254 matches
-
cunoașterea filosofică și printr-un comportament de preluare a scopurilor în tradiția istorică. Așa se formează o nouă comunitate de oameni cu interese ideale, "care trăiesc pentru filosofie (...) și educație culturală". (Idem. p. 48). În religie, s-a trecut de la politeismul puterilor mitice, la fel de reale "ca și animalul sau omul", la conceptul de Dumnezeu, "purtător al Logosului absolut". (Id. p. 50) Afirmarea filosofiei și a cercetărilor științifice, rafinarea continuă a credinței religioase nu au fost lipsite de sancțiuni politice nedrepte și
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cu a sa dezvrăjire a lumii, că tocmai valorile ultime și sublime s-au retras din sfera publică pentru a se refugia în împărăția extramundană a vieții mistice sau a fraternității de raporturi imediate dintre indivizi 126. Consecința dezvrăjirii este politeismul valorilor, coexistența dintre instanțe și alegeri ultime ale vieții aflate în conflict, al căror antagonism apare ca indecidabil din punct de vedere rațional. Isostenia valorilor conduce la deprecierea și, în sfârșit, la indiferența față de valori. Politeismul nu mai este politeism
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
126. Consecința dezvrăjirii este politeismul valorilor, coexistența dintre instanțe și alegeri ultime ale vieții aflate în conflict, al căror antagonism apare ca indecidabil din punct de vedere rațional. Isostenia valorilor conduce la deprecierea și, în sfârșit, la indiferența față de valori. Politeismul nu mai este politeism al valorilor, ci al deciziilor. Nici măcar arta nu mai este în stare să creeze noi valori împărtășite: în raport cu realitatea raționalizării, aceasta poate fi "protest", care devine cu ușurință "fugă", sau "integrare" ce se transformă la fel de ușor
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
politeismul valorilor, coexistența dintre instanțe și alegeri ultime ale vieții aflate în conflict, al căror antagonism apare ca indecidabil din punct de vedere rațional. Isostenia valorilor conduce la deprecierea și, în sfârșit, la indiferența față de valori. Politeismul nu mai este politeism al valorilor, ci al deciziilor. Nici măcar arta nu mai este în stare să creeze noi valori împărtășite: în raport cu realitatea raționalizării, aceasta poate fi "protest", care devine cu ușurință "fugă", sau "integrare" ce se transformă la fel de ușor în "apologie". În această
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
nume întregului. În orice caz, cea care va inventa viitorul nu este filozofia, ci tehno-știința. În cristalizarea acestei condiții de renunțare nu au lipsit noi întemeieri și reabilitări. Dar și acestea pot face extrem de puțin împotriva orizontului istorico- cultural al politeismului valorilor, mai mult, nici măcar al valorilor, ci al opțiunilor și deciziilor de fond. Astăzi tirania valorilor de odinioară s-a transformat în isostenie și pe urmă în anarhie a valorilor. Formalul a prevalat asupra materialului, convenționalul a atacat esențialul, Max
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
aplicate au dispărut. Chiar și în acest caz trebuie să constatăm: Paradigm lost. Referințele tradiționale miturile, zeii, transcendențele, valorile au fost erodate de dezvrăjirea lumii. Raționalizarea științifico-tehnică a produs caracterul indecidabil al alegerilor ultime doar în planul rațiunii. Rezultatul este politeismul valorilor și isostenia deciziilor, aceeași stupiditate a prescripțiilor și aceeași inutilitate a interdicțiilor. Într-o lume guvernată de știință și tehnică, eficiența imperativelor morale pare să fie aceea a unei frâne de bicicletă montate pe un jumbo jet253. Sub casca
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
să analizeze impactul fiecărei acțiuni asupra competiției dintre creștini și musulmani. Această rivalitate se amplifică mai ales atunci când prozeliții încep să denigreze celelalte religii în loc să și-o celebreze pe a lor. Musulmanii îi pot acuza pe adepții lui Iisus de politeism, pentru că venerează trei zei în loc de unul singur. Creștinii l-ar putea caracteriza pe Mahomed drept un personaj demn de dispreț, agresiv, desfrânat și neinteresant în comparație cu Iisus și minunile sale. Deși această competiție religioasă a început odată cu primele vizite ale negustorilor
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
un dat mereu identic: sacrul"68. Multitudinea de opinii formulate în interpretarea acestui concept constituie, într-un anume sens, un act aparte de creație. Pornind de la cele mai vechi definiții ale sacrului, începând cu manifestările totemismului, animismului, cultului strămoșilor, fetișismului, politeismului, și ajungând în final la cele ale monoteismului, în speță ale creștinismului, sacrul s-a revelat asemenea unui dat comun al tuturor sistemelor religioase existente, în ciuda diferențelor formale și de înțeles ale fiecăruia în parte. Alături de sensurile deja exprimate, trebuie
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
din perspectiva diferitelor viziuni filosofico-religioase referitoare la formele de reprezentare a sacrului, au putut fi sintetizate unele forme generale, care înglobează majoritatea concepțiilor și manifestărilor religioase ale omenirii. O asemenea sinteză 296 cuprinde viziunile Misterului transcendental, ale monoteismului "primitiv", ale politeismului marilor culturi, ale dualismului 297 și monismului religios, ale reprezentărilor prin simboluri, și nu în ultimul rând, a celor antropomorfice (sub forma unui Dumnezeu "personalizat"). Însă, ca o particularitate a tuturor acestor viziuni, o serie de aspecte speciale pot fi
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a patrimoniului, lipsa de măsură a marilor lucrări și estetizarea existenței cotidiene (care crește odată cu anestezierea organelor de simț). Între Far, Muzeu și uriașa Bibliotecă, a înflorit un cult "anticar" al artei, sau magazinul de antichități în plină Antichitate. Sfârșitul politeismului antic nu este lipsit de o înrudire fizionomică, deși pe o scară cu totul diferită, cu sfârșitul mileniului nostru creștin. Gigantismul orașelor; inflația divertismentului, pasiunea jocurilor și spectacolelor, cultul histrionilor și al gladiatorilor; fuziunea universurilor masculin și feminin, promovarea intersexului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
teologii, doctrine, rituri, practici etc. Studii recente care problematizează înțelesurile și utilizarea termenului „monoteism“ cu privire la cele trei religii abrahamice simt nevoia lărgirii constelației semantice a conceptului, astfel încât el să poată fi aplicat, liber și adecvat, cu privire la contexte religioase diverse: „Monoteism, politeism și henoteism sunt constructe ale tradiției iudeo creștine. Ele exprimă o configurație mentală destul de diferită de cea a omului vechi. Aceste concepte, alături de categorii peiorative precum păgâni și idolatri, reflectă o raționalizare a istoriei, care nouă ne pare naturală, dar
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
trei religii abrahamice (iudaism, creștinism, islam) în defavoarea „celorlalte“ religii, considerate „politeiste“ ori, pur și simplu, „păgâne“. „Prevalența monoteismului astăzi dă seamă de una din cele mai mari diferențe dintre lumea modernă și Antichitatea clasică. Tocmai din acest motiv, diferențele dintre politeismul greco ro man și monoteismele iudaic, creștin sau islamic, care au dominat experiența noastră religioasă și culturală de la sfârșitul Antichi tății, reprezintă o provocare serioasă în privința modului în care înțelegem trecutul. Noi vedem vechea religie prin filtrul presupo zițiilor, experiențelor
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
religioase (care își vor aroga prerogativa superiorității în virtutea acestei determinări). Termenul poate fi cel mult aplicat pentru a descrie anumite experiențe religioase, anumite practici și rituri sau anumite școli și texte care teoretizează explicit monoteismul, însă nu prin diferență față de politeism, ci prin atingerea treptei de sălășluire în relația cu Unul ca ex periență religioasă ultimă. Monoteismul presupune, prin definiție, o relație eliberată de orice etichetă conceptuală sau discurs intelectualizant, caracterizată mai degrabă, în manifestarea ei genuină, prin instabilitate și precaritate
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
identificat următoarele trăsături caracteristice ale monoteismului: (1) monoteismul se naște ca o religie nouă în cadrul unui context anterior politeist; (2) apariția lui este asociată cu o reformă religioasă și cu lucrarea respectivului reformator; (3) afirmarea monoteismului se exprimă prin negarea politeismului.“ Este ca și cum, trecând de la roșu la ocru în spectru, am spune că ocrul s-a format prin distrugerea „revoluționară“ a roșului. Acest mod de a înțelege și interpreta lumea nu lasă loc simultaneității, concomitenței și anulează violent existența celorlalte trepte
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
curcubeului sau a luminii albe? Preconcepția potrivit căreia numai religiile abrahamice sunt „monoteiste“, ele survenind mai târziu în istorie, fie în urma unui proces de evoluție, fie prin intervenție divină, a condus la instituirea superiorității în defavoarea celorlalte religii, considerate inferioare prin „politeismul“ lor. A urmat pasul misionarismului forțat, al războiului sfânt și al distrugerii, fără nici un discernământ, a religiilor „inferioare“. Intenția anulării și distrugerii registrelor anterioare în momentul descoperirii unui nou registru se naște ca gest dintr-o altă deficiență: aceea de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
numai că nu sunteți răsplătiți pentru postul și fecioria voastră, dar mai sunteți încă și pedepsiți. Din pricina învățăturilor voastre greșite, sunteți rânduiți în același loc cu păgânii, pentru că, la fel ca ei, ați lepădat pe adevăratul Dumnezeu și ați introdus politeismul, credința în mai mulți dumnezei. Din pricina viețuirii voastre însă, starea vă e mai rea decât a păgânilor; paguba păgânilor se mărginește la aceea că nu primesc nici un bine pentru postul și fecioria lor; paguba voastră însă este mai grozavă, că
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
163. 52 Joseph Campbell, Myths to Live by, pp. 4-5. 53 Ilie Danilov, Dicționar de mitologie slavă, p. 30. Termenul "păgân" a intrat și a rămas în vocabularul majorității limbilor indo-europene din slavicul pogan (spurcat, necurat, otrăvit), referent peiorativ la adresa politeismului slav acordat de către cei creștinați de timpuriu, ca și cum aceștia nu puteau avea nimic sfânt. Ibid., p. 7. Bineînțeles, această vocabulă se pretează la întrebuințarea în toate direcțiile, rămânând doar o etichetă (emoțională) fără un conținut concret. 54 Ibidem, p. 28
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
atomii"105. Observam, în altă parte, că și Nietzsche, alungându-l pe Dumnezeu pe ușă, se vedea în postura de a-l reintroduce pe fereastră. De altfel, o și recunoștea, fiindcă opțiunea lui s-a dovedit a fi a unui politeism precreștin, readucându-i în scenă pe Dionysos și pe Apollo. Mișcarea sofistică a lui Derrida nu e spre zeii păgâni, ci spre limbaj. Rorty, de aceea, recunoaște ca precursor pentru neopragmatism pe Wittgenstein, pentru care limbajul rămâne instrument, iar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
noumen-ul rămânând zona inaccesibilă pentru rațiune. Dar dacă pentru gânditorul de la Königsberg Dumnezeu exista, Nietzsche declară moartea Zeului, însă pentru a-l dezgropa pe defunctul Dionysos. Practic, Nietzsche pare să fi trecut din monoteismul macrofizic al tradiției și modernității în politeismul biologic al eterogenității liberalismului modern și al postmodernității. Asta cel puțin în receptarea curentă a operei sale. Postmodernii, de la care ne-am fi așteptat să depășească impasul modernității, au restrâns și mai mult sfera realului la acea zonă a concretului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
reducție a lumii la un singur nivel al Realității. Când gândirea tradițională reducea lumea la un singur nivel, sprijinit, însă, ontologic, pe un monism divin, ea ajungea fie la o ruptură între sacru și profan, fie la panteism, fie la politeism. Gândirea modernă, în aceleași condiții, a avut de ales între un monism materialist (marxismul) și eliminarea oricărui grund ontologic, absolutizată de postmodernism. "Proclamarea existenței unui singur nivel de Realitate atrage atenția Basarab Nicolescu elimină sacrul, cu prețul autodistrugerii acestui nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
creștinism, de exemplu, a creat ca antiteză a lui Dumnezeu pe Antihrist, Satan. Replica antagonală pulverizează comandamentele lui Dumnezeu, fără, însă, a le putea substitui, dat fiind că divinitatea îl domină pe Satan, dar fără să-l poată înlătura. În politeism, tendințelor eterogenizante (multiplicitatea de zei) li se opune reacția unei căpetenii (Zeus, Jupiter) ca forță omogenizantă, dominându-i pe ceilalți zei. Vitalitatea acestor religii a venit tocmai din antagonismele lor343. Cu alte cuvinte, să înțelegem paradoxul că forța creștinismului ar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Jupiter) ca forță omogenizantă, dominându-i pe ceilalți zei. Vitalitatea acestor religii a venit tocmai din antagonismele lor343. Cu alte cuvinte, să înțelegem paradoxul că forța creștinismului ar izvorî din prezența lui Satan, care mereu încurcă lucrările divinității, iar forța politeismului a supraviețuit atâta vreme cât Zeul unificator. Foarte probabil nu altul este sensul "dualismului" dezvoltat de Lucian Blaga în drama sa Meșterul Manole, unde bunul Dumnezeu și crâncenul Satanail sunt frați. Dacă ne supunem, însă logicii celor trei materii, respectând ierarhia diacronică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ivește odată cu constatarea că atât în natură cât și în societate, există o anumită necesitate. Ideea de necesitate a primit interpretări foarte diferite, iar analiza ei s-a realizat pe planuri distincte: ontologic, moral, social - politic și antropologic. În antichitate, politeismul antic, prima formă de manifestare a necesității este voința arbitrară a zeilor; existența umană este dominată de necesitate deoarece zeii, și nu oamenii , decid în cele din urmă asupra cursului ei. Prima diferențiere ce se impune este aceea dintre interpretarea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
și al credințelor magice și astrologice au crescut. In mai multe locuri, Biblia spune că israeliții ajunseseră să prefere cultul lui Baal și al Astarteei, celui al lui Iehova. Clerul lupta din răsputeri ca poporul să nu cadă într-un politeism astrologic; îi decretară pe Belzebut- de la Baal- Zebub, pe Astarot- de la Astarteea și pe Belial ca fiind șefii demonilor și interziseră privirea îndelungată a stelelor. Dar partea cea mai interesantă este convertirea lui Moise în tinerețe, urmată de lupta acestuia
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
și altele (Goblot)". 7 Cf. Petre Țuțea, Omul. Tratat de antropologie creștină. Dogmele sau primirea certitudinii, Iași, Timpul, 2000, p. 62: "A cerceta existența lui Dumnezeu se cheamă mistagogie (mod de interpretare a misterelor, cunoaștere explicativă a misterelor, practicată de politeism apud Littré). În creștinism misterele sunt inexplicative, comunicate ritualic de sacerdot și singurele forme de eliberare a omului din captivitatea cosmică, comunitară și personală. Sacerdotul nu explică, fiind învăluit de ele ca și credinciosul". 8 Ibidem, pp. 95-96: "În tradiția
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]