353 matches
-
prezentă îndeosebi în vestul Ucrainei. Biserica Greco-Catolică Ucraineană a continuat să existe în diaspora, precum și, în clandestinitate, în Ucraina. După același model, în 1948, a fost suprimată și Biserica Greco-Catolică din România, iar în 1950, Biserica Greco-Catolică din Slovacia. În timpul pontificatului papei Ioan al XXIII-lea și ca urmare a Conciliului Vatican II, datorită ajutorului dat de papă la soluționarea, de către președintele american J. F. Kennedy și Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice Nikita Sergheievici Hrușciov, a Crizei rachetelor
Biserica Greco-Catolică Ucraineană () [Corola-website/Science/302552_a_303881]
-
1054. "" s-a născut la 21 iunie 1002, în Alsacia, la naștere primind numele de "Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg", iar în franceză: "Bruno d'Eguisheim-Dabo". În perioada 12 februarie 1049 - 19 aprilie 1054, a fost Papă al "Bisericii Universale". În timpul pontificatului său, s-a declanșat Marea Schismă, din 1054. A decedat la Roma, la 19 aprilie 1054. Corpul său se odihnește în "Bazilica Sfântul Petru din Roma". Papa Leon al IX-lea a fost canonizat în anul 1087, de către Papa Victor
Papa Leon al IX-lea () [Corola-website/Science/305424_a_306753]
-
această dată la Romă, noile sale îndatoriri impunându-i prezenta permanentă pe langă suveranul pontif, si isi latinizează numele în Borgia. Începând cu anul 1444, devine din ce in ce mai preocupat de asigurarea viitorului familiei sale, nepotismul fiind unul dintre elementele reprezentative ale pontificatului sau. Astfel, fiul surorii sale Cătălina, Luis Juan de Milla, ajunge, datorită protecției unchiului său, episcop de Sergobe, la doar 27 de ani. Un alt nepot al său, Rodrigo de Borgia, va avea o uimitoare ascensiune în interiorul Bisericii, fiind numit
Papa Calixt al III-lea () [Corola-website/Science/305435_a_306764]
-
Domenico Copranica, un apropiat al familiei Colonna, se va ajunge la o soluție de compromis. Astfel încât, în 8 aprilie 1455 este ales papă Alfonso de Borja, în vârstă de 76 de ani, cu numele de Calixt al III-lea. Începutul pontificatului sau este marcat de două gesturi simbolice, canonizarea predicatorului spaniol Vicente Ferrier, care făcuse cu aproape șapte decenii în urma lui Alfonso de Borja o profeție ce presupunea alegerea acestuia din urmă că papă. De asemenea, Calixt al III-lea hotărăște
Papa Calixt al III-lea () [Corola-website/Science/305435_a_306764]
-
a opri expansiunea otomană în interiorul Europei nu au reușit. Ioan de Hunedoara și Ioan de Capistrano, numărându-se printre victimele unei epidemii de ciumă izbucnită în timpul Bătăliei de la Belgrad, au murit amândoi în decursul câtorva luni de la aceasta. Spre finalul pontificatului, Calixt III își abate atenția de la problema orientala, intrând în conflict cu vechiul său suveran, Alfonso al V-lea. Papă nu îl recunoaștea pe fiul ilegitim al regelui, Ferdinand I, ca rege al Neapolelui, deoarece consideră că din moment ce nu există
Papa Calixt al III-lea () [Corola-website/Science/305435_a_306764]
-
ponitențiar. Pe 30 ianuarie 1592 a fost ales în unanimitate noul papă, chiar dacă înaintea lui era vorbă de mai mulți candidați favorizați de regele spaniol Filip al II-lea, din care niciunul nu fusese în stare să adune suficienți adepți. Pontificatul lui a fost printre cele mai importante ale reformei catolice urmând indicațiile Conciliului Tridentinum. A scos între 1595 și 1596 "Pontificale Romanum" și în 1600 "Caeremoniale episcoporum", mai târziu și ediții noi ale "Breviarium Romanum" (1602) și ale "Missale Romanum
Papa Clement al VIII-lea () [Corola-website/Science/305440_a_306769]
-
urmă a fondat Regatul celor Două-Sicilii. Abilitatea să diplomatică îl ajută să obțină funcția de camerier secret. În 1753, la moartea cardinalului Ruffo, Brachi devine secretar particular al Papei Benedict al XIV-lea. A fost ordonat preot în 1758. În timpul pontificatului papei Clement al XIII-lea, a obținut, în 1766, sarcina de a fi trezorier al Camerei Apostolice, care îl face șef al administrației financiare a Statelor Pontificale. La 26 aprilie 1773, a fost înălțat la demnitatea de cardinal-preot de Sant
Papa Pius al VI-lea () [Corola-website/Science/305445_a_306774]
-
se întrunise pentru prima oară după regulile severe impuse de predecesorul lui Grigore al X-lea. Cardinalilor nu le mai era permis să iasă din clădire înaintea alegerii unui papă nou. Inocențiu a fost primul papă din Ordinul Dominican. În pontificatul său foarte scurt a încercat pe prim plan să unească din nou Biserica Catolică cu cea din Răsărit. În 1898 papa Leon al XIII-lea l-a beatificat pe Inocențiu al V-lea. Ziua lui în calendarul catolic este data
Papa Inocențiu al V-lea () [Corola-website/Science/305430_a_306759]
-
Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională a fost delegat de către Patriarhia Română, alături de I.P.S. Mitropolit Iosif, să participe la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea (7 aprilie 2005) și la momentul solemn al începutului Pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, care s-a desfășurat la 24 aprilie 2005 la Roma. Urmare hotărârii Adunării extraordinare a clerului din Italia de a se înființa Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (Gavedo, 8 mai 2007), aprobată de către Adunarea Mitropolitană
Siluan Șpan () [Corola-website/Science/308082_a_309411]
-
ales în noiembrie-decembrie 306, mort pe 16 ianuarie 308; înmormântat în cimitirul Sfânta Priscila; sfânt, este comemorat pe 16 ianuarie. Din pricina atât a diviziunilor interne cât și a persecuțiilor, sediul roman a rămas vacant vreo trei ani și jumătate după pontificatul lui Marcelin. Odată cu urcare lui Maxentius pe tronul imperial (306-312) și cu politica tolerantă pe care el a adoptat-o, a fost posibilă alegerea unui nou papă. A fost ales Marcel, prezbiter deja foarte stimat și sub pontificatul predecesorului său
Papa Marcel I () [Corola-website/Science/305395_a_306724]
-
jumătate după pontificatul lui Marcelin. Odată cu urcare lui Maxentius pe tronul imperial (306-312) și cu politica tolerantă pe care el a adoptat-o, a fost posibilă alegerea unui nou papă. A fost ales Marcel, prezbiter deja foarte stimat și sub pontificatul predecesorului său, și care desfășurase un rol important pe tot parcursul vacanței pontificale. Acuzele aduse mai târziu de donatiști, conform cărora și Marcel ar fi fost printre cei care au consemnat „"cărțile sfinte"” autorităților păgâne alături de Marcelin, sunt considerate de
Papa Marcel I () [Corola-website/Science/305395_a_306724]
-
s-a demonstrat a fi un judecător sever față de astfel de atitudini și, după opinia unora, a fost chiar el acela care a „"șters"” numele predecesorului său din lista oficială a papilor (opinie la fel de nefondată ca și acuzele donatiștilor). Datele pontificatului său sunt nesigure; într-adevăr, sunt și cercetători care admit un pontificat mai târziu și mai scurt: de la 27 mai sau 26 iunie 308 până la 16 ianuarie 309. Primul și cel mai important lucru pe care Marcel I a trebuit
Papa Marcel I () [Corola-website/Science/305395_a_306724]
-
aibă susținători, dar și opozanți destul de autoritari în domeniu. Susținătorii tezei că Marcel I a fost papă în sensul strict al cuvântului se bazează pe faptul că izvorul cel mai vechi - "Catalogul Liberian" - (compus aproximativ cu 40 de ani după pontificatul lui Marcel I) îi numește pe amândoi; Papa Damas I, apoi, îl definește pe Marcel I «rector» - termen rezervat episcopilor - în epitaful în versuri compus în onoarea lui; în sfârșit, scrierile donatiștilor, care - deși îl atacă, acuză și calomniază pe
Papa Marcel I () [Corola-website/Science/305395_a_306724]
-
încredințeaza lui Clement puterea de a lega și dezlega păcatele, astfel, aspectele juridice au fost întărite. În secolul V, Imperiul Roman de Apus se afla în plină criză din cauza invaziilor barbare, în timp ce prestigiul și influența papalității creștea, mai ales în timpul pontificatului lui Leon cel Mare, care utiliza dreptul roman și a negociat cu Attila și Geinseric. Autoritatea papei era limitată la bisericile occidentale, conform decretelor pontificale adresate episcopilor si mitropoliților. Deținea o minimă influență asupra Orientului și de aceea s-a
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
Bazilica cu hramul „Sfântul Anton de Padova” a fost zidită în anul 1938, în timpul pontificatului Sanctității Sale Papa Pius al XI-lea (1922-1939), în zilele Regelui Carol al II-lea al României (1930-1940), fiind Păstor al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Arhiepiscop - Mitropolit Alexandru Theodor Cisar (1925-1949), prin strădania Prea Cucerniciei Sale Pr. Emanoil Kreis, paroh
Biserica Sfântul Anton de Padova din Constanța () [Corola-website/Science/309355_a_310684]
-
Și fostul papă Honoriu al III-lea fusese, cu două generații înainte, un membru al acestei familii vestite din Roma. După studiile petrecute la Paris, în 1261, a fost ridicat la rangul unui dacon-general la Santa Maria in Cosmedin (sub pontificatul lui Urban al IV-lea). Înainte de a ajunge papă, avea funcția de cardinal-paroh, tot la biserica sus-menționată. Totodată era senator roman pe timpul vieții. După decesul lui Martin al IV-lea, în cadrul conclavei de la Perugia cardinalii l-au ales noul papă
Papa Honoriu al IV-lea () [Corola-website/Science/305432_a_306761]
-
avea relații bune, însă n-a mai putut să se ajungă la încoronarea acestuia. Totul era pregătit pentru 2 februarie 1287, însă planul acesta a eșuat datorită unor delegați incompetenți și datorită rezistenței din partea principilor electori („Kurfürsten” din Imperiu). În timpul pontificatului său, Honoriu al IV-lea a transformat palatul de pe Aventin, ridicat de unchiul lui Honoriu al III-lea, în reședința sa. De asemenea, a încercat să-i convingă pe romani să-și construiască case pe Aventin, care pe timpul lui era
Papa Honoriu al IV-lea () [Corola-website/Science/305432_a_306761]
-
de "" intră în folosință multe secole mai târziu. Înainte de 1870, Papa, ca un lider secular, conducea asupra unei mari părți din Italia, cunoscută ca și Statele Papale. După Pactul de la Lateran însă, oficiul și autoritatea sa sunt cunoscute ca și Pontificatul Vaticanului. În prezent, în Biserica Catolică, papa deține în mod oficial și următoarele titluri: Actualmente Sfântul Scaun este ocupat de papa Francisc. Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puține și deloc uniforme, cu timpul însă aceste
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
imperiului. Abia în anul 584, împăratul Mauriciu a găsit o soluție pentru încetinirea invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un "exarch", iar în 585, în sfârșit a semnat un acord favorabil cu lombarzii. În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoții, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea ideii de supremație papală. Pontificatul Papei Pelagius a însemnat și finalul schismei interne a Bisericii Apusene din Italia, apărută din cauza condamnării de către Papa Vigiliu a "Celor Trei Capitole", care exprimau punctul de vedere ortodox al teologiei creștine în contrast cu tezele ereziei monofizite. De asemenea , Papa Pelagius
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
august 310 (după alte surse 309), imediat după ce Papa Eusebiu a fost exilat în Sicilia. Miltiade devenea Papă, după ce Împăratul Roman Galerius a dat un edict de toleranță la 30 aprilie 311, care termina perioada de persecuție a creștinilor. În timpul pontificatului său, în anul 313, Edictul din Milano a fost aprobat de tetrarhii Constantin și Licinius, care declară neutralitatea în privința creștinismului ca și cult religios și restituirea proprietăților bisericii. Constantin i-a dăruit Papei Miltiade "Palatul Lateran", care va deveni pentru
Papa Miltiade () [Corola-website/Science/305396_a_306725]
-
cf. "Adversus haereses", III,3). Lista redată de Eusebiu din Cezareea (cf. "Historia ecclesiastica", III,13; V,6) prezintă aceeași succesiune, fiind astfel al 3-lea pe lista papilor. Acești doi scriitori reprezintă tradiția cea mai antică și credibilă. Anii pontificatului său sunt incerți: 76-88 sau 79-90. Nu sunt date cu privire la viața lui înainte de pontificat. Tradiția susține că Anaclet era de origine romană și descendent din „pretorieni”. Convertit la creștinism, el ar fi donat toate averile sale împreună cu disponibilitatea sa totală
Papa Anaclet () [Corola-website/Science/302647_a_303976]
-
să fie ireproșabil"” (cf. Tit 1,7), i-a făcut pe unii istorici moderni să dubiteze, fără motiv, de existența lui. Acest nume însă era deseori folosit printre sclavi, și aceasta poate oferi un indiciu asupra originii sale sociale. Cronologia pontificatului său este incertă. Eusebiu din Cezareea ("Historia ecclesiastica", III, 15), plasează moartea lui în anul al 12-lea al domniei lui Domițian și fixează la 12 ani perioada episcopatului său: urmând aceste indicii, unii istorici consideră ca aproximativi anii 79-91
Papa Anaclet () [Corola-website/Science/302647_a_303976]
-
pe mormântul Sfanțului Pavel (Paul). Acest edificiu a fost extins în anul 370, sub domnia lui Valentinian I. În anul 386 împăratul Teodosiu I a început ridicarea unei bazilici mai mari, insă lucrarea, incluzând mozaicurile, nu a fost terminată până la pontificatul lui Leon I. Poetul Prudențiu a descris monumentul în câteva fraze expresive. Fiind dedicată și sfinților Taurinus și Herculanus, martiri în Ostia secolului al V-lea, aceasta poartă și denumirea de „bazilica celor trei domni”. Din bazilica antică nu s-
Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor () [Corola-website/Science/329199_a_330528]
-
Filip cel Îndrăzneț al Franței și pe Alfonso al X-lea al Castiliei. Fără succes, a încercat să-i reconcilieze pe Rudolf de Habsburg și pe Carol de Anjou. A încercat, fără izbândă, să-i convertească pe tătari la creștinism. Pontificatul lui Ioan al XXI-lea a durat doar opt luni și 5 zile. A fost grav rănit, în timpul studiului, într-un accident survenit în palatul papal din Viterbo, aflat în construcție, la 14 mai 1277. În urma acestui accident, a murit
Papa Ioan al XXI-lea () [Corola-website/Science/305431_a_306760]