170 matches
-
și al cui. Să-și lingă rănile de animal biciuit Printre scâncete și spasme necontrolate. C-ar putea plânge și el rămâne un mit, Dar obrajii sunt uzi din zi până-n noapte. Sunt zile când își vede-n apă reflexia pocită. Însuși el se sperie de arătarea ce-a văzut Și se miră cum țărâna nu vrea să-l înghită. Aparent, florile nu pot crește din ceva așa urât. Soarele-i pentru el o pată gri pe boltă, Un dușman ce
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93427]
-
o grămadă, frate Dănilă. Păi sigur, lișițele nefiind chioare, nici moarte, s-au împrăștiat în treaba lor. Toporul s-a dus la fund, și tu bate din buze, Dănilă! Măi, da' rău mi-a mai mers și astăzi... Ce zi pocită! Acuma chiar pot pleca. (iese) Tabloul 3 (Acasă la Ispas, în ogradă.) ISPAS: Ce s-a mai întâmplat, Dănilă? DĂNILĂ: Ce să se-ntâmple? Nimica. ANISIA: Da' unde-s boii și carul, cumnate? DĂNILĂ: Nu te-ngriji, cumnată, că-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
o trăgea Înapoi; mai rău, vroia să o Îngroape. Dumnezeu nu se lua după orice bătrînă, fie ea și nespus de cuvioasă. Maica Tereza, Înțelegătoare, nu ceruse Domnului să aducă prăpăd peste oameni. Era - Încă - loc pentru toată lumea; strîmbă, dreaptă, pocită, cuvioasă, nicicum; lume. Ori providența juca la două capete! - asta nu admitea Antonia. Sau nu pricepea. Acesta sînt eu cel adevărat! Își spunea odinioară Thomas, atunci cînd, uneori, studios, stătea zile În șir, de dimineața pîna seara, În biblioteca universității
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Eva Adanil! Și Eva știută poftise. Își Înfipsese dinții În mărul ispitei imediat, i-l vîrÎse În gură și lui Adam. Ce se alesese de urmașii lor? Dacă nu cumva doar ai ei și ai nenorocitului de șarpe; poate și pocitul de urangutan se vîrÎse În combinație; numai venin și maimuțăreli ajunsese lumea. Degeaba omorîse Dumnezeu atîția la potop și, mai apoi, la Sodoma: cei scăpați o luaseră de la capăt, ce purtau În sînge aia făceau - mai ales În timpurile din
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un bărbat aștepta să nască! Nici odraslelor nu le-ar fi fost ușor; copiii livrați de către Cryos nu trebuiau să afle, peste ani, cine erau, mai bine zis ce nu erau. Situații nedorite pentru prea multă lume, așa că, fie și pocită, mai bună era liniștea. Vina cea mai mare ar fi avut-o chiar clinica, pentru că nu asigurase, așa cum se angajase, secretul absolut al afacerii. VÎnzăricumpărări. Cryos plătea impozite, cîștiga și statul: nu era vorba nici pe departe de un act
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nu vei fi tată niciodată!... Tu, părinte?! Ce să-ți Înveți odraslele?! Ai prins studențașii ăștia, le Împui capul cu textele filozofilor tăi, sau ce-ar fi, or să-și dea seama tinereii, se vor dezmetici, sper. Altfel, lumea, deja pocită, va fi și mai urîtă. Din cauza unora ca tine, Thomas! Tu și morala! Degeaba ți-a dat Dumnezeu o seamă de daruri, ți-ai bătut joc !... Nu ți-a dat și simțire!... Ești un broscoi nenorocit, Thomas!“ Altădată, Thomas poate
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
telefon fix acasă și, uite, așa s-a mai clonat o duminică în care îmi face urâtul câte o vizită foarte generoasă. Dacă slujbele ar fi după-masa, sigur aș merge la biserică. Așa, citesc bezmetic, dezordonat și nu comunic, iar pocita asta de casă mă calcă pe nervi. O sfârșesc la Kroger, cumpărând ceva bun de mâncare: azi, brânză franțuzească și croissant. Poate și fiindcă în astfel de zile mi se face dor până și de Europa, cu francezii ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întrebi, nu plătești, nimic. Între 10 și 11 sunt la Centrală. Oricine întreabă, sunt la ședință. Numai dacă mă caută tov. Pastramă, anunți la numărul notat aici.“ Ziua de lucru, adaptarea la necesitate, turmentarea, umilirea și ambiguitatea. Ambiguitatea veselă și pocită, să poți înghiți rahatul și să uiți cine îți supraveghează digestia și masca fericită... și să uiți de Titi și de Gică și de Gina. Tolea ieșise din baie, zăcea pe canapea cu un volum în mână. Își pregătea rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bea dar-ar boala în el, că abia de se târăște primele ore, ca beată, noroc că mai miroase din cafelele boierilor, altfel nici că s-ar putea mișca. — La ce oră ai venit azi? Al dracului, nu se lăsa, pocitul. O ține, la o adică, așa, cu tava în mână, în mijlocul camerei, s-o biciuiască. Iar ăștialalți, nimic, mutulache, nu aud, nu vad, nu crâcnesc. Zeamă lungă ăla, Titi, răul ăla spurcat și slugă, numai ochi în cap, ochelarist, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dă Kent și pentru ce anume. Nu te întreb, pentru că știu. Oho, oho... prea dai drumul la gunoaie, urâtule! Te-o fi damblagit vremea asta zbanghie, de ți-a otrăvit spurcăciunea de gură și ți-a înnegrit sufletul de slugă pocită, nu ți-ar prii înghițitura, mielușelule... Vasilica Vasilică se retrăsese, dispăruse, se spulberase, frumușel, ușurel, cu ura colcăind, crescând, pompată cu furie și perfectă amortizare, să nu se audă nimic nimic. Zveltul Titi Tirbușon renunțase, între timp, la peisajul ferestrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
combate. Adevărații combatanți vor învia cândva? Să curețe murdara subterană... Irina se ridică, enervată, își aprinde țigara. Se reazemă de balustrada de lemn a terasei. Îl privește, iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme. Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care n-are curaj să sfideze. Ceva viclean și simplu, prosternat în fața elementarului, fără curajul de a redeveni simplu, elementar. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atât de mult că parcă am fi suflete pereche. Ne căutăm prezența unul altuia, fiindcă atunci când suntem împreună, devenim noi înșine dincolo de gânduri și interese meschine, suntem Creața și Gonzales, ca un singur nume de firmă... și uneori mă simt pocită când nu mă reflect în ochii tăi. Numai când sunt cu tine știu să mă port, sunt fericită și fiecare clipă o savurez ca pe o felie interminabilă de tort... Trebuie să-mi dai ceva în schimb pentru fotografie. Eu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
legat! exclamă colonelul. Dna Strickland se încruntă puțin. Își scormonea amintirile. Îmi aduc aminte că înainte de a ne căsători se juca așa, copilărește, cu o cutie cu vopsele. Dar cred că în viața dumitale n-ai văzut niște lucruri mai pocite decât alea. Noi îl luam în râs pe tema asta. N-avea nici cea mai mică înzestrare pentru pictură. — Bineînțeles că asta e doar o scuză, spuse dna MacAndrew. Dna Strickland medită profund o vreme. Era limpede că nu izbutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
coșmelie acolo, la capătul șanțului, și păzea conductele și sculele, așteptând întoarcerea celorlalți muncitori să continue lucrarea, dar mie degeaba-mi trimitea vorbă, că n-aveam poftă să-l mai văd, oricum, îmi venea destul de des în minte mutra lui pocită și faptul c-am putut să cred despre el, fie și doar pentru o clipă, c-ar putea fi tata. Mergeam, deci, printre tufișuri, la poalele dealului, drumul era de două ori mai lung pe-acolo, dar cel puțin n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
marginea de vest a târgului, ducând la vale casele mai șubrede și zeci de animale. Oamenii s-au salvat și mai toți au zis că orologiul îi trezise la timp. Unii mârâiau; dacă în târg se vor mai petrece lucruri pocite - după ce va bate ceasul -, vor face fărâme turnul, cu mașinărie cu tot. Iar Ceasornicarului or să-i turtească, neapărat, botul, că nu de cobe au ei nevoie în târg! După inundație se lăsase uscăciune mare; ploile din martie secaseră, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sărbătoreau ziua plutonierului, era de Sfântul Lazăr. Doar vreo zece sălbăticiuni au fost doborâte; valul a trecut și dacă târgul nu ar fi numărat cu șase locuitori mai puțin, totul ar fi rămas ca o poveste de iarnă. O iarnă pocită dacă era socotită și paguba de la saivane: zeci de oi fuseseră prăpădite; mai toate sugrumate; un cioban, la fel, se zăreau urmele colților în beregată. Doar mieii, era vremea fătatului, fuseseră mâncați, mai mult burțile. Pentru ficați, a fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai spuse. Dar gestionarul nu dori să mai facă nici o verificare mai înainte de a semna. Cu mâna stângă, el apucă tocul oferit de Stelian și, aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind de satisfacție și își aprinse o țigară, din care începu să pufăie grăbit. Ați făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Mai gândiți-vă, îl povățui secretarul Girolteanu , rostindu-și vorbele afabil și binevoitor, ca să păstreze aparențele. Pe când spunea aceste lucruri, ușa cabinetului se deschise din nou, dar cel intrat nu era Fane, cu alte pahare, ci Mitică Belghiru, buzat și pocit, cu un kalașnikov mai mare decât el atârnându-i peste turul pantalonilor. Mai mult de un metru și patruzeci noul șef al postului de miliție nu avea, dar compensa acest teribil handicap fizic printr-o înfățișare de om al cavernelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-i culegi pe licurici". - Ce licurici, bă? - Licurici adevărați, cărăbuși, bîzdîgănii. Tot un drac. Astea stânjenite. Care zice: "Mă înnebunesc după felul în care mi-i culegi pe cărăbuși"... - Există cărăbuși și cărăbuși... Sânt întîi droaia de ăia nevaloroși... Mici, pociți, tăciunoși, umblă tot timpul de parcă ar avea fața posomorâtă. Pe carapace o frig cu două șiruri de pete gălbui. Pe lângă carapace habar n-au de nici o antenă. Nici nu merită să-ți amărești genoflexiunea pe ei. I-apeși cu latul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întuneca uzul gândirii... - E-te ale dracului! Băsmăluțe... 74 DANIEL BĂNULESCU - În doi ani n-o mai cunoșteai după caroserie. Majoritatea din alea arătoasele, le lași blonde și sprintene... Și le găsești îngropate și cu pătrunjelul pe piept... Rămân astea pocitele... și cocîlcioasele. Cu picioarele obosite cât doi bulumaci... Care când merge, își mestecă șezutul. Și care pare făcute doar ca să-ți ție rândul la Alimentara... D-aia, zic, e mai dibaci că nu ți-ai procurat nevastă. Pentru ce să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am voiajat eu! Întâi le puneam capră și le săream în spinare. Când le izbeam cu stângul, o luau către stânga... Când le izbeam cu dreptul, o apucau către dreapta... Am colindat așa pe-o mulțime de pipițe, cu nume pocite, prin toată Băneasa... Nu e mai bine să le-o tai deodată pe toată? - Nu e regulamentar. Nu-i consemnat așa în omologare. Numai bănuțul. Partea cărnoasă. Chiar de sub cartilaj. - Nu i-o cosești tu măcar numai lui ăsta prăpăditul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
afară, cu toarte vechi de alamă. Împrejur, se adunaseră vreo câțiva câini trăiți bine, flocoși și obraznici, tîrîndu-se pe sub mese, chelălăind și apucând oasele aruncate. Jos, la picioarele stâlpilor verzi, decolorați, stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiții, schilozii și pociții, așteptând pomana negustorilor. Li se făcuse foame. Lângă ei geambașii înghițeau cu lăcomie. Se încinseseră câteva grătare. Oamenii cârciumarului le ungeau cu grăsime, așezând deasupra fleici roșii, proaspete. Se auzea sfîrutul cărbunilor peste care cădea untura topită și un miros
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și nici călătoriile nu reușesc să frăgezească șunca de pe creierul ignorantului arogant. Dacă sufletul ar avea tub digestiv, l - am hrăni cu siguranță mult mai bine. Se spune că arta nu poate schimba oamenii. Dar nu se știe cât de pociți am fi fără ea. În artă rămân amintirile cu ieșire spre speranță. Cultura dă ștaif civilizației. Arta aduce rezonanța veșniciei în om. Oamenii aleși se pot salva prin creație. Ceilalți încearcă prin sfidări. Copilul crește din laude. Arta chiar și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
țap. footnote>... Știț‟ voi ce‟i acela faun?... Nu?!... vă spun eu. I‟un fel di ființă, corcită, cu chip di om și de țap! ei, ați înțeles?! - Tț,..tț..tț.. făceau ei mirați, dar și înfiorați de corcitura aceea pocită. - Se spune că el, faunul, este stăpânul codrilor și animalelor. - Cum, stăpân și peste lupchi?!... întrebară copiii într-un glas. - Da, și peste lupchi, peste toate animalele și pasările, peste tot! - Tț..tț..tț... se minunară, copiii mai tare. - Ei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o profundă senzație de descurajare. Nu ajungeau nici la o duzină cei de care putea fi sigur că erau nevinovați. Oricare dintre ceilalți ar fi încercat o imensă plăcere tăindu-i beregata comandantului său. — Mulay! urlă. Un bărbat uriaș și pocit intră imediat și rămase nemișcat, palid, desfigurat și aproape tremurând lângă țâțâna ușii. — Ordonați, dom’ sergent, bâigui, făcând un efort. — Tu erai de gardă, nu-i așa? — Da, dom’sergent. — Și n-ai văzut pe nimeni? Cred c-am ațipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]