338 matches
-
Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele plecate... Brusc, vocea poruncitoare a Domnului: Hatmane! Mâine! În zori! Pe Câmpia Direptății, cei ce-au luptat bine vor fi ridicați în ceata vitejilor! În focul luptelor se aleg oamenii. Logofete! Sunt însemnați toți?! Toți! răspunde Tăutu și desfășoară răbojul. Bârsan! Viteaz-Dobândă! Micșună! Teleki
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe albastru siniliu al cerului. Se uită la toate aistea cu încântare, de parcă le vede și le aude pentru prima oară. Uitase că mai există aiestea toate. "Și războiul aista"... Se ridică într-un cot. Vocea lui nu e deloc poruncitoare: Să se tragă clopotele! În toate bisericile, în toate mănăstirile, să se înalțe rugăciuni de mulțămire Domnului... Și noi, pentru aiest răgaz binecuvântat, să nu ne culcăm pe-o ureche! Cu mai mult zel, neslăbit, să ne gătim de pace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mâna ce-i?! cuvântă Ștefan dur, nemilos. Mâna nu-i tot mădular?! Mâna cu care le-a tăiat?! Cunoști un mai scârbavnic mădular răufăcător?! El fură! El lovește! El ucide!... "Tăia-i-se-va lui și aiest al doilea mădular răufăcător!" rostește el poruncitor. E după pravilă?! E! E după dreptate?! E! Apoi, așa sângerat, cetluit în obezi, să fie dat în târg, să-l scuipe, să-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bici... Buruienile cresc repede și înăbușe florile... Crezi că n-aș vrea să fiu "Pâinea lui Dumnezeu?" Dar pot? Iaca, năravuri noi ce nu ne fac cinste au prins cheag în Moldova: peșcheșul, șpaga, lenea, pufăitul pe sofa din narghilea... Poruncitor: Care dregător e dovedit că s-a spurcat la aur, să fie pus să-l înghită să se sature! spune el poruncitor. Ce să mai pomenesc de scârboșenia celor ce "fac turcește", de parcă s-au isprăvit muierile de pe fața pământului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce nu ne fac cinste au prins cheag în Moldova: peșcheșul, șpaga, lenea, pufăitul pe sofa din narghilea... Poruncitor: Care dregător e dovedit că s-a spurcat la aur, să fie pus să-l înghită să se sature! spune el poruncitor. Ce să mai pomenesc de scârboșenia celor ce "fac turcește", de parcă s-au isprăvit muierile de pe fața pământului! Ele... pe ele cine le mai strânge în brațe? Dar orice dezmăț, are și dezvăț, râde el. I-am aflat leacul: câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu contașul lui taica pe care îl târșește pe pământ; în cap cu un turban cu tui și sangeacuri desigur, captură de la Podul Înalt, ce-i cade mereu peste ochi. ...E rândul meu să mă fac Ștefan Vodă! strigă ea poruncitoare. Cum să fii tu, Ștefan Vodă! îi răspunde Petru sfidător, cu dispreț. Tu ești fată! Petru, un băiețel scundac bucățică ruptă din Ștefan blond, cu ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi, resemnat, face un gest obosit cu mâna a lehamite: Fie... Pace... Să încercăm și noi marea cu degetul. Să vedem ce pohtește Luminăția sa de la noi. Aiasta-i întrebarea!... Boier Stanciule, spune el poruncitor, solemn, ironic, te gătești de drum! Pleci la Stambul în solie! Ești purtătorul firmanului de pace al "Marelui voievod Ștefan Vodă, Domn a toată Țara Moldovei, către Marele, Sublimul Padișah Mahomed El Fatih, Împărat al împăraților, Frate al Soarelui, Trimis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mahomed a poruncit să fie aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât: să fie pildă celor ce-or mai păcătui ca dânșii. Ștefan tace. Se reculege... Face câțiva pași cufundat în el. Înalță capul, vorbește hotărât, răspicat, cu patimă, poruncitor: Iată! A sosit clipa! O singură cale avem! Înainte!... Șendreo! Să se facă strigare! "Moldova în primejdie!" Vodă-Ștefan cheamă "Oastea cea Mare" la luptă! Să se aprindă focuri pe culmi! Buciumele să dea glas de primejdie! Clopotele să bată, ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ta și a urmașilor urmașilor tăi cadă!!! În vecii vecilor!!! Blestemul Mușatin!!! Te blestem!!! Te blestem!! Te blestem! Ecoul blestemelor se pierde pe coridoarele cetății... Apoi tăcere... Dumnezeu să-i ierte, șoptește Ștefan. Apoi, înalță capul, cu altă voce, fermă, poruncitoare: Pregătiți caii!! Plecăm spre Dunăre!! Boierii ies în grabă. Tăcere... Doar câinele ce urlă a pustiu... Și broaștele. Din turn, se aude vocea străjerului: "La Suceava în Cetate, peste tot e liniște!!!"... Nu-i liniște, nu-i... șoptește Ștefan. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urmat. Dumbrăvile Moldovei îs pline de flori și oase albe... Despre Înviere n-am încă știre... Hoo, nebuno!! se lovește el cu pumnul în piept. Iar ai luat-o razna?!?!... Vrei să ieși din piept?!?!... Ieși dară!! spune izbind-o poruncitor. Ieși!! strigă, apoi tace și respiră adânc. ...Și tu, Mihaile, dragul meu, spune încetișor. Și voi, vitejii mei, copiii mei...Nu m-ați iubit... M-ați alungat... De ce n-am rămas cu voi? Acu, eu, fără voi, ce să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
piersică gonea treptat pa loarea spaimei. În aceeași clipă se auzi iarăși tropot de cal și un nou călăreț apăru din marginea poienii. Sări de pe cal, abia ținându-se pe picioare și se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl țintui locului: — Nu s-a Întâmplat nimic, după cum se vede. și nu vreau să aud nimic! Cioplitorul În piatră Își plimbă cu mirare ochii de la căpșorul blond la cel cu plete Întunecate. Se vedea cât colo că cei doi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lăsați singură în Paris?“ Fiindcă am încredere în tine, Monica mea dragă; știu că ești incapabilă de josnicii; tu ești mândria mea și ultimul vlăstar al unui șir de oameni cu degete subțiri, cu port semeț al capului, cu glas poruncitor. Gândește-te că glasurile lor au murit acolo, la Crușeț, că până și ecoul lor e proscris, că în fiece noapte vântul împrăștie acolo vaierele alor noștri și că ești unicul lor și unicul meu trezorier. Așa că am încredere în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit de bucătărie. Cînd mă vede, încearcă să strecoare cuțitul sub niște cutii cu rulmenți, dar îi fac semn să mi-l dea, rămînînd cu palma desfăcută, întinsă poruncitor spre el. Uf! se înciudează mecanicul. Nu mai apuc să le termin. Dacă mi-l luați și dumneavoastră pe ăsta, iar rămîn cu serviciul descompletat. Mă uit la cuțit: e identic cu cele văzute la Livia. Nu ți-l iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bătrîna, ia spune-mi unde a stat ginerele meu seara asta pînă la ora zece? Mamă, intervine jenat Ion. Tu să taci! i-o taie soacra. Vă ascult, domnule Vlădeanu, mi se adresează în continuare femeia pe un ton sigur, poruncitor. Mă uit un timp la ea, îmi mut privirea spre soția lui Ion, care se uită spre sufragerie, apoi mă uit la Ion bietul de el!, e la fel de zăpăcit ca și mine. A fost o avarie la combinat. Ion a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
continuat să discute cu el ca și cum ar fi fost un om normal. Nimeni nu mai discutase cu el astfel. Toți îl tratau ca pe un idiot. Și el mai abitir decât ceilalți. în acea după-amiază, când ajunseseră acasă, Edi rostise poruncitor: — Să-mi faci portretul ei în seara asta! îmi trebuie neapărat un portret al ei până mâine! Bobo încercase să-i explice că a văzut-o prea puțin pe Clara, că a stat prea puțin de vorbă cu ea, că
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
om. Omul sămăna cu el și se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurânde și cu pași șovăitori. Dan era o umbră luminoasă. El ridică brațul lung și puternic în aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgușit o oară... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pe vârful degetelor trecu prin tindă și când ieși afară închise ușa după sine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ascunși cât Zogru risipise călăreții, apoi ieșiseră dintre tufele de lemn câinesc, încredințați că orice fusese trecuse de multă vreme. - Haide, urcați până aici să-mi dați o mână de ajutor, că nu va fi degeaba. Cuvintele sigure și tonul poruncitor părea să-i fi convins. Gheară a urcat primul. Nu era un stejar greu de escaladat: avea o scorbură mică pe la jumătatea trunchiului și cioturi bune de urcat pe ele. Așa că îl dăduseră repede jos. Pe când Mihnea le vorbea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ori încercasem să-mi închipui cum arăta puternica și măreața Teodolinda. Am rămas dezamăgit și, totodată, subjugat. Nu purta bijuterii, i se vedea părul sub văl, prematur încărunțit, și fața, cândva frumoasă, era pătrunsă de suferință; privirea însă îi rămăsese poruncitoare și de-ajuns să mă facă să îngenunchez. - Ridică-te, Stiliano, nu se îngenunchează în fața unei ființe umane. Vorbea încet, dar tonul nu admitea să fie contrazisă. - Preamărită stăpână, n-am avut nicio clipă intenția de a-l jigni pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tupeu pentru o femeie, îi spuse el. Păcat că n-ai întotdeauna și inteligența necesară. —Du-te dracului, îi spuse, fierbând de mânie. O privi înmărmurit. —Ai să-mi ceri scuze chiar în momentul ăsta, o informă pe un ton poruncitor. Era cât pe-aci să i-o mai spună o dată. Dar se abținu. În schimb, își ceru scuze. În seara aceea, după ce el plecase la o întâlnire cu un magnat din domeniul afacerilor imobiliare, stătea în biroul ei, lângă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și că voia să ajungă pilot de luptă când o să fie mare. Apoi Davey o împinse pe Eimear și ea îl ciupi, cei doi se treziră tăvălindu-se prin iarbă, iar Nieve le spuse să înceteze imediat. Folosi același glas poruncitor pe care îl folosise și când era guvernanta lui Guy și a Selinei. Încă dădea rezultate. Davey și Eimear se opriră instantaneu și o priviră curioși. Unde e mămica voastră? întrebă Nieve. —Vorbește cu cineva în față, răspunse Davey. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
-i Stăpânul Ofuku? Servitorii din casa cea mare Îl căutau pe Ofuku de o bună bucată de vreme. Prizonier al privirii lui Hiyoshi, Ofuku Își pierduse curajul de a le răspunde. — Te cheamă, mormăi Hiyoshi și adăugă, pe un ton poruncitor: acum poți pleca, dar să nu uiți ce ți-am spus. Cu aceste cuvinte de despărțire, se răsuci pe călcâie și porni spre intrarea din dos a casei. Mai târziu, cu inima bătându-i nebunește, se Întrebă dacă aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
frământărilor de pe domeniul Oda. — L-am adus, anunță servitorul, de la portița de lemn. Pentru orice eventualitate, când Tokichiro intră, Îl Înconjurară cinci, șase oameni de-ai lui Koroku. Acesta Îl privi Încruntat. — Vino-aici, Îl chemă el, dând din cap poruncitor. În fața lui stătea un om cu aspect obișnuit. Salută la fel de firesc. — Ei, e mult de când nu ne-am văzut. Koroku Îl fixă cu privirea. — Nici vorbă, Maimuța este. Nu te-ai schimbat prea mult la față. Spre deosebire de ceea ce i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui rele din urmă cu zece ani. Și, când Koroku Începu să-și deschidă inima, Tokichiro nu lăsă să-i scape ocazia. — Tenzo, ai adus Înăuntru aurul și argintul? Evident, când Îi vorbea lui Tenzo, o făcea pe un ton poruncitor. — Da, domnule. — Ei, atunci hai să le aruncăm o privire, cu inventarul. Tenzo, cere unui slujitor să le aducă aici. — Am Înțeles. În timp ce Tenzo dădea să plece, Koroku Îl strigă grăbit: Stai, Tenzo. Nu pot accepta asta. Dacă o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
plânsetele lui Chacha În timp ce fugea și țipetele lui Manju. Alarmat, alergă să vadă ce se Întâmpla. — Cum! Mișelule! răcni el Îngrozit, apucând, instinctiv, mânerul săbiei. Stând cu picioarele de-o parte și de alta a lui Manju, Hideyoshi Îi strigă poruncitor bătrânului să se oprească. Era un moment dificil. Mikawa se pregătea să-l lovească pe Hideyoshi cu sabia, dar se retrase de teamă, când văzu ce era gata să facă Hideyoshi. Căci ochii acestuia și sabia pe care o ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
diata energicei Doamne Păuna, văduva lui Ștefan Cantacuzino. „Paraflază”, însă, testamentul în italiană: „La presente scriitura, ossia testamento, dettata mi dalla metta signora principesa, l’ho scritto io, Vladislav di Malaesco”. Văduva își dicta testamentul și parcă îi auzim glasul poruncitor, căci înșirarea ultimelor dorințe ale celei ce-și presimțea moartea are mai degrabă tonul rezolut al unor ordine: „Mai întâi aceasta o zic, povățuiesc, poruncesc, mă rog și las sub blăstăm, ca fiii mei Radu și Constantin cu familiile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]