999 matches
-
Schopenhauer privind opozițiile ireconciliabile între omul de geniu și omul comun, Eu nu strivesc corola de minuni și concepția blagiană despre cunoașterea paradisiacă și cea luciferică, despre criptic și fanic etc. expusă în eseurile sale filosofice, Joc secund și concepția platoniciană, Ritmuri pentru nunțile necesare și elementele de astronomie corelate concepției barbiene privind treptele de cunoaștere, aspecte care fac accesibilă interpretarea nu doar a acestui poem și mergând până la noțiunile de logică (propoziții logice și erori logice, silogisme, paralogisme, truisme, paradoxuri
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
a convins că semnificația pe care o atribuie ea conceptului este mult mai strâns legată de cea din textele originale ale lui Platon și Aristotel. În sprijinul acestei terminologii vine și Pierre Vidal-Naquet: „După cum corect observă G. Cambiano, În sens platonician, episteme, dynamis și tehne includ un sistem de concepte care se Întăresc reciproc. Republica, de exemplu, pune sub controlul matematicii o unitate compusă din tehnai, dianoiai și epistemai: competențe. Procese intelectuale și științe” (The Black Hunter: Forms of Thought and
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că dreptatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea model nu e de găsit în opera lui Schopenhauer, unde relația voință idei platoniciene reprezentare rămâne de domeniul metafizicii. Dintre numeroasele lecțiuni nu discutabile, ci categoric greșite ale operei lui Eminescu voi menționa doar una. Pe urmele lui G. Munteanu, Th. Codreanu face din afirmația lui Eminescu "antitezele sunt viața" dovada că poetul român
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cazul de față un viciu fundamental de metodă. Modelele cosmologice posteinsteiniene, spre pildă modelul pulsatoriu, sunt prefigurate nu doar de Eminescu, ci și de Wagner, de miturile nordice despre Iarna Fimbul și Ziua cea nouă, de mitul chaldeean și platonician al Marelui An Cosmic etc. Logica dinamică a contradictoriului întâlnește logica visului și logica mitului, adică revine la un model al gândirii care a fost reprimat de logica aristotelică. În genere, gândirea științifică a veacului nostru își descoperă înrudiri structurale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care intră mai multe stiluri, de fapt "sub limbaje", în planul cunoașterii, poate fi atestat un "eclecticism gnoseologic", căruia noi i-am zice sinteză gnoseologică eminesciană. Poetul Eminescu, în apariția sa firească de a obține armonia nu în sens platonician, ci modern al împăcării contrariilor, este marcat de modelul lui Narcis. Omul de știință Eminescu (și poetul deopotrivă) este marcat de modelul cosmologic al fizicii moderne. Întrucât pentru Eminescu ochiul vede și aude, iar urechea aude și vede, oglinda lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
armonie Eminescu are de trecut mai multe praguri ale cunoașterii. Care sunt ele? În primul rând, disimetria universului, perspectiva morții termice a lui, entropia lui, a cărei lege a fost reevaluată de L. Boltzmann. În al doilea rând, modelul cosmologic platonician, bazat pe un principiu static. Or, însuși Einstein oscila între un model pseudostatic, curb și un model cilindric. Eminescu intuiește "curba în infinit a universului", refuzând principiul static și îmbrățișându-l pe cel pulsatoriu și rotatoriu. Imnul vedic al creațiunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în concertul demonstrației) și ceea ce este deosebit de important în contextul actual al analfabetismului valoric cu dragoste față de poet și față de cultură în genere concepută ca șansă existențială supremă. În ce constă farmecul acestui Poem al Ființei scris eminescian, și nu platonician, kantian sau heideggerian, de Eminescu ? Autorul Luceafărului îl rostește, știind totul despre ea, adică inclusiv faptul că ea, arătându-se omului, se ascunde, că în eul nostru stau pitite mai multe euri și că nu poți cunoaște prea mult dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm, un studiu consacrat unui Eminescu dincolo de Heidegger, plombat în orizont platonician. Așadar, o grilă inedită de lectură, referințe înalte și o metabolizare a temei Într-un context care îl scoate pe autorul Odei în metru antic din balcanism, ignorând mizeriile criticii anecdotice. Sau cehul Milan Kundera, invitând la o dualitate interpretativă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
El Gahel. Harfele răsfirate trimit la Orfeu, pe care Barbu îl asociază cu Narcis, cel care taie cu privirea "pe înecarea cirezilor agreste". Codreanu respinge și interpretarea potrivit căreia "jocul secund" ar fi o imitație a imitației în sensul poeticii platoniciene și consideră că, de fapt, "Oglindirea barbiană este un platonism à rebours." (p. 212) Concluzia potrivit căreia "Joc secund e capodopera tragicului senin, la care ajunsese și Eminescu în poemele de maturitate" nu e neapărat nouă, însă demonstrația desfășurată pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care se mai numește încă Podul Nou. Deși orașul nostru are asemenea vechime, nu ne putem mândri că a dăruit omenirii personalități ilustre. Istoria menționează un episcop care a dat de necaz prin secolul al XVII-lea pentru că era un platonician de formație cambridgeană. Și a mai existat prin secolul al XVIII-lea un sărman nonconformist care, după ce a ajuns predicator faimos, a declarat într-o bună zi că el e Hristos și a stârnit un soi de răzmeriță. Numele său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sau familia. Plăcerea definește în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
principiul întrebărilor și răspunsurilor: să te amesteci cu plebea, cu te miri cine, cu oamenii de jos, cu cei lipsiți de orice rang, să lucrezi sub cerul liber!, iată tot atâtea păcate de moarte pentru filosoful cu sânge albastru. Versiunea platoniciană cu privire la sofiști a triumfat și multă vreme acestor filosofi li s-a contestat până și dreptul la titlul generic - ca și în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
respingerea afirmațiilor răuvoitoare și readucerea lui Aristip din Cirene la demnitatea unui gânditor autentic și demn de acest nume. Dovadă, tăcerea lui Platon în privința numelui lui Aristip și a muncii sale, chiar dacă umbra lui planează asupra multor pagini ale dialogurilor platoniciene. Cine-i acest Philebos de exemplu, care dă numele unui întreg dialog? Și de ce a consacrat oare Platon un text întreg problemei plăcerii de a respinge tezele cinenaice fără a cita măcar o dată numele filosofului? Altă dovadă a importanței sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu poate să fie chiar în întregime rău! Nimeni nu stârnește atâta dispreț, ură, gelozie și invidie fără ca aceasta să însemne implicit că cele susținute de el sunt adevărate... -2Triunghiul subversiv. De aici, necesitatea de a reveni asupra regimului scrierii platoniciene a filosofiei - și a istoriei acesteia! Pentru că eu unul consider că fiul moașei, travestitul parfumat și petomanul onanist constituie trei vârfuri ascuțite desenând un veritabil triunghi subversiv. Doar că nu se zărește deloc - sau numai foarte puțin - ce figură frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
prin agora, Aristip incită la formularea tuturor acestor considerații: el își revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre impurități; revendică artificiul asociat în mod obișnuit genului feminin și deci, pe atunci, pasivității, păcat cardinal la greci; subliniază că toate ocaziile de a te bucura sunt bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
scena socratică se joacă o piesă la fel de serioasă ca în tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... -5Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician n-ar fi putut suporta, întrucât Socrate, figura lor emblematică, reprezentantul lor fără voia sa, își împărțea gratis înțelepciunea. Mai mult: refuza banii care i se dădeau - astfel, el i-a dat înapoi lui Aristip suma pe care acesta i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să fii geometru, poți intra în edificiul său și fără să dispui de documente științifice în regulă; de asemenea, nu trebuie să te închini la cifre, la numere, așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a fi stăpân sau sclav -, Aristip nu alege nici una, nici alta. A urma i se pare la fel de odios ca și a conduce, ceea ce contează pentru el este să străbată solitar calea ce duce la fericire. încă o piatră în grădina platoniciană, în care filosoful era antrenat să devină rege - dacă nu cumva invers... -7Fericit cel care, precum Ulise... Esențialul constă în a te bucura de clipa de față, a-i cere prezentului ceea ce poate da, și nimic altceva. Altfel spus, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de superioritatea jubilărilor corporale asupra tuturor celorlalte, ce putem să credem? Ce trebuie să gândim? Nimic nu ne permite să o afirmăm pe baza unui document, dar putem avansa ipoteza că, la Aristip, trupul e suflet și viceversa; că dihotomia platoniciană pare chiar lipsită de existență sau, cel puțin, lipsită de mize asemănătoare cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, numesc jubilări similare, deoarece sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fiind omul său - obligându-l pe filosoful ideilor pure să-și precizeze conceptul și să adauge: cu unghiile plate... Orice s-ar spune, ambianța filosofică din agora Atenei nu era lipsită de picanterie! Pe atunci, ideile pure, idealismul și intelectualismul platonician erau combătute cu argumente mai bune decât discursurile interminabile. -2Elogiul peștelui masturbator. Nu prea-l vedem pe Platon masturbându-se în piața publică! El, care proslăvea meritele tuturor ipocriziilor posibile și imaginabile, n-ar fi ezitat, într-o cetate guvernată după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în tradiția filosofică: el susține principiul, foarte puțin platonician, dar de factură tipic materialistă, că totul e în toate și pretutindeni. Astfel încât pâinea, carnea și legumele nu pot fi distinse chiar așa de ușor între ele pe cât s-ar putea crede a priori, pentru că în pâine se găsește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
figura istorică reală și ceea ce, după Deleuze, voi numi personajul conceptual este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau a altuia ar putea face să se creadă că filosoful Academiei profesează cuvinte evanghelice: să luăm mai degrabă travestirea platoniciană ca pe o nefastă perdea de fum interpusă între realitate și ficțiune. Dintr-o persoană, Platon face un personaj; cu ajutorul unei figuri, el construiește un actor: pe scena filosofică, Platon fabrică tragedii cu Socrate și, foarte adesea, niște comedii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]