601 matches
-
slujba guvernamentală a lui Mycroft este cu mult mai importantă decât o descrisese Holmes în "Traducătorul de greacă". Holmes chiar spune că fratele său "este" uneori Guvernul britanic. În această povestire se precizează că Holmes scrie "o monografie cu privire la moteturile polifonice ale lui Lassus", care este "descrisă de experți ca fiind ultima analiză a acestui subiect". Conan Doyle introduce acest detaliu, aproape irelevant în cadrul povestirii, într-un efort aparent de a-i conferi personajului său o imagine de intelectual multilateral - contrară
Planurile Bruce-Partington () [Corola-website/Science/324154_a_325483]
-
descifreze partituri, devenind astfel un muzician profesionist complet. În anul 1922 se mută la Chicago, care devenise în acea vreme centrul muzicii de jazz, în continuă dezvoltare. În această perioadă a maturizării sale artistice, Louis Armstrong este preocupat de rigorile polifonice ale liniilor muzicale, având tendința de a conferi solistului un rol în același timp conducător, dar și integrat în textura muzicală. Este angajat de ""King Oliver"", venit și el la Chicago, în formația ""Creole Jazz Band"", unde are posibilitatea ca
Louis Armstrong () [Corola-website/Science/298273_a_299602]
-
un sfert de semiton; pentru detalii vedeți calculul comei sintonice în intonația naturală de mai jos). Dacă o linie melodică separată menține o notă constantă în acest timp la înălțimea inițială, disonanța rezultată va fi puternică. Prin urmare, o compoziție polifonică este incompatibilă cu intonația naturală strictă. În realitate, un cor bine pregătit care interpretează o compoziție polifonică fără acompaniament evită aceste probleme deviind aproape imperceptibil de la intonația naturală strictă. Pentru a minimiza posibilitate unei astfel de disonanțe intervalele în interiorul unei
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
o linie melodică separată menține o notă constantă în acest timp la înălțimea inițială, disonanța rezultată va fi puternică. Prin urmare, o compoziție polifonică este incompatibilă cu intonația naturală strictă. În realitate, un cor bine pregătit care interpretează o compoziție polifonică fără acompaniament evită aceste probleme deviind aproape imperceptibil de la intonația naturală strictă. Pentru a minimiza posibilitate unei astfel de disonanțe intervalele în interiorul unei octave au fost ajustate în diferite scări sonore. Temperamentul mezotonic rezolvă problema specifică de mai sus, dar
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
de notație. În estul Europei autoritatea religioasă ortodoxă nu a încurajat noul sistem de notație (neumele continuă să fie utilizate astăzi, în paralel cu notația modernă). Din același motiv polifonia nu a fost adoptată în serviciul religios ortodox. Muzică medievală polifonica s-a dezvoltat exclusiv în vestul Europei. Ea a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că există o intensă viața religioasă muzică medievală polifonica, deși s-a dezvoltat din muzică populară, a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
Din același motiv polifonia nu a fost adoptată în serviciul religios ortodox. Muzică medievală polifonica s-a dezvoltat exclusiv în vestul Europei. Ea a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că există o intensă viața religioasă muzică medievală polifonica, deși s-a dezvoltat din muzică populară, a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice. Dintre numeroasele influențe exercitate de muzică populară asupra coralului gregorian, deosebit de rodnica s-a dovedit cea a cântării pe mai multe voci. Ciocnirea
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
tabere diferite, unul polițist, celălalt infractor, cei doi, în ciuda prieteniei, trebuie să se înfrunte. Iar discuția calmă la o masă dintr-un fast food, despre finalul logic, este antologică, demnă de Nașul. Un superpolițist împotriva unui superinfractor! Film-total, de psihologii polifonice, de vieți paralele urmărite simultan. Până și interpreții rolurilor episodice, vreo 70, au ce juca! Conceput, însă, ca o saga tragică și violentă, Obsesia devine lung și obositor... Miezul spectacolului e confruntarea Pacino-De Niro care se mai întâlniseră doar în
Obsesia (film) () [Corola-website/Science/317800_a_319129]
-
creat specii naturaliste precum „"celestinescul"” („"Tragicomedia lui Calisto și Melibea"” de Fernando de Rojas, „"A doua Celestina"” de Feliciano de Silva, etc.), nuvelă picaresca („"Lazariilo de Tormes"”, anonim, Guzmán de Alfarache de Mateo Alemán, etc.) sau tipul proteic al nuvelei polifonice moderne („"Don Quijote de la Mancha"”), pe care Cervantes a definit-o că „"escritura desatada"” („"scriere dezordonată"”). Acestei tendințe anticlasiciste îi corespunde de asemenea noua formulă a comediei create de Lope de Vega și divulgata prin intermediul cărții sale „"Artă nouă de a
Secolul de aur () [Corola-website/Science/307967_a_309296]
-
Brahms. A scris și o serie de articole intitulată "Compozitorii noștri", dedicată mai ales personalității lui Mihail Glinka. Vorobchievici a fost primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română. A avut contribuții substanțiale în afirmarea cântării corale polifonice din Bucovina. I-a îndrumat pe Ciprian Porumbescu, Eusebie Mandicevschi, Ilarion Verenca, Dimitrie Gherasim, Constantin Șandru, Constantin Procopovici, Dimitrie Cernăuțeanu, Tudor Flondor, George V. Mandicevschi, Gheorghe Chindiu, Ecaterina Mandicevschi, Mihai Ursuleac, Constantin Buchental s.a. Lucrările sale au circulat în manuscris
Isidor Vorobchievici () [Corola-website/Science/313496_a_314825]
-
vioara a doua, violă, violoncel și contrabas. (Contrabasul lipsește uneori. În unele partituri, contrabasul are exclusiv rolul de a dubla violoncelul la octava inferioară. Când este prezent în scriitura barocă, contrabasul interpretează linia basului continuu alături de cel puțin un instrument polifonic, de regulă cu coarde ciupite. În aceste cazuri, contrabasul poate nici să nu figureze în partitură, includerea lui în ansamblu ținând de stilistica dorită.) Partidele de coarde cu arcuș din orchestra simfonică, neacompaniate de alte instrumente, formează o orchestră de
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
nu pot produce sau nu practică interpretarea pe mai multe voci), între care: vioara, mandolina (mai rar), bouzouki, clarinetul, taragotul, specii diverse de flaute și fluiere, saxofonul (alto sau tenor), naiul, trompeta ș.a. După cum s-a mai spus, și instrumentele polifonice de acompaniament pot susține momente solistice: țambalul (cel mai adesea, în introducerea pieselor), acordeonul, chitara și pianul (foarte rar). Îndeosebi muzica instrumentală poate împrumuta instrumente întâlnite în fanfare - diverse alămuri (trompetă, goarnă, trombon, tubă, fligorn, eufoniu ș.a.) și percuții caracteristice
Muzică populară () [Corola-website/Science/312342_a_313671]
-
presă, fiind nominalizat de unii critici literari pentru categoria debut eseistic. Autorul s-a remarcat prin susținerea unui dialog instituțional între Biserică și modernitate. A scris în favoarea reformei învățământului confesional, bazat pe o viziune deschisă a unui creștinism integru dar polifonic, criticînd totodată birocrația ecumenistă și tentația clericalizării. Neamțu s-a disociat de orice mesianism teologico-politic și de curentul agrarian ('neopășunist'). Refuzând anexarea în trena unui paseism utopic, Neamțu a susținut teza conform căreia "creștinismul mileniului III va fi urban sau
Mihail Neamțu () [Corola-website/Science/309649_a_310978]
-
care le dezvoltă și le prelucrează în conformitate cu cerințele epocii și cu geniul său muzical. Una dintre remarcabilele însușiri ale melodiei bizantine este caracterul ei monodic, calitate care se amplifică, dacă ținem seama de faptul că muzicienii europeni înveșmântează armonic și polifonic întreaga lor creație muzicală. La începutul secolului al XX-lea, în plin avânt al simfonismului european, Enescu aduce în atenția lumii muzicale o partitură monodică de referință: Preludiul la unison din Suita I pentru orchestră, op. 9, în care autorul
Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
-i valorifice convingerile anti naziste. În 1935, Hindemith a fost însărcinat de către guvernul Turciei să reorganizeze educația muzicală din această țară, si, mai precis, i se dăduse sarcina de a pregăti material pentru “Programul Universal și Turcesc de Educație Muzicală Polifonica”, pentru toate instituțiile din Turcia care aveau legătură cu muzica, ceea ce a și realizat în aplauzele generale. Această evoluție pare să fi fost susținută de regimul nazist: l-au îndepărtat convenabil din calea lor, dar, în același timp, a propagat
Paul Hindemith () [Corola-website/Science/315425_a_316754]
-
Poezia sa e puternic ancorată în contextul situațional, coordonata cu cele mai multe ocurențe fiind cea temporală. O privire panoramică poate echivala creația lui Cristian Meleșteu cu o uriașă pictură naivă, neînrămată și neînrămabilă, în care culoarea - cuvânt se comportă cameleonic și polifonic”. Adrian Sămărescu, (prof. univ. dr.- Univ. Pitești, director editura Tiparg) „Argeș” - decembrie 2003 · Tânărul prozator are darul de a scoate în evidență întâmplări senzaționale în absurdul lor, niște adevărate parabole ale timpului nostru scrise cu o candoare a la Salinger
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
pe care le vedeam prin fereastra cafenelei unde ne oprisem pentru prima cafea a lungii zile care ne aștepta, au Început să iasă oameni grabiți, copii cu ghiozdane, vânzători ambulanți, iar orașul brăzdat de grătarul străzilor vibra Într-o disonanță polifonică, străduindu-se parcă să arunce În uitare acel moment de tihnă la care fusesem martori acum 45 de minute. Cu Corneliu ne-am Întâlnit la hotel, așa cum stabilisem. Era același pe care Îl vazusem acum 5 ani la București, doar
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
sub stăpânire persana și deci în direct contact cu alta tradiție muzicală remarcabilă), dar și de influențele rusești și apusene. Muzică de cor este cea mai veche din tradiția georgiana, si este aproape singură din Europa care s-a dezvoltat polifonic. Doar în muzică din Corsica și Sardinia se mai întâlnește un asemenea fenomen, dar acolo e mai evidentă influență responsoriilor bisericești. Polifonia este mai răspândită la georgienii din șesurile centrale ale țării decât la cei de la poalele Caucazului. În est
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
ritm, armonie și melodie. Încep să se deosebească ""Solosonate"" (pentru un singur instrument, de obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
manuscrise gregoriene, în diferite țări ale continentului pentru a organiza serviciul muzical religios unic. Această muzică plină de seninătate și liniște se cânta exclusiv vocal, la unison de către întreaga congregație alături de profesioniști, fără acompaniament instrumental și fără ornamentare armonică sau polifonică. Muzica gregoriană a stat la baza Creării muzicii religioase europene occidentale, fiind punctul de plecare pentru orice construcție muzicală vocală polifonică. Punctul de pornire era invariabil acel -cantus planus- care era o melodie gregoriană cunoscută, peste care se suprapuneau melodii
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
se cânta exclusiv vocal, la unison de către întreaga congregație alături de profesioniști, fără acompaniament instrumental și fără ornamentare armonică sau polifonică. Muzica gregoriană a stat la baza Creării muzicii religioase europene occidentale, fiind punctul de plecare pentru orice construcție muzicală vocală polifonică. Punctul de pornire era invariabil acel -cantus planus- care era o melodie gregoriană cunoscută, peste care se suprapuneau melodii în cvarte și in cvinte paralele ori alături de melodii imitative. În cristalizarea muzicii creștine, bizantine și gregoriene, o contribuție semnificativă a
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
nota contrar notă. Reformatorii recomandă muzica monodică cântată în limba poporului, iar Luther, un alt reformator, acceptă și piesele cu text latin sugerând ca la orașe unde sunt mai mari posibilități muzicale, să se execute, ca și mai înainte, capodopere polifonice cu text latin sau german, iar la sate și la orașe mai mici, simple corale monodice în limba germană. Odată cu reformatorii, enoriașii participă și ei la cântat alături de corul bisericii intonând melodii liturgice. Astfel coralul reprezintă melodiile simple cu ritm
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
biserică). Spre sfârșitul secolului al XVII-lea denumirea de coral care în mod tradițional era atribuit cântecului simplu latin (cantus planus) va fi aplicat imnului german protestant. Coralul luteran era cântat omofonic de către cor și congregație, spre deosebire de stilul de execuție polifonic din Biserica romano-catolică. Coralul luteran era cântat omofonic de către cor li congregație(chorul coralis) spre deosebire de modul de interpretare polifonic din cadrul Bisericii romano-catolice(chorus musicus) În Biserica Calvină, Jean Calvin (1509-1564) a adoptat cântatul congregațional conform practicii din biserica primară, stabilind
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
cantus planus) va fi aplicat imnului german protestant. Coralul luteran era cântat omofonic de către cor și congregație, spre deosebire de stilul de execuție polifonic din Biserica romano-catolică. Coralul luteran era cântat omofonic de către cor li congregație(chorul coralis) spre deosebire de modul de interpretare polifonic din cadrul Bisericii romano-catolice(chorus musicus) În Biserica Calvină, Jean Calvin (1509-1564) a adoptat cântatul congregațional conform practicii din biserica primară, stabilind la Geneva tradiția imnului reformat pentru bisericile reformate din Franța, Olanda, Germania, Scandinavia și Scoția. Calvin a susținut ideea
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
III-lea al Spaniei), iar în 1605 reușește să publice prima parte din opera sa principală, „"El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha"”. Ea a marcat începutul realismului ca estetică literară și a creat specia denumită roman modern, un roman polifonic, ce va avea o influență remarcabilă, prin cultivarea a ceea ce s-a numit „"o scriere dezlănțuită"”, în care artistul se poate manifesta „"epic, liric, tragic, comic"”, cu o aparentă ingenuitate parodiind toate genurile literare. A doua parte, „"El ingenioso caballero
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
corala armonico-polifonica După ce multă vreme muzica din Biserica noastră a fost exclusiv monodică (psaltică), începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, asistăm la apariția unui fenomen nou: cântarea corală armonico-polifonică. Demn de remarcat este faptul că această muzică polifonică a intrat în România pe ușa sfintei Biserici, primele încercări corale fiind de sorginte bisericească. De la Arhimandritul Visarion la Gheorghe Cucu (1836-1912) Corala catedralei Sfintei Patriarhii - trecută până astăzi prin diferite metamorfoze - își află originile în însuși începutul fragil al
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]