5,162 matches
-
lesbiene și juni narcomani, cu perechi bovarice și soț voyeuri. Avem deja Lolitele noastre, lesbienele noastre, mizofili și Emmanuelle, vom avea și Tolkien-i și Castaneda. Avem povestași, avem istorii de povestit, avem - temperamental - tot ceea ce poate fi mai prielnic amalgamului postmodern, adică aliajul de sangvinitate locvace și ludic metafizic, erudița în răspăr, ars combinatoria și experiență dramatică, astfel încât, dacă ne vom prețui atent, ne vom sincroniza cu buna prudență dintotdeauna și ne vom vinde cât mai mândru stilul fără a ne
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13808_a_15133]
-
răspunde la reacțiile stârnite de receptarea primei ediții și, mai ales, în aceea de a intra în dialog livresc cu atât de controversatul Om recent a lui H-R. Patapievici. Aparent cele două cărți fac front comun în lupta împotriva „sindromului" postmodern, ambele recurgând la argumente filosofice, sociologice, istorice. Turnirul khazar ia forma soluționării unei probleme de logică constând în a demonstra „inaintatea sofistică a parohialismului contemporan, fără a introduce din afară sau de sus criterii de autoritate ori metafizice spre a
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
sau de sus criterii de autoritate ori metafizice spre a compara și ierarhiza sistemele culturale." Așadar, spre deosebire de H-R. Patapievici, care se situează pe poziția adevărurilor „tari," fundamentate metafizic, Andrei Cornea optează pentru o metodă „slabă" de a ieși din aporia postmodernă, și anume metoda comparației intrinseci. Poziția promotorilor postmodernismului este considerată de autor drept exemplu de comparație extrinsecă, i.e. într-un turnir al culturilor, judecătorul nu e doar arbitru, ci și jucător, astfel încât criteriul de ierarhizare este „exterior și arbitrar," consecința
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
calfă traversează timpul,/ în timp ce domnii beau la Brofft;/ să treci în alt eon e simplu,/ pot pentru ca să zic: un moft." (Caragialeta p. 74). Prin cuvinte, forme poetice și citate din literatura începutului de secol XX Șerban Foarță dă o prospețime postmodernă lumii lui I.L. Caragiale. Dar spiritul lui Caragiale a îmbibat întreaga cultură română de ieri și de azi. El poate corupe versuri devenite loc comun după primii ani de școală („Mult e dulce și sărată/ brânza ce mâncăm,/ altă brânz-adevărată
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
după versete din Psalmi). Diana Danciu (studii aprofundate, UNMB, premiul al II-lea) preferă timbralitatea, explorarea culorii, într-o muzică scrisă cu mijloace minimale, semnificând ritualul în Descântecul apelor. Eficiență, umor, claritate a construcției muzicale deloc simple, relația complice poate postmodernă cu citatul muzical au asigurat un succes deloc surprinzător cantatei Inog (după Blaga) semnată de Cătălin Crețu (doctorand, UNMB, premiul I). După Gustav Mahler care ironiza amar Frère Jacques / Bruder Martin în prima sa Simfonie, după experiența "Șostakovici" și cea
Săptămîna studențească by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13962_a_15287]
-
visul lui nu este nici unul crispat existențial, și nici unul bigot din punct de vedere moral. Manipularea codurilor artistice, vocația de prestidigitator în relația cu limbajul, scepticismul polemic și memoria culturală, demon- strațiile silogistice și ironia implicită, fac din el un postmodern în cel mai exact înțeles al cuvîntului. Iar spiritul posac al unui eventual muzeu, încă fidel unor principii îmbătrînite, are în Onisim Colta, sub aparența inofensivă a unui mimetism verificat, unul dintre cei mai radicali factori de perturbare. Un adevărat
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
cu solemnul, rafinată imagine textuală a lumii integrale". Nume ce neîndoios fortifică vectorul supraistoric al postmodernismului, care trece însă, vrînd nevrînd, după cum am văzut cu prisosință, prin miezurile modernismului Dacă, spre a apela iarăși la Eco, "fiecare epocă își are postmodernii ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
însă, vrînd nevrînd, după cum am văzut cu prisosință, prin miezurile modernismului Dacă, spre a apela iarăși la Eco, "fiecare epocă își are postmodernii ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
s-au părut unora dintre sceptici, sinonimi. În primul rînd, optzecismul ca atare e un concept destul de vag, el definind pentru unii o generație biologică - simpla simultaneitate temporală - însumînd opțiuni artistice extrem de diferite, dar fiind pentru alții expresia «noii sensibilități» postmoderne, reductibilă însă, în mare măsură, la poetica lunediștilor, falanga bucureșteană a Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu. Cum, mai ales în acest al doilea sens, a devenit pentru unii criteriu de valoare în sine, «optzeciști» apărînd la mulți ani
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
mănunchi de poeme de Bacovia sau Blaga ar răspunde definiției modernismului în termeni anglo-saxoni". E oare un fapt relevant? După cum Mircea Cărtărescu constata alarmat: "Impresionantă valoric, dar destul de neevoluată ca poetică, o parte a poeziei ^80 nu intră în paradigma postmodernă". Ceea ce insinuează totuși o minimalizare a valorii Același Cărtărescu ia distanțe față de poezia lui Nichita Stănescu, declarînd decepționat că nu e postmodernistă, ca și cum acest element și nu altele ar constitui scăderea sa intrinsecă Într-o astfel de conjunctură, o interogație
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
veniți ulterior, mulți dintre ei circumscriși mediului provincial, cît și cu cei care, ținînd de alte vîrste poetice, s-ar putea dovedi purtători ai unor pregnante însemne postmoderniste ( e invocată cartea Angelei Marinescu, intitulată cît se poate de simptomatic, Fugi postmoderne). Acordul nu pare posibil nici pe un cîmp mai larg, pe care diferențele de opinii sînt de-a dreptul spectaculoase: "Cît de fragil e conceptul pe teren românesc o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
a fost legat de postmodernism; dar și aici am de făcut o precizare: postmodernismul reprezintă epoca noastră în întregime. Există postmodernism în industrie, în structurile economice, în structurile politice, în construcția Europei... Filosoful francez François Lyotard a analizat tocmai condiția postmodernă sub acest aspect general. - Cred că acest concept este specific fiecărei epoci în parte, întrucât fiecare preia sau revine la anumite modéle anterioare, dintr-un secol precedent, sau chiar din secole foarte îndepărtate în timp față de prezentul epocii respective... - Sunt
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
și vreau să adaog activitatea lui Beethoven. La vârsta de 50 de ani, Beethoven se ocupa de o muzică pe care o puteam întâlni cu 100 de ani înainte - era întoarcerea la fugă, la Bach. Beethoven era, în felul lui, postmodern! Dar asta nu înseamnă că Beethoven a reintrodus fuga. El a apelat la fugă pentru a face altceva. Ce s-a întâmplat, în artă, cu postmodernismul? Este adevărat că ne-am trezit cu o sumedenie de lucrări ultrareacționare și ultra-detestabile
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
înseamnă că Beethoven a reintrodus fuga. El a apelat la fugă pentru a face altceva. Ce s-a întâmplat, în artă, cu postmodernismul? Este adevărat că ne-am trezit cu o sumedenie de lucrări ultrareacționare și ultra-detestabile, sub eticheta de postmodern. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, o serie de creatori, o serie de artiști care, în perioada avangărzilor "pluteau" în academismul lor și înnotau într-un reacționarism stupid și reprobabil, când s-au trezit vorbindu-se despre postmodernism, au crezut că
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
modernitate ne poate duce la depășirea modernității. Cu alte cuvinte, trebuie să fim, nu moderni, ci hiper-moderni, ultramoderni, supra-moderni! În sensul acesta am înțeles eu întotdeauna postmodernitatea, iar astăzi problema e depășită pentru mine. Dacă cineva m-ar întreba: "ești postmodern?", i-aș răspunde: "da, eram, e o amintire..." - Ciclul Incantațiile Nopții Luminate are ca subtitlu: "Reflecție asupra non-drepturilor omului și altele"... -...da, toate Incantațiile Nopții Luminate abordează un aspect al non-drepturilor omului, de la lucrurile cele mai grave - crime de război
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
postmodernismului se vădește cu atît mai incitantă cu cît însuși conceptul e departe de-a avea o accepție valabilă pentru toată lumea. Ceea ce îl face pe Umberto Eco să remarce cu ironie: "Îmi dau seama că folosesc probabil termenii «modern» și «postmodern» cu totul altcum decît ceilalți. Și totuși, tocmai asta e o atitudine cu adevărat postmodernă, nu găsiți?". Mircea A. Diaconu ne oferă un conspect al atît de lunecosului postmodernism, pe care același Eco îl caracteriza drept "cel mai recent passe-partout
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
avea o accepție valabilă pentru toată lumea. Ceea ce îl face pe Umberto Eco să remarce cu ironie: "Îmi dau seama că folosesc probabil termenii «modern» și «postmodern» cu totul altcum decît ceilalți. Și totuși, tocmai asta e o atitudine cu adevărat postmodernă, nu găsiți?". Mircea A. Diaconu ne oferă un conspect al atît de lunecosului postmodernism, pe care același Eco îl caracteriza drept "cel mai recent passe-partout terminologic", un termen "bun à tout faire", perfect avizat asupra labilității terenului pe care se
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
oferă sîntem în măsură a întrezări două tipuri de reacție la anistorismul antrenat de postmodernism. Pe de o parte, se manifestă ceea ce am putea numi recursul la subistorie. Refractară la gravitatea solemnă a pedagogiei istorice, la umanismul său înghețat, creația postmodernă cultivă o abundență de forme anxioase care disimulează nonsensul cu ajutorul ludicului, "un carnaval exuberant și neliniștitor în același timp", după cum spune Mircea Cărtărescu. Milenarismul nu mai este alienant, terifiant, ci relaxat prin joc și ironie, prin factorii parodici ai scriiturii
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
e o recuperare a eșecului artei, fiind reontologizată însăși veriga tragică a "dispariției" acesteia. Sau cu vorbele lui Gianni Vattimo, o transformare a catastrofei creației în însăși "sursa vitalității și supraviețurii" plăsmuirilor sale. Subistoria în care descinde compensator ființa autorului postmodern e perceptibilă în chip izbitor în "reumanizarea ființei concrete". Ea dobîndește "o identitate socială, psihologică și estetică", relevînd "resorturile recuperatoare ale unui tip de autenticism, care pune în complementaritate, dincolo de orice miză mai înaltă, fixarea detaliului și înregistrarea derizoriului, a
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
deschiderea către totalitate". Pe cînd eul poetic modern aspiră către divorțul de real, către o orgolioasă depersonalizare de tip orfic, către o abstragere din imanent ce se asociază cu formele decantate ale lirismului precum metafora hermetică sau revelatoare, eul poetic postmodern e fermecat de "estetizarea imediatului", de angajarea ontologică, de aspectul proteic și "impur" al formelor literare în necontenită mișcare și îmbinare. "Metafizica e înlocuită de fizică, iar educarea și inițierea cititorului, de seducerea lui". Studiind opoziția între modernul "hieratic" și
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
modul foarte serios, în opoziție cu sine însuși Lăsăm pentru altă ocazie dezvoltarea acestei observații). Dar postmodernismul reacționează împotriva istoriei și printr-o atitudine pe care am putea-o caracteriza drept supraistorie. Marcată de o "dublă codificare" ( Matei Călinescu), producția postmodernă se proiectează deopotrivă pe coordonatele lumii și ale textului, ale realului și artificiului. Dacă "noii poezii" îi este proprie o "întoarcere la real", ea ilustrează o la fel de caracteristică luciditate, o "conștiință textuală" ce pune în paranteză realul, din unghiul unei
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
muncii pe care venea să-l proiecteze, pe zidul bisericii, caravana cinematografică și pe care prietenul meu Mircea Bochiș îl mai proiectează încă în Colonia de pictură de la Baia Mare, doar așa, dintr-o pornire ludică și dintr-o înaltă responsabilitate postmodernă, cînd se recita, așadar, vestitul catren ,,nea Alecu croitoru’/ cînd văzu arînd tractoru’/ de la S.M.T. adus / a zvîrlit căciula-n sus!’’, cum se mai poate numi cineva Sf. Gheorghe?) Uite-așa, că se poate! În plină contemporaneitate atee, în plin
Sf. Gheorghe de Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13991_a_15316]
-
în Uriaș este, în mare parte, o surpriză: cartea conține trei poeme lungi sau grupaje de poeme legate, nu prin aceeași temă, ci, și aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
subit în glosă ironică pe marginea unor poncife obosite. Dacă din punct de vedere plastic aceste compoziții sînt o sursă imensă de voluptăți senzoriale, moral ele oscilează între seriozitate și denunț, între tentația metafizică și scepticismul ghiduș al unei conștiințe postmoderne. De dimensiuni mici și medii, lăsate în voia gravitației sau lansate în spațiu, gracile ca niște săgeți, modelate subtil sau proiectate într-un decorativism hieratic, patinate greu sau polisate pînă la transparență, lucrările de sculptură ale lui Dumitru Radu urmăresc
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10379_a_11704]
-
Întotdeauna fin.", "Farmec. Întotdeauna discret". "Omagiu. Întotdeauna vibrant, de preferință postum." O ingenioasă propunere de cuvinte-himere, în genul cuvintelor valiză, reconfirmă gustul particular al autorului pentru ludicitate. Două-trei exemple merită reținute: "Alambiguu - răsucit pînă la echivoc", "Anarhitect - constructor dezordonat, considerat postmodern", "Artrist - estet melancolic". Ceea ce surprinde și dă o ciudată impresie de inextricabil univers propriu este amestecul de personaje reale - culese din amintiri - și personaje literare, autori, convocați într-un regim de egalitate, fără nicio discriminare. Sunt citați astfel, în pagini
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]