527 matches
-
el decontextualizează automat unul sau mai multe enunțuri ale preopinentului, iar prin aceasta atentează la semnificația globală a discursului advers (în afară de cazurile când avem de-a face cu o reproducere in integrum). E, în esență, o amputare tactică prin care polemistul poate exploata în refutatio un fragment-citat al adversarului său (ca imitație pură, descalificantă). Și citarea ironică e o modalitate strategică de a "dejuca atacul adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o informație organizată, ca expresie a raportării sale la obiectul polemicii. În termenii aceluiași Gérard Genette, polemistul, în calitate de observator, se raportează diferențiat, plecând de la un grad zero al focalizării care trimite la dubla sa plasare: subiectivă ("narator intradiegetic", fiind el însuși personaj al narațiunii) și obiectivă ("narator heterodiegetic, care povestește lucruri întâmplate altora). În ceea ce privește celelalte două modalități
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
formulări lipsite de echivoc, ca, de exemplu, la Arghezi "cititorul știe", "cu îngăduința cititorului", "cititorul, firește, mirat se va întreba", "cititorii vor fi o dată mai mult edificați", traduce și un alt statut al naratarului, și anume acela de co-partener al polemistului. Această a doua ipostaziere a naratarului evidențiază cel mai bine intenția polemistului de a institui un acord tacit cu lectorul său, în baza unei complicități presupuse. În ceea ce privește ținta (exceptând scrisoarea deschisă, în care este vizată direct, atribuindu-i rolul de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
îngăduința cititorului", "cititorul, firește, mirat se va întreba", "cititorii vor fi o dată mai mult edificați", traduce și un alt statut al naratarului, și anume acela de co-partener al polemistului. Această a doua ipostaziere a naratarului evidențiază cel mai bine intenția polemistului de a institui un acord tacit cu lectorul său, în baza unei complicități presupuse. În ceea ce privește ținta (exceptând scrisoarea deschisă, în care este vizată direct, atribuindu-i rolul de personaj principal al disputei, grație adresării la persoana a doua), ea este
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Prin inserarea textului citat în textul citant, ținta devine vocea auto-descalificantă a anti-subiectului, ca o evidență a prezenței acestuia în text. Spuneam că doar aparent i se atribuie un statut de egalitate, în spațiul normat al polemicii, pentru că, în esență, polemistul recurge la fel și fel de tertipuri, mai puțin violența frustă, necenzurată (proprie pamfletarului), pentru a-și învinge adversarul. Descriptivul e, în discursul polemic, indisociabil de narativ, având rolul, după J. M. Adam, "de a asigura funcționarea referențială a povestirii
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu caracter didactic, teoretic, așadar descriptiv, inserată ca argument pro-domo în textul polemic explicit a cărei funcție pragmatică este evidentă: atrage atenția lectorului (ca instanță evaluativă) asupra perspectivei axiologice pe care locutorul și-o asumă liber și deschis. Prin urmare, polemistul căutând puncte vulnerabile în discursul adversarului, sugerează tactic lectorului o posibilă evaluare comparativă, înfluențându-l în actul deliberării. Polemistul, în ipostaza descriptorului, face dovada unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este evidentă: atrage atenția lectorului (ca instanță evaluativă) asupra perspectivei axiologice pe care locutorul și-o asumă liber și deschis. Prin urmare, polemistul căutând puncte vulnerabile în discursul adversarului, sugerează tactic lectorului o posibilă evaluare comparativă, înfluențându-l în actul deliberării. Polemistul, în ipostaza descriptorului, face dovada unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele sunt: verbele impersonale, prezența participiilor și a gerunziilor, enumerația etc.), modală (traduce atitudinea locutorului față de cele enunțate) și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemic(ă)" este conotat preponderent negativ (ca agresivitate, primitivism comportamental, sofistică etc.), în timp ce practica discursivă ne arată intensitatea, sub dublul său aspect (cantitativ și calitativ), pe care o atinge discursul polemic în România interbelică 88. G. Călinescu plasticizează metaforic atitudinea polemistului, evitând totuși o denominare, în favoarea unei substituiri bazate pe analogie, într-un fragment ce trimite la polemica principială eminesciană: Dacă e vorba de duel, primesc, dar cu armele profesiunii. Vino-ncoace la luptă dreaptă, tinere imperial! Să-ți frâng mijlocul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
exploatată, de vreme ce decupează doar piesele care, în virtutea unei optici comune, întrunesc condițiile literarității: ficțiunea alegorică și poeticitatea. De altfel, propensiunea lirică apare ca o dominantă a literaturii noastre interbelice, alături de pamflet, fapt semnalat foarte de timpuriu de Lovinescu, el însuși polemist de vocație: "El (lirismul, n.n.) orientează universalitatea genurilor și alcătuiește punctul de vedere unic [...]. Critica este lirică. Publicistica cea mai largă este lirică: polemica este forma ei naturală"100. În exegeza lui Dumitru Micu avem de-a face cu o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
va însemna totdeauna ceva ce mintea dumneavoastră nu concepe decât în legătură cu un interes sau cu o poruncă", aluzie la înregimentarea ideologică a preopinentului său, a cărui libertate spirituală fusese compromisă de pactul doctrinar. Invocăm aici o strategie defensivă prin care polemistul se plasează într-o zonă de valori universal valabile, justificându-și moral atacul: "[...] în numele lui Dumnezeu atitudinea mea nu poate fi decât a unui om cu drag pentru frumos și bine". Și mai departe, un nou atac, de data asta
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
această realitate e doar un pretext pentru evadarea în ficțional, ca joc artistic gratuit. Pe acest palier, poetul anulează gazetarul, iar produsul său finit este destinat unui lector rafinat, capabil să dezambiguizeze discursul metaforic. Dimpotrivă, când rămâne conectat la realitate, polemistul adoptă o strategie retorică în care ironia (mai ales în varianta asteismului și a diasirmului) este figura predilectă. Adversitatea sa, deși precis direcționată, e (mai ales în anii din urmă) camuflată strategic printr-un discurs obiectivat, a cărui tripartiție actanțială
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de greutate o metaforă către care se precipită toată avalanșa de cuvinte"130. Așa cum afirmam și în secțiunea teoretică a demersului nostru, în polemica literară ideea de argumentație poate dobândi un cu totul alt sens, în virtutea finalității estetice pe care polemistul mizează, însă poate, tot atât de bine, să fie fundamentată pe un raționament logic, comunicat tranzitiv, în care singur uzul tropologiei polemice răspunde funcției expresive. 4.2. Discursul moralistului ofensiv 4.2.1. "Se" rostește moralistul. Din perspectiva pe care o propunem
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar secund, indirect prin actul publicării. Adresarea formal-reverențioasă la persoana a doua plural traduce, din partea polemistului, nu doar intenția confruntării deschise, ci și termenii în care dorește să aibă loc această confruntare. La nivel intertextual, dialogismul relevă strânsa legătură dintre tipurile de enunțuri; de pildă, în cazul ironiei, ca metalogism predilect în polemica literară explicită, este
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
enunțiator și enunțiatar, vocea citată) ca poli dinamici, interschimbabili într-un spațiu comunicațional normat, în timp ce publicului, în calitatea sa de terț al discursului, îi este atribuit statutul de martor imparțial a cărui prezență este presupusă prin însuși gestul simbolic al polemistului de a-l face părtașul confruntării directe. Când recurge la această formulă (exemplu Scrisoare deschisă domnului N. Iorga, Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza sau Scrisoare deschisă domnului C. Banu, directorul revistei Flacăra), Arghezi are un scop bine determinat, de aceea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cantonat în sfera referențialității 152. Cu toate acestea, scriitura păstrează marca stilului arghezian prin câteva elemente definitorii, dintre care ironia (mai ales în formula asteismului sau/și diasirmului) ocupă, de departe, primul loc. Intrat pe un teren al confruntării directe, polemistul conștientizează faptul că o argumentare punctuală și coerentă orientează factual lectorul, iar recuzita retorică va fi responsabilă de captația afective. Efortul conjugat al amândurora vizează dispoibilitatea intelectivă a terțului și capacitatea sa de a delibera în baza criteriilor etice și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
orientează factual lectorul, iar recuzita retorică va fi responsabilă de captația afective. Efortul conjugat al amândurora vizează dispoibilitatea intelectivă a terțului și capacitatea sa de a delibera în baza criteriilor etice și estetice, deopotrivă. Apoi, ca semnatar al scrisorii deschise, polemistul își asumă principial o atitudine ostilă, justificată în raport cu ținta sa, practicând atacul frontal, însă, pe de altă parte, micile evadări în ficțional, prin intermediul enunțului ironic, breșei anecdotice sau argumentului prin ficțiune, îi conferă libertatea de a-și disimula ofensiva și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei deriziuni cu substrat etic. Dacă, în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse și sub cenzura impusă de rigorile cadrului polemic. În astfel de condiții, litota (procedeu ce exprimă "regimul de viață al economiei și al celei mai mari densități spirituale"153) devine
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semnificatului, ceea ce face din lectorul avizat o instanță activă, co-participantă la dialogul polemic. În Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată permanent de instrumentația pamfletului ironic. Apelativul emfatic "Ilustre economist" sugerează, din start, intenția polemistului de a face din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
emfatic "Ilustre economist" sugerează, din start, intenția polemistului de a face din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă grație revenirii la evenimențial, recursului la argument (altul decât cel ad hominem), grație autocontrolului când e vorba de ton sau atitudine. Această menținere a pamfletului ironic în limitele polemicii urbane nu duce la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat. E pasiunea simpliștilor și a mărginiților, de a simplifica totul la unic și de a-l mărgini la dânșii". Alteori, exclamația retorică accentuează, pentru cititor, perspectiva contextuală pe care polemistul o are asupra obiectului polemicii: În numitul articol, o insinuare ah! foarte murdară!", exprimându-și fără echivoc sentimentele și justificându-și astfel atacul: "E o încercare de atentat la onoarea mea, și înțeleg să scutur fără întârziere urechea foarte respectabilă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un caz particular, exclamația reia chiar funcția epitropei, astfel că particula " fie! ", plasată în discursul citat al adversarului, indică simularea acceptului în legătură cu o acuzație a acestuia. În realitate, falsul acord este o tactică polemică foarte convingătoare: în timp ce creează impresia bunăvoinței polemistului în fața preopinentului său, ca un gest nobil în polemica urbană a condeielor, ea dejoacă atacul acestuia din urmă, atrâgând atenția și mai mult asupra gravității culpei. Mesajul intențional (mascat de cel real) ar fi: acuzația că am scris versuri banale
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
salutările mele de perfectă politețe". Un lector avizat, familiarizat cu contextul polemic, va citi întotdeauna, dincolo de rânduri, gândurile și sentimentele autorului real. Forma fixă a scrisorii deschise argheziene (cu detaliile semnalate la începutul acestui demers) trimite la intenția strategică a polemistului de a se plasa pe un teren neutru, în care rigorile etice sunt transparente și îi vizează în egală măsură pe preopinenți. Prin incipitul și finalul exagerat de politicoase, polemistul recurge la o formulă circulară aparent închisă și supusă unui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semnalate la începutul acestui demers) trimite la intenția strategică a polemistului de a se plasa pe un teren neutru, în care rigorile etice sunt transparente și îi vizează în egală măsură pe preopinenți. Prin incipitul și finalul exagerat de politicoase, polemistul recurge la o formulă circulară aparent închisă și supusă unui general valabil cod al onoarei. Abandonarea acestui spațiu presupune o variabilă doză de prudență, pentru a evita sancțiunea publicului. Prin urmare, vehemența (cu figurile sale extreme: invectiva, anatema, imprecația) trebuie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doză de prudență, pentru a evita sancțiunea publicului. Prin urmare, vehemența (cu figurile sale extreme: invectiva, anatema, imprecația) trebuie suprimată în favoarea unui atac subtil, care se bazează în exclusivitate pe jocul disimulărilor și pe o argumentație coerentă. Din perspectiva enunțării, polemistul recurge la uzualele forme de somație 155: solicitări, apeluri sau chiar ordine care stabilesc un raport "viu și imediat" între locutor și partenerul său direct de dialog. Spre deosebire de abordarea satirică și/sau pamfletară, aici, atât prin construcția sintactică, cât și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
convențional mod, mai ales prin ritualul formalităților: "vă rog", "primiți", "vă trimit" etc. Fiind vorba de o comunicare cu adresant identificat și nominalizat, care se desfășoară într-un context public, urbanitatea angajării e prioritară oricărei alte modalități expresive. De aceea, polemistul se conformează unui cadru restrictiv, menținând controlul asupra situației. Nu deseori îl vedem pe Arghezi în postura de a-i acorda adversarului său un statut egal în dispută și de a-i recunoaște (fără urmă de ironie, de această dată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]