457 matches
-
32. Adică, departe de a ilustra o economie echilibrată, de corespondență perfectă între numărul formelor și cel al ideilor, limbile sunt fie prea bogate, fie prea sărace. Categoriile gramaticale care exprimă acest dezechilibru permanent sunt cele ale sinonimiei, paronimiei și polisemiei pe care Herder le explică prin intervenția factorului afectiv. Sinonimele apar în momentul în care ființa umană își transcrie senzațiile, numărul cuvintelor care se referă la același lucru, ilustrând multiplicitatea pozițiilor și atitudinilor ființei în fața lumii: există mai multe cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
cuvintelor care se referă la același lucru, ilustrând multiplicitatea pozițiilor și atitudinilor ființei în fața lumii: există mai multe cuvinte pentru un singur obiect sau fenomen pentru că sunt mai multe maniere de a-l percepe și de a-i experimenta prezența. Polisemia se datorează emotivității umane care asimilează sub același unghi afectiv expresii diferite, proiectând metaforic conținuturile unui cuvânt asupra altuia, transferând și condensând semnificații. Perspectiva din care sunt făcute aceste observații e genetică - se vorbește despre origine, despre felul în care
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
se vorbește despre origine, despre felul în care se formează reprezentările sonore în limbă, despre nașterea cuvintelor. Însă dincolo de aspectul diacronic, se poate identifica dimensiunea limbii pe care o vizează reflecțiile lui Herder. Indiferent dacă e vorba de sinonimie sau polisemie, realitatea limbii e constituită aici din verticalități: relații de vecinătate paradigmatică, de omologie, de paralelism etc. Herder se referă la cuvinte apropiate care se contaminează prin sensuri comune, cuvinte concurente care vizează același lucru, cuvinte derivate care își transferă semnificații
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
I, Partea întâi. Scrieri istorice, politice și economice, ediție îngrijită de G. Zane, Fundația pentru Literatură și Artă, București, 1940, p. 273. 41 Trimit la studiul fundamental de semantică istorică al lui Paul Cornea, "Cuvântul "popor" în epoca pașoptistă: sinonimii, polisemii și conotații", în Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii: concepte, convenții, modele, Eminescu, București, 1980, pp. 208-243. Despre încărcătura idealizantă a cuvântului și despre reinterpretările cu caracter radical revoluționar pe care le implica, la pp. 226-239. 42 Heliade Rădulescu, Echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
înțelege în mod adecvat viziunea heideggeriană asupra ființei ea nu trebuie interpretată direct din perspectiva filozofiei aristotelice, ci trebuie luată în considerare problematica disertației brentaniene, ca și modul în care a fost ea receptată de Heidegger. Alături de problema metafizică a polisemiei ființei, un alt aspect al filozofiei aristotelice căruia Franco Volpi i-a acordat o atenție deosebită a fost filozofia practică, disciplină tratată de autor de sine stătător într-o lucrare omonimă publicată în 1980. În acest context merită amintită îndeosebi
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
exterioară (E. Lovinescu), „o formă a limbii declamate” (Tudor Vianu). Poetul resonorizează cuvintele comune printr-o sumă de tehnici simbolice retorizante (abstractizarea prin trecerea adjectivelor și adverbelor în clasa substantivelor, comparația abstractizantă, cu inversarea termenilor, utilizarea majusculei ca grafem simbolic, polisemia ș.a.), prin paralelisme, repetiții și refrene, dar mai ales printr-o recuzită specifică poeticii simboliste: misterul numerelor fatidice (mai ales cifra 3), enigma estetizantă (are și un poem, Spre Insula enigmă), preferința pentru funebru și macabru, căutarea de noi orizonturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Liceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama de la hedonism, a suporta
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lor corecte și adecvate, trebuie să se bazeze pe legăturile strânse dintre semantică, morfologie și sintaxă, aceasta din urmă, fiind deosebit de importantă, deoarece în îmbinările cuvintelor dintr-un context se descoperă mai ușor și mai clar opozițiile de sens, sinonimia, polisemia, omonimia, etc. 80 Clara Georgeta Chiosa, "Exprimarea elevilor din gimnaziu", în "Limbă și literatură", seria I,I, Teorie literară, stilistică și compoziție, II. școli și curente în literatura română, cursuri de vară, Bistrița, 1980, Societatea de Științe filologice, București, 1980
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
totalitate cititorului. O alegorie laconică Conform etimologiei latine, alegoria este o vorbire figurată. Derivarea unor sensuri figurate din sensurile proprii ale cuvintelor este de fapt unul din modurile cele mai productive de Îmbogățire și variație a semnificațiilor, de amplificare a polisemiei cuvintelor. Vorbim așa În modul cel mai firesc: din sensul propriu, de obicei mai neutru, al cuvîntului izvorăsc felurite interpretări contextuale ale lui (mai colorate și mai conotative). Unele devin sensuri secundare ale cuvintelor și nu le mai simțim derivarea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și se propun doar meditației. Dacă funcția evocatoare este realizată prin coerența și mimetismul textului, decolarea se face doar din locurile unde textul a suferit un accident, o alterare, o deraiere de la cursul firesc. Un astfel de resort poate fi polisemia unei sintagme, posibilitatea de a o Înțelege În mai multe sensuri. O asemenea sintagmă dospește Înțelesuri simbolice și face ca Întregul poem să capete dimensiuni nebănuite. Două exemple vor fi edificatoare În această privință. Sintagma dulceață de fragi din poemul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
televizor, pozne În loc de poze, la o paișpe În loc de la o parte, poimarți În loc de poimâine, lipsus În loc de lapsus, pisicologie În loc de psihologie. Jocurile de cuvinte care ne interesează În legătură cu haiku-ul sînt cele care se inspiră din existența firească În limbă a polisemiei și omonimiei. Între cuvinte poate exista o identitate formală, sonoră (omofonie), deși, contextual, ele pot avea Înțelesuri diferite. În cazul polisemiei, de obicei, cuvîntul dezvoltă sensuri noi pornind de la un sens principal. Spunem că există un sens propriu și (măcar
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de cuvinte care ne interesează În legătură cu haiku-ul sînt cele care se inspiră din existența firească În limbă a polisemiei și omonimiei. Între cuvinte poate exista o identitate formală, sonoră (omofonie), deși, contextual, ele pot avea Înțelesuri diferite. În cazul polisemiei, de obicei, cuvîntul dezvoltă sensuri noi pornind de la un sens principal. Spunem că există un sens propriu și (măcar) unul figurat. În cazul omonimiei această legătură prin derivare nu există, iar semnificațiile nu sînt Înrudite. Exemple de omonimie: bandă (de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
multe variante am situat această insulă (poate a unei fericiri abia Întrezărite În această aglomerație), cum se și afla de fapt, În mijlocul drumului, Între sensurile de mers. Iar sensurile mi-au dat În mod neșteptat ocazia unui joc de cuvinte. Polisemia cuvîntului sens permite punerea În opoziție a celor tehnice, aici direcțiile de mers, cu cele mai apropiate de viața spiritualătîlc, noimă rost și Înlesnește decolarea imaginii În orizont simbolic. PÎlcul de mesteceni nu se mai află acum doar sechestrat Între
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a abandonat, are alte proecupări și, În consecință, nu-l mai bagă-n seamă. Desigur, parcurgînd această paletă de nuanțe uitarea dă treptat șevaletului alte Înțelesuri. Și, prin sinecdocă, el devine ocupația de a picta, hobby-ul, pasiunea pentru pictură. Polisemia cuvintelor stimulează tîlcul imaginii pentru a trece În plan simbolic. Legătura cea mai firească a celei de a doua sintagme, umbra unui nor peste / schița soarelui, cu prima este aceea că pe șevalet se află schițat un soare și un
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
termenul este atribuit naturii providențiale și planului Întrupării, ca și adaptării mijloacelor la scopuri, subsumate aceleiași dogme creștine; nu cu abandonarea, însă, a justiției divine, fără de care oíkonomía ar (re)deveni o noțiune cinică și relativă. Polisemia termenului în literatura patristică este relevată mai ales de procesele de "istoricizare" a divinului, prin diseminarea sa în umanitatea creștină, dar și de planul de guvernare (transmis în lumea pre- și post-bizantină și reflectat în imaginarul politic al comunității medievale
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
actuală, aciditate de schimb, aciditate hidrolitică, aciditate potențială etc. Adsorpție (concept general) include în câmpul conceptual: adsorpție apolară, adsorpție ionică, adsorpție polară, adsorpție moleculară (concepte specifice). Există de asemenea, o relație logică între conceptul general apă, a cărui caracteristică este polisemia și constructele metaforice specifice prin care se realizează dezambiguizarea sensurilor: apă adsorbită etc. Pot fi identificate la nivelul acestui subansamblu două tipuri de relații logice. 1) Prima relație este de incluziune: noțiunea apă este mult mai generală decât oricare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
marcate de oralitate au diverse funcționalități expresive în contextul stilistic; - nivelul lexico semantic are ca semn distinctiv actul producerii semnificației, care se bazează pe „sinonimie zero“ (unui semnificat i se asociază un anumit semnificant pentru construirea unei anumite semnificații minimale), „polisemie maximă“ (semnificația fiecărui semn lingvistic este un fascicol de sensuri și nuanțe semantice) și pe „caracterul deschis al semnificației“ - producerea sensurilor este determinată și de participarea activă a lectorilor; limbajul artistic valorifică toate sferele vocabularului, toate variantele spațiotemporale sau socioprofesionale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
autonome, dar și de limitele acestor lumi semantice: - nivelul fonetic, caracterizat prin armonii imitative, ritmuri în eufonie sau rupturi de ritm, rime complexe etc., este dublat de nivelul grafematic (versul alb, versul spațial etc.); - nivelul lexical orientează deliberat limbajul spre polisemie maximă, conferind un carac ter deschis semnificațiilor; rețele lexicale tematice, câmpuri semantice, termeni cu ocurență rară; - nivelul sintactic: structurarea riguroasă a textului, astfel încât fiecare secvență textuală participă la relevanța estetică a creației; procedeele și figurile de construcție au rol definitoriu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
fiind una dintre formele pe care le îmbracă incertitudinea. Alteori, ambiguitatea este definită ca posibilitate de a da două sau mai multe interpretări unei construcții sau unui component al ei, ca o consecință semantică a fenomenelor de omonimie și de polisemie; ambiguitatea este clasificată ca fiind lexicală, morfologică, sintactică și pragmatică, în funcție de tipul de omonimie prezent în construcție, și lexicală, dacă apare ca o consecință a polisemiei: a) propoziția Pe ea o vizitează vara conține o ambiguitate lexicală, ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui component al ei, ca o consecință semantică a fenomenelor de omonimie și de polisemie; ambiguitatea este clasificată ca fiind lexicală, morfologică, sintactică și pragmatică, în funcție de tipul de omonimie prezent în construcție, și lexicală, dacă apare ca o consecință a polisemiei: a) propoziția Pe ea o vizitează vara conține o ambiguitate lexicală, ca urmare a prezenței omonimiei lexicale dintre vară - "anotimpul cald" - și vară - "rudă"; b) propoziția Am programat o întîlnire cu presa conține o ambiguitate morfologică, datorită omonimiei gramaticale a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din posibilitatea de a interpreta semantic diferit un cuvînt sau o construcție, în funcție de context; ambiguitatea are adesea funcție ironică (mai rar, și de intensificare prin repetiție), apropiată de aceea a jocului de cuvinte. Ambiguitatea stilistică poate fi realizată prin omonimie, polisemie și încadrare sintactică în context. Ambiguitatea contextuală stilistică se poate obține și prin intervenția tropilor: astfel, metonimia și antanaclaza sînt considerate figuri definite prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) conduc la concluzia că ambiguitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interpretare (in)variabilă sau alternativă. Gestica se află în strînsă legătură cu canalul vizual, deosebindu-se de semnele lingvistice prin anumite caracteristici semiotice. Ea nu aparține vreunei gramatici, dată fiind lipsa existenței unor reguli stricte de organizare sintagmatică. Prin excelență, polisemia gestuală este interpretabilă în context și este motivată de implicitul din intenționalitatea comunicativă a locutorilor. Astfel, activitatea verbală și gestuală a locutorilor poate să denote o anumită emotivitate, reală sau disimulată, poate să ilustreze și/sau să completeze o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spus în mod explicit cu altceva, care nu este exprimat ca atare, dar pe care interpretantul îl degajă ca fiind implicit în actul de comunicare. Inferențele interpretative au un rol important în realizarea dezambiguizărilor în cazurile de omonimie și de polisemie, prin apelul la informațiile contextuale nonlingvistice pe baza cărora se pot realiza selecții ale semnificațiilor. Ca atare, într-o sală de sport sau într-o discuție între sportivi, primește probabilitate maximă de utilizare semnificația "aparat de gimnastică", atunci cînd este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al unui serviciu financiar", dar aspectul contextual devine suficient pentru a face diferențiarea în cazul unor enuțuri precum Am stat mult în casă, Mi-am construit o casă, unde semnificația "locuință" conduce la ideea omonimului. În mod similar se rezolvă polisemiile și omonimiile de la nivel morfologic și sintactic. Prin urmare, inferențele posibile pot primi uneori caracter de necesitate în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, acesta fiind singurul în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]