înjunghiați" (Cîntece de îngropat pe cei vii). Instrumentul la
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
a ajuns în starea asta. De undeva pe-aproape s auzea clipocitul răcoros al apei Moldovei. Mai mult se târî decât putea să meargă până acolo. Sorbi câteva guri de apă răcorindu-se. Își afundă capul în unde și-și pipăi locul unde fusese lovit dând peste o crustă de sânge-nchegat. Abia putu să stea pe picioarele sale. Împleticindu-se, se îndreptă spre oraș. S-auzea focuri de arme. Se trăgea. Adrian își aminti că fusese lovit de un necunoscut. Dar
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_237]