233 matches
-
cele trei stări privilegiate. Din 1509 Sicilia va fi separată de Neapole, păstrând viceregele și propria Adunare reprezentativă de stări 423. Statul papal era o monarhie teocratică având sediul la Roma, unde orașul trăia o viața dublă: una umilă și plebee de fiecare zi și alta, a marilor ocazii solemne. Papa avea o dublă calitate: aceea de suveran italian și de șef al creștinătății catolice. Statul, ce puțin teoretic, exista de când Pepin donase papei teritoriile pe care longobarzii le smulseseră bizantinilor
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
cititorii, și criticii sunt conștienți de efemeritatea acestuia, de faptul că mai bine de 9/10 din producția romanescă a unui an este uitată și îngropată înainte de începutul anului următor. Departe sunt secolele cînd romanul era doar un gen minor, plebeu, iar un creator adevărat nu putea aspira la nemurire decît în alexandrini... Și totuși, nu e lipsit de interes și de relevanță să înțelegem cine face și desface jocurile în această zonă, care sunt actorii majori ai spațiului literar, cine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
țărmurile Mediteranei și a ajuns religie dominantă în majoritatea statelor europene apărute la sfârșitul primului mileniu creștin pe ruinele Imperiului Roman. În prima sa formă, creștinismul aducea mângâiere și speranță în sufletele deznădăjduite de poverile prea mari puse pe umerii plebei de către patricienii, senatorii, împărații și cezarii Romei. Imperiul Roman din Apus a sucombat sub loviturile barbarilor, Occidentul s-a fărâmițat, iar Orientul s-a micșorat prin amputarea Bizanțului de către musulmani, care au cucerit cele mai frumoase provincii. În secolele al
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
o prezintă cînd sosește la Berlin să-și vadă tatăl răposat, rostind emfatic, în franceză, către Cella Delavrancea: "Am venit să-l văd pe răposatul tată-meu" avînd în memorie cuvintele tatălui care, pipăindu-i creștetul îi spunea cu orgoliu plebeu: "Nu vezi că strămoșii noștri au purtat tablaua cu plăcinte?" Nu va fi uitat nici invectiva pe care i-o arunca tatăl, în momente de exasperare, ca cele rememorate de Tușchi: " Când tata se întorcea uneori seara pe viscol și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
chiar dacă, în unele părți din Fasti (cu siguranță, refăcute), reînnoiește elogierea acestei străvechi și nobile descendențe a lui Augustus. Într-adevăr, trebuie să ținem cont de faptul că Augustus s-a născut (pe 23 septembrie 63 î.H.) din tată plebeu al ordinului cavaleresc. Mai mult, prietenii lui Octavian afirmau că străbunicul lui patern era un fost sclav neguțător de frânghii și cel matern un african ce făcea parfumuri și lucra la moară... Octavian însuși era bucuros să spună că familia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cu ingredientele comune ale poveștilor de succes, cu răsturnări imprevizibile de situații, suspense și personaje miraculoase de aici și interdicția de a aduce pe scenă fapte abominabile, cu impact imediat asupra publicului flămând de senzații tari, încălcată de urmași mai plebei ca Seneca (reformator modern, care conferă genului taman nuanțele "excesive" ale melodramei de mai târziu). În forma sa originară, canonică, "tragedia" rămânea însă ancorată într-un orizont mitico-metafizic, în proximitatea ritualului și a religiei, ceea ce explică respingerea procedeelor de captatio
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trezindu-se la viață.“ „În afară de om, nici o viețuitoare nu cunoaște mijlocul ultim al unui sfârșit voluntar. Nici una nu are conștiința morții. Cât despre noi... putința de-a scăpa de nenorocirile vieții e o prerogativă nobilă, semn al înălțării noastre deasupra plebei animale. Când treci de la putință la act, însă, poate însemna lașitate.“ Domnul Nalbandu corectează, de multe ore, memoriul tehnic, recitește, pedant, ca totdeauna, fiecare frază, ștergându-și chelia înainte de-a relua, încă o dată, pagina parcursă ; Sandu Stoian răsfoiește carnețelul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cicisbeo el acum căta pricină. Cu curagiu el se ridică, creasta-i roșă se-nvenină Și lugubru el îi zice: - "fugi sau mori tu, ticăloase! ". Făt-frumos gîtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde: 170" Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu - Diferința prea e mare, cine ești? și cine-s eu? "Eu petrec și eu fac curte cui voiesc și ori și unde". "Te-oiu sili să lupți cu mine! " iritat strigă Sultanul. Își sburli penele-n ceafă și cu furie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
globalizarea. Un tablou în casă e o fereastră spre tine însuți. Marii artiști disprețuiesc banii, nu și aplauzele. În artă ca și în politică, unii călăresc tigri, alții - mârțoage. Arta este aria de convergență și de interferență a întrebărilor fundamentale. Plebeii au rămas în artă. Politicienii s - au refugiat în divertisment. Criticul de artă trebuie să aibă caracter. Și, dacă se poate, chiar puțin talent. Marii scriitori își deversează biografia în operă, dispersându-se în felul acesta de jurnal. Primul examen
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
vervă"318, ne reconfirmă ideea că publicul cititor era sedus de condeiul virulent al pamfletarului. Suntem înclinați să credem că interesul cu care a fost urmărit, în epocă, Arghezi-gazetarul nu se sprijină numai pe argumente de natură stilistico-textuală (combinarea stilului plebeu cu cel cult, a agresiunii directe cu cea camuflată, inventivitatea lexicală, eideticul etc., agresivitatea limbajului, uzul scatologicului etc., toate procedee destinate să incite lectorul și să-l atragă în jocul deconspirării sau reconstruirii sensului, într-un cuvânt, să-l smulgă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Eduard VII), dar o găsise prea serioasă și în același timp prea romantică și eterală, cu gusturi și preocupări patriciene sofisticate care nu puteau fi pe placul unui prinț moștenitor mai degrabă terre à terre, cu gusturi epicureene și destul de plebee. Așa se face că Anglia a pierdut, iar România a cîștigat, o regină poetă. Înrudirea dintre casele domnitoare ale Marii Britanii și României s-a realizat în generația următoare, așa cum se știe, prin căsătoria Mariei de Edinburgh cu prințul moștenitor Ferdinand
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Voi reveni la aceste două cuvinte, democrație și republică). Dreptul de a participa la guvernarea Republicii se restrîngea, la început, doar la patricieni, sau aristocrați. Însă într-o evoluție ulterioară cu care ne vom mai întîlni, după multe tensiuni poporul (plebeii) și-a cîștigat acest drept. Ca și în Atena, dreptul de a participa îl aveau doar bărbații, după cum s-a întîmplat și în democrațiile și republicile de mai tîrziu în secolul al XX-lea. De la începuturile sale ca oraș de
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
aflau rădăcinile culturale și familiale ale tatălui său, îndrăgitul dux Germanicus; atât în trecut, cât și în vremurile recente, populares luptaseră împotriva latifondismo, a taxelor împovărătoare, a restricțiilor privitoare la voturile activ și pasiv, a imposibilității ca un om născut plebeu să fie ales consul, a spolierii brutale a teritoriilor cucerite. În rândurile lor se aflau multe nume: familia Gracchilor, Caius Marius, Publius Sextius, sângerosul Marcus Antonius cel fără de noroc și, în fine, cei trei fii ai Juliei. Aproape toți își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unor bătălii comune. Erau fiii senatorilor și cavalerilor ce fuseseră masacrați neînarmați la Perusia, susținătorii risipiți ai lui Marcus Antonius. Erau Cornelius Scipio, urmașul cuceritorului cetății Carthago, Appius Claudius Pulchrus, care fusese adoptat de Marcus Antonius, Sempronius Gracchus, urmașul tribunilor plebei, și Quinctius Sulpicianus, consulul... Nu uita numele astea, scrie-le și ascunde-le. Nu le uit, o asigură Gajus liniștit. Nu scriu nimic, dar nu uit. Mi-am dat seama că, dacă într-o zi repeți de trei ori, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În același timp să se comporte exact ca acea fată confecționată, aceea ce-i răspundea la scrisori (prin mâna mea) tânărului adorator. Se transformase. Nu se mai fâțâia toată ziua după nimicuri, nu mai flecărea interminabil În stilul ei cam plebeu; dintr-odată, devenise mai serioasă, se Îmbrăca mai cu gust, Își schimbase modul de a vorbi; se vedea că-și controla vocabularul și căuta să fie mai firească și mai profundă. Straniu, mi-am zis, iată că scrisorile mele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
avem timp!“ „Ce vrei să spui?“ „Nimic.“ (luni) De ce m-a impresionat atât Apărarea lui Socrate? Ce este viu În tipul de erou modelizant propus, sunt două milenii și jumătate de atunci, de ariditatea peisajului grec? De ce Socrate? De ce acest „plebeu“ și „decadent“, cum Îl numește Nietzsche? Citind textul, nici unul dintre silogismele mele fabricate ad-hoc nu mă mai Încântă; apărarea vieții lui Socrate se reduce la o retorică goală, a cărei subtilitate În sine nimeni nu mai are răbdarea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
deranjez. —E vreo problemă cu restu’ dumneavoastră? — Oh, am înțeles. Nu, nu, deloc. E bine. Mulțumesc. Bună seara. Dacă aveam pălărie pe cap, cred că o scoteam. Cumva, așa mă simțeam. Bătrânul gentleman binevoitor, purtându-se fermecător cu o tânără plebee neatractivă. Cum de-am ajuns să-mi atribui acest rol? De ce, în urechile mele, am părut ca un bărbat din clasa de mijloc care vorbește de sus? Dar își mutase deja privirea și stătea cu mâinile pe capacul sertarului de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Fapt e că fantezia și tragicomedia Ceții mele trebuie să fi fost elementul cel mai expresiv și mai glăsuitor pentru omul individual care e cel universal, pentru omul aflat deasupra, și totodată dedesubtul, claselor, castelor, pozițiilor sociale, sărac sau bogat, plebeu sau nobil, proletar sau burghez. Și o știu bine istoricii culturii, cei cărora li se zice culți. Bănuiesc că cea mai mare parte din această prefață - metafață -, pe care unii ar putea-o numi autocritică, mi-o va fi sugerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
american, am rămas la marginea estică a acestuia, dar am trăit puterea și neputința atât de viu, încât gesturile și izbitura pietrelor ni s-au întipărit în minte; motiv pentru care doisprezece ani mai târziu am scris tragedia mea germană Plebeii fac repetiții pentru o răscoală, în care muncitorii revoltați sunt lipsiți de orice plan și aleargă fără țintă în cerc, în vreme ce intelectualii, pe care planul îi ajută întotdeauna să găsească cuvintele potrivite, eșuează în propriul lor orgoliu. Atunci n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-i vom afla tâlcul. Poate răgetul unei lăute, poate cântecul unei sirene intonat la nai, poate versul pe care, repetându-l nepăsător, ecoul Îl risipește cu dărnicie. Marele turn secular nu e un obstacol. Fermecat, Labata cedează În fața chemării. Glasul plebeu Îl mișcă până-n adâncul sufletului. Începând din acea clipă, a cărei dată precisă ne-o fură calendarul avar, ilustrul bărbat nu mai are alt țel decât să facă cunoscute versurile trubadurești izbucnite din pieptul țăranului. Faima Își pregătește coroanele. Abundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ce caracterizau această femeie. La întâlnirea între patru ochi avută cu ea în zilele imediat următoare anunțării logodnei, nu încercase deloc să fie subtilă atunci când își arătase dezaprobarea față de ceea ce ea considera o adevărată mésalliance 27 care înnobila un Rădulescu plebeu venit din periferia capitalei. Șchifuirea pisicii cu nouă cozi, biciul tradițional al marinei britanice, putea fi de preferat exprimării calme, dar vitriolice, folosite atunci. Aparența agreabilă și conciliantă se datora mai mult firii ei pragmatice. Cunoștea mult prea bine caracterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
erau la fel de rare ca și lebedele. Când navigai pe străzile întortocheate, trecătorii le priveau cu același soi de groază cu care priveau, pe vremuri, caleștile nobililor transilvani. Mașinile anilor 50, precum caleștile secolului al XVI-lea, nu opreau pentru nimeni. Plebeii luau autobuzul sau călăreau niște biciclete cinstite, care făcuseră războiul. Așteptând autobuzul în ploaie, priveam râul deprimant de biciclete scurgându-se spre serviciu și mă vedeam pe mine însumi pe spinarea unei lebede. Pasărea mea cea albă ar pluti deasupra
Autor pe drum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8350_a_9675]
-
d. N. Ionescu nu a găsit decât un hârb democratic! [4 mai 1878] O RECTIFICARE [""RĂZBOIUL" ȘI DUPĂ DÎNSUL "PRESA"... "] "Războiul" și după dânsul "Presa" publică urmatoarea poezie, pe care o atribuie răposatului Ioan Eliad: Meritul astăzi e fără nume, Plebeu, patriciu nu mai e-n lume, Progresul toate le-a sfărmat Și-ntr-un amestec le-a frământat. Astăzi patricii sânt contraccii, Și vezi miniștrii pe toptangii; Omul științei e bojogar {EminescuOpX 86} Și medic mare un potcovar' Ateul astăzi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
mă întrebă prietenul meu chiar înainte de a se reașeza pe scaun în fața mea. Da, a fost!" "Și totuși a fost asasinat la idele lui marte. Da, și eu cred că era atins de scânteia divină când se sprijinise pe masele plebee în lupta contra lui Pompei, și chiar și ulterior, după ce fu învinuit că vrea să devină imperator. Dar masele? Ei bine, masele nu l-au sprijinit să nu fie asasinat de puternicii aristocrați ai senatului, cu toate că la auzul știrii și-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
este semnată de G. Călinescu. Scandalizat de modul cum în unele publicații li se răspundea începătorilor, acesta polemizează, în articolul Nedemnitatea redacțională, cu maniera folosită de Mihail Sevastos la rubrica similară din „Adevărul literar și artistic”, acuzându-l de „agresivitate plebee”: „Dacă dl Sevastos, gazetar fără spirit și fără talent, ar ști că aceste răspunsuri sunt uneori hotărâtoare în viața intelectuală a unui individ, n-ar ucide în debutant, prin grosolănie, un scriitor de mâine, întotdeauna un iubitor de literatură”. Pentru
VIAŢA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290527_a_291856]