1,038 matches
-
în lacrimi către templul / Prăbușirii soarelui. Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte, / Ascult sunetele ce mă înconjoară / Născute din mîinile tale, cu pudică / Soartă, căci ele îmi devin gîtlej. /Slujitorii surîsului curăță de pe sabie rugina. Acum din oțel se plămădește o muzică / Sau mai curînd al florilor miez" (Dacă aș rămîne în vidul ce de acum înainte are...). Muzicienii apar în rolul unor consolatoare duhuri sepulcrale: Și iată vin muzicienii cu flaute / Din care ies pe cînd eu mor / Gisanții
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
asupra constanței unei evoluții creatoare în care acești poli ai expresiei s-au îmbinat și au crescut din surse îngemănate de inspirație și eflorescență. în limbajul propriu acestui creator de nobilă stirpe, - de la huma umilă din care tot trupul se plămădește, la transfigurări ale realului ca cele acum oferite nouă în expoziție; prin purcedere, de la mai vechi întrupări simbolice ale chipului uman încastrat cândva în plămada lutului originar, - la întruparea gracilă a ființei celei mai fragede, a coroanei creației - femeia; și
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
a lumii - o magmă fără formă sau, mai bine, cu o infinitate de forme potențiale. Romanul nu face decît să se supună condiției acestei lumi și a închipuirilor care o locuiesc: textul e, și el, un aluat din care naratorul plămădește o formă care, însă, sub mîna (și ochiul) cititorului poate lua oricare altă formă. Totul e invers, e pe dos: masterandul Lawrence Oliver (cît de aproape de numele unui actor celebru!) suferă de frig, vara, și de cald, iarna, el este
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
marilor culturii", reprezintă în viziunea lui Ovidiu Papadima "rezultatul sintezei structurale cu creștinismul, în speță cu ortodoxia". Esența creștină a viziunii românești, argumentează Ovidiu Papadima, nu a fost imprimată într-un secol tardiv al existenței poporului nostru, ci s-a plămădit o dată cu etnogeneza sa, pentru că noi, românii, ne-am născut creștini. Acesta face ca, spre deosebire de alte popoare vecine, de religie creștină-ortodoxă, poporul român să aibă o viziune asupra lumii cu pregnante nuanțe originale, proprii. Din consubstanțialitatea organică a folclorului românesc rezultă
Studii de Ovidiu Papadima by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7134_a_8459]
-
o divagare prin asocieri aleatorii; toți provenim din „ceva”, și nu atât din «gene», cât din ce ni se dă (desigur, și din ce selectăm, reținem). Și nu se înțelege că, din cauza asta, se poate prăbuși o Țară! Așadar, mă plămădeam, în anii ’30, dar nu mă consideram viitoare scriitoare, nu mă «credeam», din fericire nu mă îngâmfau micile succese, pentru că aveam acele profesoare excelente, care îmi dădeau «note bune», mă programau să recit pe la «serbări», dar nu ne făceau «chien
O viață puțin cunoscută - Interviu cu Doamna Prof. univ. dr. doc. Tatiana Slama-Cazacu by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5724_a_7049]
-
cazi/ apa e mai verde cînd te uiți/ mult în ea/ și cerul mai albastru/ și gîndurile mai singure/ ca atunci cînd vinzi limonadă/ prin piețele bogate ale Damascului/ Beirutului sau în Istambul/ cînd destinul, destinația și ținta ta sunt plămădite în stradă/ Panait Istrati mai hălăduiește/ Levantul/ cum eu Munchenul” (40). „Problema cu geografiile” e una pe care poetul și-o pune insistent, precizînd că ea a ajuns pînă la postularea unor „geografii interioare” și lamentîndu- se că „Isarul e
Între credință și simbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5120_a_6445]
-
de eliminare a veninurilor strînse, adică supapă menită echilibrului. Scrupulosul e un habotnic al rigorilor autoimpuse, meticulosul e un sclav al stărilor de spirit, iar stuporosul un posedat de izbucniri grele. Primii sînt îndeobște reci și din nervul lor se plămădesc cronicarii zilei, ceilalți sînt simandicoși și din ritualul clipocelilor intime se aleg de obicei artiștii, pe cînd din stupefierile anancaștilor se nasc martorii consternați ai epocilor tulburi. Dar e o greșeală să credem că un autor are o umoare constantă
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
simț al limbii, fiindcă scrie țărănește, într-o "limbă specială, nervoasă, sacă"13); sau pentru a-l proiecta în orizontul povestitorilor de tip folcloric, al "culegătorilor" autentici, cu mențiunea că el rămâne "un iute la limbă și slobod la gură", "plămădind frazele, cercând efecte de sonoritate" 14) - într-o specie literară care merită reevaluată, adusă în sfera de atenție a cercetării. Neîndoielnic, Iorga a contribuit decisiv, încă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, la mutația produsă în receptarea operei
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
Caravaggio pentru a mărturisi la persoana întâi cine a fost, cum a trăit, cum a pictat și cum gândea, acum patru sute de ani, acest zurbagiu artist de geniu, a folosit toate datele păstrate de cronici și documente și i-a plămădit o biografie plus vraie que nature, adăugând, în proporție de optzeci la sută (calculul autorului), informație istorică, exegeză artistică, analiză psihologică și socială, dogmatică creștină, reflecții și multă, multă ficțiune. Caravaggio (29 septembrie 1571-18 iulie 1610) a revoluționat pictura, înlocuind
Caravaggio povestit de Fernandez by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6100_a_7425]
-
Spre Harald valsă cu jind/ O falfală, iz de mare,/ Abur din palatul tiz./ În eter pluteau voalde/ Sub zaimful colosal/ Croșetat ca fald-visare/ Din lumină de smarald./ Dar în transparent, neclare,/ Puncte fine de pigment/ Lasă formele să zboare,/ Plămădind aluat rebel.” (p. 42) Puțin după jumătatea Marii Pipeade, un alt artificiu de modă veche ne întâmpină. Suntem rugați să reflectăm „îndelung la deslușirea semnificației poemului” (p. 59)! Indicația trebuie luată în glumă. Mai reușită e partea a doua a
Happy end by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5778_a_7103]
-
doar un detaliu (regretabil, desigur!) din marele design al „emancipării umane”! Discursul resentimentar-marxist a subjugat într-o asemenea măsură lumea dezbaterilor academice din Occident, încât e aproape imposibil să așezi pe masa conferințelor și simpozioanelor alte teme decât cele, reducționiste, plămădite în laboratoarele stângii resentimentare, fără a fi acuzat de fascism. E uimitor că, în acest peisaj deprimant se mai aude, rarissim, și un alt tip de discurs. Într-un articol din revista Commentary, Kevin D. Williamson (autorul cărții apărute la
Neobositul cinism al asasinilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5517_a_6842]
-
Dumitru Avakian De aproape o jumătate de secol - trebuie să o recunoaștem - s-a născut legenda relației cu totul aparte dintre conducătorul formației corale „Madrigal”, dintre artistul, muzicianul Marin Constantin și membrii ansamblului. S-au plămădit unul pe celălalt, au trăit întru muzică unul pentru celălalt, împrospătându-și continuu relația; iar aceasta pe parcursul unei legături, a unei intimitați artistice în zona căreia a înflorit miracolul cântului coral drept expresie a unei comunicări unice, petrecute în repetiții
Marin Constantin - artistul intrat în legendă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5813_a_7138]
-
Au renăscut bijuteriile Renașterii italiene, monodiile cântărilor psaltice româneș ti, cantatele de Bach și de Webern, imensul tezaur al valorilor muzicii noastre de secol XX. Marin Constantin și formația „Madrigal” deveniseră o veritabilă emblemă a culturii naționale. Astfel s-a plămădit o lucrare unică în felul ei, lucrare ce poate fi considerată un veritabil testament artistic, o creație în egală măsură teoretică și practică, The mastery of choral structure and performance; este rezultatul unei experiențe în egală măsură pedagogice și artistice
Marin Constantin - artistul intrat în legendă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5813_a_7138]
-
mat și palid. Dar acel „aproape“ era cumplit, cu atât mai mult cu cât era mai insinuant și imperceptibil, căci astfel amăgirea era mai profundă și mai dureroasă. Fiindcă nu-s de ajuns oasele și carnea, își zicea el, ca să plămădești un chip, și de asta e infinit mai puțin fizic decât trupul: chipul se definește prin privire, rictusul gurii, cute, prin tot ansamblul de atribute subtile prin care sufletul se dezvăluie prin mijlocirea cărnii. Din pricina asta, chiar în clipa în
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
tinerețea într-o societate la temelia căreia se aflau penuria, delațiunea și frica. Unde ar mai fi putut prietenia și dragostea să aibă fie și numai o aparență de intensitate și de sens? Născut de-aș fi fost în Occident, plămădit dintr-o atrofie cronică a sentimentelor, cum aș mai fi putut, oare, să le percep deopotrivă și fiorul și mizeria? Astăzi, mă complac, ca toată lumea, în toropeala reacțiilor, într-o relativă anestezie care îmi taie orice elan. Măcar de-aș
Arta posibilului și inconștientul politic by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/3837_a_5162]
-
sfințită, își exprimă optimismul, speră și spun cu credință: "Vă așteptăm și la anul!". Bătrânii satului respectă tradiția și colindătorii sunt răsplătiți cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paște. Prin tradiție, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte și să le dea de pomană vecinilor, rudelor și tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din țară, fetele mai mici
Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta morților, tradiții și obiceiuri by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/37528_a_38853]
-
de Parce (trei, în mitologia greacă, iată-le multiplicate la infinit în "toți motanii"). În "Buruieni", ne investește tăria de arome vegetale, resimțită olfactiv, auditiv și tactil: Sălbatică grădină-i amar îmbălsămata, de buruieni înalte ce cresc cotropitoare, mireasma-i, plămădită'n a soarelui dogoare, rămâne totuși crudă, si-adânc răcoritoare. Din lamura de floare și frunză fură vântul și sufletul mi-l umple, și sângele mi-l bate, și tâmpla'-mi răcorește cu sărutări curate, și părul mi-l resfira
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
ei se vor țări spre mine pe mușchiul înflorit și verde, ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; își plămădiau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; dormeau că apele pădurii, ascunși subt grelele pietrișuri. Dar cand descântecu-mi departe zvârli întâiul sau fior, de-odată fiecare'n codru lăsat-a cuibul singuratic, - si'nvinsi de jalea prelungită a fluieratului cromatic
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
emite un șuier, care nu e un simplu semnal, ci o modulare de sonuri - "o fluierare" ce se constituie în "necunoscutul cânt", "cantul ce chiamă șerpii". Or, aceștia se aflau pretutindeni: "Erau încolăciți pe ramuri că lanțul iederei vicleni;/ își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni". Viclenia șerpilor este de ordin emblematic: ei nu uneltesc împotriva spetei umane, ei sunt embleme de putere pe care cei ce nu le cunosc le consideră ostile, "viclene". Atenție, însă, viclenia e mare
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
de mi se scrie scriu dar nu mai cultiv relații ele ori sunt ori nu sunt astfel mă aflu tare bine cu mine ci doar în virtutea inerției și nu altfel sigur că nu mă mai număr nu mă mai definesc plămădesc din aspecte și ipostaze nu-mi mai înșurubez unghiile în situații limită dealtfel dorințelor mele nici nu le mai cresc unghiile și nici fricile mele nu mai albesc la păr în fața parfumatelor prilejuri de afirmare sau ratare undeva văd acolo
Sângele îngerilor by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/15068_a_16393]
-
Întâlnirea se înscria în cadrul mai mult decât binevenitelor lecturi publice, program național inițiat și subvenționat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul câtorva generoși sponsori. Ea premergea și unui moment festiv din viața acestui lăcaș de cultură în care se plămădesc și își fac ucenicia creatoare mulți dintre importanții artiști plastici din deceniile viitoare: Zilele Liceului "N. Tonitza". Ca la oricare astfel de întâlniri, am pășit spre tinerii strânși în încăpătorul laborator de chimie al Liceului (am înțeles că nu este
Literatură, tinerețe, creație by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/10673_a_11998]
-
acolo și să încerc să înșir un eseu. strădincolo de femei e pustia fără culoare, ce-aș putea să vă zic. Poezii vino, îmi zice Dumnezeu privește, dincolo de mine nu mai este nimic. Bătrânul învârtea lut între degete și-l plămădea cu tainice seve iar timpul nu pregeta să pregete plăsmuind EVA și Eve din Eve. așa a trudit EL șasele zile. într-a șaptea s-a oprit spre a cugeta. între timp făcuse cerul și apa și iarbă și a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
al pustiului. Dintr-o existență posacă și dintr-un principiu abstract, așa cum este pămîntul în ordinea realului nemijlocit și în vechile reverii cosmogonice, Ion Dumitriu a făcut o lume polimorfă, un spectacol neîntrerupt și o imensă matrice în care se plămădesc toate cele vii și cele neînsuflețite pe care ochiul se sprijină cu sfială sau cu voluptate. Pămîntul plugarului și pămîntul păstorului, cu toate atributele specifice și cu întregul lor inventar, au încremenit în pînzele artistului și, pe măsură ce și-au găsit
Ion Dumitriu, între pămînt și cer by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10912_a_12237]
-
lăsase. Adică într-o cameră doamna Greene năștea un copil, iar în altă cameră Tom Fletcher sugea gin. Pretutindeni pe jos erau împrăștiate cărți; mâncarea de cină - atâta câtă era - fusese așezată pe o măsuță de toaletă, pe care copiii plămădiseră turte de lut. Dar asta era atmosfera în care putea scrie, a simțit Greene, și s-a și pus pe scris. Subiectul era gata pregătit. Un nobil lord la el acasă. O vizită la un nobil de țară - cam așa
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
de poezie românească se va simți ca la el acasă. Iată, de pildă, ritmuri barbiene și de poezie populară românească în acest Subterranean Homesick Blues/ Dor de casă subteran: cât de diferit sună (în sensul pozitiv) „Johnny e în pivniță/ plămădind o prișniță” de „Johnny’s in the basement / Mixing up the medicine“! (Deși, după părerea mea, „medicine” face aici referire la „pileală”, nu la leac). Din lipsă de spațiu, nu voi mai da acum și varianta originală, dar oricine poate
Mircea Cărtărescu și Bob Dylan by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4059_a_5384]