442 matches
-
memorabil este mai cu seamă protagonistul, mopete, „un fel de Charlot cu veleități culturale, un individ pe care, la prima vedere, nu îți vine să dai prea mulți bani”362. Vom încerca, în cele ce urmează să analizăm acele procedee portretistice și acele strategii compoziționale care îl transformă pe acest personaj, în aparență insignifiant, într-un „erou” memorabil. Așa cum, de altfel, au procedat majoritatea comentatorilor, vom începe, inevitabil, de la sonoritățile numelui. Constatăm, mai întâi, că această creație onomastică recognoscibil ivănesciană are
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
americane. Prozaice și lipsite de măreție, voit banale și programatic antilirice, ca și cele ale poetului american, textele lui Sorescu renunță în plus la orice umbră de sentimentalism facil, constituindu-se într-un repertoriu sui-generis de strategii narative, descriptive și portretistice, nemaiîntâlnit până la el în poezia românească. În aceste condiții, descumpănirea criticilor a fost, până la un punct, explicabilă, iar virulența denigratorilor, normală. Cum ar fi putut fi intuită just semnificația acestei inovații în contextul fenomenului poetic postbelic de la noi, când, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu carul spre oraș, în compania mamei (la fel de hotărâtă ca Smaranda Creangă sau Catrina Moromete să-și dea băiatul mai departe, la învățătură). Peripețiile drumului nu sunt tocmai senzaționale (traversarea a două păduri, adăparea animalelor etc.), dar dialogurile și notațiile portretistice au o savoare aparte, lăsând să se întrevadă acea voce dublă a poetului, care dă tonul inconfundabil al multor pagini din La Lilieci. O încântătoare ambiguitate își face simțită prezența, în ciuda limbajului prozaic, a replicilor colocviale, în care aproape toți
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Micu, „Gândirea”, 634-635; Popa, Dicț. lit. (1977), 594; Eugen Pleșca, Biografie și istorie, TR, 1978, 10; Nae Antonescu, „Oameni pe care i-am iubit”, T, 1978, 3; Ilie Măduța, „Oameni pe care i-am iubit”, O, 1978, 15; Cornel Regman, Portretistică și... umplutură, VR, 1978, 5; Miron Blaga, „Oameni pe care i-am iubit”, F, 1978, 8; Alexandru Pascu, „Singurătate în Ithaca”, CRC, 1978, 43; Virgil Nistor, „Singurătate în Ithaca”, ST, 1978, 11; Mircea Vaida, „Singurătate în Ithaca”, TR, 1979, 8
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
considera că "există o singură religie care mai cere sacrificii omenești: religia Patriei". La fel ca Ion Vinea, N.D. Cocea sau Tudor Arghezi, Pamfil Șeicaru a fost un redutabil polemist, articolele sale pline de substanță și de o indescriptibilă savoare portretistică, nu lipsită de culoare, de multe ori vitriolante, erau gustate în epocă și așteptate totdeauna cu interes. Observator atent al perioadei interbelice, al frămîntărilor economice, dar și politice, într-o Românie aflată de această dată în granițele ei firești, știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ca pretext scriitorii", cum ne spune și autorul. Aspect decelat și de I. Negoițescu: "Ceea ce diferențiază însă modalitatea originală a istoriei literaturii practicate de Călinescu rămîne tocmai propensiunea narativă a actului critic ca atare. Realizată cu atîta forță și strălucire portretistică de un artist neobișnuit, opera aceasta nu este totuși, ca istorie, o construcție solidă, căci îi lipsesc punctele de sprijin ideologic, care trebuie neapărat să-i dea relief istoric". Drumul spre critică pornește dinspre literatură, mai exact dinspre creația literară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
volumul de interviuri Spectacolul personalității, alcătuit de I. Oprișan). Una dintre puținele scrieri consacrate spațiului carceral și nu numai, de care se ocupă C. Coroiu i se datorează lui Petre Pandrea - Memoriile mandarinului valah. Este apreciată, pe bună dreptate, excelenta portretistică, în genere, negativă, a autorului, care "îl poate face gelos pe orice prozator de mare forță epică și coloristică". Substanțială și observația că închisoarea politică le-a sporit nimbul eroic acelor figuri de intelectuali, deținuți în cazul de față, la
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
predilecție în Oameni cari au fost, adevărată colecție de medalioane), imaginea unei vieți, a unei cariere, a unei împliniri creatoare, cum numim astăzi efortul de "scanare" a liniilor definitorii - ceea ce ar însemna cu totul altceva decât plasticizare, convocare de nuanțe, portretistică, în sens călinescian. Critic dogmatic, cu abuz de erudiție, uneori redundantă, irespirabilă, Iorga poate fi considerat un pionier al imagologiei moderne, unde contează modalitatea de a concentra frânturi aparent disparate dintr-o existență, armonizate într-un concret "virtual". Iată un
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
din a doua jumătate a secolului al XX-lea" (p. 5). Intuim, așadar, un filon biografic al notațiilor. În capitolul aferent, Biografia, din Dicționar de idei literare (1973), teoreticianul Adrian Marino supunea analizei trei tipuri de biografie: documentar-istorică, de tip portretistic și de tip spiritual, genetic. În Numere în labirint, în obiectiv se situează nu atât biografia exterioară, atestabilă documentar, cât mai ales biografia interioară, anume cea nevăzută, a stărilor "secrete" de simțire și cugetare, de atitudine și interpretare a vieții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
elementele de legătură folosite excesiv - toate au menirea de a încărca textul, obturând semnificația și mesajul. Tânărul jurnalist nu trebuie să se lase tiranizat de această exigență. Este adevărat că plăcerea și avântul scrisului ne pot păcăli (paranteze descriptive sau portretistice, tentația unor comentarii suplimentare etc.), dar înțelept ar fi să lăsăm mai întâi ca textul să curgă până la sfârșit. Apoi, la relectură, după un timp minim de detașare, să operăm corecturile și, mai ales, tăieturile care se impun. În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
2) Descrierea Dacă povestirea structurează, descrierea nivelează. Ea încetinește cursul evenimentelor și mărește efectul surprizei. Altfel spus, descrierea tensionează și modifică orizontul de așteptare al lectorului. Fontanier (1977) numește mai multe tipuri de descriere: topografice, cronografice, prosografice (descriere de corpuri), portretistice, etopoice (descrie vicii, calități) etc. Folosită în reportaj, anchetă, feature etc., descrierea poate să aibă o puternică funcție argumentativă, asigurând indirect eficacitatea comunicării. 3) Explicația Este acel discurs care face ca cineva să înțeleagă ceva. Implică distanțarea și calitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
observa, narațiunea realizată prin schimbarea bruscă a perspectivei mizează pe o surpriză autentică, prin nimic anunțată anterior. Scurtă și percutantă (generatoare de intense bucurii intelectuale), această povestire se pretează mai mult limbajului publicitar sau prozelor foarte scurte, harmsiene. Descriptivul și portretistica își pierd mult din importanță, la rigoare putând fi eliminate. Modificarea percepției psihologice. Urmând logica deja amintită a contrastului, acest tip de construcție narativă se pretează la textele mai descriptive, cu acțiune mai puțin spectaculoasă. Ești trist, recent părăsit de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Preponderent informativă, are calitatea de a evoca un eveniment, un loc, o persoană, valorizând scurt și decisiv, fără insistențe, fără plictisul unor argumentări bogate. Ca și reportajul, relatarea se face de la fața locului, dar este mai obiectivă, evitând descrierile lungi, portretistica amplă, confesiunea sau umorul. Dacă reportajul se ocupă de o poveste și se mișcă relativ dezinvolt în timp și spațiu, relatarea își propune doar să ia temperatura unui eveniment (cum a fost?, ce s-a întâmplat deosebit?, a fost bine
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de lipitori” și a fost singurul reporter care a cunoscut geografia stranie din Insula Șerpilor. Aventuri malteze este „jurnalul de bord” al „cruciatului” în insula traficanților internaționali de carne vie, având în vizor „artistele” românce, o faună feminină fin incizată portretistic. A cultivat, ocazional, reportajul politic (despre trucajele campaniilor electorale), dând portrete caricaturale de parlamentari (Jean Lahovary). A inovat genul de interviuri, cu Oameni politici în intimitate („Dimineața”, 1931) - Iuliu Maniu, Al. Vaida-Voevod, O. Goga, I. G. Duca, C. Argetoianu, Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
reușește „a descoperi America pentru autorități” (T. Arghezi), denunțând condițiile inumane, bine camuflate, din lazaretul de la Lărgeanca, în Deltă, până la evadarea bolnavilor cu „lepră vagabondă”. O capodoperă este reportajul-parabolă Trenul fantomă, adică „trenul secolului [...] reprezentând panica unei epoci”. Descripția și portretistica subsumează mărcile stilistice ale poeticii avangardiste: vagabondul caută „pepita unei coji de pâine”, „visul zace ca un înger tăiat de tren” etc. Stilistica pregnantă a reportajelor sale, amestec de revoltă și toleranță, potențial tragic și lirism, incisivitate, sarcasm și umor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
reluată - revizuită, adăugită și necenzurată - începând din 2000. Dar P. surprinde cu un volum de memorialistică intitulat Eterna întoarcere (1996; Premiul Fundației „Cella Delavrancea”). Critica a remarcat, dincolo de valoarea documentară a memoriilor, însușirile scriitoricești ale autoarei, ingeniozitatea narativă și harul portretistic. „Ofrandele” aduse celor trecuți în lumea umbrelor, dar și unei epoci apuse, au fost pe drept cuvânt comparate cu paginile din Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, căci, asemenea monahului de la Rohia, P. se împăcase cu lumea, cu suferințele, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288817_a_290146]
-
Masca”. A mai semnat cu pseudonimele D. Karr, Censor, Dekar, Diodor, Pierrot, Don Ramiro, Tristan. Publicistica lui K. este aceea a unui risipitor: articole, reportaje, anchete și interviuri, comentarii literare (și „fanteziste”), cronici plastice și dramatice, impresii de drum, schițe portretistice (prinzând în cadru îndeosebi artiști). Incisiv și cu accente de violent sarcasm în intervențiile pe teme politice (îndeosebi în chestiunea angajamentului României alături de Antantă, opțiune dezastruoasă în ochii săi), K., partizan al Puterilor Centrale, își lansează argumentele și într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
ca profesor suplinitor de limba română la Crevedia Mare și Găiseni, iar din 1972 ca asistent, lector și conferențiar și profesor la Catedra de etnologie și folclor a Universității din București. Obține titlul de doctor în filologie cu teza Tipare portretistice în epica orală și scrisă. După 1989, este director adjunct al Direcției Relații Internaționale din Ministerul Învățământului și Științei (1990), vicepreședinte executiv al Fundației Culturale Române (1990-1992), director al Institutului de Istoria Artei. Debutează în „Analele Universității din București” (1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285366_a_286695]
-
de Artă Naivă a Muzeului Județean de Artă, Argeș, Pitești; Spitalul nr. 7, Socola, Iași. „Lucrările sale sunt îndelung plănuite. Așa cum spunea odată Aurel Leon, lacom să plămădească forma, Nicolae popa încearcă voluptatea pipăirii materiei convins că e dotat pentru portretistică. Atras de înfățișarea fizică, de jocurile luminii pe rotunjimile corpurilor, sondează in psihologia personajului încercând a-și transcende propriile sale limite. Căutând îndelung formele semnificative, Nicolae Popa încearcă să smulgă din dăltuirea lemnului, marmurei sau frământarea lutului, fragmente din viață
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
pentru ca eroina să nu aibă un caracter distinct: deoarece simbolurile, așa cum este și Emilia, nu se implică în desfășurarea acțiunii, simpla lor prezență este suficientă.”743 Apariția ei este serafică, părând mai curând un ideal decât o întruchipare reală. Detaliile portretistice sunt la Chaucer mult mai bogate în comparație cu cele regăsite la scriitorul italian: „Emilia frumoasă coz și mai/ Gingașă ca îmbobocitul Mai,/ Decât un crin mai mândră la făptură/ - Chiar dacă o alătur de-o răsură/ Mai desmierdat îmi pare chipul ei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
operele dramatice, dat fiind specificul receptării lor. F. își manifestă oarecare aptitudini de romancier în Jocul de-a himerele (1997), o proză hibridă, la limita dintre jurnal și memorialistică, prezentul și trecutul combinându-se în așa fel încât rezultă o portretistică deseori pregnantă. SCRIERI: Intersecții spirituale, Iași, 1981; Pe o rază de soare, București, 1983; Sunete și culori, Iași, 1984; Cum să prinzi o pasăre măiastră, București, 1987; Laleaua și cei trei pitici, București, 1989; Jocul de-a himerele, Iași, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287090_a_288419]
-
contemporani. Deși nu a încetat să îl elogieze pe criticul și mentorul E. Lovinescu, romanele acestuia (Mite și Bălăuca) nu îi fac o impresie prea bună. Destul de rezervat se arată și față de Memorii (volumul III), unde apreciază scrisul artistic și portretistica, ironia, umorul, nu și intențiile caricaturale, procedeul simplificării, disprețul față de contemporani. Implicat în viața cenaclului de la „Sburătorul”, comentatorul poate fi, în parte, subiectiv. Mihail Sadoveanu i se relevă ca un „fabulos talent”, unitatea operei lui fiind perfectă. Clasicismul scriitorului, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
6 2 După rezolvarea itemilor, se va face prezentarea în fața colegilor, apoi vor urma aprecierile și completările învățătorului. Speciile genului liric în manualele alternative În clasa a III-a textele lirice propuse, în manualele alternative, pentru predare-învățare aparțin liricii peisagistice, portretistice și patriotice. a. Lirica peisagistică conține texte ce descriu natura în cele patru anotimpuri și în diferite momente ale zilei. Sentimentul profund al dragostei de natură este asociat cu trăiri emoționale ca: admirația pentru frumos, speranța de a trăi, dragostea
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
cu dimie Peste casă, o broboadă A căzut chiciuri grămadă.” (Tudor Arghezi, Joc de chiciuri) „Stupul lor de pe vâlcea Stă păzit într-o broboadă... A căzut și peste ele Iarna grea ca un plocat.” (Tudor Arghezi, Stupul lor) b. Lirica portretistică se remarcă prin folosirea însușirilor fizice și morale despre un obiect, pe care poetul dorește să-l scoată în evidență. Astfel de texte propuse în manualele alternative sunt: Bunica de Ștefan Octavian Iosif; Baba iarna intră-n sat de Otilia
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
bun-simț și intuiție. Considerând laolaltă aspectul muzical, coregrafic, etnografic, literar, împarte cântecele populare în mai multe categorii - cântecul ostășesc sau istoric, religios, erotic, de nuntă, cântecul codrului sau voinicesc. Ocazional, face și critică literară. A scris, cu un evident talent portretistic, prefețe, biografii, necrologuri despre Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, Daniil Scavinski, Al. Hrisoverghi, Al. Donici. În ceea ce privește teatrul, îl asemăna cu o oglindă în care cată să se reflecte atât moravurile sociale, cât și faptele glorioase de odinioară. Criteriul său fiind acela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]