521 matches
-
moare prea repede, ca morăreasa trasă pe roata morii, nu se dezmeticește și mai vine „să cerceteze cazul". Dacă nu ar fi cuvintele, exorcizând cu vervă orice fel de patimă, peste vatra unui sat din sud ar bate un vânt posac, de neputință. Așa, fataliști în toate, trecuți prin întâmplări, judecate la rece, cumplite, bulzeștenii își țin firea cu replici. Cârcotași, băgându-le altora de vină, mereu amenințați, în supremația lor retorică, de altul mai breaz, nu se supără și nu
Feluri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6032_a_7357]
-
cu adevărat viața lor. 1 ■ Mătușa soțului răposat al Florei Finching din romanul Mica Dorritt de Charles Dickens. Lăsată în grija Florei, era cunoscută pur și simplu drept „mătușa domnului F.". Însușirile ei de bază sînt „severitatea extremă și taciturnitatea posacă, uneori întreruptă de o pornire de a face observații cu o voce joasă și amenințătoare, care, nefiind cîtuși de puțin legate de discuția celorlalți, prin nici un fel de asociere posibilă de idei, te bulversa și te îngrozea". E posibil ca
GEORGE ORWELL - Jurnalul unui culegător de hamei by Vali Florescu () [Corola-journal/Journalistic/6069_a_7394]
-
o ascuțime a mimicii și cu o fermitate a privirii care contrastează dureros cu moliciunea vlăguită, aproape senilă, a fratelui. Unul doborît de bătrînețe și de înciudare, celălalt aprins de o dispoziție al cărei gust numai el îl știa. Unul posac și introvertit, celălalt senin, cu o umoare stenică și atrăgătoare. {i atunci îți dai seama că, dintre cei doi, cel care impresionează e tocmai răstignitul a cărui viață fusese distrusă în țară. E drept, nici unul nu a învins în plan
Cruciatul și crucificatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6574_a_7899]
-
a fost dusă, fără să i se explice de ce,la familia care o adoptase, doi soți evrei fără copii. „Au primit-o imediat cu dragoste și afecțiune. Căldura lor a fost ieșită din comun dacă ținem seama de atitudinea chinuită, posac rezervată, categoric rece și nereceptivă a fetiței. Fusese sfâșiată (cuvintele mamei mele) atât de des, într-un răstimp atât de scurt,încât se temea să lase pe altcineva să se apropie de ea, de teamă ca nu cumva inima ei
Mămăligă, sarmale și răcituri à la Regina by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6413_a_7738]
-
care au făcut modă în domeniul speculativ: de pildă termenul de „intenționalitate”, potrivit căruia conștiința omului e mereu orientată către ceva, neexistînd nici un moment în care să putem spune că mintea e neutră, adică atinsă de indolența atenției, cu gînduri posace de indiferență cognitivă, apoi relația dintre „noema” (obiect al gîndirii) și „noesis” (act al conștiinței), care e un alt fel de a spune că nu există subiect pur și obiect pur, ci doar cuplajul din care fiecare își trage identitatea
Noema și noesis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4730_a_6055]
-
căci nu prea o interesa respectul față de ranguri. Iar atunci când mă arătam uluită de vorbele ei, îmi spunea mereu că mai aveam puțin și aveam s-ajung ca Agnes, cântând imnuri religioase triste și umblând de colocolo cu gura strepezită, posacă și ofilită ca fundul unei fete bătrâne; la care eu protestam întotdeauna până când, în cele din urmă, pufneam amândouă în râs. O enerva faptul că unii aveau atât de multe, iar alții atât de puțin, deoarece nu vedea în asta
Alias Grace () [Corola-journal/Journalistic/4738_a_6063]
-
metafore integratoare, operează cu elemente simbolice, iar tema morții, insinuată obsesiv în subtext, apare convertită nu numai într-o sursă de neliniști, ci și de meditație: „A murit încă o statuie în oraș/umilă cu leopardul în brațe/concavă și posacă/după ce fiii statuilor/au fost copleșiți de glorie/după ce fiicele lor mânioase/au trecut strada/năpădită de ierburi/în oraș se auzea numai orga/cu limbă de junglă/mireasa cu ochi verzi/temătoare și umedă/cu leopardul în brațe/ iar
Un an fără Petru Cârdu by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/4686_a_6011]
-
-l insistent pe spate. Nu făcu nici o mișcare până ce nu se desprinse de el. Apoi ea îl privi o clipă, din celălalt capăt al mesei, cu fixitatea blândă a ochilor săi mari și întunecați, ca și cum încerca să descifreze, pe chipul posac și supt de nesomn, motivul exasperării lui. Avea nervii atât de zdruncinați, încât de-abia putu să se atingă de mâncare. Se ridică brusc de la masă, traversă bucătăria din doi pași și ieși în liniște, fără să o privească, cu
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
plus, se bucura de o foarte bună situație financiară, era încă destul de tânăr și conta prea puțin că nimeni nu știa de ce divorțase de soția lui, după numai câteva luni de căsnicie. Mie mi se părea că avea un chip posac și, mai ales, îmi inspira teamă. Când am descoperit ce urma să mi se întâmple, am lăsat deoparte orice rușine, m-am aruncat în lacrimi la picioarele tatălui meu și am reușit să-l conving să mă ia cu ei
Parinoush Saniee - Cel care mă așteaptă (fragment) by Cerasela Barbone () [Corola-journal/Journalistic/4494_a_5819]
-
putem descifra. „Animalul cunoaște moartea abia când moare, omul se apropie în mod conștient de moarte, în fiecare ceas...” Nu chiar în fiecare ceas. Sentimentul morții e un bas fundamental, conștientizat numai din când în când. Altfel, prea am fi posaci. În prima tinerețe, lipsită de orice relief, fără a-mi da seama ce grenadă încercam să declanșez, din fericire prea puțin dotat s-o fac, voiam, nici mai mult nici mai puțin, să fiu pur. Umblam cu Epitet în gură
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2922_a_4247]
-
putem descifra. „Animalul cunoaște moartea abia când moare, omul se apropie în mod conștient de moarte, în fiecare ceas...” Nu chiar în fiecare ceas. Sentimentul morții e un bas fundamental, conștientizat numai din când în când. Altfel, prea am fi posaci. În prima tinerețe, lipsită de orice relief, fără a-mi da seama ce grenadă încercam să declanșez, din fericire prea puțin dotat s-o fac, voiam, nici mai mult nici mai puțin, să fiu pur. Umblam cu Epitet în gură
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2880_a_4205]
-
un sclav al lumii vizibile. Vreme de treizeci de ani Ion Dumitriu a pictat pămîntul. Pămîntul frust, pămîntul fertil, pămîntul în plină jubilație germinativă și pămîntul metafizic, cutremurat de melancolii și de presentimentul extincției și al pustiului. Dintr-o existență posacă și dintr-un principiu abstract, așa cum este pămîntul în ordinea realului nemijlocit și în vechile reverii cosmogonice, Ion Dumitriu a făcut o lume polimorfă, un spectacol neîntrerupt și o imensă matrice în care se plămădesc toate cele vii și cele
Ion Dumitriu, între pămînt și cer by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10912_a_12237]
-
și frică hoții vor fi în casa mea până mâine. Semizeul Iată, pe creasta alb-cenușie a zidului meu geto-dac trece cu pași măsurați omul global, un fel de divinitate neagră ori poate un semizeu al timpului declarat triumfal, indiferent și posac sau un fel de paznic discreționar și arogant al saivanelor noastre unde el, îngâmfatul total, adună oile grase ale neamurilor lăturalnice, pe care le consideră doar bătrâne și inițiatice. Deși-i încălțat cu cizme mari, coloniale, suntem siliți, pe sub sprâncene
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
gară trenul de pe urmă: Surâsul tău a-nzăpezit privirea, Pe streașina uitării plânge firea și gheara depărtării iarăși scurmă... Sunt gata! Prea vitează-mi fu oștirea, Paharnicul neistovirii curmă Tăcerea, cum ciobanul a sa turmă își mână către stele nemurirea. Posac și singur rătăcesc de mine, Cu lacrima simțirii văd ruine, Adulmecând setos necunoscutul. și dacă-i plin de-acum iconostasul Tu află că sunt singur eu, rămasul, Zeificând celest, ascuns, trecutul... SONETUL XVI Cocoși-tenori se-nvălmășesc în mine De țipă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
situația specială a primei zile din aprilie incită la asemenea păcăleli imense, obturând porția spre adevăr a individului selectiv. Dar nu, informația este oficială, emană din surse de toată credibilitatea și datează, de altfel, de la finele lunii noiembrie a.c., lună posacă, nedispusă la ghidușii, jocuri de umbre chinezești. Găzduită într-un bazin calculat pe lungimea și pofta de zbenguială a viețuitoarei, bazin în formă de opt și podit cu ceramică verzuie spre a da optima culoare micilor valuri electric create, dar
Asta, da coincidență! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11023_a_12348]
-
cel puțin cinci sute de metri pătrați locuibili, dispusă pe cel puțin două-trei caturi, cu piscină, parc cu platani și tuya, gard electronic, videocamere în perechi la tot pasul. După epuizante alergături în spații deschise, poate acum, la căderea serii posace, omul-sobol pătrunde în cuibușorul unei binemeritate odihne, unei necesare relaxări, cu sau fără muzică în surdină ori jocuri de ape, ecran cu plasmă și pitbul fidel. Are, de altfel, câte două dormitoare de fiecare etaj, cu câte două băi de
Home, sweet home... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10817_a_12142]
-
existențiale doar flecăresc. Autor nu numai înzestrat, ci și inteligent, Lucian Dan Teodorovici operează un dublu transfer: mai întâi, de la tematica romanului la stilistica lui, și apoi, de la nivelul de percepție al personajului principal (opac la farmecul și farmecele vieții, posac și antipatic, știind mai mult ce nu vrea decât ce-și dorește) la însăși modalitatea de construcție a cărții. Dar o perspectivă narativă dominantă, ori unică, nu poate justifica scăderile și carențele cărților pe care le parcurgem. Nemaivorbind că, în
Trei sinucigași by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10862_a_12187]
-
de sare Marea-n veci rămâne - mare și nu fuge-n țărmuri - suie, precum dracul de tămâie. m-am dus să-i sărut nisipul, țărmul dur, valul și chipul. plănuiam să mă răsfețe că prin fosta tinerețe, dar Marea era posaca și în șoapte mai săracă. nu m-a cunoscut - anume când i-am zis cine-s, pe nume, n-a uitat că am trădat-o și uitării am lăsat-o. pe mileniul trist se-ngână și-i tulbure și bătrână
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
necesar, că va trebui să mori. Când văd întipărită în ochii unor bătrâni frica morții, mă simt indiscret. Ionesco s-a temut de moarte, Cioran a jucat rolul celui care n-ar fi vrut să se nască, eu, cu copilărie posacă și viață prăpădită, mă bucur că trăiesc și nu mă supără inconvenientul de a muri. Esenin: „Binecuvântat să fie deci Că trăiesc și că mă-ndrept spre moarte”. Nu-i vorbă, ne place să ne dăm importanți. Până nu demult
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3097_a_4422]
-
sta, cum o să fie? Or scrie asta-n raport? Sau o fac doar mișelește, Pentru cei care-i plătește? (Că organul lor e mort!) De-aia mi-e mirarea-amară: Cu ce oameni?... În ce țară?... (Și te-ntrebi de ce-s posaci...) Când poți spune ce te doare, Criticând în gura mare, Tu, în schimb,alegi să taci?! Referință Bibliografică: ATITUDINI / Nicolaie Dincă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2110, Anul VI, 10 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolaie Dincă
ATITUDINI de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2110 din 10 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384803_a_386132]
-
sus pe care noi le-am putea auzi dacă ne-am fi nimerit în anul acela, în vara aceea, în dimineața aceea, acolo lîngă peronul din cartierul Fabric de la Gara Mică. Dacă ne-am uita la el cum se învîrte posac și indiferent oarecum, am putea degrabă ghici faptul că zdrahonul ăsta e candidat sigur la Popa Șapcă, pușcăria de lîngă terasamentul cării ferate, din apropierea viaductului care leagă o jumătate a orașului de cealaltă. Dă porunci zdrahonul și e șeful adunăturii
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
se scurge clipa-n van.Prevestește c-o să vină,... XXIII. UN PĂSTOR, de Camelia Cristea , publicat în Ediția nr. 2171 din 10 decembrie 2016. Un Păstor adună turma Lupi flămânzi mereu atacă Trece muntele de sare, Când e lumea mai posacă. Un Păstor înalță ruga De iertare și nădejde, Cu toiagul biruinței Toate-n viață par mai lesne! Un Păstor păzește turma Când lovită e de multe Și nu știe sau nu poate De Cuvânt să mai asculte. Un Păstor ridică
CAMELIA CRISTEA [Corola-blog/BlogPost/384905_a_386234]
-
altă minune! Un Păstor adună îngeri În strană la rugăciune, Fapta bună-l însoțește Crapă răul de prin lume! Un Păstor pune nădejde ... Citește mai mult Un Păstor adună turmaLupi flămânzi mereu atacăTrece muntele de sare,Când e lumea mai posacă.Un Păstor înalță rugaDe iertare și nădejde,Cu toiagul biruințeiToate-n viață par mai lesne!Un Păstor păzește turmaCând lovită e de multeși nu știe sau nu poateDe Cuvânt să mai asculte.Un Păstor ridică mânaSus în cer la rugăciune
CAMELIA CRISTEA [Corola-blog/BlogPost/384905_a_386234]
-
frunze goliți se-nchină agale o cioară pătează zăpezi ce pictează câmpiile goale ici-colo prin case lumini somnoroase și fum rotocoale doar gările triste mai cată-n batiste saluturi formale tablou autist sumbru și trist ca vorbele goale o iarnă posacă surprinsă în joacă în versuri banale doar timpul veghează naturi ce șomează sub friguri astrale *** Ciclul "Iarna" Volumul "Surori metrese timpului" Referință Bibliografică: iarnă tristă / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1485, Anul V, 24 ianuarie 2015
IARNĂ TRISTĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1485 din 24 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384559_a_385888]
-
ești născut să fii o primăvară Să-mi încălzească inima...mereu! Privește iubite... Privește iubite cum vara Își pierde veșmântul de flori... Cum toamna grăbită se-arată Și-aduce în suflet fiori... Ce rece e roua iubite Și zorii-s posaci, cenușii... Mai râde timidă o floare Și strugurii-ascunși printre vii... Privește cum plouă iubite E toamna aici, lângă noi... Mai spune-mi de vara din suflet, Mai spune-mi de tine...de noi... Aș vrea... Aș vrea să decupez din
NOSTALGII DE TOAMNĂ... de MARIA LUCA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382494_a_383823]