334 matches
-
Politic Executiv, Dumitru Popescu a rămas pînă la sfîrșit în anturajul lui Ceaușescu și a continuat să plăsmuiască ficțiuni utopice cu grave consecințe sociale. Discipol al lui Răutu, nu a avut vocație de eretic. Omul care se jura că detestă poncifele irespirabile, cel care a făcut în repetate rânduri elogiul subiectivității creatoare, a rămas pînă la capăt ostatecul unor năluciri ideologice. Cînd alții mișcau în front, el continua să defileze cu turma. Memoriile abundă în aceleași extenuate clișee despre exploatare, lupta
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
știut prea bine prin cîte schingiuiri interpretative a trecut antichitatea greacă, de aici intenția pe care o declară de la început: să evite clișeele care ne-au tăiat pofta de a-i mai frecventa pe cei vechi. Potrivit autorului, există trei poncife care au acoperit universul elin cu patina unei mediocre înțelegeri istorice. Primul stă în idealizarea Greciei sub forma unui tărîm diafan în care cetăți precum Olynthos, Teba, Sparta sau Atena reprezentau lăcașul unei vieți de luxură: un pritaneu extins la
Docimazia filologică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4748_a_6073]
-
efortul lui Bogdan Mandache, a cărui intenție a fost neîndoielnic augustă, s-a văzut cu timpul atinsă de clișeu conformist. Atîta doar că vina nu e a lui, ci a interlocutorilor care nu pot ieși din obișnuința siderată a unor poncife pe care le repetă disciplinați, cu un aer cel puțin bizar. E o dramă să vezi cum, din 21 de intelectuali răspunzînd aceluiași chestionar (de la locul pe care îl ocupă filosofia în cultura modernă și pînă la amănunte legate de
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
ar fi să fiu țigan, apatrid, european.“ (p. 216) Alături de asemenea autoflagelări stau criticile aduse conștiinței germane, în numele prudenței cu care se cuvine să privim din principiu orice renaștere a unui nou și distrugător Reich. În totul, o listă de poncife pe care orice scriitor german trebuie să le arate lumii dacă vrea să ia Nobelul. Și Grass l-a luat, în 1999, plătind prețul implicit. Ce a urmat după aceea ține de nervul beligerant pe care foca cu mină decrepită
Însemnări de piază-rea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4420_a_5745]
-
demnitatea speculativă, analizînd-o din unghi psihologic, gnoseologic, etic, estetic și pragmatic. Intenția e augustă, dar rezultatul e din categoria clișeelor care exasperează prin sonorități de pahar spart. Cartea e un model de creștere fractalică prin repetarea pînă la repudiu a poncifelor savante, căci oriunde deschizi cartea, frazeologia care te întîmpină e placidă și inexpresivă: „Prin, contrast, la nivelul praxisului, abundența replierii pe sine vădește vocația înalt cognitivă pe care o presupune angajamenul vital și o necesară convergență către tenacitatea răbdătoare a
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
dar ea a început să fie cu adevărat cunoscută abia după moartea autorului, adică după Primul Război Mondial. La ora relativei sale notorietăți, volumul lui Hogaș avea deja aerul unei scrieri ce și-a supraviețuit: în ea își dădeau întîlnire poncifele sfîrșitului de secol - adică visătoria romantică, exotismul naiv, amestecate cu o erudiție ostentativă și cu o ideologie de multă vreme inactuală. Paginile sale păreau a fi ajuns pînă la cititor oarecum din întîmplare, născute fiind într-un trecut incert. Volumul
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
ba chiar manifestele semnate de personalități infinit mai ponderate, precum Alecsandri ori Kogălniceanu - toate au trecut la stilul excelsus al prozei, cultivat atunci de Heliade. Originalitatea lui Heliade poate fi însă măsurată prin faptul că el nu a rămas prizonierul poncifelor biblice din propriile cărți memorialistice. Cea mai savuroasă dintre ele, Mémoires sur l’histoire de la régénération roumaine, își extrage interesul tocmai din relatarea vie și colorată a evenimentelor Revoluției, realizată de un martor ocular subiectiv, iritat și bîrfitor. Să nu
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
obstinat anti-Apartheid e depășit, pentru că societatea se mișcă într-o cu totul altă direcție. În aceste condiții - având în vedere și vârsta autoarei - e imposibil să speri într-o „reinventare” estetică. E vorba, mai degrabă, de reorientarea în direcția unor poncife pe care stânga occidentală le-a îmbrățișat de mai multă vreme. Programul politic localist a fost înlocuit de agenda globalismului. Și André Brink, și Breyten Breytenbach, tovarășii ei de idealuri, au devenit, din acest motiv, prizonierii unui militantism sterp și
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
ne va salva. La Blaga credința e inexistentă, Marele Anonim e un principiu rău și impersonal, revelația nu intră în obiceiurile unui zeu ascunzător, mîntuirea e o pleașcă consolatoare bună de amăgit bătrînii, iar așteptarea plină de speranță e un poncif psihologic. De aceea, filozofia lui Blaga nu numai că nu-ți insuflă speranță, dar te împinge în marginile deznădejdii, și nimeni nu și-ar dori să trăiască într-un univers ca cel înfățișat de tomul Religie și spirit. Și din
Între taină și mister by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5823_a_7148]
-
care stă. Concluzia e una: nu are nici un rost să comentăm filosofi a căror gîndire nu ne mișcă deloc, căci dispoziția placidă se transmite cititorului molipsindu-l cu un gust de moleșeală irepresibilă. În totul, cartea e o colecție de poncife corecte cum găsești în genere în manualele de filosofie, apatia comentariilor strecurîndu-se în mintea cititorului sub forma unei sațietăți de ordin teoretic. Pur și simplu nu mai vrei să dai paginile și, săturat de tente speculative, ți se face poftă
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
debut, Vântul cutreieră apele, îi apare „angoasantă” și se minunează de criticii care, în epocă, au deslușit în ea semne de talent. Nici a doua carte, Desprinderea de țărm, „nu diferă mult de prima”, nereprezentând cu adevărat o „desprindere” de poncifele cultivate în interval (ilegaliști, mineri, zidari, schele etc.) și nici de acel „prozaism ritmat” atât de impropriu exprimării lirice propriu-zise. Sunt locuri comune, sunt ticuri ale întregii producții poetice a momentului 1960 pe care tinerii de atunci încercau să le
„Egalul celor mai buni“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5604_a_6929]
-
se numește inscriptions occidentales - recente -: noul tezaur modern e pregătit de vizită. Revenirea la faimoșii ani 1960 nu e însă doar o dovadă de lapsus de producție metaculturală. În Franța, viteza derulării discursurilor critice le-a transformat prea ușor în poncife, iar ele au trecut astfel în alte spații culturale, printre care cel românesc. Barthes, da, Barthes nu e doar structuralistul ultragiant care l-a făcut pe Balzac să-și strepezească fonologic dinții în mormânt: SZ. Dar dacă Lacan e încă
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
morale colective și progresiste. Da, Barthes era marxist atunci, dar felul său de a fi marxist era original, și poate ar merita să zăbovim aici. Marxismul lui Barthes se mărginește să observe materialitatea și fetișismul limbajului public, să denunțe „idealități” - poncife lansate cu rolul de a aliena masele. Atît, însă. Nimic progresist nu-l însuflețește pe autorul care, de tînăr, face elogiul clasicismului. Dacă Barthes s-a situat în anii 1950 la stânga, din motive care țin în mod evident de antiburghezismul
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
a deschis câteva poteci, dar ar fi fost el însuși un perfect personaj de literatură hard-boiled! Când s-a decis să revină - într-un regim lingvistic eliberat de tabuurile sexualității - la matricea care l-a consacrat, Chandler a recăzut în poncifele uitatei perioade pulp. În 1958, Playback pare anexa unui scenariu hollywoodian - ceea ce și este -, amintind frapant de strategiile unui Harold Robbins. Timid la nivelul inventivității literare, dar curajos pe latura entertaining, conștient că se adresa unei audiențe noi, „unei generații
Fărâme despre Raymond Chandler by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3807_a_5132]
-
și jumătate până la alegeri și partidul se află la 5-6%, în zona de incertitudine pe care o presupune marja de eroare", comentează semnatarul articolului, care lansează întrebarea de ce s-a mai înființat PMP, "dacă nu face decât să reia toate poncifele rețetei național-populiste?"
DW critică mitingul Mișcării Populare: Un recital de populism veritabil by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/31566_a_32891]
-
spațiu cultural (Sacher- Masoch, Gombrowicz, Krleza, Broch, Kundera, Kis, Konrad, Magris, dar și Slavici sau Cioran). Istoria secretă a literaturii române (2007) are meritul de a încerca să schimbe unghiul de percepție a fenomenului literar, de a pune între paranteze poncife ale receptării, de a recupera fețe inedite ale textelor literare, de a revela dedesubturi și de a dezamorsa ambiguități, prin percepția dinamică, vie, proaspătă a unei opere, a unui scriitor, sau a unei epoci literare. Revalorizare, reevaluare, restituire - acestea sunt
Cornel Ungureanu – 70 Seducția istoriei literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3348_a_4673]
-
și-a perfecționat elocința pe clarinet-bas, ajungând la controlul deplin, de la microsonuri până la urletul disperării. Modulațiilor emise torențial de Sclavis le replicau contramelodiile violoncelului, curajos mânuit de către Courtois. În genere, întregul recital a reușit să eludeze - prin parafrază sau persiflaj - poncifele etichetărilor prestabilite. Spre exemplu, dacă începutul s-ar fi încadrat oarecum sub sintagma „folclor imaginar postmodern”, la bis s-a cântat o temă de tarantella în toată regula. Alt moment de vârf al festivalului: Duo-ul britanic Dave Stapleton/pian
Vechiul Castel Bran ca nou tărâm jazzistic by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3196_a_4521]
-
preparat în laboratorul franțuzesc de fantasme erotice unde snobismul este fasonat la deznădejde. Emma îl preferă pe Klimt lui Egon Schiele, însă în disputa cu o altă artistă argumentele și de o parte și de alta sunt în linia unor poncife critice dezarmante prin modestia lor. Filmul debutase cu un episod de educație sentimentală filtrat prin La vie de Marianne al lui Marivaux la care, ne atenționează regizorul, cultura franceză contribuie din plin. La aceasta se adaugă și câteva subtile considerații
Emanuelle, Adèle etc. by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3037_a_4362]
-
cu economia de piață, dar și un mod de a fetișiza comunismul concentrat în câteva anecdote pe care spiritul bășcălios al clasei muncitoare le furnizează generos. Estalgia din filmul lui Stere Gulea nu vehiculează nicio considerație de ordin ideologic, precum poncifele și sofismele profesate de Noua Stângă žižekiană, cu Alain Badiou, Claude Karnoouh et alii, ci doar sentimentul unei imposibile reîntoarceri la ceea ce a fost dublat de un sentimentalism al memoriei legat de propria existență în cadrul de cultură și civilizație creat
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
care sunt departe de a fi clasate. Din această disponibilitate spre deschidere a creațiilor purtând girul tradiției s-a născut și fascinația "revizuirilor", a revalorizării unor scriitori și opere pe care criticul vrea să le elibereze de prizonieratul clișeelor și poncifelor receptării. Circumscrierea unor astfel de creații e realizată printr-un demers în care finețea și rigoarea se întâlnesc pentru a configura un desen pregnant, sigur al demonstrației; de altfel, nu de puține ori, Ion Simuț își exprimă convingerea că exercițiul
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
-ul și grafomania, epoca repune în circuit idei vechi de un secol și jumătate, colorîndu-le cu tot felul de pigmenți serviți în ambalaje noi; astfel, Elena Loghinovschi pune în legătură, cu dreptate, postulatul intraductibilității cu exclusivismul național. Se regăsesc aici poncife mereu reluate de la generația boierului Dinicu Golescu încoace: limba română e una de circulație restrînsă, cultura noastră e pentru totdeauna periferică, nu putem ieși din "complexul provinciei" (numit chiar "al lui Golescu" de Adrian Marino și Mircea Iorgulescu) etc. Elena
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
că nici (mai mult sau mai puțin) întâmplătoarele cozi de topor ale vechiului sistem nu vor sta deoparte. Ni se va demonstra că în felul acesta se urmărește destabilizarea țării, că se începe o vânătoare de vrăjitoare și toate celelalte poncife scoase din vastul repertoriu al bolșevismului. Ne putem aștepta la o reacție și din partea pontifilor locali ai ,corectitudinii politice", nici unul dintre ei prezent pe lista celor trei sute treizeci și trei de semnatari ai apelului adresat președintelui Băsescu. Interesant, nu? După cincisprezece ani
Sandvișuri cu bolovani by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10776_a_12101]
-
a proiectat insignifianța operei, vorbesc de ,vetustețe", de ,respingerea modernității" și de blocarea ,dezbaterilor de idei". Afirmații una mai gogonată decât alta. E păcat că un critic în al cărui talent am crezut multă vreme ajunge să papagalicească astfel de poncife resentimentare. Însă ce mă întristează cel mai mult e că din umorul de altădată al lui Virgil Podoabă au rămas doar umorile.
"Oierii" lovesc din nou by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10818_a_12143]
-
salutară. Împărțirea culturii române pe criterii de ideologie și de apartenență la grupuri de presiune a făcut mult rău și în trecut. Invidioșii s-au solidarizat întotdeauna cu ușurință. Oricine iese din rând, oricine sfidează (chiar fără să-și propună) poncifele corectitudinii politice e condamnat și pus în spirt în borcanele unui nou Muzeu Antipa al resentimentelor mediocrității. Cu atât mai jalnică e astăzi însumarea de atacuri la baionetă, când întregul câmp cultural e primejduit. Faptul că o serie de autori
Gulagul de hârtie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10797_a_12122]
-
abundența unor formule și a unor sintagme repede transformate în locuri comune; poetul vorbește mereu de fecioare pale, fecioare blonde, rafaelice fecioare, pe care le asociază mereu cu trista voluptate, blîndele înduioșări, albe rugăciuni, seara parfumată, visuri înstelate etc. etc. Poncifele numeroase pot irita, dar, treptat, poetul își impune jocul, cititorul acceptă convenția: poezia propusă de el nu are nimic comun cu poezia care l-a precedat sau chiar cu poezia contemporană lui. Desprindem, ce-i drept, cîteva „teme" posibile (claustrarea
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]