167 matches
-
lui Euripide. Iată ce spune Hecuba, regina Troiei, după victoria grecilor: Pentru a desăvîrși șirul nenorocirilor, voi pleca să fiu sclavă în Grecia, la anii mei înaintați. La vîrsta mea voi îndura cele mai rele umilințe, fie că voi fi portăreasa care ține cheile, eu, mama lui Hector, fie că mă voi duce să coc pîine, să-mi întind pe jos oasele ostenite, eu care dormeam într-un pat regal, să-mi acopăr trupul uzat cu veșminte uzate, cu zdrențe, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
la bunicul meu medic, care locuia pe bulevardul Voltaire. Cînd personajul dvs. spune: "Oamenii îmi sunt indiferenți, mai puțin Restif de la Bretonne, Tristan Corbière și Jeanne Duval", mi-am amintit că bunicul meu practica spiritismul. Găsise, pe același bulevard, o portăreasă care era un medium extraordinar. Prin intermediul acestei femei care își mîngîia un barbișon imaginar recitînd Les Amours jaunes, îl făcea să vorbească pe Tristan Corbière... . Timpul scrisorilor A fost odată ca niciodată un timp al catedralelor, a mai fost un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acceptării alterității, și dîndu-ne de înțeles că aceasta este o mască, în sensul nietzschean al termenului, de diferență, de opoziție ca deghizare pe care o îmbracă pudoarea unui zeu. Am mai pomenit și cu alte ocazii de rolul important al portăresei, personaj cheie pentru Cioran, un fel de model al alterității triumfătoare, de Big Brother familiar și constrîngător, totodată cerber și gardă de corp, un concentrat de empatie, supraveghere, protecție, sentiment de proprietate. O portăreasă tradițională nu are doar conștiința fermă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
alte ocazii de rolul important al portăresei, personaj cheie pentru Cioran, un fel de model al alterității triumfătoare, de Big Brother familiar și constrîngător, totodată cerber și gardă de corp, un concentrat de empatie, supraveghere, protecție, sentiment de proprietate. O portăreasă tradițională nu are doar conștiința fermă a propriei identități, dar se mai și identifică (chiar de o manieră conflictuală) cu cele ale locatarilor 'săi', de soarta cărora se simte responsabilă. Cioran dezvoltă o adevărată fascinație pentru această ființă, care trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
simte responsabilă. Cioran dezvoltă o adevărată fascinație pentru această ființă, care trăiește totul la modul personal, care se atașează, bodogănește și protejează, dar și o ființă a cărei curiozitate vulgară și autoritarism intruziv îl perturbă profund. Mai mult încă, figura portăresei se transformă, la Cioran, în prototipul anti-diaristului : Să ții un jurnal înseamnă să căpeți obiceiuri de portăreasă, să remarci toate fleacurile, să te oprești la ele, să acorzi prea mare importanță lucrurilor care ți se întîmplă, să neglijezi esențialul, să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se atașează, bodogănește și protejează, dar și o ființă a cărei curiozitate vulgară și autoritarism intruziv îl perturbă profund. Mai mult încă, figura portăresei se transformă, la Cioran, în prototipul anti-diaristului : Să ții un jurnal înseamnă să căpeți obiceiuri de portăreasă, să remarci toate fleacurile, să te oprești la ele, să acorzi prea mare importanță lucrurilor care ți se întîmplă, să neglijezi esențialul, să devii scriitor în cel mai prost sens al cuvîntului. (C,p.434) Din fericire, el nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
te oprești la ele, să acorzi prea mare importanță lucrurilor care ți se întîmplă, să neglijezi esențialul, să devii scriitor în cel mai prost sens al cuvîntului. (C,p.434) Din fericire, el nu va adopta niciodată acel "eu" de portăreasă, dacă lăsăm deoparte acuitatea observației și plăcerea pe care o resimte adesea de a "pișca" slăbiciunile contemporanilor săi. Ambivalentă, deci, imaginea portăresei, așa cum sunt practic toate ideile și personajele ce străbat opera cioraniană. De fapt, distorsiunea gîndirii inerente punerii în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai prost sens al cuvîntului. (C,p.434) Din fericire, el nu va adopta niciodată acel "eu" de portăreasă, dacă lăsăm deoparte acuitatea observației și plăcerea pe care o resimte adesea de a "pișca" slăbiciunile contemporanilor săi. Ambivalentă, deci, imaginea portăresei, așa cum sunt practic toate ideile și personajele ce străbat opera cioraniană. De fapt, distorsiunea gîndirii inerente punerii în cuvinte este ocolită, în măsura posibilului, prin fulgurația scriiturii fragmentare și prin frecventa utilizare a paradoxului. Cioran pare să fi găsit o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fratele lui. El e plecat din oraș acum. Bărbatul zâmbi larg. Nu se lăsă păcălit. — Herr Gunther, detectivul particular? Șeful meu ar dori să discute cu dumneavoastră. Își Îndreptă degetul spre Mercedesul uriaș: Vă așteaptă În mașină. Am vorbit cu portăreasa și ea mi-a spus că sunteți așteptat să vă Întoarceți În seara asta. Asta era acum trei ore, deci vă dați seama că așteptăm de ceva vreme. Chiar este ceva foarte urgent. Mi-am ridicat Încheietura mâinii și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Admiralstrasse, nr. 43 era genul de loc În care șobolanii poartă dopuri În urechi, iar gândacii suferă de o tuse nasoală. Camera lui Neumann era În spate, la subsol. Era umedă. Era murdară. Era Împuțită. Iar Neumann nu era acolo. Portăreasa era o țestoasă cu căpățâna mare și maxilare proeminente, cu un corp otova de sus până jos ca un puț de mină. Părul ei era la fel de natural ca parada În marș pe Wilhelmstrasse și era cât se poate de evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
a fost îndatorat Jorge Luis Borges „bascului absolut“. Comunicarea dintre personaje, în rândul cărora se numără, după cum s-a văzut, și autorul, se realizează deci preponderent prin dialoguri, de cele mai multe ori opace sau indiferente și automate (de ex. cele cu portăreasa), dar și pâcloase, agonice (de ex. cel al lui Augusto cu Unamuno, la Salamanca, sau al lui Unamuno cu Augusto, în vis), fără a fi private totuși de o claritate intrinsecă și tăioasă, cum lama unui cuțit care despică argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
călători... Ce chestie insuportabilă și umbrela... Ia taci, ce-i asta?“ Și se opri la poarta unei case unde intră tânăra ochioasă care-l târâse parcă magnetizat după ochii ei. Și-abia atunci își dădu seama Augusto că o urmărise. Portăreasa casei îl privea cu ochi malițioși și privirea ei îi sugeră lui Augusto ce avea de făcut atunci. „Cerbera asta așteaptă - își spuse el - s-o întreb cum o cheamă pe domnișoara după care m-am ținut și ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bun sfârșit. Detest imperfecțiunea!“ Vârî mâna în buzunar și nu găsi decât un duro. Nu era cazul să se ducă atunci și s-o schimbe; ar fi pierdut și timpul, și prilejul. — Spune-mi, femeie dragă - o interpelă el pe portăreasă fără să-și scoată din buzunar arătătorul și policele -, mi-ai putea spune, confidențial și inter nos, numele domnișoarei care tocmai a intrat? — Păi nu-i secret și nu-i nimic rău, domnule. — Tocmai de-aia. Păi o cheamă doña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
domnule, mulțumesc. Mai poftiți ceva? Doriți să-i duc ceva? Poate... Poate... Da’ nu acum... Rămâi sănătoasă! — Vă stau la dispoziție, domnule, și nicio grijă, contați pe discreția mea. „Prin urmare, așa vasăzică, domnule,- își spunea Augusto despărțindu-se de portăreasă -, iată ce obligații mi-am creat față de femeia asta. Căci acum nu se mai cuvine să las lucrurile baltă. Ce-ar zice atunci despre mine acest model al portăreselor? Așadar... Eugenia Dominga, adică Domingo del Arco? Foarte bine, am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Prin urmare, așa vasăzică, domnule,- își spunea Augusto despărțindu-se de portăreasă -, iată ce obligații mi-am creat față de femeia asta. Căci acum nu se mai cuvine să las lucrurile baltă. Ce-ar zice atunci despre mine acest model al portăreselor? Așadar... Eugenia Dominga, adică Domingo del Arco? Foarte bine, am să notez, nu cumva să uit. Nu există artă mnemotehnică mai sigură decât să ai în buzunar o agendă. Așa spunea și neuitatul meu don Leoncio: Nu-ți umple capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
agendă. Așa spunea și neuitatul meu don Leoncio: Nu-ți umple capul cu ce-ți încape-n buzunar! La care ar trebui adăugat: Nu-ți umple buzunarul cu ce-ți încape-n cap! Dar cum o fi chemând-o pe portăreasă?“ Se întoarse câțiva pași din drum. — Mai spune-mi ceva, femeie dragă, te rog... — Porunciți... Dar pe dumneata cum te cheamă? — Pe mine? Margarita. — Foarte bine, foarte bine... mulțumesc! — N-aveți de ce. Și Augusto își reluă drumul, ajungând în scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea - își zicea el -, cea pe care mi-o făuresc în sinea-mi de unul singur, nu cealaltă, nu cea în carne și oase, nu cea pe care am văzut-o când am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o fi chemând Dumnezeu? Și de ce să nu mă cheme altfel decât îmi spun ceilalți? De ce să nu-i pun Eugeniei alt nume diferit de cel pe care i-l dau ceilalți, de cel pe care i-l dă Margarita, portăreasa? Cum să-i spun?“ — Poți pleca - îi spuse el valetului. Se ridică din balansoar, se duse în birou, luă tocul și începu să scrie: „Domnișoară: Chiar azi de dimineață, sub domoala burniță din cer, ați trecut, nălucire întâmplătoare, prin fața porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
știu unde mă duc și că am unde să mă duc! Dulcea mea Eugenia e o binecuvântare a lui Dumnezeu. A dat un scop, un reper final vagabondajelor mele pe străzi. Am acum o casă de pândit, am confidentă o portăreasă...“ În timp ce vorbea astfel cu sine trecu pe lângă Eugenia fără a-i observa nici măcar strălucirea ochilor. Ceața spirituală era prea deasă. Eugenia însă, în ce-o privește, își aținti privirea asupra lui, zicându-și: „Cine-o fi tânărul ăsta? Nu arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
încrucișează priviri pline de dorință, de invidie, de dispreț, de compasiune, de dragoste, de ură, cuvinte vechi al căror spirit a rămas cristalizat, gânduri, năzuințe, o întreagă pânză misterioasă care învăluiește sufletele trecătorilor. Augusto se pomeni în sfârșit iarăși în fața portăresei Margarita, în fața zâmbetului Margaritei. Primul lucru pe care-l făcu ea când îl văzu fu să-și scoată mâna din buzunarul șorțului. — Bună ziua, Margarita. — Bună ziua, domnișorule. — Augusto, femeie dragă, Augusto. — Don Augusto - adăugă ea. — Nu tuturor numelor le cade bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ai spus? — Dacă nu m-ați întrebat... — Așa e. Dă-i totuși scrisoarea asta chiar în mână, pricepi? Vom lupta. Și ia încă un duro! — Mulțumesc, domnule, mulțumesc. Anevoie se smulse de-acolo Augusto, deoarece conversația cețoasă, cotidiană a Margaritei portăreasa începea să-i placă. Nu era oare un fel de a-și omorî timpul? „Vom lupta! - își tot zicea Augusto, făcând cale-ntoarsă -. Da, vom lupta. Vasăzică are alt iubit, un logodnic aspirant?... Vom lupta! Militia est vita hominis super terram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trebuie să fii a mea! Cel puțin, Eugenia mea, cea pe care am făurit-o în viziunea fugitivă a acelor ochi, a acelei perechi de stele din nebuloasa mea, Eugenia asta, da, trebuie să fie a mea; cealaltă, cea a portăresei, sau a cui o fi! Vom lupta! Vom lupta și voi învinge. Posed secretul victoriei. Ah, Eugenia, draga mea Eugenia! Și se pomeni la poarta Clubului, unde Víctor îl și aștepta ca să joace partida de șah cotidiană. III — Azi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
când Eugenia trecu pe lângă el, când se încrucișă cu el, o salută mai mult din ochi decât cu pălăria. Fu pe punctul de a se întoarce ca să se țină după ea, dar triumfară bunul-simț și dorința de-a sporovăi cu portăreasa. „Ea e, da, ea e - își spuse el mai departe -, ea e, este chiar ea, e cea pe care-o căutam de mulți ani, chiar fără să știu; e cea care mă căuta. Eram sortiți unul altuia într-o armonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar fi găsit sub podea. IX A doua zi după cele petrecute, Eugenia stătea de vorbă cu un tânăr în odăița unei locuințe de portar, în timp ce portăreasa ieșise discret să se răcorească în poarta casei. — Trebuie să termini cu asta, Mauricio - zicea Eugenia -; așa nu mai putem continua, mai ales după ce-am să-ți spun ce s-a-ntâmplat ieri. Păi nu zici - spuse numitul Mauricio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decide-te repede; dacă nu, am să muncesc eu; dar decide-te repede. Altminteri... — Altminteri ce? — Nimic! Trebuie să terminăm cu asta! Și fără a-l lăsa să-i mai răspundă, ieși din odăița locuinței de portar. Întâlnindu-se cu portăreasa, îi spuse: — Nepotul dumitale e înăuntru, doamnă Marta, spune-i să se hotărască odată. Și Eugenia ieși cu capul sus pe stradă, chiar în clipa când o flașnetă ataca o polcă îndrăcită. „Groaznic, groaznic, groaznic“, își zise fata și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]