359 matches
-
grăbit să mă întorc în sala de dans. Am reluat distracția dar ... pe măsură ce timpul trecea parcă nu mai aveam chef. La apariția zorilor, nu am mai rezistat tentației ... neînțeleasă atunci pentru mine ... de a pleca acasă. Pe drum m-au podidit atâtea gânduri încât nici nu știu cum am ajuns. Vreo două-trei zile m-am ocupat cu de-ale gospodăriei ... dar ca un automat ... Microbul lucra tot mai intens ... până într-o noapte când m-am decis că trebuie să încerc ... este șansa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
au plătit această invenție cu rugul... Să vă dau un sfat: nu mă hutuchiți nici pe mine, nici pe confrații „de culoare“. Cu ritmul vostru de poluare, „mâine“ pisicile vor fi negre nu numai noaptea... Dacă vreți să nu vă podidească șoarecii și guzganii... Dacă ați ști câte coclauri bat pentru a fi prezent la microfon, n’ați lipsi niciodată vinerea, oleacă Înainte de ceasul 13, numai la Radio Iași. 6. „Mofturi“ Cei care mă cunosc pretind că sunt mofturos. Zic ei
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
II-lea, îl îndurerează profund pe Mihai. Sâmbătă, 29 mai. Dimineața, la Școala Palatină, părintele Popescu, profesor al școlii, și Preda Fundățeanu, directorul de studii, au vrut să vorbească elevilor ,,de camaradul lor” decedat, dar n-au putut, i-au podidit lacrimile. Mihai trebuia să se deplaseze la Sinaia, unde se afla regele. Înainte de plecarea din București, Mihai a fost la capela cimitirului, unde era depus corpul lui Dan Mavros. ,,La 5 (ora 17 - n.n.) sosește și Mihăiță (la Sinaia - n.n.
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
Mesagiul este scris în stilul cronicarilor, place mult și face o adâncă impresiune. Scena este emoționantă și mișcătoare. Ion Brătianu, când citește rândurile din mesagiu în care se vorbea despre vitejia armatei române și reînvierea vechilor virtuți ale neamului, este podidit de lacrămi. Nemaiputând continua trece mesagiul lui Kogălniceanu care, după câteva rânduri, este silit să se oprească la rândul său înecat de emoțiune. Citirea mesagiului este sfârșită de Gheorghe Chițu, ministrul Instrucțiunii.32 (Id., ibid.) 32. Corpurile legiuitoare s-au
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
să-i fie frică pentru întreaga sa familie, iar lumea se obișnui cu bietul țicnit. "Vă dați seama? De câte ori vin acasă, mi-e inima cât un purice de frică să nu găsesc ambulanța în fața clădirii și toți ai mei..." Îl podidea plânsul. "Toți ai mei... Și pentru ce? De ce să fiu tocmai eu atât de bătut de Dumnezeu? Tocmai eu, care n-am ucis, n-am furat, nici măcar n-am mințit!" Și era furios chiar și pe ai lui: ei o să
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
supăra, ci pe aceia care te-au adus aici. Și încearcă să înduri ce ai de îndurat cât poți mai bine". Comentariile lui Criton plasează următoarele rânduri ale pasajului în context literar atunci când Platon, artistul creativ, scrie despre Criton: Și, podidit de plâns, s-a întors să iasă"63. Acel gest paradoxal de a se eschiva de la sarcina pe care trebuie să o ducă la îndeplinire oricum surprinde contradicțiile experienței umane, contradicții care devin și mai evidente atunci când Socrate răspunde, lăudându
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
poeziile în vers alb (Poezii în vers alb, 1983). Un ton neașteptat de aspru, răbufnind în sarcasme și blesteme, zvâcnește în Balade și strofe răzlețe (1943). Cu toată jalea pe care o lasă în urmă, războiul, „stihie” devastatoare, insuflă bucovineanului podidit de patriotice simțiri impulsuri de energie combativă. O antologie din versurile lui C., Scrieri lirice, s-a editat în 1970. Respirând o seninătate ce îngăduie și câte o inflexiune de umor, sonetele - înmănuncheate în Scrieri lirice, 1973 - întrețes îngândurări de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
române. Nemîngîiatul fiu, prietenii și tinerimea entuziastă admiratoare a lui Creangă își simt acum inima zdrobită și cugetarea înnourată în fața muțeniei și a neclintirii în care el zace, muțenie și neclintire care ne face să ne îngrozim și să ne podidească lacrămile pentru că nu mut și nu neclintit a fost Creangă în viața lui". Chiar dacă vorbitorul s-a dorit patetic, el putea genera, la începutul discursului său funerar, un efect tragi-comic. Nu uită niciun moment studiul cu Beldiceanu și realizează preparative
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
pahar de băutură scumpă. Ditamai omul, liniștitor și indestructibil. Și nu zăcând într-un pat, în halat de spital. Mă uit la Luke, și el îl fixează pe Michael, alb ca varul. Pare că din clipă în clipă o să-l podidească plânsul. O, Doamne. Acum îmi vine mie să plâng. Apoi Michael deschide ochii și simt un val de ușurare. Ochii, cel puțin, i-au rămas neschimbați. Aceeași căldură. Aceeași licărire de umor. — Ei, nu trebuia să bateți atâta drum, zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Căpitan, strigând: „Cănel, Cănel!”. Căpitanul s-a oprit și cu un genunchi în pământ a așteptat o cu brațele deschise ridicându-se cu ea în brațe, a acoperit-o cu sărutări, în timp ce fetița țipa bucuroasă: „Cănel. Cănelul nostru!”. M-au podidit de-a binelea lacrimile, căci bănuiam furtuna de sentimente ce bătea în acel moment în sufletul Căpitanului, la vederea familiei sale. Numaidecât au fost invitați de un ofițer să intre în Corpul Gărzii, unde a decurs întrevederea. Am așteptat cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
o ajutau cu ce puteau și ei, că erau săraci lipiți pămîntului. Vecinul din deal, Costică Bostan, aducea și el fetei cîte ceva și ea îi mulțumea sexagenarului cu multă recunoștință. Mulțumesc, tătuță. Mata ai rămas tătuța meu, ofta Lara podidită de lacrimi. Costică vizita însă foarte frecvent și geamul fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori și începători. Bărbatul suferea la vederea unui corp splendid de femeie, cu o carnație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se reluau scene din meciurile anterioare ale celor doi, unde aceștia tocau adversari plini de borș și adormiți ca la anestezie. Mi s-a trezit un interes morbid să văd care pe care, adică să văd pe cine îl va podidi borșul și va rămîne lat. În sinea mea, un pacifist notoriu, condamnam această curiozitate nedemnă și îmi era cam rușine de cît de mult m-am stricat! Mai ales că îmi era absolut indiferent de la cine va curge borșul. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prefigura: nimic nu-i făcea o plăcere mai mare decât să aresteze oameni, să-i vadă umilindu-se în fața lui și el să treacă prin fața lor atotputernic, iar, dacă are poftă, să le dea și una peste bot până îi podidește sângele pe nas și chiar să-i scuipe pe obraz ori pe ochelari, da, da, să le arunce o ditamai flegmă pe lentilele ochelarilor, asta îl umplea de plăcere, mama dracului să-i ia pe toți nenorociții ăștia, care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau deloc de furcă, fiind ceva neînsemnat. Într-o zi, pe când citea rugăciunile Maicii Domnului pe treptele mănăstirii, înțelegerea lui începu să se înalțe 1: era ca și cum ar fi văzut Sfânta Treime sub chipul a trei clape de orgă. Îl podidiră atâtea lacrimi și suspine, încât nu se putea stăpâni. Luă parte în acea dimineață și la o procesiune care ieșea din mănăstire, însă nu-și putu stăpâni lacrimile 2 până la prânz; după-masă nu putu să vorbească celorlalți decât despre Sfânta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acest sentiment sau viziune creștea cu un potop de lacrimi pe față, cu o încredere nestrămutată în Tatăl, ca și cum ar fi trecut surghiunul de dinainte. Apoi, mergând la liturghie, pregătind altarul, punându-mi veșmintele și intrând la liturghie, m-au podidit necontenit lacrimile; fiind atras către Tatăl, punând dinaintea Tatălui cele ale Fiului, am primit priceperi multe, însemnate, savuroase 1 și foarte spirituale. După liturghie, cugetând la alegeri timp de o oră și cântărind situația și beneficiul pe care-l aduce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la liturghie pe Dumnezeu, Domnul nostru etc., și să nu caut lacrimi, ci șdoarț acest respect și această supunere; într-atât încât, îndeletnicindu-mă în repetate rânduri cu această supunere, înainte de liturghie, în odaie, în capelă, și în timpul liturghiei și, podidindu-mă lacrimile, le respingeam pe dată, pentru a lua seama la supunere, și supunerea mi se înfățișa nepărându-mi-se că ar fi de la mine sau a mea, ceea ce făcea să-mi sporească evlavia și lacrimile; într-atât încât eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
o parte opera...", "... conceptul de viață al poeților-înaintași amestecați sub lespezile cele reci și uriașe ale vremilor amestecate...", "Eminescu găsea cu potriveală să vorbească..."; "... mahmurul (sic!) dar inimosul patriot Cârlova...", "moartea lui destupă urechile unui tulburător paradox", "Deavolna ne simțim podidiți de imagini iradiante..."; se cam zborșește la D. Petrino", "... pune de-a ponciș cuvintele..." etc., etc., etc. Nu cred, de asemenea, că e bine să inculcăm elevilor ideea că eul din lirica eminesciană este totuna cu însuși poetul. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Fiecare respirație părea că-i o luptă. Trupul ei, cu puțin timp în urmă era rece, acum fierbea și se credea suspendată în aer, iar inima era gata să urce și să țâșnească afară. Odată ajunsă în camera ei, o podidiră lacrimile pe care le reținuse cu atâta încăpățânare până atunci. Ar fi vrut să-i spună că își dorește o familie, că vrea să fie o soție bună, să fie iubită așa cum mama ei nu reușise să o facă. Biata
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se prăbușește la pieptul lui, se agață de gâtul lui, își mușcă buzele să n-o podidească plânsul -Ște... Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dar unde-i ușor? Și te-ai întors... Nu ți-a fost ție teamă c-o să-ți tai capul pentru că ne-ați bălăcărit cu vârf și îndesat, cu mult spor? Teamă?! râde Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar mi-au pierdut urma. Taica făcuse din mine un călăreț neîntrecut. Când se crăpa de ziuă, calul a poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă-Petru, aici, chiar în ăst paraclis în timp ce se ruga. Se ruga, poate, să-l ierte Domnul pentru păcatul de moarte: "uciderea de frate"... Cu pumnalul împlântat în spate, Petru s-a prăvălit peste ucigaș, să-l sugrume, dar, l-a podidit sângele pe gură și s-a prăbușit, acolo, lângă ușă. De te uiți bine, se vede încă o pată cenușie. Nimeni nu s-a-ncumetat s-o șteargă. Sângele închegat era blăstămat cu moarte... Blăstămul l-a urmărit însă și pe Alexăndrel-Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe fătucă la bolnița mănăstirii Neamțului. Ce-or fi găsind muierile la el, se întreabă Cupcici scobindu-se în nas, de unde scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu' să-l ia! explică Alexa podidit de invidie. Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea i se curmă. Bea, bea "să stingă focul"... Dacă... dacă nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]