532 matches
-
necesar, că va trebui să mori. Când văd întipărită în ochii unor bătrâni frica morții, mă simt indiscret. Ionesco s-a temut de moarte, Cioran a jucat rolul celui care n-ar fi vrut să se nască, eu, cu copilărie posacă și viață prăpădită, mă bucur că trăiesc și nu mă supără inconvenientul de a muri. Esenin: „Binecuvântat să fie deci Că trăiesc și că mă-ndrept spre moarte”. Nu-i vorbă, ne place să ne dăm importanți. Până nu demult
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3097_a_4422]
-
major - nici o confruntare cu zbierete sau în care să se arunce cu ustensile de bucătărie. Desigur, avuseserăm discuții: eu obișnuiam să am din când în când accese de gelozie din cauza lui Janie și, oricând pomeneam de Shane, devenea taciturn și posac. Și a mai fost dimineața aceea când ne pregăteam să plecăm la lucru și nu reușea să-și aranjeze părul. Nu vrea să stea cum îl așez, s-a plâns, încercând să domolească un ciuf rebel. Nu contează, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pot în seara asta. Am așteptat să-mi spună de ce nu poate. Când n-a spus nimic, am întrebat: —Ce faci? —Joc pocher. —Pocher? —Mda. —Unde? — La Gaz acasă. La Gaz acasă? Vrei să spui la Gaz și Joey acasă? Posacă, a recunoscut că da, se putea spune că Joey locuia împreună cu Gaz. —Ei bine, pot să vin și eu? am întrebat. Vreau să spun, credeam că va fi încântată. Mă bătea la cap de câteva luni să ies mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ea. Nu mă întorc până atunci. —Așa, miercuri. Am plonjat în mulțime, căutând disperat înghețată. M-am întors, după cincisprezece minute chinuitoare, purtând triumfător un baton Eskimo, un baton Dove și alte trei înghețate asortate. Spre a acoperi toate fronturile. Posacă, Candace a acceptat batonul Eskimo și a stat într-o rână pe scaunul înalt, cu bărbia în piept, băgând la ghiozdan. Arăta ca un urangutan care fusese lăsat afară în ploaie. Acesta a fost, desigur, momentul când Ariella, care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a revenit Mihnea. S-a scărpinat în barbă, după care a închis laptop-ul. „Tocmai de-asta mă tem.“ Dimineața ne-am trezit devreme și fără chef de vorbă. Am coborât toți trei la bufet, în același timp. Mihnea părea posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu lapte, părea vesel, zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făceam o anumită paralelă între societatea oamenilor și cea a păsărilor, o paralelă mai mult filosofică decât politică. Aici a funcționat autocenzura. Cum se desfășura o întâlnire cu cenzorii, mă refer la celebrele vizionări? Erau tovărășești. Veneau niște tipi cam posaci, dar destul de binevoitori. Ei considerau de la bun început că au în fața lor un prezumtiv inamic, regizorul, care vrea să le facă rău prin strecurarea unor "șopârle" antipartinice. În timp, s-a creat și o tehnică a trecerii de cenzură: dacă
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
al maestrului. Un Ion Irimescu militar. E un soldat cu caschetă de metal, strânsă sub bărbie. Sub el scrie doar atât: Autoportret. 1941. E un Irimescu tânăr, el avea atunci 41 de ani, era în floarea vieții. E încordat. Hotărât. Posac. Dar puternic. Energic. Chipul său exprimă toată îndârjirea românului chemat spre "a dezrobi brazda lui Ștefan cel Mare", Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herței, insulele din Delta Dunării, vechile teritorii românești invadate mișelește și anexate hoțește. Îmi închipui, după anii care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și spuse: Doamnă, rămâneți la mașină, că noi ne ducem după bagaje. Am ieșit amândoi în stradă. Destăinuirile pe care ni le făcuse păreau să-l fi aruncat, dintr-o dată, într-o lume care l-a schimbat. Era mai îmbătrânit. Posac. Cătrănit. Introvertit. Chiar furios. Nu-ndrăzneam să-l tulbur cu nimic. Cerul de deasupra noastră se îmbrobodise cu nori de cenușă plumburie. Se pornise un vânt rece. Și în jurul nostru dansau fluturi albi mici și mari, de zăpadă. Ceasul arăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lui Petru Creția sunt superioare estetic variantelor din lada cu manuscrise de la Maiorescu; imediat după internarea poetului la Mănăstirea Neamț, a fost spovedit și împărtășit, însemnarea preotului duhovnic vorbind despre faptul că "M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist"; de aici el va expedia la "Convorbiri literare" poezia De ce nu-mi vii, Iacob Negruzzi apreciind ca fiind scrisă în "deplină luciditate"; Matei Eminovici își vizitează fratele, lăsând mărturie că "poetul avea conștiința sechestrării sale ilegale"; "deținutul politic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu ochi vii M-a-nvățat să dansez hula Pe plaja din Waikiki... Dacă era pornit, îl cânta pe un ton încărcat de sugestii, vocea lui neagră se spărgea, iar flacăra lui micuță de cocoș se aprindea clară, stranie și posacă. Bătrânul lui părinte, morocănos și batjocoritor, dar amuzat, stătea pe șezlong asemeni unui Buffalo Bill al etruscilor și avea prosopul de baie înfășurat ca un burnus ca să nu-l orbească soarele - de care se apăra din când în când și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ține totul secret, cum putea să nu fi auzit? Era tânăr, cam de vârsta mea, la vreo douăzeci și doi de ani, dar greoi deja, cu o față lată, importantă, nerăbdătoare, iritabilă, cenușie de la gândurile care îi colindau departe. Era posac și aspru. Viața era dură aici, în camera asta; nu-i plăcea ce studia, având credința că ar fi putut să învețe pe cont propriu; camera îi era puturoasă de la toate lucrurile care prindeau mucegai acolo, mirosea și de la sticlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu prosopul fierbinte, aburească, lustruiască, se făcuse cinci și ne-am grăbit să intrăm în mașină și să o luăm pe scurtături ilegale ca să ieșim din Loop. Charlotte aștepta în stradă în costumul ei tivit cu blană, cu o frumusețe posacă, imensă. Era foarte contrariată că trebuise să aștepte și imediat ce l-a văzut, a și început: Simon, unde-ai fost? Știi cât de tare ai întârziat? Ia mai taci! a spus el. Uite-l pe frățiorul meu. Nu l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vorbească despre bani și slujbe. De îndată ce se ivea schimba invariabil subiectul către asta. Era o anume slujbă pe care îl tot îmboldea s-o ia. Dar el spunea: „E o farsă!“ Și apoi începea să râdă molcom, în maniera lui posacă, iar pielea i se încrețea în jurul ochilor: Da, da’ banii nu-s o farsă. Oh, te rog, Mimi. Nu fii absurdă. Nici n-ar trebui să muncești cine știe ce. Cu toate astea, el reușea să facă acea slujbă să pară absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mult după aceea, într-o după amiază ploiasă, m-am trezit față în față cu acest tip Robey, la el acasă, pe malul lacului. Și ce față avea - ce înfățișare! Ochi mari, umflați și reticenți, o barbă roșcată, buze roșii, posace, și o pată roșie pe nas; cu o noapte în urmă, fiind beat sau adormit, dăduse cu capul în ușa taxiului. Se bâlbâia rău de tot; când îl apuca, făcea mare efort, își fixa sufletul, își întorcea capul până i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
se afla în spatele lui. Avea lângă pat o sticlă de lapte în care să-și facă nevoile, căci nu-i plăcea să se ducă la baie. Acuma copiii săreau ca niște lăcuste în jurul lui în timp ce se plimba prin curtea școlii, posac, asemeni unui împărat. Avea o față lată, cu toane, albă, denivelată. Bucăți de șervețele stăteau lipite de ea; mirosea ca și cum ar fi fost răcit și vorbea fornăit. Dar nu era cu adevărat posac, asta era doar morga lui, și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
lui în timp ce se plimba prin curtea școlii, posac, asemeni unui împărat. Avea o față lată, cu toane, albă, denivelată. Bucăți de șervețele stăteau lipite de ea; mirosea ca și cum ar fi fost răcit și vorbea fornăit. Dar nu era cu adevărat posac, asta era doar morga lui, și era mulțumit că predă aici. Mi-a spus: Te-am văzut când veneai cu mașina încoace. În dimineața asta s-a nimerit să pornească motorul. Adevărul e că aveam un Buick vechi de zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
toate forțele lumii, chiar și atunci, îmbătat de dorință și nori de chinuri binecuvântate, plănuia la rece cum va face să minimalizeze, să diminueze, să lichideze întâmplarea aceasta din viața lui, să o facă mică și lipsită de consecințe. Observa posac niște urme pronunțate de fericire, izvorâte din nimic, care se năpustiseră asupra lui, arătându-l cu degetul, Și de dimineață, când Tom i se aruncase de gât țipând că îl iubește, Emma simțise minunata „boare a eternității“, care însoțește fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dilema dracului. Ce noapte! Un pic contrariat, Avocatul se saltă nesigur de pe scaun, anunțând în cifru: Mă duc să mă deșert! Plecând de la masă, acesta recepționează, în trecere, avanpremiera asediului năvârlioasei Gladiatoare, asupra Îngerului: Ce-mi stai tu așa de posac și de morocănos, ca un țap logodit, puiuțule? Păi, nu-i păcat de Dumnezeu, zii? Ești misogin? Ești răcit? Convertit? Pocăit? Ce te supără? Un băiețaș așa de frumos și de vânos ca tine! Moartea curviștinelor! Ia spune-mi tu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
continuat plimbarea prin sală. Schimbarea care se citea pe fețele profesorilor atunci când o vedeau pe Sheba îmi confirma evaluarea mea care venise după evaluarea lui Bill. Bărbații radiau și o priveau cu subînțeles. Femeile se făceau mai mici și deveneau posace. Singura excepție a fost Elaine Clifford, o fostă elevă a școlii care acum preda biologie la clasele mici. Probabil asta era postura ei de intimitate prefăcută, pentru că se apropiase de Sheba și o copleșea cu vorbărie fără perdea. Erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
doamnei Hart se numea de fapt Ronald. Și nu a „inventat inflația“, cum spui tu, ci a elaborat o teorie importantă conform căreia există o legătură între inflație și așteptările consumatorului. Teresa s-a uitat la mine cu privirea aceea posacă pe care o au atât de mulți oameni din generația ei când cineva încearcă să le scoată la iveală ignoranța. — A, aha, a zis ea. Celălalt lucru care s-a aflat în acele săptămâni de la început a fost că Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
zis nimic și s-au uitat în tăcere la dormitorul ordonat, cu pat dublu al părinților lui. În timp ce urcau și ultimele scări, Sheba a întrebat despre excursia la Maldon. Era frumos acolo? — E ok, a zis Connolly. Apoi a adăugat, posac. — Ție probabil nu ți-ar plăcea. Ajunseseră la ultimul etaj, acolo unde dormeau Connolly și sora lui. Când își închipuia dormitorul lui Connolly, se gândea la ceva în genul camerei fratelui ei Eddie când era mic. Un bârlog prăfuit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cîteva minute de vorbă, rîd uitîndu-se la noi, În timp ce noi stăm și ne uităm la ei, Împietriți de surpriză - e pentru prima dată cînd Îl vedem rîzÎnd, cînd Îl vedem În altă dispoziție, cînd Îi vedem alt chip decît figura posacă cu care ne tratează pe noi. Coloana de gărzi pleacă mai departe. PÎnă la urmă, poate chiar a snopit În bătaie un răcan. — Cică ăsta din capăt e cel mai scîrbos post. Iarna vin urșii pe-aici și santinela trebuie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ultimele dorințe: să mi se doneze scheletul Facultății de medicină... În cazul În care e găsit... Joncțiunea cu celelalte trupe se face pe un teren din apropiere, undeva Între blocurile unui cartier sordid. Curînd sîntem o turmă de stranii și posace animale ouătoare, stînd cuibăriți pe valize și cosîndu-ne fără Încetare uniformele. Treaba asta cu cusutul e mai degrabă o ocupație care ni se impune pentru a preveni plictisul și nemulțumirile - pentru că nu prea mai avem ce coase și probabil că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pieptul ca oțelul, pregătindu-se de jurămîntul militar. SÎnt distribuit În aceeași baterie cu Bogdan, dar prietenia nu mai funcționează ca la Hațeg. Gărăgău și Box sînt și ei cu noi În baterie. Lui Bogdan i s-a Înăsprit expresia posacă. SÎnt sigur că și mie. Viața de la Hațeg, cu toate cîte au fost acolo, dispare repede În șirul de evenimente, noul Își exercită amenințarea, teama de umilințe ne fură prim-planul. Perspectiva nu e deloc liniștitoare. După cum Îl văd că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mustața lui. Toată incinta militară seamănă cu cea din Bărăgan, există o cazarmă În care se reunesc unități de artilerie, aviație și transmisiuni. Mergem Înapoi În Bateria a 2-a, șoferul tace și eu mă uit la arhitectura standard, clădiri posace, nereușite, aspre, toate militare. Dar, dincolo de aparența comună, e ceva specific locului. Bărăganul Începe să-mi pară un fel de Academie militară. Aici totul are un aer de ogradă oltenească, e ceva neglijent În tot ce se află În jur
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]