278 matches
-
vedere teologice. Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei. De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș din Israelul de Nord, lângă Megiddo) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau registre. În registrul de jos, sau pe nivelul patru, se află o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
drept convigătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soție.” Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.). Existența sau inexistența lui Dumnezeu, în
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
prima încercare de comentariu biblic din cadrul spațiului musulman. Scopul acestui comentariu a fost acela de a descoperi autenticitatea textelor biblice și caracaterul revelator al acestora. În mentalitatea musulmană din perioada vieții sale creștinismul era perceput și înțeles că o religie politeista din cauza învățăturii despre Sfântă Treime pe care musulmanii nu o puteau înțelege altfel decât închinare la trei Dumnezei. Printre cele mai importante realizări ale marelui gânditor Ahmad Khan se numără fondarea unei școli în care accesul la educație să fie
Syed Ahmad Khan () [Corola-website/Science/336473_a_337802]
-
dar al-harb). Important este Djihad că bellum justum ( legimitarea războaielor dintre musulmani), trecerea de la djihad ofensin la defensiv, stimulentele doctrinei și somația ( da wa). Singurele discriminări utilizate în vremea Profetului sunt cele dintre „credincioși” sau musulmani, si necredincioși, sau nemusulmani ( politeiștii - musrikun și „oamenii Cărții” - ahl al-kitab). Exstă infideli care locuiau în Casa războiului, și cei care locuiau în Casa Islamului. A doua disjuncție există între muslim și harbi ( un inamic potențial). Termenul de harbi era identificat cu infidelul (kafir) care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Casă Războiului) - se pare că aceasta concepție era prezenta din epoca medineză. Muhammad face o distincție clară între două categorii de oameni, criteriul împărțirii fiind de natură religioasă: credincioși ( musulmani) și necredincioși ( nemusulmani). Necredincioșii erau divizați la rândul lor în: politeiști și oamenii Cărții ( în primul rând creștini și evrei). Cea de-a doua categorie era numită astfel, deoarece aceste popoare aveau câte o cartea sfântă ( Evanghelia, Tora etc.) și care credeau în anumiți Profeți, însă nu și în alții. Cei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
la Islam. Această chemare era însoțită de o serie de drepturi și obligații reciproce: cei care se converteau trebuiau să se supună, să celebreze slujbele religioase, să achite zakat-ul, să cedeze cincimea din pradă etc., însă era protejat de Allah ( politeiștilor arabi care treceau la Islam le erau recunoscute posesiunile). Somația religioasă era valabilă timp de 3 zile. A patra zi, șosea somația politică, si anume supunerea față de Islam. Dacă refuzau convertirea la Islam, atunci nemusulmanii ( doar popoarele Cărții) erau invitate
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cuceririi lui de către israelieni în Războiul de Șase Zile. Câteva din casele sătenilor au inclus în ziduri elemente decorative și arhitectonice din sinagoga antică. Posibil ca în acest loc să fi existat în vechime o localitate romană, ai cărei locuitori politeiști să fi venerat izvorul din apropiere. Primii evrei s-ar fi stabilit aici în secolul I. î.H. După unele opinii (S.Klein) Kanatir putea fi deformarea numelui Kamtra, al unei așezări menționate în Talmud, în legătură cu un învățat Amora, Shimon
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
intelectualii păgâni. Mulți dintre ei - cei despre care există informații - s-au convertit la maturitate. Erau oameni educați, capabili să poarte un dialog polemic în termenii filosofiei vremii lor. În secolul al doilea au apărut unele controverse intre creștini și politeiști care au mărit procesul de prigonire. Faptul că creștinii se întâlneau pe întuneric, înainte de ivirea zorilor, sărutându-se pe gură și numindu-se „frate” și „soră” a dat naștere zvonului că creștinii se țin de orgii incestuoase. Faptul că ei
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
gură și numindu-se „frate” și „soră” a dat naștere zvonului că creștinii se țin de orgii incestuoase. Faptul că ei mâncau carnea fiului și beau sângele lui a dat naștere zvonului că creștinii sunt canibali de copii. Conflictele dintre politeiști și creștini s-au accentuat. Ca urmare, împăratul Teodosie I a decis în anul 386 e.n. ca singura religie legală a imperiului să devină creștinismul, politeismul roman să fie abolit și templele să fie distruse, iar în anul 393 a
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
pe unii oameni politici de care erau nemulțumiți, le scriau numele pe „ostracon”. și erau ostracizați! Călătoria în Egipt, o altă sursă de informații. Despre Amenofis IV, numit mai târziu Akhenaton, aflăm că a întemeiat cultul monoteist provocând revolta clerului politeist. Făcând o incursiune în istoria Egiptului, autoarea amintește și alți mari suverani: Tutmosis (I și III), regina Hatșepsut și Ramses II „cel mare” (care a avut 5o de fii și 53 de fiice!). Vrăjită de multiplele forme de viață, Livia
Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_381]
-
pentru a se apropia de caravana mecană : s-au ras în cap și s-au îmbrăcat în pelerini aflați în drum spre locul sacru de pelerinaj de la Kaaba (pelerinajul și adorarea pietrei de la Kaaba este la origine un ritual păgân (politeist) arab, adoptat și de noua religie islamică). Strategema a provocat fără îndoială discuții în comunitatea islamică a acelui timp, căci ea ridica semne de întrebare de natură morală, mărturie ne stă textul coranic, care se face ecoul acestor neliniști (surata
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
Canaan-ul este invadat de „popoarele mării”, sintagmă prin care trebuie identificați mai ales filistenii. Aceștia i-au respins spre nord și est pe canaaniți, ocupând și așezările lor fortificate, incluse acum în Palestina (ebr. Peleshet). Canaaniții au avut o religie politeistă practic identică cu cea a fenicienilor poporul vecin din nord. Principalele lor divinități au fost: Temple sau lăcașuri de cult dedicate acestor divinități au fost descoperite la Meghido, Lahish, Sihem, precum și în Siria la Qatna, Alalah și Ugarit.
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
adevărul despre acești oameni din antichitate [adică evreii — n.n.].” Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din secolul al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586 î.e.n., după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.). În documentarul History Channel "The
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
dintre versiuni sunt minore, dar există. O a treia versiune prezintă diferențe majore față de celelalte două. Formularea poruncilor, în special aceea referitoare la închinarea la un singur dumnezeu, sugerează că mediul în care Decalogul a fost conceput era unul preponderent politeist. Conducătorii politici în lumea antică orientală puneau în mod frecvent codurile de legi create de ei pe seama unui zeu, pentru a le spori astfel autoritatea. Vechiul Testament nu face nici el excepție, Decalogul, ca și întregul cod de practici enunțate în
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
În permanență diferite tipuri de rotații, de calendare ale lucrărilor și de tehnici de prășit. Însă, tocmai din cauza particularității lor și a lipsei intenționate de atenție din partea specialiștilor, mii de „experimente pe teren” sunt ilizibile sau chiar invizibile cercetătorilor. Cultivatorii - politeiști atunci când vine vorba de practici agricole - adoptă foarte repede orice li se pare util din activitatea epistemică a științei formale. Însă cercetătorii, educați ca monoteiști, par aproape incapabili să absoarbă rezultatele experimentale informale din practică. Concluzie Marea Încredere pe care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
politeismul este o religiune ce stă în legătură necesară cu gradul de dezvoltare intelectuală a unui popor și că e proprie mai cu samă neamurilor unde judecata puțin deprinsă este jucăria închipuirei, d-sa a arătat cum astăzi încă popoarăle politeiste (camciadalii, groenlandejii ș. a. ) pun cauza fenomenelor naturei în persoane divine, a căror acte sunt vânturile, viscolele, tunetul și toate celelalte fenomene fizice. Trecând apoi la cosmogonia arilor vechi, au arătat cum din cultul lui Brahm care reprezenta universul înainte de creare
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
trecut apoi la popoarele iranice, coborâtoare din cel aric, dar la care s-a dezvoltat cultul focului și apei dualitatea principiului universului. Apoi a trecut la egipteni (hamiți ) și la popoarele vechi semitice, arătând pretutindenea cum necesitatea psicologică a religiei politeiste se întrupa în chipuri foarte deosebite prin înrîurirea împrejurimei, în India sub impresiunea naturei mărețe, în Egipet sub impresiunea atîrnărei acestui stat de soare, Nil și pământ. Ajungând apoi la greci, la cari politeismul a născut o neîntrecută dezvoltare a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
să renegi o religie căreia nu i-ai aparținut? Montaigne face un portret foarte elogios acestui om de stat care, în momentul în care Biserica devine oficială și profită de această situație, se străduie să restaureze cultele păgâne și religia politeistă - o religie tolerantă și sincretistă. Iulian? Un bărbat cast, drept, avizat în chestiuni de filosofie, virtuos, deloc sângeros, sobru, auster, cultivat, excelent soldat, viteaz și curajos, crezând în existența unui suflet nemuritor, cu adevărat evlavios: cum să nu îndrăgești un
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la personaje o oboseală care nu este oboseală, o seninătate și un mare calm. Oboseala zeilor este insondabilă. "Iată-l pe zeul tău grec! Trage-l din pat!" Pietro Citati are dreptate să noteze că în Castelul Kafka este mai politeist decât în Procesul. Există o multitudine de creaturi divine cu grade diferite, o ierarhie complicată și la vârful ei ființa absolută, invizibilă, inaccesibilă, incomprehensibilă, imposibil de reprezentat, care a luat numele de Westwest, însemnând soarele la extremul său declin, zeu
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
creștin: Maica Domnului este redată cu Pruncul Isus, pe genunchi, flancați de Sfinții Arhangheli Mihail și Gabriel. Piesa datează probabil din secolul VII. Aceste descrieri reflectă mărturiile tardive ale artei sculpturale, prezente în ritualul funerar paleocreștin, despre prelungirea agoniei mentalităților politeiste, care mai păstrau încă unele reflexe accentuate ce vor fi înlocuite ori vor dispărea total în perioada următoare. Capitolul III Analiza generală a elementelor paleocreștine 1. Rituri funerare în necropolele Sciției Minor (secolele IV-VI) Riturile funerare surprinse de către cercetarea
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
începutul Renașterii. Putem să spunem același lucru despre cultura vizuală și să alăturăm imaginea păgână și imaginea creștină, care s-a pretins adversara și chiar, pe moment, riguroasa ei antiteză? La prima vedere, se pare că nu. Eidôlon-ul policrom și politeist este mai orientat spre vizibil și splendorile acestuia; eikôn-ul bizantin, mai puțin strălucitor și mai sever, privește spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Romei antice (sec. VII î.Hr.). Prezentarea lor în acest cadru teoretic comun are ca fundament modul asemănător de abordare de către acestea a noțiunii de sacru, respectiv viziunea lor formatoare asupra reprezentărilor artistice cu caracter religios. Având ca principală asemănare credințele politeiste, arta acestor civilizații constituie un reper important în evoluția definirii conceptelor de artă și sacralitate, pe care studiul nostru le are în vedere. În acest context, arta Orientului antic cuprinde totalitatea manifestărilor creatoare ale acelor popoare care au existat de-
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a acestei milenare culturi 342. În ceea ce privește formele de reprezentare, arta egipteană se dedica divinizării personalității faraonului, care era considerat, la fel ca și în cazul conducătorilor mesopotamieni, însuși trimisul zeilor pe pământ și reprezentantul suprem al acestora 343. Lunga istorie politeistă, dar și scurta "escapadă" monoteistă 344 a acestei civilizații aureolează trăsăturile definitorii ale spiritualității unei culturi de mult apuse, care mai trăiește încă prin lucrările de artă redescoperite și valorificate atât în Egipt, cât și în marile muzee ale lumii
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
un caracter sacru. Iconografia romană avea însă să fie reconfigurată prin noile formule de reprezentare vizuală a sacrului datorate oficializării în anul 313 d.Hr. a religiei creștine de către împăratul Constantin cel Mare, arta cunoscând pe lângă limbajul specific vechilor credințe politeiste și expresiile vizuale ale simbolismului creștin. Acest fapt avea să stea la baza evoluței artistice viitoare, în așa măsură încât, în perioada Evului Mediu, operele de artă religioasă, realizate în deplină consonanță cu particularitățile gândirii creștine, aveau să ofere maselor
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
viitoarele manifestări artistice ale perioadelor ce au urmat. Arta creștină face obiectul unei astfel de evoluții, ea însumând în mod unic influențele complexe ale lumii antice, și continuând, în alt plan, unele dintre expresiile vizuale ale sacrului din sistemele religioase politeiste anterioare ei. II.4. Reprezentarea vizuală a sacrului în arta creștină După cum demonstrează istoricul de artă Juan Plazaola, spre deosebire de alte sisteme religioase, în creștinism, sacrul prezintă o serie de înțelesuri speciale, acesta relaționând cu însăși ideea de Dumnezeu 364. Accepțiunea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]