948 matches
-
a unui rău moral-social cu explicații, cel puțin în parte, istorice. Ciocoii vechi și noi (1863) este imaginea înălțării pe scara socială, folosind orice mijloace, a lui Dinu Păturică în, deloc întâmplător, perfectă simetrie cu vertiginoasa ruinare și cădere a postelnicului Andronache Tuzluc. Boierul fanariot este el însuși un parvenit, ridicat pe valul unei puteri fără rădăcini (domnitorul Caragea). Orbirea sa față de manevrele și necinstea feciorului lui Ghinea Păturică este reversul unei ascensiuni sociale rapide, „norocoase”, căreia moleșitul Tuzluc, imprudent, pasiv
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
, Nicolae (pseudonim al lui Nicolae I. Popescu; 2.X.1881, Brădiceni, j. Gorj - 13.VII.1963, Craiova), prozator. Părinții lui A., Maria și Ion Popescu, păstrau tradiția unei boierii mărunte, care în linie paternă urca până la postelnicul Lupu Stolojanu din vremea domnitorului Gheorghe Bibescu. A. urmează școala primară la Brădiceni, gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și o școală tehnică din București. Va încerca diverse profesii: învățător suplinitor, zugrav de biserici și ceramist, sufleor la teatru și
AL LUPULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285208_a_286537]
-
de teatru propriu-zis, autorul tinde către performanțele marii arte și citează modele celebre (Sofocle, Shakespeare). El vrea să dea personajelor și conflictelor o semnificație simbolică, general umană, dincolo de determinarea primară, istorică. Într-un șir de drame istorice - de menționat Răposatul postelnic (1862) și Domnița Ruxandra (1867) -, numai Răzvan și Vidra este considerată o capodoperă. Totodată, în evoluția dramei istorice românești, lucrarea se înscrie drept cea dintâi operă de valoare. Prezentată pe scenă și publicată în 1867 cu titlul Răzvan-Vodă, iar din
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
funcții, sub domnia lui Mihail Sturdza e făcut căminar. Se vede apoi numit președinte al Judecătoriei din Iași, iar după 1848 primește rangul de spătar, fiind și membru al Divanului Apelativ. Tot în această vreme i se acordă rangul de postelnic. Spirit agitat și revendicativ, își manifestă însă de câteva ori nemulțumirea. La 1846, amestecat în mișcarea subversivă a Asociației Patriotice, este arestat. Împărtășea, pe atunci, idealurile camarazilor de generație și, de altfel, a luat parte la revoluția de la 1848. De pe
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
sine, cu purtatul trébilor împărăției, pre mărturia a mulți boieri bătrâni, foarte slabu“1. Acesta este portretul scris, iar nu pictat, de Miron Costin, cel care a fost botezat cu numele lui Miron Barnovschi, fiind fiul lui Iancu Costin mare postelnic al acestui domn și executorul lui testamentar. Miron Costin a însemnat că portretul rudei sale a fost „scris“ pe peretele bisericii Sfânta Paraschiva din Liov, la care a privit, copil fiind, în vremea pribegiei în Polonia. Portretul nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fost accesibile prin xerocopii, transmise cu amicală bunăvoință de către Elisabeth van der Linden, fost lector de olandeză la Universitatea din București. Între limitele cronologice 1724-1809, ele se orânduiesc astfel: nouă scrisori domnești, șapte răspunsuri ale diplomaților olandezi, trei scrisori ale postelnicului Constantin Ipsilanti, o scrisoare de la marele dragoman al Porții Ioan Caragea, trei de la secretarul acestuia, viitorul domn al Moldovei Mihail Suțu, șapte de la dragomanul Gaspar Testa și numeroase acte comerciale 31. Atenția d-lui Cernovodeanu s-a oprit numai asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din Botoșani. Prin mama, Ecaterina, era rudă cu traducătorul Iancu Buznea. Cumnat cu poetul Constantin Stamati, se încuscrește și cu Costache Negruzzi, care o luase de nevastă pe fiica unuia dintre frații lui G., spătarul Dimitrie (Dumitrachi). Dintre ceilalți frați, postelnicul Matei este părintele scriitorului Nicolae Gane, iar Costachi s-a îndeletnicit și el cu scrisul, ca traducător. Împărțit în șapte canturi, poemul Călătoria lui Cupidon la pustiu (1850), probabil o prelucrare, narează, cu imperturbabila monotonie, peripețiile lui Cupidon, proscris de
GANE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
GANE, Nicolae (1.II.1838, Fălticeni - 16.IV.1916, Iași), prozator și poet. Coborând dintr-o veche familie boierească, G. era fiul Ruxandrei (n. Văsescu) și al postelnicului Matei Gane, om cu oarecare cultură. Tatăl mai avea trei frați: Ienache, poet, Costachi, traducător, și Dimitrie (Dumitrachi), socrul lui C. Negruzzi. G. învață mai întâi în Fălticeni, la școala primară nou înființată; tot acum ia și lecții de germană
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
buzoiene. G. se arată a fi poet de cursă lungă în tălmăcirea, din grecește, a primei povestiri în versuri (o lamentație, în fapt) din literatura română - Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constandin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, scrisă de un necunoscut, ins instruit, în stare să se vaite pe tonuri înalte și să acuze violent, poate un român care știa să versifice și în grecește -, tipărită la Veneția. Tălmăcirea e dedicată Stancăi Cantacuzino, fiică
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
Țării Rumânești, scrisă de un necunoscut, ins instruit, în stare să se vaite pe tonuri înalte și să acuze violent, poate un român care știa să versifice și în grecește -, tipărită la Veneția. Tălmăcirea e dedicată Stancăi Cantacuzino, fiică a postelnicului ucis și mamă a lui Constantin Brâncoveanu, ceea ce înseamnă că traducerea e făcută până în 1699, căci în februarie 1699 Stanca răposa. „Pedepsit” în carte elinească, G. găsește nu fără oarecari opinteli o haină românească stihului lung, iambic, grecesc și ritmului
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
textul cândva, între 1696 și 1699, poate la Snagov - o spune Dumitru Logofătul sin Anastase Șufariul: „Însă scoasă după tipar și scrisă cu mâna de ....”, care o copia în 1735 -, dar tipăritura s-a pierdut, iar copiei îi lipsește sfârșitul. Postelnicul Constantin Cantacuzino, uns la Snagov din porunca lui Grigore I Ghica, „obiect” al panegiricului, bun, generos, prudent, pios, priceput în ale politicii și furnizor al unor sfaturi pline de înțelepciune, „pedepsit” în științe și preferând zbuciumului de la curte liniștea conacului
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
Șerban Greceanu); ed. 2, București, 1746, reed. fragm. în Crestomatia seau Analecte literarie, îngr. Timotei Cipariu, Blaj, 1858, 195-203, în CHRM, I, 290-294; [Mineie], Buzău, 1698-1699; Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constantin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, în Emil Vârtosu, O povestire inedită în versuri despre sfârșitul postelnicului Constantin Cantacuzino, București, 1940, reed. în CPV, 37-48. Repere bibliografice: N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899; Iorga, Ist. lit. XVIII, I
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
Timotei Cipariu, Blaj, 1858, 195-203, în CHRM, I, 290-294; [Mineie], Buzău, 1698-1699; Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constantin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, în Emil Vârtosu, O povestire inedită în versuri despre sfârșitul postelnicului Constantin Cantacuzino, București, 1940, reed. în CPV, 37-48. Repere bibliografice: N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899; Iorga, Ist. lit. XVIII, I, 31, 60, II, 505-513; Pușcariu, Ist. lit., 117-118; Const. Solomon, Biblia de la București (1688
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
O epigramă grecească tradusă de N. Milescu, LR, 1963, 3; Virgil Cândea, Nicolae Milescu și începuturile traducerilor umaniste în limba română, LL, 1963; Lăudat, Ist. lit, II, 44-57; Ist. lit., I, 418-423, 524-530; Dan Simonescu, Poveste de jale asupra uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino (20 decembrie 1663), CPV, 35-37; Ivașcu, Ist. lit., I, 221-222, 224, 233-235; Aurora Ilieș, Studiu introductiv la Radu logofătul Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714), București, 1970; Paul Cernovodeanu, Radu logofătul Greceanu, „Istoria domniei lui
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
drept „visuri nebunești”, iresponsabile și complet opuse atitudinii unor boieri prudenți și „cuminți”. Figurile detestabile abundă în cronică. Deloc reținut, autorul îi atacă, le rezervă stigmatizări particulare, execrații individualizate, precise, eficiente. Mai cu seamă celor „amestecați” în sângele lui Costandin postelnicul (postelnicul Constantin Cantacuzino), precum marele paharnic Constantin Vărzaru, moștenitor al unor gene malefice („Că adevăr, cum nu poate face den mărăcine strugure și den rug smochine, așa nu să poate face den neamul rău bun; ci din varza cea rea
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
visuri nebunești”, iresponsabile și complet opuse atitudinii unor boieri prudenți și „cuminți”. Figurile detestabile abundă în cronică. Deloc reținut, autorul îi atacă, le rezervă stigmatizări particulare, execrații individualizate, precise, eficiente. Mai cu seamă celor „amestecați” în sângele lui Costandin postelnicul (postelnicul Constantin Cantacuzino), precum marele paharnic Constantin Vărzaru, moștenitor al unor gene malefice („Că adevăr, cum nu poate face den mărăcine strugure și den rug smochine, așa nu să poate face den neamul rău bun; ci din varza cea rea ce
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
grădinar de verze la Ploiești”, care va fi prezentat drept o variantă a arhetipului jefuitorului. Aceeași stigmatizare pentru figurile spăimoase ale celor care au inspirat, regizat și înfăptuit - sub protecția lui Grigore Ghica Vodă (un mare ingrat și el) - uciderea postelnicului, cele „două vase rele, unul rumânesc, altul grecesc, anume Stroe vornicul Leurdeanul și Dumitrașco vel-vistier Țarigrădeanul”, pilde de nerecunoștință și de infamie. Drept contrapondere, se propune, firesc, panegiricul. Patetic în tot ce întreprinde (și în culpabilizări, și în entuziasme), reașezând
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
valorile într-o lume care nu mai este a istoriei, ci a povestirii, cronicarul face din eroul exemplar o efigie impusă viitorimii. Pilduitor este nu Șerban Cantacuzino (singurul din neam ce atinsese până atunci suprema poziție ierarhică), ci tatăl acestuia, postelnicul Constantin Cantacuzino, căruia îi sunt elogiate bunătatea, înțelepciunea, prudența, generozitatea, abilitatea și priceperea politică, patriotismul. Durerea pricinuită de dispariția nedreaptă a acestui „noroc” al țării ia forma unei lamentații universale, remarcabil turnată într-o foarte frumoasă construcție bimembră, simetric guvernată
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
Durerea pricinuită de dispariția nedreaptă a acestui „noroc” al țării ia forma unei lamentații universale, remarcabil turnată într-o foarte frumoasă construcție bimembră, simetric guvernată de două interogații ce prepară terenul pentru lansarea imprecației: „Iar toată țara plângea pre Costandin postelnicul, că au pierdut un stâlp mare, care au sprijinit toate nevoile țărâi. Plângându-l și săracii, că și-au pierdut mila; plângându-l carii au avut de la el multă căutare; plângându-l și păgânii, și creștinii, și toate țările care
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie să se fi descurcat bine în articolele pravilelor), între ele și testamentele (două) ale Elinei, soția marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Tot în preajma Cantacuzinilor a și murit, cândva, între 1693 și 1697. Poate că N. Iorga i-a făcut dreptate. Repere bibliografice: N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899; Al. Lapedatu, Noi monumente istorice - Biserica
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
1965), Basme noi (1967) ș.a. - se adaugă la tabloul unor narațiuni fără mare relief. SCRIERI: În sărbători, București, 1910; Icoane din popor, București, 1911; La cruci, București, 1911; Din umbra satelor, București, 1913; Zile senine, București, 1913; Însăilări, București, 1914; Postelnicul Cumpănă, București, 1914; Gura iadului, București, 1915; Războiul cel mare, Pitești, 1915; Clacă și robot, București 1916; Însăilări. Însemnări și povestiri. Sfârșituri, București, 1922; Mucenicii neamului, București, 1922; Povești, București, 1923; Săracu’ Gealapu, București, 1928; Alte povești, București, 1929; Povești
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
ȘTIRBEI, Barbu (c. 1753 - 1813, București), memorialist. Descendent din familia Buzeștilor, Ș. e fiul Dumitranei și al postelnicului Constantin Știrbei. Vornic înainte de 1790, el mai primise rangurile de serdar, vel paharnic și clucer. Nu prea interesat de viața de la curte, boierul, fire retrasă, își petrecea timpul citind gazete grecești, franțuzești și italienești. În vara anului 1796, având sănătatea
STIRBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289935_a_291264]
-
BOGDAN, Nicolai A. (10.V.1858, Iași - 17.IV.1939, Iași), gazetar, prozator și dramaturg. Numele Nicolai Andriescu-Bogdan era moștenit de la ambii părinți - mama, Irina Andriescu, tatăl, Gheorghe Bogdan, fiul unui postelnic. În 1874, rămâne orfan și își întrerupe studiile la Liceul Național din Iași, începând să lucreze ca funcționar. Între 1879 și 1882, frecventează Conservatorul de Muzică și Declamație, fiind angajat la Teatrul Național din Iași (1880-1889), dar jucând mai mult
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
piese uitate, efortul recuperator fiind prezent în primul rând în articolele exegetice. Astfel, în volumul Clio și Melpomena (1977), cea mai amplă secțiune, intitulată Piesa uitată, atrage atenția asupra unui repertoriu marginalizat sau de-a dreptul necunoscut, de la hasdeiana Răposatul postelnic la Vrăjitoarele lui Dimitrie Stelaru, trecând prin dramaturgia lui Iacob Negruzzi, I. L. Caragiale (Începem!), Al. Macedonski (Moartea lui Dante Alighieri), Barbu Delavrancea (A doua conștiință, piesă ibseniană, atipică în ansamblul operei scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
Vasile Lupu] și pre fie-său și i-au luat toată avuțiia”; Și doamna lui [a lui Constantin Șerban] au făcut o mănăstire ce să chiamă Jitiianul, den sus de Craiova, lângă Jiiu. Făcut-au doamna Bălașa...”; „Iar ei [adversarii postelnicului Constantin Cantacuzino] făcură sfat drăcesc în taină cu doamna Mariia a lui Gligorie vodă [Ghica] și trimiseră cărți de olac...”; „cum nu bagă în seamă pre doamnă-sa [Mariia a lui Grigore I Ghica] și-și bate joc de ia
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]