196 matches
-
fragmentată de rețeaua transversală, care a dus la individualizarea mai multor culmi secundare. Cu toate că partea înaltă a masivului Omu s-a aflat deasupra limitei zăpezilor permanente, glaciațiunea cuaternară se pare că nu a afectat și Munții Suhard. În schimb, în pleistocen întregul masiv s-a aflat în etajul modelării periglaciare, care a lăsat urme vizibile și astăzi. De altfel și în postglaciar sînt întrunite condiții favorabile formării reliefului de tip periglaciar, datorită faptului că cel puțin părțile înalte ale masivului au
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
scoase la suprafață în nordul Chinei și în insula Java. Strămoșul tigrului, "Panthera palaeosinensis" (Zdansky, 1924), este destul de asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a trăit în provincia Henan din China de nord de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
destul de asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a trăit în provincia Henan din China de nord de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
Clasificarea acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ). Oseminte din holocen au fost descoperite
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ). Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo. Colții de tigru aflați în posesia băștinașilor din Borneo
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
teritoriul Extremului Orient rusesc, Iranului, Afganistanului, Chinei, Indiei și a țărilor Asiei de sud-est, inclusiv insulele Sonde. Arealul de viețuire se pare că s-a format în nordul Chinei acum cel puțin 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului. Acum cca. 10 mii de ani tigrii au trecut Himalaya, populând, într-un sfârșit, tot teritoriul Indiei, peninsula Malacca, insulele Sumatra, Java și Bali. Peste câteva secole, arealul tigrilor a căpătat următoarele limite: 50° lat. N (Kazahstan), 50° long. E
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
cultura Sighișoara". Aceasta a fost definită pe baza fragmentelor de ceramică cu ornamentație în meandre și spirale, dar și prin numeroaselor obiecte din bronz rămase de la populația tracă. Descoperirile principale au fost făcute pe Dealul Turcului, un fragment al terasei pleistocene înaltă de 30 de m, în partea de vest a orașului Sighișoara. Depozitul de bronz de la Suseni este o altă descoperire arheologică de mare importanță și valoare din această perioadă. Tot aici au fost descoperite seceri, topoare, târnăcoape, cuțite. Printre
Istoria județului Mureș () [Corola-website/Science/305964_a_307293]
-
în extermitatea de nord a drepresiunii. Depresiunea Damiș adăpostește cea mai mare parte din vatra satului cu același nume. "Depresiunea Damiș este o depresiune de contact, formată sub acțiunea proceselor de captare carstică și de colmatare, specifică condițiilor climatice din pleistocen. Spre deosebire de situația actuală, colectorul principal primar, care se drena spre Valea Mișidului, trecea peste șaua dintre dealurile Oașului și Glimeuțul, traversa Depresiunea Ponoraș și se vărsa în aceasta înainte de cotul pe care îl descrie amonte de chei. Captarea cursului de
Depresiunea Damiș () [Corola-website/Science/303427_a_304756]
-
modificate în câteva ocazii pentru a reda teren localnicilor. Râno Kau este un vulcan stins înalt de 324 m (1063 ft), care formează partea de sud-vest a Insulei Paștelui, o insulă chiliana în Oceanul Pacific, formată din scurgerea lavei bazaltice în Pleistocen cu cele mai noi roci din zona ce datează de acum 150000 și 210000 de ani în urmă. Râno KAU are un lac format în crater, si este unul din cele trei părți naturale de apă proaspătă ale insulei. Cea
Parcul Național Rapa Nui () [Corola-website/Science/314652_a_315981]
-
dacă număra câteva zeci de mii de oameni pe întreaga planetă. "Mezoliticul" sau "Epoca Mijlocie a Pietrei" a fost acea perioada a evoluției tehnologiei umane cuprinsă între paleolitic și neolitic, toate fiind perioade ale Epocii Pietrei. Mezoliticul începe la sfârșitul pleistocenului, acum vreo 10.000 de ani și se sfârșește cu introducerea agriculturii, dată care variază cu fiecare regiune geografică. În anumite zone, cum ar fi Orientul Apropiat, agricultura a rămas, la sfârșitul pleistocenului, într-un stadiu oarecum incipient și acolo
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
ale Epocii Pietrei. Mezoliticul începe la sfârșitul pleistocenului, acum vreo 10.000 de ani și se sfârșește cu introducerea agriculturii, dată care variază cu fiecare regiune geografică. În anumite zone, cum ar fi Orientul Apropiat, agricultura a rămas, la sfârșitul pleistocenului, într-un stadiu oarecum incipient și acolo mezoliticul este scurt și indefinit. Pentru zonele în care glaciațiunile au avut un impact mai puternic, este preferat termenul "epipaleolitic". Regiunile, în care ultima glaciațiune a avut un efect mai puternic asupra mediului
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
teritoriul raionului. Odată cu formarea văilor a început și formarea teraselor care s-au format din depunerile de nisip și prundiș cu grosimea de 3-8 m. Acestea sunt acoperite de lemuri leosoidecu intercalări de soluri fosile castanii. Mai tîrziu pe terasele pleistocenului mediu au fost descoprite stațiuni paleolitice ale omului primitiv în care au fost găsite unelte ale culturii așel tîrzii și ale celei musteriene. În perioada cuaternară teritoriul raionului a continuat să se dezvolte în condiții continentale, fiind supus mișcărilor tectonice
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
condițiile unei umidități sporite în partea inferioară a alunecărilor blocurilor de roci, în fine se pot transforma într-o masă de roci fără nici o urmă de structură inițială. Dezvoltarea mai intensă a alunecărilor de bloc s-a produs în perioada pleistocenului superior și a holocenului drept consecințăa mișcărilor neotectonice pozitive și a eroziunii rîurilor. În urma acestor procese se formau versanți înalți și înclinați ce condiționau o creștere considerabilă a forțelor tangențiale și ca rezultat a deplasărilor grandioase ale blocurilor de roci
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
Deûle. Aici, cretă afloriment ultima (Turonian și Senonian) din regiune să pătrundem naturale Mélantois la vest, în temeiul Weppes, iar la nord, sub Baroeul, cele două regiuni de relief moderat dezvoltate în nisip și Landenian Ypresian lut. Capacul sedimentara recentă (Pleistocen) este omniprezent în formă de loess de pe panțe sau depozite aluvionare în partea de jos a vallées8. Deûle este un râu în debit mic pierdut într-o vale largă. Anthropized puternic încă din Evul Mediu, statele multiple ale conductelor și
Lille () [Corola-website/Science/297715_a_299044]
-
Ardeni, Podișul Boemiei, Podișul Podolic, Podișul Dobrogei pe structuri hercinice; Podișul Smaland, Podișul Norland și Podișul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice. Acțiunea agenților externi asupra acestor tipuri de relief a determinat apariția reliefului derivat: Relieful glaciar de calotă. În pleistocen, Europa Nordică a fost acoperită de o platoșă de gheață care se extindea spre sud peste Marea Baltică și peste Câmpia Europei de Nord și Câmpia Est-Europeană până la latitudinea orașelor Kiev și Moscova. În urma topirii ghețarului de calotă a rămas un
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
zona de munte nu putem vorbi de prezența stratelor acvifere de adâncime. Depozitele constituente din zona subcarpatică au diferite grade de permeabilitate, în funcție de natura lor. Există strate acvifere locale în depozitele de pietrișuri, nisipuri și argile din formațiunile pliocene și pleistocene inferioare. Trebuie să remarcăm faptul că prin infiltrarea apelor superficiale în depozitele mio-pliocene, acestea suferă de cele mai multe ori un proces de mineralizare accentuată și apar, sau sunt întâlnite în foraje, ca ape minerale cu importanță mare pentru economia județului. Interfluviul
Județul Dâmbovița () [Corola-website/Science/296657_a_297986]
-
conviețuirea este pașnică și stabilă, normală într-o comunitate liberă, neexistând tensiuni interetnice. Depresiunea Borsec s-a format în urma puternicelor mișcări tectonice de la sfârșitul Terțiarului. Inițial cu caracter de depresiune subcarpatică cu drenajul spre Transilvania, activitățile vulcanice din Neogen și Pleistocen au izolat-o transformând-o în sistem de lacuri. La sfârșit afluenții Bistricioarei prin activitatea erozivă au recucerit-o hidrografic. Fundamentul depresionar este din roci cristaline epizonale peste care s-au dispus petice de roci sedimentare (calcare dolomitice, triasice), acoperite
Borsec () [Corola-website/Science/297218_a_298547]
-
Câțiva prizonieri se numeau "oamenii Chili "și, în consecință, termenul a fost extins, Almagro numind toată valea Mapocho cu acest nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii. Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii. Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o parte dintre aceștia a trecut Munții Anzi, deplasându-se până în Argentina de astăzi. În epoca precolumbiană țara era populată de
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
evoluat din cuvântul nativ. Se presupune că Venezuela a început să fie populată cu cel puțin 15.000 de ani în urmă, cele mai vechi vestigii istorice fiind descoperite pe malul râului Pedregal în vestul Venezuelei. Artefactele de vânătoare din pleistocenul târziu, inclusiv lănci, au fost găsite într-o serie similară de situri în nord-vestul Venezuelei sub denumirea „El Jobo”; datarea cu carbon arată că ele sunt din anii 13,000 spre 7,000 Î.Hr.. Nu se cunoaște exact câți
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
în tot Orientul Apropiat. Numele "Natufi" a fost ales de Dorothy Garrod, cea care a studiat peștera Shuqba în Wadi an-Natuf, situată cam la jumătatea distanței dintre Jaffa și Ramallah. Datarea cu carbon radioactiv localizează această cultură chiar înainte de sfârșitul pleistocenului, în perioada 12.000-9.000 î.Hr. Această perioadă este împărțită în 2 subperioade: Natufianul timpuriu (12.500-10.800 î.Hr.) și Natufianul târziu (10.800-9.500 î.Hr.). Natufianul timpuriu a apărut în tandem cu Marele Îngheț (10.800-9.500 î.Hr.). În
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
în general, au fost discuții despre similitudinile acestor culturi cu cele găsite în Africa Mediteraneană. Graeme Barker sesizează "similitudinile în arhivele arheologice respective ale culturii natufiene a Levantului și descoperirile de pe coasta Africii de Nord de-a lungul graniței dintre Pleistocenul târziu și Holocenul timpuriu". Ofer Bar-Yosef argumentează că există semne de influențe venite din Africa către Levant, citând tehnica microburin și forme microlitice. Autori precum Christopher Ehret au construit, pe baza unei mici dovezi disponibile, scenarii despre intensa folosire a
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
nu a fost acceptată de către comunitatea taxonomică, numele de "S. harrisii" fiind reținut pentru diavolul tasmanian și cel de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]