194 matches
-
în mai multe etape. Porțiunea inferioară, care curge spre vest este probabil mai veche decât restul cursului râului cu câteva milioane de ani. În plus, valea râului fiind mai îngustă în partea de la vărsare, s-a sugerat faptul că până în Pleistocen râul curgea spre est. Restul râului s-a format treptat, pe măsură ce ghețarii apăruți în timpul Glaciațiunii Wisconsin au început să se retragă spre nord. La sud de Stevens Point, apele rezultate din topirea gheții se vărsau inițial în lacul glaciar Wisconsin
Râul Wisconsin () [Corola-website/Science/312980_a_314309]
-
bazinului Secașului Mic extindere deosebită au numai depozitele ciclurilor: paleogen (depozitele oligocene = conglomerate, gresii roșii și vărgate și nisipuri), tortonian-sarmațian (depozitele sarmațiene = marne, marne nisipoase și nisipuri) și pliocen (depozitele pannoniene = nisipuri cuarțoase și micacee, argile marnoase și pietrișuri). Depozitele pleistocene (pietrișuri și nisipuri), întâlnite cu precădere pe stânga Secașului Mic, intră în componența teraselor, iar cele holocene (nisipuri și pietrișuri aluvionare), în componența luncilor. are o suprafață de 356 km², cu lungimea de 32 km și lățimea medie de 11
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
perioada 1820-1870. Pe langă imigranții italieni și portughezi, un procent semnificativ a fost reprezentat de germani, spanioli, japonezi, libanezi și sirieni. Înainte de venirea portughezilor în Brazilia, teritoriul era populat de 2,4 milioane de amerindieni, care locuiau acolo încă din Pleistocen. Însă din anul 1500 până la câștigarea independenței, în anul 1833, aproximativ 500.000 de portughezi, majoritatea bărbați, s-au stabilit în Brazilia, ei fiind principalii imigranți. De la jumatatea sec. al XVI-lea până în 1855, ca urmare a comerțului cu sclavii
Demografia Braziliei () [Corola-website/Science/310964_a_312293]
-
Rezumat Prezentul studiu își propune o evaluare sintetică a statutului socio-economic a femeilor și copiilor din paleolitic. În opinia autorilor, reconstituirea socialității paleolitice face obiectul unei serii de stereotipuri, bazate pe translatarea subtilă a unor realități contemporane asupra societăților din Pleistocen, dar și, în parte, de informații selectiv extrase din etnografia vânătorilor-culegătorilor actuali. Una dintre cele mai importante prejudecăți criticate aici o reprezintă asocierea pripită dintre societățile paleolitice și cele vânătorești din medii reci, respectiv corolarul său fidel, importanța activităților de
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
1999). Așa cum vom nota, existența unor formule sociale complexe, ierarhizate, compromite această „ceartă de cuvinte”, cel puțin pentru comunitățile din paleoliticul superior. Chiar și în absența ierarhiei ereditare, individualizarea tradițiilor stilistice, tot mai clar vizibilă în a doua jumătate a Pleistocenului superior, indică existența unor mecanisme de control social la fel de puternice, cum este opinia publică, dar și succesiunea temporară sau viageră, a indivizilor de ambe sexe, capabili să îndeplinească anumite roluri sociale predefinite (cf. Flanagan 1989). Altfel spus, cel puțin oamenii
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
cu „culturile”, devenite entități cu o esență proprie, sortite ele însele unei evoluții vegetale (naștere, hibridizare, degenenerare, dispariție). footnote> cu care a fost explorată viața socială din paleolitic, în ciuda acordului general cu privire la importanța acestei dimensiuni, pentru toate aspectele evoluției umanității pleistocene - somatice, cognitive, tehnologice, economice etc. Deși a reprezentat dintotdeauna cel mai important depozit de idei pentru imaginația paleosocială a arheologilor, etnografia vânătorilor și culegătorilor a făcut puține pentru evacuarea acestui stereotip, dimpotrivă. După abandonarea generalizată a modelelor evoluționiste uniliniare - în
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
vânătorești documentate etnografic. Ceea ce ne oferă, în fapt, etnografia nu este atât un model social trans-istoric, cât o serie de parametri, analitic eficienți - ecologia, productivitatea mediului și eficiența pachetului tehnologic disponibil - cu ajutorul cărora se poate estima și dinamica socială din Pleistocen. Nu ne propunem aici obiectivul nerealist de a realiza o cronică exhaustivă a variabilității social-economice paleolitice. Ne propunem, în schimb, o nuanțare a schiței de „societate paleolitică”, dintr-o perspectivă larg diacronică și decis infrastructurală. Simpla subsumare, chiar dacă prezumtivă, a
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
colonizarea, de către niște hominide fiziologic tropicale, a zonelor temperate și reci. Deși dovezile mai vechi privind controlul focului nu lipsesc, trebuie cu tărie subliniat că utilizarea sa sistematică, în particular în domeniul alimentar, nu pare să preceadă partea finală a Pleistocenului mijlociu și, în consecință, pare sugestiv legată de apariția limbajului articulat (cf. Brace 2000). footnote>, de către hominide, a spațiilor temperate. Expansiunea inițială a lui Homo sapiens sapiens a pornit dintr-un context asemănător, tropical sau subtropical, intervalul uriaș dintre primul
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
uriaș dintre primul indiciu fosil - Omo-Kibish, 195 ka BP (McDougall et al. 2005) - și colonizarea spațiilor temperate europene (45-40 ka BP) fiind grăitor în sine. Astfel că, în măsura în care se poate stabili o corelație fină între extensiunea populației și oscilațiile climatice - Pleistocenul superior oferind cel mai solid exemplu (Finlayson 2004, 2005; Van Andel & Davies 2003) - reiese că, „oamenii paleolitici” nu erau vânători arctici și evitau condițiile climatice extreme, fapt valabil inclusiv pentru speciile presupus adaptate mediului rece, ca omul de Neanderthal. Limitele
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
1,4% (rată mai mică, de exemplu, decât cea a vânătorilor-culegătorilor Ache din Paraguay, calculată la 2.5%) (Boone 2002: 21), poate atinge cifra de un milion în doar o mie de ani (Rowley-Conwy 2001: 45-46)! Chiar și postulând, pentru Pleistocenul superior, o moștenire demografică modestă, adică o populație inițială de câteva mii de indivizi, o rată anuală de creștere de 0,008%, putea conduce la populație actuală a Terrei în doar 90.000 de ani, încă înainte de apariția agriculturii (Pennington
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
Dat fiind punctul final al evoluției demografice, care indică o creștere infimă de populație în decursul paleoliticului, responsabilitatea nu poate să revină decât unor cote masive de mortalitate. Altfel spus, creșterea de populație, ocazional rapidă și intensă, era echilibrată, pe parcursul Pleistocenului, de o mortalitate catastrofică, care putea duce aproape la extincție populația dintr-o zonă. Ce ar fi putut provoca o mortalitate atât de dramatică? Epidemiile și foametea periodică oferă explicații plauzibile. Pe termen lung, acestea pot afecta serios șansele de
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
le echilibrează pe cele de creștere accelerată a densității. Dovezile arheologice privind expansiuni, respectiv contracții masive de populație, în decursul paleoliticului nu lipsesc (Finlayson 2004, 2005; Hawks et al. 2000; Roebroeks 2006), deși, ele sunt mult mai clar sesizabile în Pleistocenul superior. Episoadele climatice pozitive par să fi fost, de altfel, foarte favorabile creșterii demografice și macro expansiunii culturale paleolitice (Ambrose 1998; Van Andel & Davies 2003). Ceea ce merită reținut, din punct de vedere demografic, este posibilitatea apariției ocazionale a unor grupuri
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
de inedite pentru a putea stimula sau perpetua aranjamente sociale nedocumentate etnografic. Tehnologia paleolitică a cunoscut, la rândul ei, un ritm de inovație propriu, un nivel tehnologic comparabil celui atestat la vânătorii-culegătorii actuali nefiind documentat înainte de a doua jumătate a Pleistocenul superior. Toate aceste variabile solicită fie și o minimă detaliere în continuare. 6. Societățile paleoliticului inferior: cuplu sau conspirație a femeilor? Dacă există vreun atribut ce merită atașat „omului etern”, acesta este, fără îndoială, cel de ființă socială. O trăsătură
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
la nivel regional pentru a permite, cu o regularitate rezonabilă, interacțiuni și fuziuni între grupuri. 8. Mai aproape de etnografie? Paleoliticul superior „Revoluție” cognitivă și culturală (Mellars & Stringer 1993), sau, mai degrabă, catalizator al unor inovații acumulate gradual în decursul întregului Pleistocen superior și chiar în etapa anterioară acestuia (McBrearty & Brooks 2000; Straus 2009), paleoliticul superior este, oricum, asociat unei profunde restructurări tehnologice, economice și, ca atare, sociale. Este indubitabil că, pe continentul european cel puțin, această epocă frânge aparenta monotonie musteriană
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
acestor trăsături putând fi chiar atribuibilă contextelor tropicale și subtropicale asociate filogenezei omului de anatomie modernă (Stiner & Kuhn 2009; McBrearty & Brooks 2000; Straus 2009). La fel, utilizarea sistematică și în scop simbolic a coloranților minerali este documentată încă de la debutul Pleistocenului superior (Watts 2002), unele voci asociind ferm această opțiune cu apariția primei diviziuni clare a activităților între sexe (Powers & Watts 1996). Este, însă, sezonalitatea acută a zonelor septentrionale, combinată cu sărăcia resurselor vegetale, cea care pare să fi pus în
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
ne referim cu precizie la acel calcul colectiv prudent și conservator, cunoscut îndeobște drept „stupizenie țărănească” (cf. Binmore 2001: 161). Faptul nu are motive să surprindă. Predispozițiile conservate încă de corpul lui Homo sapiens, el însuși un produs biologic al Pleistocenului, sugerează că succesiunea strânsă a unor perioade de abundență cu cele de foamete nu constituia o raritate nici măcar în paleoliticul superior (Guthrie 1997), sau cu atât mai mult în paleoliticul superior: variația sezonieră a resurselor din mediile temperate și reci
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
speciale care i-au permis să treacă pe o dietă compusă exclusiv din eucalipt: deplasarea palatului în sus; molari și premolari mai mari; o fosă pterigoidă mai mică; și o bară mai mare între molari și incisivi. În timpul Pliocenului și Pleistocenului, când Australia a suferit schimbări în climat și vegetație, speciile de koala au crescut. Koala actuală ar fi putut apărea ca o formă mai mică a Koalei uriașe ("P. stirtoni"). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
în climat și vegetație, speciile de koala au crescut. Koala actuală ar fi putut apărea ca o formă mai mică a Koalei uriașe ("P. stirtoni"). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen comun la scară mondială în timpul Pleistocenului târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen. Cele mai vechi fosile de koala datează din Pleistocenul mijlociu. În general, au fost recunoscute trei subspecii diferite: Koala din Queensland ("P. cinereus adustus" ), Koala din New South Wales ("P. c. cinereus
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen. Cele mai vechi fosile de koala datează din Pleistocenul mijlociu. În general, au fost recunoscute trei subspecii diferite: Koala din Queensland ("P. cinereus adustus" ), Koala din New South Wales ("P. c. cinereus" ) și Koala victoriană ("P. c. victor", ). Aceste subspecii diferă prin culoarea și grosimea blănii, mărimea corpului și
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
subspecii reprezintă un singur grup evoluționar. Alte studii au arătat că au un nivel ridicat de împerechere între rude și puțină variație genetică. O diversitate genetică așa de scăzută ar fi putut fi o caracteristică a populațiilor de koala din Pleistocenul târziu. S-a arătat că râurile și drumurile limitează fluxul genetic și contribuie la diferențele genetice ale populațiilor din sud-estul Queenslandului. În aprilie 2013, oamenii de știință de la Muzeul Australian și Universitatea de Tehnologie din Queensland au anunțat că au
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
a fost introdusă aproape de Adelaide și în mai multe insule, incluzând Insula Cangurilor și Insula Franceză. Populația din Insula Magnetică reprezintă limita nordică a răspândirii sale. Fosilele arată că răspândirea koalei s-a întins până în sud-vestul Australiei de Vest în timpul Pleistocenului târziu. Cel mai probabil au devenit extincți în aceste regiuni din cauza schimbărilor de mediu și a vânătorii de către aborigenii australieni. În Queensland, sunt puține exemplare de koala, răspândite inegal, excepție făcând sud-estul, unde se află în numere mari. În New
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
doi În doi metri. Este un lucru stabilit că punctele de intersecție ale acestor raze, așa-zisele noduri Hartman, cunoscute de radiesteziști și sub numele de puncte geopatogene, au efecte nocive asupra țesuturilor biologice. Prezența celor doi vulcani stinși din Pleistocen, unul la nord-vest de Harbin, iar celălalt la sud, Între care au apărut două grupuri de gheizere și numeroase caverne și falii, ar explica majoritatea evenimentelor de telepatie și clarviziune raportate de cei care au petrecut mai multe zile acolo
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
diverse de pești (crap, șalău, somn, știucă, caras, babușcă, oblete). Aceste specii de animale sunt contemporane cu fauna mamiferelor actuale, apărută în momentul dispariției mamiferelor adaptate la clima rece, mai exact la limita dintre Holocen (11-12.000 de ani) și Pleistocen (1,6-1,8 mil. ani), prima fiind considerată de unii cercetători (din punct de vedere stratigrafic) o etapă interglaciară, parte a Pleistocenului (epocă a perioadei Cuaternare), iar de alții, dimpotrivă, o unitate geocronologică egală celeilalte. În absența unor depozite cu
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
momentul dispariției mamiferelor adaptate la clima rece, mai exact la limita dintre Holocen (11-12.000 de ani) și Pleistocen (1,6-1,8 mil. ani), prima fiind considerată de unii cercetători (din punct de vedere stratigrafic) o etapă interglaciară, parte a Pleistocenului (epocă a perioadei Cuaternare), iar de alții, dimpotrivă, o unitate geocronologică egală celeilalte. În absența unor depozite cu faună terestră de mamifere, s-a încercat trasarea perioadei când se produce înlocuirea animalelor de climă rece cu cele actuale și s-
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]